Inca un film bun al regizorului Nuri Bilge Ceylan, realizat insa inainte de Winter Sleep pe care l-am recomandat intr-un articol trecut.
Poate ma repet ca un patefon stricat cand spun ca cinema-ul oriental comparat cu hollywood-ul este precum Bach comparat cu Beyonce. Comparatiile si simplificarile poate nu prea au sens, dar dupa ce am vazut recent Mad Max, un film precum acesta imi reda speranta ca timpul pierdut pe filme nu este deloc doar divertisment, ci din cand in cand, capodopere nebanuite pot sa-ti zvarcoleasca adancurile si sa-ti starneasca idei, de la care poti porni mai departe sa construiesti ceva.
Orice experienta este bineinteles personala si ce mi-a placut mie in acest film, care aspecte m-au miscat, nu stiu daca merita sa le enumar si daca asta ar ajuta pe cei care nu l-au vazut sa decida daca sa aloce sau nu 2 ore jumatate necesare vizionarii.
O sa dezvalui totusi cateva elemente neesentiale, mentionand mai intai ca filmul este incadrat de unii la film-noir. Eu l-as plasa insa langa neorealismul italian. Scenele cu rapoartele procurorului si ale doctorului dictate unui aghiotant care tasteaza la laptop sunt superbe. Daca nu ar fi bariera limbii, filmul ar sta fara probleme langa marile capodopere ale lui Fellini sau De Sica.
Tot fimul se invarte in jurul reconstituirii unei crime. Mai intai procurorii, politaii si alti oficiali cauta pe baza descrierii acuzatului, locul crimei unde gasesc victima pe care o transporta in oras, unde urmeaza sa i se faca autopsia. In timpul cautarii, convoiul face mai multe opriri – acuzatul cu greu isi aminteste locatia, scuza fiiind alcoolul din noaptea crimei. Intr-un moment de disperare, dupa ce oprisera deja la nenumarate locatii si era tarziu, un politai se pierde cu firea si il ia la bataie pe acuzat ca sa spuna unde e locatia. Procurorul il calmeaza si il trage deoparte, dojenandu-l: „Naci, asa o sa intram noi in Europa?” Probabil numai unui roman i se pare extrem de amuzanta aceasta secventa, mai ales dupa ce fiind deja in „Europa” stim cum se poarta politia noastra …
Desi figureaza „not rated”, filmul are note tolerabile de macabru. Cel mai gortesc mi s-a parut episodul cu autopsia de la sfarsit, desi este primul film in care aflu detalii concrete despre cum se face o autopsie. Inainte de autopsie, insa, doctorul are parte de o mica cearta cu subalternul: dupa o noapte nedormita in care au tot cautat locul crimei, vine momentul sa faca autopsia. Ei bine, in loc sa se apuce de treaba, subalternul (probabil asistent – oare exista asistenti la specialitatea medicina legala?) i se plange ca la un alt spital au adus echipament nou, profesionist, de exemplu un fel de bonfaier electric nu manual cum au ei. A fost si el la contabilul spitalului sa ceara echipament, dar nu a primit raspuns favorabil. I se plange prin urmare doctorului care numai de tanguiala lui avea nevoie dupa prin cate trecuse …
Ceylan a furat mult de la italieni, si bine a facut. De exemplu, finalul are mici umbre de lumina: concesia doctorului din raportul autopsiei. E ceva nesemnificativ, dar aceasta mica lumina stravezie (constrangerea raului, ignorarea celor mai macabre si grotesti amanunte) constituie singura bruma de optimism si e necesara pentru restabilirea increderii in umanitate. Specific turcilor, poate fi insa nota de misoginism plasata insa in doze homeopatice. Iata doar o mostra: „oriunde vezi o conserva de viermi, uita-te dupa vreo femeie” – aluzia la faptul ca crimele de cele mai multe ori se fac pentru femei.
Atentie mare daca v-am convins sa-l vizionati: nici un cuvant nu pare a fi in plus, dialogurile au toate substraturi nebanuite. Nu este un film de relaxare pe care sa il vedeti seara obositi …
Singurul regret pe care il am cu privire la acest film este ca in afara de Morometii, nu stiu vreun film romanesc la acelasi nivel.
