Cand statul incearca sa intervina in piata si reglementeaza din ce in ce mai mult, sucelile nu sunt greu de observat iar cand vine prapadul, chiar si ulterior este greu de analizat care au fost cauzele initiale.

De exemplu in SUA, consensul intre marii economisti cu privire la cauzele crizei financiare inceputa in 2008 sunt ca Fed-ul a micsorat atat de mult dobanda de referinta incat a inundat piata cu bani si astfel a stimulat creditarea. Ce a urmat a fost doar tavalugul: bancile au inceput mai intai prin a da credite la cat mai multi oameni si apoi au terminat prin a crea instrumente financiare prin care se detasau de riscul prezentat de credite, devenind doar intermediari intre clientii finali si investitorii din toata lumea.

Ulterior crizei, bineinteles ca nici un guvernator al Fed-ului nu si-a asumat vina pentru prapadul pe care l-au creat. Ba mai mult, au incercat sa arate cu degetul catre slaba reglementare, catre instrumentele „prea complexe” care introduceau un risc prea mare in piata. E ca si cum un gradinar stropeste cu benzina peste frunzele uscate si apoi da vina pe soare ca a aprins focul.

Sa revenim insa la noi. Si la noi a fost la fel: BNR a dormit cand banii ieftini veneau din afara si au creat bule imobiliare si de creditare in Romania. Ordinele erau ca BNR sa stea cuminte in banca ei si Isarescu sa se limiteze la „a trage semnale” ca si cum treaba unui politai e doar sa fluiere nu sa dea si amenzi sau sa ameninte cu pistolul cand un betiv conduce o masina si nu se opreste. Bancile au fost imbatate de bani ieftini veniti din afara pentru ca Romania degeaba are moneda proprie pentru ca aceasta nu este moneda proprie ci este moneda lui Isarescu.

Adica, intr-o tara libera, moneda proprie functioneaza in functie de importuri si exporturi, banca nu face decat sa atenueze socurile si sa arbitreze bancile. De exemplu, era firesc ca in ani 2007 cand intrau miliarde de dolari in tara, leul sa se intareasca foarte mult si la fel, cand valuta iese, leul sa se slabeasca. Astfel, cursul valutar atenueaza fluxurile de valuta si cei care aduc azi dolarii, nu si-i vor scoate peste noapte maine cu dobanda si la curs sponsorizat, ci acestia ar putea fi scosi doar cand investitiile ar fi adus randament: adica productia ar fi crescut, la fel exporturile si leul s-ar fi intarit nu doar prin intrarea de valuta ci si prin exportul de produse.

Poate explicatia mea e prea simplista, cert este ca politica monetara a BNR-ului se vede ce rezultate a dat in ziua de azi: mii de oameni inrobiti la credite peste puterile lor pentru ca cine trebuia sa vegheze pentru ei – BNR-ul – a vegheat mai mult pentru altii decat pentru romani. Si mai revoltator este ca BNR nu trebuia sa faca nimic pentru a asigura stabilitatea leului si a creditarii ci doar sa lase piata sa regleze moneda. Tocmai aceasta „gestionare” a monedei, haosul dobanzilor, meandrele repo-urilor si rezervelor minime cu care jonghleaza Isarescu prin sedintele periodice ale CA al BNR (stat in stat – oare cand vom afla si noi discutiile astora, ca pana si Fed-ul e mai transparent).

Prima suceala, aceasta ar fi „politicile BNR”.

O a doua suceala ar fi reactia statului. Romania are un stat slab, nu trebuie sa explic de ce. Prin urmare, statul reactioneaza rareori la ilegalitati si mai niciodata la politici proaste. Rareori se intampla lucruri bune, rareori sunt adoptate politici corecte, mare parte din lucrurile bune de la noi s-au facut dupa lungi si repetate esecuri, hotii, scandaluri etc.

Nu putem cere parlamentarilor sa inteleaga ce rol trebuie sa aiba o banca centrala, nu le putem cere sa se uite si ei prim-prejur (cum ar fi Bulgaria sau de ce nu Ungaria sau mai nou Polonia) si nu le putem cere nici sa-l dea jos pe Isarescu pentru ca nu au cohones, chiar si de i-ar duce bila. Dar le-am putea cere macar sa nu strice si mai mult lucrurile.

Cu legea asta a darii in plata, parlamentarii sunt precum Dorel: ai o problema, vine Dorel si te rezolva.

Bunaoara, dupa multe analize, studii si discutii, probabil au inteles si parlamentarii ca nu pot da legea fara a specifica clar pentru cine se adreseaza. Pentru ca desteptii care au propus legea, pretind ca prin asta ei vor sa ajute saracii care sunt oropsiti de banci. Pai daca ajuta saracii, trebuie sa spuna clar care sunt saracii. E sarac Ionel, politaiul care a luat credit in franc peste puterea luni, fara sa il duca capul ce daca ii taie Base 5% si creste cursul 5%, nu o sa mai poata plati rata sau o sa il ajute pe Marcel constructorul (investitorul) care facea credite spaguind ofiterii de credit si aducand hartii false, ca sa construiasca cat mai multe case si sa le vanda cu adaos de 300%? Marcel a tras tzepe nenumarate mai la toate bancile, luand credite de la toti care i-au dat si construind cat cuprinde ca cererea era mare, caci bancile dadeau credite nu doar lui Marcel dar si lui Ionel care cumpara de la Marcel.

