Nu mi-a palcut show-ul promotional cu transportarea cu avionul si apoi „difuzarea” rapida in toate colturile tarii ale Luminii Sfinte. Fara indoiala, campania a fost in „duhul” patriarhului Daniel care dupa ce a avut toate succesurile in campania alegerilor pentru patriarh, acum doreste succesuri si mai mari, atat in plan intern cat si in plan extern. Dar ca orice conducator, cel mai mult isi doreste patriarhul ca supusii sai sa il iubeasca si sa il placa, si astfel cauta ca si prin astfel de evenimente secundare atasate unor sarbatori cu puternica semnificatie sa mai puncteze cate ceva la imaginea bisericii si la increderea, notorietatea si influenta pe care aceasta o are in societatea de azi si bineinteles si sa mai adauge cateva „fapte bune” in propriul CV. Este mult de discutat despre cum trebuie duse si pana unde poate sa mearga actiunile vadit promotionale ale Bisericii, dar pe altii trebuie sa ii preocupe asta. Ca o mica paranteza, nu inteleg de ce a trebuit chemata presa ca sa fie promovat acest eveniment. Oamenii se duc la Pasti nu pentru ca vine lumina de la Ierusalim ci pentru ca este Invierea, crestinii nu aveau nevoie sa stie musai ca in toate colturile tarii va ajunge Lumina Sfanta pentru ca ei oricum mergeau la Biserica. Evident, aceasta campanie a fost una de promovare: orice aparitie in media, orice mentiune, orice articol, orice emisiune, orice stire conteaza. Multi politicieni stiu asta si prefera chiar sa fie criticati, sa se vorbeasca despre ei orice numai sa nu lipseasca de la stiri. In SUA, media cand vrea sa distruga un personaj politic face astfel incat nici o stire si nici o mentiune sa nu mai apara despre personajul respectiv. Nici macar stirile negative. Avem si dovezi recente care atesta ca popularizarea excesiva nu poate fi decat benefica – vezi cazul Becali care a castigat enorm pe baza unor evenimente negative care insa au fost popularizate obsedant.

Unii s-ar putea gandi ca promovarea Sfintei Lumini, povestirea faptului ca aceasta vine in mod miraculos doar la ortodocsi, poate intoarce pe unii la credinta ortodoxa, poate misca sufletele. As fi de acord cu asta, daca as vedea o singura stire la o televiziune relevanta in care sa se spuna explicit ca Lumina Sfanta vine doar la ortodocsi. Presa „politic corecta” din zilele noastre nu va tolera niciodata o astfel de „jignire” la adresa unei alte religii (jignirile sunt totusi permise cand se fac la adresa ortodoxiei). De altfel, am vazut o emisiune pe tema „Sfintei Lumini”, cu diversi invitati, in care un preot ortodox invitat, la fiecare interventie nu uita sa foloseasca si sintagma „fratii catolici” sau „biserica sora catolica”. De altfel, la emisiune nu a lipsit preotul catolic, desi era vorba de Sfanta Lumina. Deci, nu prin presa mainstream vom ajunge noi sa convertim pe necredinciosi si vom convinge pe cineva ca intr-adevar Lumina Sfanta vine din cer, tocmai pentru ca convertirea este o taina si tocmai pentru ca taina lucreaza individual, mai ales in societatea pagana in care traim.

Pe scurt, intreaga aventura mi s-a parut un fel de aruncare de margaritare la porci. Eu personal am renutat chiar sa mai povestesc la altii despre Sfanta Lumina, foarte greu am inteles cat de greu poate fi schimbat un suflet si ca mult mai important este sa predici prin viata ta decat prin cuvantul tau, chiar daca uneori un om anume poate sa aiba nevoie de un cuvant anume intr-un moment anume. Insa daca nu primim indemn clar de la Dumnezeu ca sa dam acel cuvant ci pornirea spre a da un cuvant vine din noi, gestul nostru nu este decat o manifestare a propriului orgoiul, un mic pas catre o mare inselare, ne transformam in mici protestanti evanghelizatori pas cu pas.

As dori in continuare sa povestesc cate ceva despre Sfanta Lumina, nu cea de la Ierusalim, ci lumina harica de care ne impartasim daca suntem pregatiti la orice slujba, sau in urma oricarei rugaciuni. De altfel, daca la fiecare rugaciune nu cautam sa primim macar o mica scanteie, daca nu suntem constienti ca o simpla repetare sau recitare nu ne va fi de mare folos, inseamna ca am uitat sa fim crestini, suntem crestini precum cenusa.

