Sub titlul „Război împotriva Crăciunului?”, Romania Libera prezinta cateva stiri din america legate de interzicerea simbolurilor religioase sau mai putin religioase (cum ar fi banalul brad) care sa aminteasca de Craciun, pe motiv ca acestea nu sunt „politically correct”. De asemenea, si Dan Camen atrage atentia ca „Crucea Rosie si Federal Reserve au interzis in Marea Britanie si SUA simbolurile Craciunului„.

Aceste stiri par socante pentru ca sunt gesturi explicit anti-crestine, pe fata, directe si oricat de mult ne-ar place sa credem ca comunismul a murit, nu este chiar asa. Ce putem face ca asa ceva sa nu se intample in Romania? Sau mai bine zis, sa amanam ziua cand si in Romania asa ceva se va intampla, pentru ca scoaterea icoanelor din scoli a fost cat pe ce sa ramana o decizie oficiala, a unui organism oficial al statului roman – CNCD – si cu siguranta nici Mos Craciun nu va scapa de sagetile agaricilor cu ecuson care „implementeaza” drepturile omului pe banii celor care il urasc pe Hristos si vor sa auda cat mai putin de El si de orice aduce aminte de El.

Cum de s-a ajuns aici oare, intr-o tara crestina – SUA -, intr-o tara in care chiar pe banii lor scrie  „In God we trust” (In Dumnezeu ne e nadejdea)? Ce sa mai zicem de britanici care au ca imn national „God Save the Queen” (Dumnezeu sa o pazeasca pe regina)!. Dupa parerea mea, aici s-a ajuns pas cu pas. Adica de la credinta fierbinte asemanatoare fierului incins, la lipsa totala a credintei asemanata cenusii stinse, lucrurile s-au intamplat pas cu pas.

Primul pas cred ca a este atunci cand crestinii, desi tin postul Nasterii Domnului, nu se mai spovedesc si nu mai simt Sfinta Impartasane ca pe o lipsa. Aceasta cred ca este prima rupere de Hristos: in momentul in care lipsa Sfintei Impartasanii nu ti se pare un lucru de o gravitate fatala. Iar cand poti sa traiesti fara spovedanie ai pierdut mare parte din semnificatia Craciunului. Atunci bradul, Mos Craciun, stelutele, colindele, cozonacii si porcul sunt de fapt motivul sarbatorii tale, nu Nasterea lui Hristos.

De ce s-ar bucura cineva de Nasterea lui Hristos daca nu doreste sa se impace cu Hristos si sa primeasca Trupul lui Hristos? E ca si cum am spune ca o mama a nascut un copil si desi acesta ii este furat de infractori care probabil l-au rapit ca sa il omoare si sa ii vanda organele, acea mama se bucura totusi cu fast mare, face cozonac, face prajituri etc si se cinsteste impreuna cu familia si cu prietenii pentru ca s-a nascut pruncul. Faptul ca pruncul a fost rapit este ignorat, toti uita esentialul fiind vrajiti de mirosul  sarmalelor, al porcului , al cozonacului si al tuturor bunatatilor cu care oamenii se cinstesc in aceste zile.  Ei chefuiesc la maxim, ba chiar canta si colinde, isi ureaza La multi ani!, trimit SMS-uri pe la prieteni insa nu li se pare cu nimic problematic ca tocmai cel pe care ei il praznuiesc nu este in mijlocul lor. Si nu doar o data, ci an de an, oameni care nu s-au spovedit niciodata, oameni care nici macar nu merg la biserica, canta si asculta colinde, isi fac daruri intre ei, isi fac urari, se bucura, desi nu au nici un motiv anume: lor oricum nu le pasa de Hristos.

Cu siguranta, marea majoritate a acestora, vor raspunde ca ei au credinta lor, nu au nevoie sa mearga la biserica, sau poate nu au timp, sau se plictisesc la biserica. Pe acestia i-as intreba insa de ce mai sarbatoresc Craciunul altfel? Un raspuns ni-l da Wikipedia: Craciunul este sarbatorit din ce in ce mai mult si de necrestini. Printre obiceiurile moderne practicate de oamenii moderni de Craciun sunt: facutul de cadouri, muzica, felicitarile de Craciun, o masa speciala, decoratiile luminoase. Iata deci o explicatie banala si concludenta totodata: si necrestinii sarbatoresc Craciunul.