Problema e ca Marcel bineinteles lucra pe persoana particulara ca sa nu plateasca TVA la constructii, sa poata sa lucreze la negru, sa nu plateasca impozite, sa nu aiba controale etc. Se putea pe atunci si se mai poate inca.

Deci legea daca vrea sa il ajute pe Ionel, o sa trebuiasca sa il ajute obligatoriu si pe Marcel pentru ca oricat de destepti ar fi parlamentarii nu prea au cum sa ii separa. Suceli peste suceli. Sa presupunem, de exemplu ca legea va diferentia in functie de tipul destinatarului creditului: persoana fizica sau juridica. Nu merge: tocmai am explicat ca Marcel oricum a lucrat la negru, pe persoana fizica. Sa zicem ca legea ar diferentia dupa destinatia imobilului: locuinta sau sediu firma. Dar cati nu si-au facut constructiile pe intravilan declarandu-le ca ferme agricole sau alte minunatii de astea. Asta ar fi o suceala cu privire la alegerea destinatarilor legii, cui se aplica.

O alta suceala mare incepe cand determini cine dintre cei eligibili merita sa fie incadrati: adica cine … „are probleme reale”, cum spune Isarescu care mai nou se declara si el pentru lege ca sa nu isi sifoneze si mai mult imaginea si sa inceapa lumea sa ii boicoteze vinurile proaste care au inundat deja hypermarketurile. Cum sa se poata determina cat mai corect o situatie reala „nasoala” sau una facuta nasoala prin propria dorinta a unui creditac sa scape usor de credit. Adica, daca eu sa zicem ca am credit 100.000 EUR dintre care am apucat sa platesc 10.000 EUR, ce mai impiedica sa imi dau demisia, sa vand putinele proprietati pe care le am (masini de lux, aur, alte imobile), sa donez banii unui amic si sa ma declar in incapacitate de plata. Orice reguli ai introduce, cine va dori, nu ii va fi dificil ca sa dovedeasca ca nu pot sa plateasca. Sa nu uitam ca probabil aceiasi „clienti” nu s-au chinut prea mult nici cand au luat credit ca sa dovedeasca facil ca pot plati. Adica, stim ca oricine dorea sa ia un credit, se angaja la o firma fictiv, platea cateva luni impozitele si apoi aducea hartia la banca. Nu vorbim de hartii fictive si alte scheme, ci de masinatiuni legale.

Deci pana acum avem 2 suceli: cine poate fi incadrat si in ce conditii se determina ca „are probleme”. Nici nu mai vreau sa intru in aspectul retroactivitatii care cuprinde in sine un set intreg de suceli.

Ce nu inteleg eu, este daca tot fac o suceala ai nostri, de ce nu o fac macar o data si clar, cum au facut ungurii: sa oblige bancile sa converteasca creditele si sa suga parte din socul cursului. Deci daca se vrea a se face dreptate pentru trecut si ajuta cei care au fost victime ale unei situatii „impredictibile” (ca si cum nu ar mai fi fosc crize financiare in istorie), de ce nu s-a facut intr-un mod mai clar si mai simplu.

Daca se vrea a se schimba modelul de creditare din Romania, de ce nu se face cu cap, simplu si profesionist, prin introducerea unui nou tip de creditare care sa aiba o dobanda mai mare si sa permita echivalarea ipotecii cu a valorii creditului. Asta ar insemna inovatie financiara si progres, nu legi sucite care sunt comandate de smecherii cu investitii pierdute si acoperite cu justificari populiste care oricum nedreptatesc pe majoritatea si in primul rand dinamiteaza sistemul bancar.

Nu cred ca ar fi nici o problema ca pe langa creditul ipotecar actual care nu echivaleaza bunul cu creditul, sa se introduca un nou tip de credit „ipotecar de dare in plata” sau cum or vrea sa ii zica prin care bancile sa vina cu oferte dedicate celor care vor ca atunci cand nu mai pot sa plateasca (oricare ar fi cauza), bancile sa preia imobilele?

La aceasta intrebare e un singur raspuns: pentru ca suntem o tara sucita condusa de parlamentari suciti. Si mai nou, vad ca avem si ziaristi suciti care in loc sa gandeasca, se alatura ca papagalii publicului naiv care nu intelege doua boabe din functionarea sistemului financiar si repeta niste mantre obositoare si idioate: jos bancile!, bancile sunt rele!, bancile sa fie judecate!, ghilotina! Culmea e ca bancile nu o sa pice, pentru ca nu au voie, o sa crape in alta parte buba, dar om trai si om vedea …