Am pus data in titlul acestui articol, deoarece am mai tratat subiectul „cate-un pic, pic, pic” de mai multe ori pana acum si vreau pe viitor sa imi fie usor cand caut in urma, sa gasesc jurnalul unor evenimente si opinii trecute. Trecutul conteaza pentru mine pentru ca vreau sa imi verific cat de mult sau cat de putin m-am inselat cu privire la viitor. Ca o mica paranteza, as dori totusi sa mentionez ca principala mea preocupare este totusi prezentul, viitorul fiind evident in mare parte o abstractiune, putin spus o necunoscuta si cu siguranta o invariabila, mai ales in plan general. Pe plan personal chiar daca putem shimba lucrurile, intr-o masura sau alta, putin conteaza. Mai mult conteaza atitudinea pe care o vom avea in intalnirea noastra cu viitorul, care atitudine tine intr-o oarecare masura si de cumularea experientelor noastre trecute si sistemul de reactie pe care ni l-am consolidat de-a lungul intregii vieti.

Asadar, iata ce spuneam in 27 Noiembrie 2010 cand deja multi actori publici pe plan national sustineau iesirea din criza cu siguranta in 2011:

Nu vor veni timpuri bune, fratilor, ci ne asteapta timpuri din ce in ce mai proaste, cate un pic, pic, pic, pana n-o mai fi nimic de supt de la noi. Nu va lasati amagiti de nici o prognoza pentru ca prognoze false au fost si vor mai fi. (Cate-un pic, pic, pic)

Trecand peste absurdul recursiv al apelului meu – abia acum am realizat ca si eu faceam tot o prognoza care putea fi amagitoare – parerea mea de atunci, ca si de acum este ca aceasta criza se va consuma abia in cativa zeci de ani. Dupa impactul crizei creditelor care a inceput procesul de „deleveraging” (nu am gasit inca un termen in romana pentru asta), pentru a evita colapsul sistemului financiar statele au inceput sa preia ele datoriile bancilor si astfel intervenind pe piata banilor au alterat mecanismele pietei libere care constituie fundamentul capitalismului. Cum este evident ca pana azi o economie eficienta in afara capitalismului nu a existat si probabil nu va exista, din acel moment in care statul a intervenit pe piata si a dat drumul la tiparnita, economia reala a intrat intr-o stare de convulsii multiple si variate atat pozitive cat si negative, fluctuand de la problemele de creditare si cash-flow care au lovit initial in 2008 si urcand pana la exuberanta falselor reveniri produse de stimulii financiari agresivi injectati de bancile centrale. Dupa un acest dute-vino al cresterilor promise si realitatilor jalnice, inevitabil investitorii din economia reala isi vor fi invatat lectia si vor investi din ce in ce mai putin, reducand liniile de productie mai intai, mutand operatiunile in locatii mai ieftine, taind drastic costurile si limitand expunerea doar pe piete pe care au pozitii solide care sa nu le puna in pericol profiturile si mai ales cota de piata – caci o data cu tiparirea de bani, bancile nationale au fost nevoite sa taie dobanzile pentru a mentine pe linia de plutire bancile si statele totodata, deci este de asteptat ca dobanzile sa nu creasca prea curand si in fuga de urs sa conteze doar cine fuge mai incet sau altfel spus pestele mare sa inghita pestele mic.

Nu voi mai repeta acum lucruri care le-am mai spus aici si pe care le mentin mai putin partea cu … trezirea popoarelor, ci doar voi face cateva comentarii ale unor stiri recente care ne demonstreaza fara echivoc patternul pe care l-am intitulat „cate-un pic, pic, pic”:

*) Gigantul american Cargill iese de pe piaţa uleiului. A închis o fabrică din Dolj cu 266 de angajaţi. Untdelemnul de la Bunica se duce în Franţa – Desi pare o stire de business cu o companie care a facut o miscare oarecare si desi in lumea afacerilor se intampla tot felul de miscari, intrari, iesiri, deschideri si inchideri, faptul ca unul dintre cei patru mari giganti mondiali care controleaza peste 80% din piata alimentara inchide o fabrica mie mi se pare definitoriu pentru directia in care se indreapta lucrurile: contractie economica. Acest exemplu este definitoriu pentru intreaga economie: scaderea consumului cauzeaza scaderea productie, contractia si mai accelerata a distribuitorilor, cristalizarea producatorilor si diminuarea capacitatilor integratorilor prin eliminarea operatiunilor care nu mai aduc profit si renuntarea la orice investitii.

