„Francisc face lucruri uimitoare în fiecare zi” a declarat un oficial al Vaticanului, aflam din Ziarul Fianciar. Si are dreptate am spune noi: uimitor de ciudate cel putin. Inchiderea Bancii Vaticanului pare sa fie una dintre ele. Nu comentam pentru ca nu stim, cert este ca Banca Vaticanului era suspectata ca spala banii mafiei si al altor organizatii criminale, dar ar fi ciudat sa fii banca si sa nu faci asa ceva, caci cel putin cateva banci mari din Marea Britanie (HSBC money laundering) si din SUA au fost prinse spaland bani murdari dar nu au fost pedepsite deoarece sunt prea mari. Ca o mica paranteza, bancile au ajuns atat de mari incat procurorii declara ca nu pot sa le investigheze deoarece bancile sunt prea importante pentru a fi acuzate (cel putin asa declara cei in drept sa le investigheze). Ne mai miram de ce pe la noi o banca oarecare poate sa calce in picioare regulamentele BNR si inchide usile pe nepusa masa, desi este ilegal.
Dar sa revenim la … Jorge. „Cum sa va apelez de acum inainte?” l-a intrebat pe noul papa la messa inaugurala, directorul unei scoli ecumeniste din Buenos Aires patronata de fostul cardinal. „Spune-mi Jorge, cum sa imi spui altfel?” a raspuns papa, aratand ca el chiar nu se crede papa. Vai, dar cat de smerit este! Vai dar cata umilinta! Inchinati-va oameni, uimiti-va popoare cat de smerit este acest nou papa incat cere sa fie apelat dupa prenume! Pe unii catolici ar trebui sa ii cam sperie usurinta cu care noul papa trateaza institutia papala, caci ce altceva este Vaticanul decat o institutie umana cu o putere simbolica imensa si care are ca centru de atractie scaunul papal. De fapt e posibil chiar sa se uimeasca catolicii, caci nu stim daca lucrurile uimitoare la care se referea reprezentantul Vaticanului sunt uimitoare in sens pozitiv sau uimitoare in sens negativ – ma refer la perceptia catolicilor pur-sange.
Dupa cum spuneam intr-un articol mai vechi, papa actual va eroda si mai mult farama de putere simbolica pe care Biserica Catolica o mai are si daca pana acum Biserica Catolica a fost atacata din afara, acum catolicismul va intra in implozie prin erodarea puterii simbolului central al catolicismului care este papa. Putini oameni inteleg ce importanta au simbolurile pentru o religie, mai ales pentru una care s-a rupt fundamental de crestinism si a „evoluat” inspre o religie umana centrata in jurul papei. Catolicii nu sunt catolici pentru ca stiu dogmele, pentru ca le inteleg, pentru ca asa s-au nascut etc. Traditia a fost deja dezradacinata in societatea moderna, iar dogmele nu mai prind la o populatie in proces accelerat de imbecilizare. Mare parte din puterea de atractie a catolicismului a mentinut-o pana acum figura papei. Este de ajuns sa vedem entuziasmul pe care il provoca oamenilor intalnirea cu Papa Ioan Paul al 2-lea. Nu degeaba era mai tot timpul pe drumuri Papa Ioan Paul al 2-lea, ci pentru ca strategii Vaticanului au inteles ca oamenii doar la figura papei mai reactionau, alta cale de a-i mentine legati de biserica nu prea mai era. Nu scrierile nenumarate ale papei, nu fermitatea cu care Biserica Catolica lupta impotriva degradarii sociale sau imbratisaza modernismul, nu frumusetea ritualului si a slujbelor i-a tinut pe catolici in Biserica Catolica, cat figura papei.
In aceasta cheie urmarind actiunile noului papa si strategia lui, putem sa speculam ca nu recapatarea relevantei Bisericii Catolice si repararea imaginii acesteia in randul lumii pare el a urmari, cat mai ales detronarea simbolului papal increstat atat de profund in credinta catolica. In ce masura acest lucru va merge in directia cea buna – de intoarcere a catolicismului la radacini – sau intr-o alta directie despre care nu vom mai specula aici, ramane de vazut tot din faptele acestui papa.