Vedem cu totii cum in perioada Invierii Domnului, cuvantul lumina este folosit excesiv: de la pastorale si predici, pana la stiri TV, emisiuni radio, bloguri, urari prin email, felicitari si reclame primite in posta. In timp ce se vorbeste atat de mult despre lumina, traitorii adevarati, cei care traiesc cu adevarat bucuria sarbatorii Invierii Domnului, cei care ii inteleg sensul si care s-au pregatit si de fapt sunt in pregatire continua pentru Inviere, nu zic nimic. Ei cauta sa fuga de oameni tocmai pentru a pastra cat mai mult acest har special. Nu imi aduc aminte acum unde am citit si despre care sfant anume. Dar am in memorie exemple de sfinti care dupa Inviere aveau fata luminata si stralucitoare. Unii chiar pastrau aceasta lumina pana la Inaltare. Unii fugeau prin padure cand veneau oamenii sa ii cerceteze, cum era Sf. Serafim de Sarov, care intampina totdeauna pe altii cu salutul „Hristos a inviat, Bucuria mea”. Bineinteles, acestia erau precum bateriile solare, nu doar receptori ci ei se „incalzeau” si mai mult in praznicul praznicelor, „stocau” aceasta lumina si o „reflectau” acelora care erau vrednici sa o vada, ca o rasfrangere a darului Dumnezeiesc asupra tuturor.

Cat de departe parem a fi de aceasta traire si cat de perversa este deturnarea sesului pe care cuvantul lumina ar trebui sa il aiba pentru crestini. De la harul concret, tangibil, care ne inunda sufletul si ne invaluie cu mireasma raiului daruindu-ne noua o pregustare a Imparatiei Vesnice atat pentru intarirea in credinta cat si ca raspunsul dat de Domnul nazuintelor noastre, lumina a ajuns sa insemne azi pace cu vecinii, liniste in suflet, sentimente pozitive si cel mult o oarecare uitare a grijilor de zi cu zi, o oarecare distractie. Culmea este ca nu ne problematizam de asta, nu stim ce pierdem pentru ca ori nu am gustat niciodata din aceasta lumina si nu avem cum sa stim ce pierdem, iar daca am gustat, intre timp am cam uitat, ne-am cam lenevit, motivatia ne-a cam scazut, puterile ni s-au cam blegit si traim intr-un dolce far niente al implinirii matematice a unor reguli fara mari asteptari  care doar sa ne aduca o linistire cat de cat, o impacare ca am facut ce trebuie, am plinit poruncile si mai mult nu putem. Chiar si intr-o stare duhovniceasca amortita, intuim totusi amaraciunea acestui dolce.

Plafonarea duhovniceasca, pentru ca de fapt aceasta ar cam fi diagnosticul bolii noastre, din pacate nu e deloc plafonare, ci este de fapt cadere. In perceptia noastra a multora, faptul ca nu ne depasim, ca nu realizam mari progrese, mai mult sau mai putin vizibile, faptul ca ne luptam cu aceleasi neputinte, cu aceleasi pacate si patimi de ani de zile, este perceput ca o stagnare. Putini intelegem cu adevarat ca in viata duhovniceasca nu exista posibilitatea de a stagna: exista doar crestere sau cadere. Ispitele trecute ne aduc in fata ispite si mai mari, orice incercare are scopul sa ne pregateasca pentru alta si mai mare, asa cum orice cadere nu ne face decat sa ne arate unde suntem si sa ne indemne sa ne ridicam pentru a reusi cu ajutorul lui Dumnezeu sa o trecem.

Masura noastra adevarata nu ne-o putem cunoaste, nu ne-ar fi de folos ba chiar ne-ar fi o piedica in cresterea noastra, avand in vedere riscul mandriei si al slavei desarte. Insa, putem foarte usor sa vedem in ce masura viata noastra este una trupeasca, sufleteasca sau duhovniceasca (vezi Sf. Teofan Zavoratul). A dobandi lumina sfanta cea duhovniceasca nu cred ca ne este cu neputinta, oricat de pacatosi am fi. Invierea Domnului ne ofera aceasta oportunitate si este pacat sa o pierdem. Nu trebuie sa facem lucruri imposibile, trebuie doar sa o cunoastem, sa ne-o dorim, sa o putem diferentia de pacea si linistea sufleteasca care desi bune in sine nu sunt decat pamantul uscat pe care poate sa arda focul sfant. Iar dovada ca si cei pacatosi sunt chemati la impartasirea cu aceasta lumina, ne-o daSf. Ioan Gura de Aur in „Predica la Invierea Domnului„:

Sa ne bucuram cu totii de bunavointa Domnului!
Cel dintai si cel de pe urma sosit sa primeasca aceeasi rasplata;
cel bogat si cel sarac sa se bucure deopotriva!
Cel harnic dar si cel molcom sa sarbatoreasca aceasta sfanta zi!

Cel ce a postit cat si cel ce nu a postit
sa se bucure azi de Masa cea plina de bunatati!
Mancati cu toti din vitelul cel gras!
Sa nu ramana nimeni flamand. Sorbiti cu totii din paharul credintei.
Bucurati-va de maretia bunatatii Sale!