„Când cel ce se împrumută ia banii, este mai întâi strălucitor şi vesel; se bucură de o floare străină, care vrea să arăte că i s-a schimbat viaţa: masa întinsă, haine luxoase; slugile, şi ele, au altă înfăţişare, sunt mai vesele; vin apoi linguşitorii, oaspeţii, nenumăraţii paraziţi ai caselor. Dar îndată ce banii încep să se scurgă, iar timpul, cu trecerea lui, adaugă dobânzile, nopţile nu-i mai aduc aceluia odihnă, ziua nu-i mai este veselă, soarele nu-l mai încântă, ci-i amărăşte viaţa; urăşte zilele care-i grăbesc scadenţa, se teme de luni, care-i măresc dobânzile. Dacă doarme, vede în vis pe creditor. Urât vis! Creditorul stă la căpătâiul lui. Dacă e treaz, dobânda îi stăpâneşte gândul, dobânda îi este grija lui” (Sf. Vasile cel Mare – Despre camatarie si imprumuturi)

Nu stiu daca exista vreun obicei mai pagubos pe care sa-l fi importat romanii mai vartos de la occidentali altul decat traiul pe credit. Poate ca doar privitul la televizor si sportul de weekend „cumparaturi la hypermarket”.

Ar fi mult de discutat de unde vine acest obicei. Poate ar trebui pornit de la Criza din Asia din 1997 care a facut praf tot continentul si a determinat ca banii sa curga in alta parte a lumii, prin urmare si in Romania. Dar inainte de asta poate ar trebui sa ne intoarcem la reformele lui Petre Roman din 1990, care in timp ce polonezii faceau terapie de soc si angajau economisti destepti de la marile universitati americane care mai avusesera experiente si succese macroeconomice in America Latina, deci in timp ce polonezii faceau ce trebuie (si azi se vad rezultatele), Petre Roman dadea romanilor tot ce le doreste inima la preturi de nimic. Si nu doar alimente ci chiar si credite. Putini isi mai aduc aminte ca Petre Roman a fost primul care a dat credite tinerilor romani ca sa isi faca case. Si iata ca peste zeci de ani vedem unde am ajuns. Tinerii de azi nici nu mai spera la case – chiar cele pe credit (Apetitul romanilor pentru creditare tinde catre zero) – ci doar mai tatoneaza cu ideea de a scapa si ei in sfarsit de rabla parintilor si sa isi cumpere o masina noua. Sper ca v-ati prins ca eu ma refer aici la tinerii care inca nu sunt bagati pana la gat in credite si care pana acum i-a ferit Dumnezeu sa ia credite din varii motive, in principal din imposibilitatea de a le accesa. Pentru ca restul tinerilor, marea majoritate, sunt deja ingropati pana la gat in rate si sunt experti in resalonari si cei mai buni cunoscatori ai ofertelor de credite ale tuturor bancilor.

Cand vine vorba de credit, putini oameni – si mai ales politicienii – pot sa faca diferentierea tipurilor de credit. Eu nu sunt specialit, dar am vazut cateva documentare despre scoala austriaca care mi-au deschis ochii la cat de mare diferenta este intre un credit care il iau ca sa imi satisfac o pofta sau o nevoie (mai mult sau mai putin absoluta) si un credit care produce. De credit de consum cu siguranta am mai auzit, dar nimeni nu discuta de credite de investitii, credite pentru cei care produc si pot sa aduca un plus prin valorificarea acelui credit. Cati sesizeaza in ziua de azi, cat de mult doreste statul sa stimuleze creditele de consum (vezi prima casa, rabla, micsorarea ratei de referinta etc) si cat de putin ajuta pe cei care produc intr-adevar ceva, de exemplu agricultorii. Agricultura de azi este cu un picior in groapa si de data asta se para ca e pe bune. Fara credite, agricultorii vor fi nevoiti sa inchida usile hambarelor, fiindca influxul de alimente ieftine din occident, unde creditele exista si sunt la dobanzi nesemnificative, nu le-a permis pana acum sa se dezvolte si sa acumleze. Agricultorii romani au trait de azi pe maine. Mai ales cei care au facut munca cinstita si nu au lucrat cu evaziune fiscala si deduceri de TVA frauduloase. Daca or exista si de astia, caci eu nu am auzit.

Iata deci ca guvernul nu s-a gandit sa faca un program prima ferma, ci doar prima casa, caci lobby-ul care bate la usa ministrilor este mai ales din domeniul imobiliarelor, unde caderea preturilor poate da jos cu contribuabilii la campaniile partidelor si gustul amar al crizei financiare din campania trecuta inca le-a ramas in gat actualilor politicieni. Din pacate romanii nu realizeaza ca rabdarea e de aur si ca daca vor mai astepta doi trei ani, vor putea lua apartamente cel mult la pretul celor din anul 2000, cum bulgarii deja pot sa o faca pentru ca ei nu au avut prima, a doua si a treia casa. Ce putem spera noi, este insa ca bancile sa sufle in iaurt dupa riscurile prin care au trecut si sa reziste la presiunile electorale ale guvernului care incearca sa le stranga de gat ca sa dea credite de consum aiurea in loc sa dea credite de investitii celor care produc ceva si care sunt singura speranta de iesire din criza.