Bolile, necazurile, lipsurile, toate sunt consecința păcatelor. Fie plată pentru păcat, fie pricină de sfințire, orice pricină care prezintă un risc imediat pentru viața noastră are clar „dezlegarea” lui Dumnezeu pentru trezirea conștiinței adormite. Și chiar dacă riscul nu e direcționat către viața și sănătea noastră ci asupra finanțelor sau … mâncării, asemenea accidente neprevăzute și cu amploare globală sunt clar cu dezlegarea lui Dumnezeu.

Nu doresc să sun ca trâmbițele stridente care tună și fulgeră că vine apocalipsa și că trimite Dumnezeu din cer boli pentru păcatele noastre. Dumnezeu nu trimite, cel mult Dumnezeu îngăduie răului să se manifeste, care rău are sursa tot de la noi, cu sau fără contribuția vrajmașului. Diavolul are însă libertatea mult îngrădită căci este deja pierdut, dar omul, fiind încă în cumpănă are multă libertate de la Dumnezeu pentru ca cei care se sfințesc să se sfințească și cei care se smintesc să se smintească.

Dar de ce ar îngădui Dumnezeu răul în lume? Pentru păcatele omului. În cazul de față am putea da vina pe chinezii sălbatici mâncători de mațe de câini și alte necurății. Dar în creștinism nu mâncarea sau nemâncarea de animale e condamnabilă, ci mâncarea aproapelui. Este adevărat că chinezii sunt în primul rând vinovați pentru miliardele de copii avortați, dar să facem ciocul mic căci și noi, marii apărători ai ortodoxiei din grădina Maicii Domnului (sa ne ierte Dumnezeu că avem asemenea pretenții) avem obiceiuri la fel de păgâne ca ei.

Mâncăm aproapele în diverse moduri și cu diverse „sosuri”. De la abuzuri fizice și crime, până la binele băgat pe gât din prea multă dragoste, brutalitatea cu care omul se face omului câine are loc în nenumărate chipuri, multe din ele atât de întortocheate și alambicate încât poate nici nu suntem conștienți de ele. Dar măcar dacă ne-am preocupa de alea în care suntem conștienți …

Certarea lui Dumnezeu este blândă pentru că ne dă timp de pocăință și de îndreptare. Certarea omului de astăzi nu se compară cu ciuma de altă dată și cu necazurile de care avea parte omul în trecut când media de viață era sub 40 de ani: războaie, foamete, boli – imaginați-vă cum ar fi pentru omul comod de astăzi care strâmbă din nas dacă primește o mică sarcină în plus la muncă, să își câștige pâinea cu propriile mâini și să fie nevoit ca să și-o păzească după aceea de hoți și tâlhari sau de năvălitori sau alte catastrofe naturale.

Să luăm pe rând câteva aspecte: mai întâi nu este ceva groaznic și înfricoșător cum ar fi un asteroid care distruge un oraș, omoară milioane, produce răcirea temperaturii și praf în aer, toate astea în câteva minute. Boala asta e „ca o gripă” deși nu este o gripă. Ca o mică paranteză, atât de întunecată e mintea unora încât insistă să o compare cu o gripă, deși dacă am auzit de ea și vedem atâta zarvă, este clar ca nu este doar o gripă. Însă pentru că omul nu este capabil să primească adevărul dintr-o dată și judecata lui Dumnezeu este dureroasă, caută tot felul de explicații: sunt manipulări, este totul o farsă, producătorii de vaccinuri l-au lansat, este făcătura americanilor să lovească în chinezi, este scăpat de sub control din laboratoarele chinezilor etc. În general, cauza, sursa răului e transferată cumva în afară, în periferie, în cotloane obscure, în niciun caz în noi. Simpla explicație că este o boală nouă, periculoasă, ca și altele din trecut, este greu de acceptat, deoarece această simplă acceptare implică asumarea adevărui că trăim vremuri grele pentru care și noi suntem responsabili pentru că am păcătuit prea mult și pentru ca nu ne-am rugat îndeajuns de mult. Dacă vrem să fim sinceri cu noi, acceptarea adevărului că aceasta este o boală periculoasă – punct!, presupune să ne asumăm și noi o parte din vină. Suntem vinovați pentru că Dumnezeu îngăduie această cernere, suntem vinovați pentru că oamenii nu sunt pregătiți și dezorganizarea este și va fi poate mai infricoșătoare decât boala în sine, suntem vinovați pentru ca acestă criză va scoate la suprafață tot gunoiul și toate lipsurile societății de astăzi din care și noi suntem un mădular. Și în cele din urmă, suntem vinovați pentru că ne temem și pentru că ne este frică de moarte.