*) Cinci brokeri au spus dintr-o lovitură adio bursei de la Bucureşti – desi am vrut ma rezum doar la producatori, nu am putut sa sar peste aceasta stire, desi nu sunt primi brokeri si nici cei mai mari care parasesc Romania. Sa insemne plecarea din Romania ca doar noi stam foarte prost si devenim din ce in ce mai irelevanti, atat de irelevanti incat brokerii sa nu mai poata face fata nici macar cu costurile mici de operare pe care teoretic le au la noi (una e chiria in Bucuresti, alta e in Varsovia sau Frankfurt)? Nici vorba, pur si simplu volumul tranzactiilor a scazut atat de mult si lichiditatile pe piata sunt pe un trend de scadere accelerata incat brokerajul a ajuns sa nu mai fie o afacere, mai ales la noi iar perspectivele sunt dupa cum ne arata miscarile actorilor din aceast sector.

*) Renault ameninţă că va închide două fabrici în Franţa în lipsa unui acord cu sindicatele – este acesta doar un skirmish intre patronat si sindicate? Pai daca este, deja e un sport la Renault ca si pe la noi cand vor sa bage pumnul pe gura salariatilor ii ameninta ca inchid fabrica. Din pacate insa, lucrurile nu sunt chiar atat de simple si cifrele sunt graitoare: scaderea vanzarilor pe piata auto este poate viitorul soc care va lovi economia mondiala dupa criza creditelor, mai ales avand in vedere ca industria auto trage dupa ea mult mai multe industrii cu impact in varii domenii (productie, inginerie, transporturi, robotica, etc). Sa nu uitam ca prima industrie (cu exceptia bancilor) care a beneficiat de ajutorul statului a fost industria auto, atat in SUA cat si in Germania (si indirect in restul Europei). Insa pentru ca creditul ramane mort si dezvoltare nu exista, consumul de masini a scazut si va scadea in continuare, capacitatile fiind mult peste necesar, deci industria auto va cunoaste o corectie majora care din pacate nu va fi lina cum am spera, ci unda de soc va fi puternica avand in vedere tocmai marimea acestei industrii. Asa cum o basculanta nu poate lovi usor o bicicleta tocmai pentru ca oricat de priceput ar fi soferul basculantei, cateva tone cu greu pot fi franate si manevrate ca sa nu faca praf o bicicleta care ii apare in fata, tot asa si cutremurul din industria auto va lovi in plin economia europeana si va produce unde de soc in toate sectoarele economice si mai ales sociale. Nu este deloc exclus ca viitori someri care acum mai produc masini pe stocuri sa fie in plan social drojdia din care se va coace o noua revolutie. Si daca nu in vest, foarte posibil pe la noi inchiderea fie a Ford-ului fie a Daciei sa produca mari convulsii sociale.

*) Grupul ArcelorMittal a raportat pierderi de 3,7 miliarde de dolari pentru anul trecut – aceasta stire este foarte interesanta deoarece arata si cat de mult inteleg reporterii care traduc stirea ce se intampla de fapt in realitate, de ce un „gigant” are totusi pierderi:

ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel din lume, a raportat o pierdere de 3,7 miliarde dolari pentru anul trecut, ca urmare a unui cost de 4,3 miliarde dolari generat de reevaluarea operaţiunilor de oţel din Europa, dar se aşteaptă pentru 2013 la o îmbunătăţire a cererii şi a rezultatelor. Consumul de oţel la nivel global, un indicator al situaţiei economice, va creşte cu 3% în acest an, după un avans de 2% anul trecut, susţinută pieţele din China şi Brazilia, în timp ce Europa va avea un declin mai redus, estimează ArcelorMittal. Industria mondială a oţelului, cu o valoare de 500 de miliarde de dolari, a încetinit puternic în 2012, întrucât o temperare a creşterii în China a agravat impactul cererii slabe din Europa lovită de criză. ArcelorMittal nu are operaţiuni în China, dar este afectat de trendurile din ţara cu cea mai mare producţie şi cel mai mare consum de oţel. Economia Chinei a înregistrat anul trecut cel mai lent avans din ultimii 13 ani, însă accelerarea cheltuielilor pentru infrastructură şi a schimburilor comerciale la sfârşitul anului trecut prezintă perspectiva unui avans al PIB mai rapid. (Sursa: Gandul)

Asadar, in aceeasi stire aflam si ca in 2012 cererea a crescut cu 2% dar si ca industria mondiala a otelului a incetinit puternic. Asta arata cat de bine inteleg fenomenele reporterii si cu cata maiestrie folosesc cifrele pe care le au la indemana. In fapt, dincolo de motivele pentru care Mittal a inregistrat pierderi, certitudinea care nu poate fi negata este ca cererea de otel a fost si este in scadere, cu toata cererea Chinei care pompeaza bani in economie pentru a o tine pe linia de plutire. Cata vreme economia nu creste deoarece nu are finantare si nu are nici cerere (cu tot specificul Asiei si al tarilor emergente, care insa sunt departe de a compensa caderea cererii in vest) este evident ca si cererea de otel va scadea si asta e motivul pentru care Mittal inchide combinate si are pierderi.

*) „Să mai ţin magazinul sau nu? O să fie bine anul acesta? Pentru că 2012 a fost dezastruos. Când ne vom reveni?“ Ce ar răspunde Mugur Isărescu la aceste întrebări practice – in final o stire amuzanta care contine in ea un singur adevar si cateva anomalii odioase. Pe mai multe planuri, adica si din ce zice autorul, si din ce spune Isarescu si din ce intreaba femeia cu magazinul. Sa ma explic. Singurul lucru adevarat este ca „Datele statistice arată o cvasistagnare a activităţii economice în 2012, comparativ cu anul precedent„. A avut mare dreptate cine a spus ca statisticile nu mint. Din pacate cei care dau explicatii despre statistici mai mint uneori, fie prin omisiune, fie prin deductie falsa, fie prin pura propaganda nesimtita cum ar fi opinia lui Isarescu ca investitorii au capatat incredere in economia romaneasca si de aia au venit cu euroi sa cumpere lei. Cata minciuna si cata vrajeala in atat de putine cuvinte. M-as bucura daca si vinul lui Isarescu ar fi la fel de tare si aiuritor precum ii sunt explicatiile. Nu in economia romaneasca au incredere „investitorii” (care de fapt sunt speculanti!) ci in rezervele de aur, gaze de sist, petrol si alte resurse pe care FMI ne va obliga sa le vindem atunci cand vom fi nevoiti sa ii platim ratele. Pe care rate le platim acum cu banii imprumutati de la investitori care au incredere ca FMI va avea ce sa execute in caz ca noi vom intarzia la plata in momentul scadentei. Deci nu in economie au ei incredere ci in cu totul altceva. Avand in vedere ca pe ziaristii i-am criticat deja in acest articol, voi trece direct la femeia care il intreaba pe Isarescu „o să persiste deficitul amplu de cerere agregată in acest an”. Cu tristete i-as raspunde acestei femei ca, desi nu e doar vina lui Isarescu ci e o consecinta a crizei mondiale, cererea nu va creste ba chiar va scadea. Si nu doar anul acesta ci pana cand capitalismul nu va fi restabilit in totalitate si trendul de crestere a reglajului si influentei guvernelor in piata, atat direct cat si indirect nu se va curma in totalitate.