Este posibil totusi ca noul papa sa fie doar un mare joker si noi sa cautam explicatii subtile pentru actiunile lui „uimitoare”. Iata un argument si in aceasta directie. Se zice ca Papa Francisc ar fi zis: „un lucru dragut in acest loc de munca (adica de papa) este ca am gramada de timp liber. Totul in biserica decurge cum trebuie”. Ai timp liber mult, daca altii iti fac treaba ta, am zice noi. Daca job-ul de papa e atat de usor, cum de papa Benedict a demisionat tocmai declarand ca este coplesit de greutatea guvernarii intregii Biserici Catolice? Eu cred ca unul dintre papi nu spune adevarul. Sau sa fie amandoi? Cu siguranta probabil ca papa joker fiind mai nou si mai tanar ca Benedict, nu prea stie ce vorbeste. Sa enumeram doar cateva probleme pe care noul papa le va avea de rezolvat:
– scandalul maicilor din SUA (calugaritele catolice din SUA au cam devenit independente, nu le mai convine chestia asta cu asculatarea de ierarhie)
– doctrina: va pastra linia lui Benedict sau va da frau liber teologilor catolici care nu duc lipsa de idei revolutioanre in materie de dogma in bunul spirit traditional catolic; daca Francisc va fi la fel de relaxat si in privinta dogmei, cu usurinta catolicismul se va transforma in protestantism
– curia: o va reforma si daca da, cum? Benedict a cam esuat si deja in subteran repulsia fata de curie naste tensiuni cu potential devastator pentru Biserica Catolica;
Si asta ar fi doar cateva probleme interne, ce sa mai zicem de declinul Bisericii Catolice in SUA si Europa, care nu va fi stopat doar cu gesturile de „smerenie” al noului papa?
Papa nu este deloc figura centrala a Catolicismului, el nu a avut niciodata relevanta pentru catolicul de rand mai mare decat patriarhul la ortodocsi. Mai mult din ignoranta ortodocsilor se considera ca papa este considerat de catolici mai mare decat patriarhul la ortodocsi, asta pentru ca, de la Marea Schisma incoace, in loc sa inteleaga mai bine cauzele Schismei si sa le solutioneze pe cat posibil (multe dintre ele pur politice – Vestul a cautat mereu prilej de a isi impune propriul imperiu si in est, lucru cam greu cu papii ce mereu opreau, in numele credintei comune cu a bizantinilor, excesul de zel al regilor monarhiilor emergente din Occident), majoritatea ortodocsilor cu exceptii foarte rare nu au gasit altceva mai bun de facut decat sa improste zeflemitor cu noroi zeci de popoare care nu au ales sa se rupa de Biserica (decizia fiind luata pentru ele de conducerea politica si religioasa fara o consultare populara prealabila), numindu-le „papistase” (termen ironic avand in vedere faptul ca, in afara unor teologi care sa justifice pretentiile seculare ale conducatorilor vestici, si in afara monarhiilor occidentale si a unor prelati de rang inalt ce aveau de castigat politic din Schisma, poporul de rand din aproape orice natie nu atribuia papei o semnificatie mai mare decat un ortodox atribuie patriarhului, si asta s-a pastrat in mare si in ziua de azi – ba chiar multi catolici traditionalisti ca de pilda tatal lui Mel Gibson ca exemplu ce-mi vine la-ndemana, sunt pe fata antipapisti numindu-i antihristi pe papii moderni de dupa Conciliul Vatican II care a compromis si mai mult credinta catolica prin inovatiile introduse).
Un eveniment din secolul XX oricum iti erodeaza seriozitatea analizei asupra credintei catolice si relevanta papei pentru credinciosii catolici de rand. Secolul 20 este cunoscut pentru acapararea scenei politice de catre miscarile socialiste, antireligioase si ateiste prin natura lor, fapt ce a dus la cea mai apriga prigoana impotriva credintei religioase de orice fel (inclusiv a celei catolice). Cel mai sangeros incident suferit de Biserica Catolica in secolul 20 a fost fara doar si poate persecutia din Mexic, din timpul presedintelui socialist Calles (aprox anul 1920), a catolicismului, persecutie la care din lasitate papa nu a luat atitudine ci a aprobat-o tacit, fiind de-acord cu expulzarea preotilor catolici europeni din Mexic, ba chiar nici macar nu a depus un minim efort pentru a stopa interzicerea manifestarii credintei in spatiul public, ori eliminarea invatamantului religios in favoarea celui stiintific-ateu, ori confiscarea averii bisericesti de catre stat. Asta nu i-a oprit pe mexicanii catolici, buna parte dintre ei tarani simpli si preoti de tara, sa se lupte ei insisi pentru credinta lor in Dumnezeu (nu in papa) cu insesi fiarele de trupe ale statului anticrestin. Razboi ce a intrat in istorie cu numele de „Cristiada” (de la sloganul adoptat de luptatorii pentru libertate „Viva Cristo Rey”, si numele lor de Cristeros). In fine a fost un macel cumplit de ambele parti, din fericire Cristeros, desi oameni simpli, au fost organizati intr-o armata redutabila de un fost general mexican agnostic (la inceput cel putin) care detesta masurile barbarice ale lui Calles duse impotriva libertatii religioase. Asa ca fecalele de animal socialiste au fost nevoite sa incheie un armistitiu cu Cristeros, dupa ce au pierdut mii de trupe federale si chiar zeci de mii in aceasta rafuiala istorica. Miscarea asta s-a desfasurat in Mexic in ciuda dezaprobarii papale, si lipsei de suport din Occident (nici macar SUA nu a intervenit de partea Cristeros desi i se facuse apologia cauzei cruciatilor ambasadorului SUA din Mexic, care a preferat sa-i ignore – in fond SUA nu avea de castigat petrol sau aur sau te miri ce resursa din interventie deci de ce ar sustine ei credinta religioasa a unor tarani saraci care nu ar avea nimic sa le dea inapoi?). Daca de pilda Calles s-ar fi legat doar de autoritatea papei, in mod sigur Cruciatii moderni nu ar fi actionat atat de violent intrucat pentru ei baza credintei catolice era cultul public, invatamantul religios, si alte activitati misionare interzise de socialisti, nicidecum, nu era figura papei, de o importanta iesita din comun pentru ei.
