Category: Filme

Fail Safe / un film de vazut zilele astea

6 comments

Fail Safe – film TV anul 2000 – Nota IMDB: 7,3 – Link IMDB Zilele astea e ceva normal sa discutam despre riscurile unui razboi nuclear, pe masura ce americanii trimit soldatii in Ucraina si pe masura ce Putin tot incearca sa le transmita americanilor semnale ca SUA nu este singura putere mondiala pentru ca Rusia tot atat de multe (daca nu mai multe) arme nucleare, pe care le-a mostenit de la URSS si pe care le-a modernizat si pregatit pentru orice eventualitate. Unii comentatori sunt chiar de parere ca riscul de razboi nuclear intre SUA si Rusia este chiar mai mare acum decat in timpul Razboiului Rece. Astfel de comentarii si stiri par povesti si relatari bombastice omului simplu, nepreocupat si neinformat indeaproape cu ce inseamna razboiul din Ucraina. La cat de banal a devenit razboiul in ziua de azi, pana si din postura si interesul jurnalistilor, ni se da de inteles ca Ucraina e doar o Sirie mai aproape de noi si nimic altceva. Pun pariu ca nici macar 10% din ziaristii care ar trebui sa alerteze oamenii si sa provoace o miscare de jos in sus nu inteleg ce sunt acelea armele nucleare “ready-to-use” si probabil riscul cel mai mare li se pare a fi folosirea vreunei arme nucleare mici/medii de catre teroristi in cine stie ce oras de prin Orientul Mijlociu in care tot auzim de atentate. In nici un caz nu este vazut ca risc inceperea unui razboi nuclear intre Rusia si SUA, ci in cel mai rau caz, multi se gandesc ca Rusia va intra in Urcaina si va acapara partea de est cum a facut-o cu Crimeea. Iar in retaliere, americanii nu vor face altceva decat sa intareasca prezenta in statele de granita, cum ar fi Romania si sa impuna si mai multe sanctiuni rusilor. Cat de mult se insala cei care cred ca putem scapa usor de o escaladare nucleara, INAINTE de orice contact direct intre vreun soldat rus si soldat al NATO. La toti cei care nu au idee despre cum ar putea incepe cel de-Al 3-lea Razboi Mondial, le recomand filmul “Fail Safe” (cel din 2000). Originalul din 1964 nu l-am vazut, prin urmare comentez remake-ul pentru TV din 2000. Filmul este ceva deosebit ca realizare de buget mic. Nu realizarea conteaza, desi actori importanti au jucat in film, cat mai ales scenariul dar si realizarea maximului de tensiune cu minimul de resurse. Mi-a parut rau ca un asemenea scenariu – inspirat dupa un roman – nu a fost produs la un alt nivel, daca tot s-au apucat. Dar chiar si asa, prea multe critici nu am de adus decat ca mi-a fost tare ciudat sa il vad pe Richard Dreyfuss intr-un rol dramatic, in postura de presedinte al SUA care ia decizii improtante si … inovative si de asemenea, nici pe George Clooney in rol de pilot, nu l-am inghitit prea usor, fiindu-mi oricum antipatic in orice rol ar juca. Pe scurt, ideea fimului este urmatoarea: in urma depistarii

Read more

Seven Days in May (recenzie)

