Politica este o treabă complexă, iar geopolitica este şi mai complexă. Ca să nu mai zicem de economie. Dar ca la fotbal, fiecare avem dreptul la o părere, şi puţini sunt care se abţin să nu se dea cu părerea. Bunăoară, Arpad Paszkany care mi-a atras atenţia cu o viziune interesantă asupra crizei din România: „nu e criză în România„. Înainte de a citi articolul am bănuit cum gândeşte domnul Arpad: dacă încă nu mor oamenii pe stradă de foame, încă nu a venit criza. După ce l-am citit, am înţeles şi mai mult. Ce vrea domnul Arpad să spună este că pentru dânsul şi pentru mulţi alţii pentru care banii daţi pe mâncare sunt sub 1% din venituri, într-adevăr criza nu prea a venit. El are dreptate şi când spune că pentru majoritatea oamenilor veniturile nu au scăzut, au rămas la fel. Ce domnul Arpad nu prea ştie sau ignoră este faptul că chiar dacă veniturile au rămas la fel şi chiar dacă salariile sunt mai mari decât în anul 2007, preţurile sunt altele, şi pe de altă parte, oamenii au mult mai multe credite ca atunci, deci o bună parte din bani se duc pe rate. Deci, dacă ar fi totuşi să privim sincer, în România este criză, şi este o criză profundă.

Dar ce este o criză la urma urmei? Iată ce ne spune DEX-ul:

CRIZĂ = Moment critic, culminant, în evoluţia care precedă vindecarea sau agravarea unei boli

Oare nu este România într-un moment critic? Oare nu este România într-un moment culminant? Cu siguranţă, iar a ne juca cu cuvintele ca să părem interesanţi nu mi se pare de bun gust. De fapt, nu domnul Arpad a greşit, argumentaţia lui este edificatoare, au gresit ziariştii care au selectat titlul articolului, în dorinţa de a găsi un titlu pompos au jignit pe toţi oamenii care suferă profund în urma situaţiei grave din ţară. Dar să trecem peste asta şi să mergem mai departe către ideea care am intenţionat să o enunţ încă din titlul acestui articol.

M-am oprit la articolul din wall-street.ro doar pentru a exemplifica că într-adevăr adevărata criză, criza profundă ajunsa la punctul maxim în România încă nu a început. Chiar dacă mulţi oameni suferă deja, ce asistăm noi acum este doar o mică jenă în comparaţie cu greutăţile care vor urma. Iar felul cum vorbeşte domnul Arpad, că el doar a câştigat mai puţini bani, nu a pierdut sau că în marile oraşe majoritatea oamenilor încă o duc bine, principala problemă fiind că nu îşi mai schimbă maşinile la 3 ani ci mai aşteaptă, este în parte adevărat. Părerea mea este că deşi am trecut prin multe valuri ale actualei crize (valul financiar, prăbuşirea creditelor, lipsa lichidităţilor, scăderea consumului, problema deficitelor etc) ce asistăm noi acum sunt doar semnele începutului căderii unui uriaş. Criza adevărată va veni din zbaterea pentru supravieţuire a Marelui Uriaş. Iar uriaşul de care vorbim este Marele Imperiu, unicul de fapt imperiu cu adevărat din zilele noastre, anume Statele Unite ale Americii.

Problema pierderii hegemoniei americanilor în detrimentul altora nu se pune prima dată acum. S-a mai întâmplat şi cu ruşii pe vremea lui Kennedy, s-a mai întâmplat şi cu japonezii când avântul acestora îi speria pe câţiva analişti dar ca în ziua de azi, nu a fost niciodată mai evident că America şi-a consumat bateriile şi nu mai poate să scoată nimic nou pentru a ieşi la liman. Democraţia americană, visul american, inovaţia, antreprenoriatul, pragmatismul şi curajul cowboy-lor au rămas umbre ale unui trecut glorios, sunt acele lucruri despre care americanii nostalgici discută cu melancolie pe bloguri sau la o cafea şi sunt frustraţi că demonii pe care singuri i-au ignorat au scăpat de sub control şi le-au furat ţara lăsându-i o naţie de spălaţi pe creier şi incapabili să mai mişte un deget în faţa finanţelor mondiale care le-au infectat toate sectoarele societăţii de la politic până la militar, educaţional, presă,  etc. Dacă vom asista la naşterea unui nou stat poliţienesc care va pune bazele unei dictaturi mondiale, este încă un semn de întrebare. Cert este că America a eşuat în globalizarea unor valori care nu se mai regăsesc acum nici măcar la ei: libertate, prosperitate, demnitate. Ce va veni, este greu de prevăzut. Putem însă să intuim prin ce vom trece.