Inteleg ca din spirit ortodox triumfalist mai toti „dreptmaritorii” cauta sa arunce in altii cu noroi (mai nou doar la acest sport se pricep de minune, de virtuti insa sunt total straini), insa totusi ar merita cercetat, inaintea pronuntarii unui verdict asupra a sute de milioane de oameni, cat de adevarat este si cat e mit. De-acord, papa e un ticalos, majoritatea lor au fost ticalosi, dar ce legatura are mexicanul ori brazilianul cu asta? Hai sa presupunem ca italianul e ceva mai papistas din natura, dar sa sustii ca un om e esenta credintei lor, e pura necunoastere si naivitate.
Singurul efect nociv pe care papa il poate avea, ca si orice patriarh dealtfel, este pur administrativ (utilizarea necorespunzatoare a resurselor Bisericii Catolice), ori in materie de relatii publice cu lumea necrestina (massmedia et co) ceea ce oricum e lipsit de relevanta (parerea ateilor/necredinciosilor despre credinta este oricum lipsita de importanta, Dumnezeu oricum are lucruri mai bune de facut decat sa-si imbunatateasca imaginea in lume) in rest, poate pe cei caldicei sa-i departeze de la credinta (si oricum asta nu e important intrucat Dumnezeu n-are nevoie de oameni slabi si prosti care se poticnesc la prima piatra iesita in cale, este un castig atat pentru credinta catolica cat si pentru cea ortodoxa daca astfel de profitori si oameni comozi caldicei sunt indepartati din randurile Bisericii, ramanand doar cei carora efectiv le pasa de sufletul si credinta lor si care si-ar pune viata la bataie pentru Dumnezeul lor – restul sunt doar elemente decorative bune de folosit ca si carne de tun in razboi, nici macar lui Dumnezeu nu-i pasa de asemenea oameni neseriosi si superficiali care-si iau viata in desert).
Dan, eu tocmai am explicat de ce in catolicism imaginea papei a cam ramas ultimul magnet. Nu cred ca este deloc similara atractia papei asupra credinciosilor cu atractia unui patriarh asupra ortodocsilor. Sa nu uitam, ca in ortodoxie – cel putin pe la noi, dar si prin alte locuri – patriarhul este de multe ori fluierat si criticat pentru deraierile de la ortodoxie. De aici intelegem ca pentru ortodocsi, traditia si dogmele, pe care ei le dobandesc mai ales de la sfintii parinti, sunt mult mai importante decat un personaj oricat de „harismatic” ar fi el.
Nu sunt expert in erezia catolica, dar din putinul pe care il stiu, catolicismul (de azi sau de acum o suta dea ani sau chiar cel inainte de concilii) nu mai are vreo legatura cu cel mostenit dupa (gresit numita) „Marea Schisma” care in realitate este manifestarea obraznica de ruptura venita tocmai din partea ereticilor care in loc sa se pocaiasca, au venit sa ne dea pe noi ortodocsii anatemei. Despre ce vorbim aici? Enumeri o gramada de lucruri neadevarate. Ce legatura au traditionalistii catolici cu papa? Ce noroi improsca „majoritatea ortodocsilor” in „popoare”? Esti cu totul in greseala si cred ca tu esti de fapt catolic daca tu arunci cu noroi in toti sfintii ortodocsi care nu ar fi incercat sa solutioneze problemele „pur politice” si i-au dat anatemei pe ereticii catolici. Nu vad cum o problema de genul filioque un om intreg la minte o poate cataloga „politica”.
Cat despre perceptia catolicilor asupra papei, te rog citeste mai cu atentie, eu ma refeream exclusiv la perceptia actuala. Imi cer scuze daca s-a inteles altfel. Nu ma intereseaza ca catolicii alta data iubeau si alte aspecte ale credintei catolice cum ar fi indulgentele. Este evident mult mai atragator sa fii catolic in secolul XIX cand puteai sa faci oricate pacate (sa desfranezi, sa ucizi etc) si apoi sa vii sa platesti cativa galbeni si sa cumperi iertare. Acesta cu siguranta era inca un „magnet de atractie” pentru credinta catolica pe langa papa. Intre timp, deoarece perceptia asupra pacatului s-a cam schimbat la catolici (acum multe sunt permise, si prezervativul, si desfranarea si carnea in post etc), desigur consecinta a secularizarii, a mai ramas doar papa. Despre asta e vorba.