One comment

Seven Days in May (1964) este un film despre razboi. Nu atat despre razboiul mililtar cat despre razboiul intrigilor interne de la varful statului. Cati mai inteleg starea lucrurilor si vremurile din acei ani? Intr-un documentar despre viata lui Stephen Hawking se spune ca pe cand era el tanar, desi stia ca are o boala grea care nu ii dadea prea multi ani de trait, s-a casatorit totusi. Nevasta lui de atunci declara ca nu prea se gandeau la ce va fi peste 10 ani cu Stephen , de vreme ce toti erau siguri ca in cel mult 5 ani urmeaza un razboi nuclear. Multi tineri casatoriti nu faceau copii tocmai de teama unui razboi nuclear, sau mai bine zis in asteptarea lui. Seven Days in May este o marturie peste decenii de vremurile intunecate din acei ani si de cat de aproape a fost lumea – desi prea mult nu s-a departat nici azi – de autodistrugere. Un om nebun, cu o pozitie cat de cat in varf, este indeajuns pentru a declansa prapadul. Dincolo de atmosfera tensionata si suspansul pe intreaga perioada a filmului – o performanta rara si greu de atins pentru orice regizor si scenariu – filmul este in primul rand o metafora pentru ce ar trebui sa fie America sau pentru ce ar fi trebuit sa fie si pe-atunci: o tara libera si democrata. Nu avem insa cum sa stim ca filmul este o fictiune totala: subteranele istoriei nu sunt inspectate si catalogate chiar 100%, oricat de recenta ar fi aceasta istorie si oricat de fierbinte ar fi subiectul. Cert este ca intrigi si lupte sunt mereu, dar filmul exagereaza cel putin in privinta caracterului principial al luptelor, subiectii se lupta pe idei, pe tactici, pe viziuni, din dragoste de tara. Ei doar vad lucrurile diferit, nu au ura sau orgolii personale, ci dragostea de tara ii directioneaza in toate alegerile pe care le fac. Filmul pare putin tras de par la acest capitol. Paradoxal, desi poate nu, mi-am adus aminte in ziua de azi cum rolurile s-au cam inversat: politicienii vor razboi si militarii ii trag de maneca si ii tin in lesa. As aminti doar exemplul Siriei, in care Obama vroia implicare totala dar cativa militari din rancurile de top, cu capul pe umeri, l-au adus cu picioarele pe pamant si s-au opus interventiei. Mentionand acest exemplu, nu ignor teoria complexului militaro-industrial, doar subliniez pe baza informatiile avute de mine – pe care nu bag mana in foc – ca nici sistemul nu vrea haos total si razboi doar de dragul razboiului, pe cand unii politicieni te miri ce au in cap de imping lumea pe marginea prapastiei. Vezi in acest sens, ultima hotarare luata de senat si ratificata (sau nu ? – sunt zvonuri contradictorii) de Obama prin care se angajaza sa ofere arme “letale” ucrainienilor pentru a putea face fata Rusiei. Inca un pas inainte deci in razboiul prin proxy. Filmul merita vazut – ne aminteste cat de efemera este pacea

Read more

God’s Not Dead [2014] (recenzie)

One comment

Desi nu prea am curajul sa ma uit la filme cu nota IMDB sub 7 (are 4,ceva), am facut totusi o exceptie gandindu-ma ca poate filmul are nota proasta din cauza voturilor ateistilor. M-am inselat. Filmul are o nota chiar prea buna comparativ cu cat ar merita. In primul rand este un scenariu foarte primitiv si niste actori destul de enervanti. Fete palide zambitoare, tremurici fericiti si care deja traiesc raiul pe pamant, atei diabolici care nu au pic de respect fata de nimeni si tot tacamul. Filmul nu are nici o tensiune si probabil nici o tangenta cu realitatea. Ma indoiesc ca situatia in mediul academic e atat de nasoala pentru crestini si ma indoiesc si ca “crestinii” din america sunt atat de fericiti si binevoitori. Dar nu asta conteaza, macar daca ar avea ceva esenta. Pentru un film insa cu un buget de doar 2 milioane de euro, asteptarile nu au insa cum sa fie prea mari. Paradoxal, pana la 1 August stransese 60 de milioane in doar 5 luni, doar in SUA (un ROI extraordinar), deci se pare ca la o anumita categorie de oameni filmul a prins. Disperarea protestantilor de a se explica si conflictul lor permanent cu ateii vine in primul rand din persistenta unui sentiment al vinovatiei. Din tradarea istorica a catolicilor si mai tarziu a protestantilor, ruptura si departarea de mostenirea crestina au marcat (mai mult sau mai putin) atavic subconstientul eterodocsilor. Spun mai mult sau mai putin pentru ca in primul rand schimban credinta, dogmele si deci dumnezeul in care cred, dupa bunul plac, eterodocsii au ajuns sa creada in abstractiuni. Un Dumnezeu abstract, care este undeva departe si doar a dat niste legi pe care sa le respectam altfel o sa ne trimita in iad – un asemenea Dumnezeu chiar e greu de aparat in fata ateilor. Protestantul, ca si catolicul, simte ca ii lipseste ceva, simte ca credinta lui undeva este subreda, “ceva e putred in Danemarca” si de aceea cauta sa se explice, cauta sa simta protectia turmei, cauta sa fie acceptat si recunoscut. Catolicii, de exemplu, simt nevoia sa fie recunoscuti de ordocosi ca fiind frati. Ei simt mai mult sau mai putin explicit ca Biserica Catolica si credinta lor a ajuns intr-un punct mort si isi doresc afilierea macar prin ceea ce se numeste ecumenism cu ortodoxia care in mod tainic excercita pentru ei o anumita atractie si o tainica autoritate. Din conflictul modern al protestantilor cu ateii se nasc tot felul de dispute aiuristice si tentative de aparare a lui Dumnezeu, care uneori fac mai mult rau si ii departeaza si pe protestanti si pe atei si mai mult de Dumnezeu asa cum este El. In ortodoxie dialogul cu dracul este nerecomandat din doua motive: 1 – este inutil, 2 – este o pierdere de timp si nervi. Ba chiar, in experienta patristica, cei care au vorbit cu diavolul s-au cam ars, adica s-au inselat si ei, s-au intinat intr-un fel din intunecimea diavolului. Chiar daca