Ca orice uriaş care se prăbuşeşte, în căderea sa SUA va face mult zgomot. Ce vedem acum cu criza alimentară este cred că încă unul din răcnetele uriaşului. După ce cutremurul financiar a transmis unde de şoc înfiorătoare în toată lumea, ameninţând cu falimentul tuturor băncilor şi instituţiilor financiare, şi după ce „soluţia” americanilor a fost preluată şi prin alte părţi – cel puţin deocamdată pentru că Germania nu ştie dacă va mai duce în spate porcuşorii necondiţionat – a venit acum vremea inflaţiei accentuate. Multe din etapele crizei se desfăşoară însă în paralel. De exemplu, în acest moment, pe lângă războiul valutelor – autodevalorizarea – măsurile protecţioniste ca consecinţă a acestui război abia încep să intre în funcţiune. Mai devreme sau mai târziu americanii vor fi nevoiţi să taxeze produsele chinezilor în urma inflexibilităţii acestora cu privire la devalorizarea yuan-ului. Colac peste pupăză, s-a nimerit însă ca pe fondul existenţei unor sume imense de bani disponibil pentru speculaţii veniţi din tiparniţa americanilor, să crească şi cererea de produse alimentare din partea câştigătorilor crizei: China, India, Brazilia, etc. Cumulat cu catastrofele climatice, aceşti doi factori au explodat preţul mâncării şi au dus la schimbările politice din Africa care cel mai probabil se vor extinde şi în alte zone, nu înainte însă de a auto-alimenta inflaţia prin explozia preţului petrolului. Şi cu siguranţă impactul schimbărilor din Africa nu se vor opri doar la preţul petrolului.

La ce să ne aşteptăm deci? La orice, doar nu la ieşirea din criză. Şi aşa cum atunci când vedem norii strângându-se deasupra noastră şi vântul înteţindu-şi rafalele, cred că norii de acum se pregătesc pentru o furtună de gradul 5. Iată doar un nor:  Fed Policy Makers Signal Support for Abrupt End to Asset Purchases in June. Ce înseamnă asta? Daca Fed-ul opreşte tiparniţa şi începe să mărească interes-rate-ul, în condiţiile în care economia încă şchioapătă, America va avea o problemă: hiperinflaţia. Şi când America tuşeşte, restul lumii face pneumonie. Mă rog, restul lumii care nu are un sistem imunitar eficient, dar din păcate pentru noi, suntem printre cei mai expuşi la boală: România – Risc de REVOLTĂ? Topul ţărilor expuse la revolte.

Şi totuşi poate că pneumonia nu va fi ucigaşă, însă sunt unele voci care spun că sfârşitul inevitabil al crizei va fi Al 3-lea război mondial:

Gerald Celente, fondatorul Institului de Cercetare a Trendurilor, subliniaza faptul ca revoltele generate de austeritate si criza alimentelor conduc la tensiuni asemanatoare cu cele de dinaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial. (Bloombiz)

Prăbuşirea Imperiului Sovietic, deşi a adus cu ea multe probleme, a dus la descătuşarea lagărului în care erau ţinute popoarele, chiar dacă nu în aceeaşi măsură şi nu cu aceleaşi consecinţe benefice în toate ţările. Prăbuşirea Imperiului American va însemna cu totul altceva pentru ca dacă la primul a avut loc o implozie, la cel din urmă cauzele vin tocmai din faptul că s-a umflat peste măsură şi creşterea sa nu a fost deloc organică ci mai degrabă poate fi asemănată unui cancer. Cancerul lăcomiei fără limite (greed is good), al corupţiei sub umbrela lobby-ului, al exploatării economice prin corporaţii multi-naţionale fără nici un dumnezeu şi al cuceririlor pentru resurse (Irak, Afganistan etc) încă creşte şi încă mai are de infectat şi pe ultimele celule sănătoase din lumea de azi. Iar dacă ne gândim numai la arsenalul nuclear disponibil pe care acest uriaş îl are la îndemână şi asupra indiferenţei cu care permite ca milioane de oameni să sufere de foame şi să moară doar pentru ca bancherii să nu piardă un cent din proastele lor investiţii şi din pariurile win-win sub acoperirea CDS-urilor, putem să spunem şi noi ca domnul Arpad că deocamdată nu suntem în criză.