Marea problema este care dintre noi ne dam seama ca de fapt noi nu mai suntem crestini. Lumea „moderna” se pare ca ne ofera toate cate le aveam si atunci cand eram crestini, precum si crestinii isi fac daruri pentru a simboliza bucuria Nasterii Domnului, tot asa si necrestinii isi fac daruri pentru ca si ei sunt darnici si nici macar nu au nevoie de un motiv anume. Precum crestinii taie porcul si fac mancaruri bune ca sa se bucure ca au trecut cu bine peste un post in care s-au lispit de multe bunatati, tot asa si necrestinii se bucura de bucate alese pentru ca asa s-au obisnuit din anii trecuti. Trecerea de la crestin la necrestin este din ce in ce mai usoara si foarte putini sesizeaza asta. Diavolul a reusit ca sa faca din lumea de azi o camera a oglinzilor in care fiecare – dupa masura noastra mai sus sau mai jos pe scara mantuirii -sa vedem chipuri false, chipuri deformate ale unei realitati ireale, dar care ne distreaza si ne atrag prin sclipiciul si prin falsa lor aparenta.

Nu doar cei necredinciosi nu stiu ce sarbatoresc si le place sa creada ca mai sunt copii si prin urmare trebuie sa se bucure de luminite, de cadouri si de mancaruri bune de Craciun. Chiar si cei mai atenti crestini cu greu pot sa traiasca sarbatoarea la adevarata ei inaltime si semnificatie. Pentru mine Craciunului are o semnificatie aparte in plus, pentru ca de Nasterea Sa, m-a intors Hristos in Biserica: acum zece ani a fost primul Craciun in care am tinut post, m-am spovedit si m-am impartasit. De fapt, pe atunci credeam ca anafura este Sfanta Impartasanie, deci nu m-am impartasit decat simbolic, insa acea anafura a fost pentru mine poate mai intensa (in efectele simtite de mine) ca orice Sfanta Impartasanie ulterioara, pentru ca dupa acea Sfanta Liturghie timp de aproape un an am fost un cu totul alt om, precum in a 5-a parte din invataturile despre calea mantuirii ale Sf. Teofan Zavoratul, am trecut prin campia de flori.

Am intalnit Craciunul acesta mai multi oameni, din care doresc sa povestesc doar trei cazuri:

– doi batrani, el aproape paralizat complet, ea foarte bolnava, abia merge, insa are grija de el; amandoi credinciosi, se lupta cu boala, cu suferinta, cu necazurile; stau singuri, din cand in cand ii mai viziteaza copii, insa acestia nu le aduc doar mangaiere, ci uneori le sunt si pricina de sfada; se spovedesc, se impartasesc, noaptea plang, ziua se uita la televizor; ea zice ca noaptea isi plange pacatele, ca e rea de gura si ca il mai cearta pe el; probabil il acuza pentru boala pe care o are si pentru faptul ca ea trebuie sa aiba grija de el; ea mai zice ca o singura „recreere” avea si ea, sa mearga la Biserica; acum nu mai poate, din cauza lui si din cauza picioarelor; Craciunul a fost foarte trist pentru ei, nici macar casetofonul nu le-a mers sa asculte colinde, iar la Trinitas nu prea s-au uitat; de mancaruri, ce sa mai zicem; au avut porc, au ce sa manance dar oricum nu pot sa manance prea multe , durerea este oricum prea mare; nu stiu cat de mult au inteles rostul suferintei lor, dar cred ca au inteles foarte mult, de vreme ce singuri spun ca patimesc pentru pacatele lor si le e teama ca nici dincolo nu o vor duce mai bine;

– doi batrani mai tinerei; nu merg la biserica decat din cand in cand, ea mai mult ca el; ea a tinut post, dar nu s-a spovedit; au avut porc, s-au pregatit bine de Craciun, au vin, au tot ce le trebuie; mai putin copii; au un copil dar i-a cam flituit, i-a vizitat inainte de Craciun pentru o zi, dar viata lui este o continua sursa de suferinta pentru ei; noroc cu OTV-ul ca au cu ce sa isi umple timpul (cunosc toate „vedetele”, inclusiv biografia acestora), altfel viata lor ar fi extrem de plicticoasa; nu au inteles inca sursa suferintei din viata lor si nu se problematizeaza; Craciunul pentru ei este totusi o sursa de bucurie, mai ales insa pentru prilejul de a avea bucate bune, de a primi si de a face vizite si de a vedea emisiuni speciale la TV;

– un aproape-pensionar care are o credinta „a lui”: merge la cimitir dar mai niciodata la Biserica; da de pomana, dar nu primeste preotul cu icoana, ba chiar intr-un an i-a inchis usa in nas; s-a pregatit de Craciun cu mate si carnati si bineinteles nelipsitul bidon de vin din care bea in fiecare seara cate un pahar sau mai multe; si pentru el televizorul este scaparea, mai ales fotbalul;