Read more

Click 2006 (recenzie)

Leave a comment

Inca un film bun cu Adam Sandler: Click (2006) Ca si la alte recenzii tin de la inceput sa mentionez ca in continuare vor fi spoilere nenumarate. Nu ca ar conta: povestea e simpla si prea mult spoiling nu se poate face pentru cine a citit macar synops-ul sau storyline-ul filmului. Si cine are timp sa vada filme la intamplare, la care sa nu citeasca ceva despre film sa se convinga ca merita? Ca o mica paranteza, as vrea sa povestesc o intalnire pasagera dar memorabila cu un cinefil adevarat. De fapt cu singurul cinefil pe care l-am cunoscut in viata mea. Poate cinefil e putin zis: omul era nebun dupa filme. Vedea cateva filme pe zi, incepea de dimineata cand se scula, dadea drumul la film si se uita in timp ce manca pana cand pleca la serviciu. Dupa serviciu evident incepea vizionarea si se uita pana se culca. Inalnirea am avut-o cam acum vreo 6-7 ani. Tipul era angajat la o firma care se ocupa cu repartitoarele. La biroul unde muncesc, el era delegat sa ne instaleze repartitoarele si dupa ce si-a facut treaba i-am oferit o cafea. A acceptat si a inceput sa imi povesteasca despre hobby-ul lui. “Imi plac filmele, vad multe filme”. Nu mai imi amintesc mot-a-mot, dar omul era obsedat de filme, de dimineata pana seara, in tot timpul lui liber vedea filme. Din fericire omul avea un job, deci nu era pierdut total pentru societate. Din pacate timpul a sters mare parte din memoria discutiei pe care am avut-o in cele 20 de minute cat si-a baut cafeaua. Imi amintesc insa bine ca am fost intrigat de pasiunea cu care se  lauda ca a vazut mii de filme la viata lui. Credeam ca ma minte si prin urmare am inceput sa il testez. Dar filmul ala l-ai vazut? Dar ala cu ce era? Evident, nu l-am prins, isi amintea de toate si mi-a dovedit ca foarte probabil nu minte deloc, chiar e bolnav. Revenind la Click, ca o a doua mica paranteza, as face inca o remarca. Nu de putine ori, descrierea unui film nu ne ajuta cu nimic sa selectam un film bun, cu atat mai putin sa selectam un anume tip de film care sa se potriveasca cu o sensibiltate oarecare a momentului si poate niciodata o descriere nu ne ajuta sa ne ferim de filmele care nu merita  si pe care regretam ca pierdem timpul vizionandu-le. Asa mi s-a intamplat mie cu Click: am vazut descrierea pe IMDB. La film am ajuns din pagina actorului, dupa ce am vazut Blender – un alt film in care joaca Sandler – si mi-a venit sa mai caut filme cu el. Si pentru ca in general nu prea vad filme sub nota 8 pe imdb, la Click a fost o mare intamplare sa il descarc si sa imi fac timp sa il vad. Pe scurt Click, desi este catalogat comedie, vine la pachet cu multe altele … Iata plot-ul: un arhitect workoholic, pleaca intr-o seara sa caute o telecomanda universala, ofticat ca niciodata nu nimereste telecomanda

Read more

Transcendence 2014 (recenzie)