Este blândă certarea pentru că deocamdată a început ca un risc mic. Va cerne mai întâi pe cei bătrâni care oricum cam trebuie să se gândească la moarte și la ce urmează după ea. Acum, cred că cei bâtrâni nu se mai gândesc la acele cifre cu creșterea vârstei medii și la acele știri pompoase și triumfaliste cu tot felul de invenții și medicamente care prelungesc viața ci poate se gândesc mai degrabă că mâine-poimâine nu mai sunt. În particular bătrânii noștri cred că nu mai sunt interesați de măriri de pensii ci se cam gândesc să fie toate aranjate pentru …

Cei care nu sunt foarte bătrâni și par mai feriți, nu pot însă să stea nici ei foarte liniștiți deoarece deși rare, cazurile de morți la tineri nu sunt zero. Poate singurii care pot sta cât de cât liniștiți sunt copiii dintre care niciunul nu a murit din boală deocamdată. Spun deocamdată deoarece nu știm reacția la a doua infectare, despre care sunt studii că e posibil să fie mai periculoasă ca prima și efectele să fie fatale rapid prin afectarea sistemului cardiac.

Personal urmăresc evoluția acestei pandemii înainte să ajungă la jurnalul de seară la noi și am văzut pas cu pas cum a crescut imaginea oribilă a acestui virus, prin prisma acelor parametrii cu care este analizat un virus și pe baza efectelor pe care le produce care pot fi văzute de toți. Prin parametrii mă refer (ca și în alte articole) la cele trei rate: rata răspândirii, rata mortalității și rata cazurilor severe – una mai nasoală decât alta. Privind la acești parametrii, încă din primele articole am subliniat că rata mortalității este îndeajuns de scăzută încât boala să fie trivializată, iar rata răspândirii este îndeajuns de mare încât să fructifice la maxim această trivializare. În subteran, trezind semnale de alarmă doar celor care au capacitatea intelectuală să înțeleagă consecințele, rata cazurilor severe este de fapt cea care dă peste cap totul și produce haos și disperare. Nu insist pe explicații tehnice, deoarece am făcut-o în articolele anterioare.

Ce observ eu însă este o creștere incrementală a răului, ca o schimbare de anotimpuri. Cum se face trecerea de la toamnă la iarnă, întâi bate un vânt mai rece, apoi vin niște ploi, în cele din urmă vin și gerurile, tot așa și această boală își arată adevărata amploare, zi de zi, săptămână de săptămână, pas cu pas. Mie unul îmi este evident că această dinamică lentă dar nu înceată este doar timpul pe care ni-l dă Dumnezeu ca să ne pocăim. Marea dilemă este până unde se va strânge lațul la noi, căci probabil Dumnezeu, deși dă ploaie și pe cei buni și peste cei răi, este totuși judecător drept și acum și după.

Alte știri despre Coronavirus gasiti:

• pe site-ul sanatos.net
• pe pagina de Facebook: Coronavirus Romania

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Articole anterioare pe tema coronavirusului:

• THE BIG PICTURE – despre luxul de a avea timpul si resursele sa cautam ca acul in fan pe unde a trecut italianul bolnav de Coronavirus in loc sa ne pregatim pentru impactul cu sutele si miile de cazuri pe care le vom avea
• Bani albi pentru zile negre – despre dezastrul lasat de PSD si cum a venit scadenta la destrabalare
• Negarea pericolului si trivializarea mobilizarii: o reactie fireasca – despre teoriile conspirationiste si etapele reactiei la criza

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~