Am evitat si evit de obicei de Craciun si Pasti sa ma vad cu oameni care nu inteleg semnificatia sarbatorii tocmai pentru a nu pierde si mai mult din ceea ce cu greu adun si am adunat si pentru a nu ma dilua mai mult decat sunt. As dori insa sa adaug la cazurile de mai sus si un caz vazut la televizor:

– casa unei senatoare: multa lume invitata, multe mancaruri, o mie de feluri; porci la greu si de la porc de toate: urechi, ficat, inima,  mate etc; soacra (sau mama) senatoarei explica partile porcului si le arata pe tava ca la biologie; sotul s-a ocupat de bautura: el descrie acest aspect dar totodata mentioneaza ca si nu stiu ce vanat este tot opera lui;

Fiecare dintre cei de sus se crede crestin, nici nu concepe altfel. Insa nu la toti le pasa in aceeasi masura de Hristos. Cu toate acestea, pe fiecare Dumnezeu il cheama si il asteapta. Fiecare Craciun este un prilej de intoarcere, un prilej de intalnire cu Hristos care vine in lume tocmai pentru astfel de oameni. Din pacate foarte putini oameni se gandesc la Hristos, se gandesc ca Craciun inseamna in primul rand Hristos, se gandesc ca sarbatorim pentru ca s-a nascut Hristos.

Intorcandu-ne la povestirea Sf. Teofan Zavoratul sa vedem cum ii descrie acesta pe cei care ignora chemarea lui Dumnezeu si afundati in grasimi si in nepasare, primesc doar bucuriile materiale ale sarbatorii si ignora oportunitatile duhovnicesti care au o importanta infinit mai mare:

Pustnicul mai privi o data râul si vazu ca era acoperit, de-a lungul si de-a latul lui, cu mici barci in care stateau niste tineri luminosi cu fel de fel de arme, spre ajutorul celor ce se inecau. Ei ii chemau pe toti la ei si unora le intindeau mana, altora le coborau prajini si scanduri, altora le aruncau franghii, iar uneori scufundau pana la fund cange si carlige: poate ca se va agata si de acolo cineva. Foarte rar le raspundea cineva chemarii, dar si mai putini erau cei ce se foloseau cum se cuvine de armele salvatoare care li se dadeau. Cea mai mare parte le respingeau sfidatori si cu un fel de satisfactie salbatica se scufundau in râul care raspandea fum inabusitor, duhoare grea si miros de ars. Batranul isi intinse privirea mai departe de-a lungul râului si la capatul lui vazu o prapastie fara fund, in care raul se prabusea. Multime de tineri luminosi treceau iute cu barcile incolo si incoace, chiar pana la marginea prapastiei, dand ajutor, cu grija fiecaruia; dar, cu toate acestea, in fiece clipa, in fiecare loc al raului multe mii de oameni se prabuseau impreuna cu raul in prapastie, de unde se auzeau vaiete de disperare si scrasnirea dintilor. Batranul isi acoperi fata si izbucni in lacrimi. Si auzi o voce din cer: „Este amar, dar cine-i de vina ? Spune, ce as mai fi putut sa fac pentru mantuirea lor si nu am facut ? Dar ei resping, cu impietrire, orice ajutor le este dat. Ei Ma vor respinge si pe Mine, daca Ma voi pogori in ajutorul lor in cele mai amare locuri de suferinta”. (Sf. Teofan Zavoratul)

Ce ar mai fi de spus dupa toate acestea? Poate doar un mic indemn sa nu pierdem nici un strop din paharul cu care Hristos ne indulceste in fiecare sarbatoare, sa tinem din harul sau cat mai mult, sa Ii cerem sa nu il ia de la noi ci sa il inmuleasca, daruindu-I-ne dupa puterea fiecaruia in masura fiecaruia cu nadejdea ca vom fi primiti, caci daca nu pe noi, atunci pe cine? Daca nu pe noi cei pacatosi sa ne ierte Hristos si sa ne miluiasca, atunci pe cine? Pe cei drepti, pe cei sfinti, pe cei vredinici? Pe acestia dupa dreptate, iar pe noi dupa mila.

Asa cum Hristos se lasa furat de toti, asa cum ingaduie ca Nasterea Sa sa fie chiar prilej de pacat, de desfranari si lacomii sa nu luam nici noi seama la ce face lumea, ci sa fim noi cei care Il cautam precum magii si il cinstim precum pastorii.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

UPDATE 29/12/2010: RussiaTV America a facut un sondaj mai mult decat pertinent