Leave a comment

SPOILER ALERT: acest articol nu tine cont de cei care nu au vazut filmul, deci celor care intentioneaza sa il vada le recomand sa salveze articolul pentru “dupa” Inainte de a vedea filmul, ar fi utila familiarizarea cu conceptul de singularitate din futurologie care se refera la un moment (potential / discutabil) din viitor in care inteligenta artificiala ajunge sau depaseste inteligenta umana, din toate punctele de vedere. Spun din toate punctele de vedere pentru ca de exemplu inteligenta artificala deja depaseste de departe creierul uman pe anumite domenii selective cum ar fi: operatii matematice, recunoasterea formelor, sah, etc. Evident este discutabil care ar fi “toate punctele de vedere”. Chiar daca cu privire la ratiune sa zicem ca progrese uimitoare se vor putea face, cu privire la empatie si emotii, este extrem de discutabil in ce masura calculatorul va putea simti placere si durere. Dar nu doar in aceasta privinta, ci in majoritatea aspectelor legate de singularitate exista dezbateri aprinse si pareri ale unor oameni cu greutate care acopera toata marja de la “niciodata” pana la “oricand in viitor singularitatea poate sa apara”. Filmul dezbate o tema nu doar interesanta dar si greu de ecranizat. Personal mi-a fost foarte greu sa fac abstractie de gimmick-urile tehnologice cum ar fi ecranele multiple cu grafice tridimensionale sau limbajul pseudo-tehnic folosit pe alocuri. Din fericire insa problema singularitatii nu este abordata la fel de trivial ca mijloacele folosite si plot-ul se leaga acceptabil de tema, actiunea decurgand antrenant si fara derapaje prea grave. Dar destul despre film si sa revenim la tema singularitatii. Dupa parerea mea, inteligenta artificiala este extrem de departe de punctul in care poate macar pretinde ca exista perspectiva singularitatii. Ca o mica paranteza, unii catalogheaza singularitatea ca unul dintre marile pericole care ameninta omenirea si care pot aduce extinctia speciei umane, poate chiar inainte de un potential razboi mondial nuclear. Nu este greu sa facem scenarii despre ce s-ar putea intampla in momentul in care s-ar inventa un program software care ar imita macar partial unele componente ale gandirii umane. Sa zicem de exemplu ca se va inventa un program care sa poata invata singur orice si care este conectat evident la Internet. De asemenea, sa presupunem si ca acest program are la dispozitie o putere de procesare si de stocare rezonabila. Doua proprietati ale gandirii umane i-ar fi necesare pentru a pune in pericol viitorul speciei umane: capacitatea de a invata si instinctul de conservare. Avand capacitatea de a invata, avand puterea de procesare si accesul la Internet, evident va asimila rapid informatie si spre deosebire de creierul uman care are un numar de senzori limitati, viteza si cantitatea informatiei disponibila pe Internet, ar crea conditii proprice pentru o invatare mult mai rapida si mult mai solida decat orice om. Trecand la instinctul de conservare, facand abstractie de eventualele capacitati morale sau emotionale, o inteligenta rece va cauta evident sa elimine orice risc potential si sa isi creeze conditiile ideale de conservare si supravietuire. Nu vreau sa intru

Read more

Mungiu – după dealurile ipocriziei

18 comments

Nu vreau să spun mai mult despre Mungiu şi nouă lui ispravă de la Cannes decât că părerea mea este că omul a descoperit la ce răspund falsele elite ale decazutei arte cinematografice moderne şi prin urmare trage tunuri unul după altul (cum a reuşit şi Kusturica acum câţiva ani) furând francezilor premiile aşa cum faimosul ţigan viorist din relatările lui Puric, care cerşind la gura unei staţii de metrou din Viena se prefăcea că îşi pregăteşte arcuşul. Dar pentru că toată lumea trecea în grabă şi nu avea timp să prindă “concertul” el nu trebuia să cânte niciodată. Oricum mai mult decăt zângănitul arcuşului nu ştia să cânte. Cu toate acestea,  ţiganul reuşea să mai stoarcă câte un cent – doi de la proştii care îl credeau mare maestru. Aşa precum unii ţigani plecaţi de pe la noi reuşesc să îi facă pe francezi să îi creadă mari maeştri, tot aşa şi Mungiu, prin filmele sale, găsindu-le coarda sensibilă reuşeşte să facă oarece vâlvă în străinătate, iar la noi corul de papagali începe să aplaude voioşi, mai ales cei care nici măcare nu au văzut filmul. Şi cum să nu fie sensibili onorabilii din juriul festivalului mai ales dacă în film Mungiu le-a servit şi ceva erotism “rafinat” cu lesbiene şi le-a mai presărat şi o bolnavă mintală, iar subiect bineînţeles tabu şi piperat căci “maestrul” a mirosit bine potenţialul. Dincolo de intuiţia sa de a afla o metodă de a face filme comerciale proaste, Mungiu deranjază în primul rând prin ipocrizia cu care pretinde că el e preocupat de “oamenii” despre care se vorbeşte în film şi acuză nedreptatea şi gravitatea faptele cu pricina. Şi el, dar mai ales toţi papagalii care au prins încă o dată ocazia să mai tragă câteva înjurături “popilor” şi “îndoctrinaţilor” care încă mai cred în “exorcizari” “precum in evul mediu” (la nici un comentariu nu va lipsi acest şablon mistificator), toată gloata dreptacilor omului sunt ipocriţi în primul rând pentru că spre deosebire de acest caz singular şi nereprezentativ petrecut în societatea românească, există multe alte crime barbare şi incredibile pentru lumea în care trăim, dar la care România (şi întreaga Europă) se face părtaşă şi ei nu spun nici o vorbă şi nu acuză nedreptatea şi barbarismul în aceste cazuri reale şi mult documentate. Mă refer aici la crimele oribile făcute de americani peste tot pe unde au războaie despre care ştim nu doar din romanele unor ziarişti şi din filme inspirate din aceste romane, ci mulţumită Wikileaks avem chiar filmări de la elicopterele care au dus aceste atacuri sau de la dronele aflate în misiune. Ba chiar, la unele fapte oribile  făcute de americani din Afganistan avem chiar poze cu care soldaţii s-au mândrit şi au dorit să arăte şi lumii întregi de ce sunt ei în stare. Exibiţionismul barbarismului soldaţilor americani trage deja semnale de alarmă periculoase. Pe mine unul mă îngrozeşte faptul că lor nu le e frică de consecinţe şi nu doresc să îşi ascundă faptele, ci se

Read more

Baran – un film iranian de excepţie

5 comments

Dupa capodoperele Children of Heaven si The Color of Paradise, regizorul Majid Majidi a recidivat cu un film uimitor, desavarist in aproape toate aspectele: Baran. Este greu de povestit acest film cuiva care nu a vazut nici un film de Majid. Nu mi-a venit sa cred prima data cand am vazut Children of Heaven ca exista un asemenea film si eu am aflat despre el decat abia peste mai mult de zece ani. Dar mai ales nu mi-a venit sa cred ca se face cinematografie de o asemenea calitate in Iran. Sictirit de filmele contemporane americane – chiar si de cele cu ratingurile cele mai mari, caci oricum nu sunt un cinefil avid – am avut o lunga perioada in care nu ma mai uitam la nimic deoarece aveam senzatia de deja-vu: stiam cum se termina, totul mi se parea un cliseu predefinit, scenariile erau in acelasi registre, acting-ul folosea aceleasi tehnici, etc. Dar mai ales, ce ma stresa cel ami mult este ca nu exista film fara sex. Este uimitor cat de dependenti sunt americanii de sex si de explozii incat un film fara asemenea ingrediente  nu are sanse sa intre in topuri. Abia dupa ce am mai prins curaj sa incerc altceva si am inceput sa “studiez” clasicii italieni mi-am dat seama cat de mult a involuat cinema-ul. Culmea este insa ca acest iranian arata ca nu trebuie sa fie asa. Nu o sa dezvalui nimic despre film, doar va spun ca descrierea de la imdb este ucigator de neutra. Iata un mic review pe care l-am postat “la cald”: I hardly can remember when I saw a love movie in which I had no idea how it would end, just before the last scenes. It is just amazing the tension this movie embodies in every gesture. In a world that Hollywood crap stinks all over the place, a love movie in which there is no kiss and not even a touch, but still so much substance is a miracle. It shows the meaning of the true art: to open horizons, to excite the mind and to comfort the heart. Friendship, love, sacrifice, but overall a profound metanoia are all bursting step by step as the events unfold and lead us following the hero to a state of profound accomplishment in which love transforms everything around, even a trivial rain pouring in a foot’s mark. Nu as mai adauga decat ca vazand filmul m-am gandit cat de mult seamana Lateef cu poporul iranian: cei din afara il vad salbatic, violent si periculos, in timp ce in realitate el sufera, munceste din greu pentru painea de zi cu zi, iubeste in taina si se jertfeste. Veti gasi in film si o lectie de viata, Majid a reusit cu maiestrie sa realizeze o opera in care arata puterea eliberatoarea a iubirii si a jertfei.  

Read more
1 2 3 4 5