Dupa ani de zile in care perspectiva mea asupra economiei mergea in totala defazare cu stirile pompoase si cel mult rezervate din presa mainstream cu privire la iesirea din criza si cresterea economica, lucrurile incep sa se regleze si ma bucur sa vad ca pot sa iau o pauza pentru ca deja cei intersati de starea economiei pot sa citeasca in Bursa sau Ziarul Financiar pentru a intelege cum merg lucrurile.

Ca sa exemplific as incepe cu un editorial din Ziarul Financiar intitulat: Cu un singur cuvânt angajatorii vor reuşi să dea afară, să oprească angajările şi să taie din salarii. Cuvântul pe care îl veţi urî cel mai mult în următorul deceniu. Articolul detaliaza procesele consolidarii pe diverse ramuri ale economiei romanesti si exemplifica cu ce se intampla la noi in sectorul bancar, petrolier, telecom etc. Nu prea imi place sa ma laud tot timpul, dar uneori doresc sa reamintesc previziunile trecute pentru a incuraja cititorii sa revina pe acest blog sa vada ca nu spun doar lucruri traznite, ci uneori le mai nimeresc. Dar nu pentru a ma lauda, voi reaminti cateva articole in care explicam ceea ce fardat si cu timiditate domnul Hostiuc de la ZF numeste „consolidare”. Oare cum poti consolida o cladire distrusa dupa un cutremur? Cu multa rabdare, am putea raspunde, dar din pacate cu economia nu e chiar atat de usor, oricata rabdare am avea. Asadar, folosind Google, am cautat cateva articole din trecut in care am mentionat expresia „pestii mari inghit pestii mici” pentru ca articolele in care am explicat pe scurt procesele de disolutie ale economiei mondiale si de ce revenire nu poate sa existe prea curand la nivel mondial si nici atat la nivel national. Iata cateva extrase:

7 MAI 2013: Vedem asadar pas cu pas cum precum niste vampiri care ies din morminte la zori de noapte, bancherii centrali trag in jos de dobanzi, transfera datoriile de pe public pe privat, distrug economia prin sugrumarea creditarii si evident efectul pe termen mediu lung nu va fi altul decat inghitirea de catre banci a tuturor averilor publice si private. Putem fara greutate sa anvisajam un viitor in care orice petic de pamant apartine uneia dintre cele 2-3 banci mari care vor mai ramane sau de ce nu singurei banci care le va inghiti pe toate pana atunci. (Este o evidenta ca incet-incet in domenul bancar, pestele mic inghite pestele mare) (APARTHEIDUL DOBANZILOR MICI)

Cu privire la articolul de sus, intre timp in sistemul bancar romanesc putem vedea cum nici o banca nu e lasata sa cada si BNR are rabdare fara limita cu bancile care sunt la apa. Macrostabilitatea mortii! Ca sa mai sufle niscavai abureala peste sistem, guvernantii nostri pregatesc garantarea creditelor in valuta – cu siguranta inca un semn ca lucrurile merg spre bine, nu?

8 IAN 2013: Precum o boala macina un bolnav pas cu pas, pana cand ii suge ultima resursa de energie, tot asa si cu firmele: se restructureaza, se zbat sa se mentina pe linia de plutire si in final fie se inchid fie se vand la altii. In urma acestui proces de disolutie economica, rezulta doua fenomene nasoale care nu sunt decat indicii clare ale disparitiei capitalismului: un fenomen este cel de cristalizare a marilor corporatii (pestii mari inghit pestii mici) si al doilea fenomen este scaderea progresiva a capacitatii de productie. (Marea Inflatie)

Din acest articol puteti intelege mai bine de ce „consolidarea” de care vorbeste dl Hostiuc nu e deloc o consolidare ci pur si simplu, procesul prin care pestele mare (sau cel ramas in viata) il mananca pe cel mic (sau pe cel mort). Canibalizarea in domeniul telecom se vede prin ofertele de minute gratuite nelimitate si internet nelimitat la preturi derizorii care nu acopera nici macar suportul telefonic. Practic, daca eu am un abonament de 7 lei pe luna la net si sun la Vodafone de doua trei ori, ii costa mai mult cat platesc oamenii de suport decat incaseaza de la mine. Vodafone imi ofera totusi abonamente la preturi de nimic doar pentru a nu merge la competitie si in speranta ca pe viitor, trecand pe la reprezentanta lor, poate le mai vad ofertele, poate mai cumpar o husa, un telefon etc. Altfel spus, companiile cumpara cota de piata cu disperare, nu mai sunt interesate de profit. Dobanzile mici si perspectiva dobanzilor negative au transformat necesitatea profitului in necesitatea cotei de piata. Cota de piata reprezinta speranta de mai bine de maine, cand clientii pastrati vor cheltui mai mult. Fara cota de piata, alternativa este nu doar consolidarea ci restructurarea nemiloasa, taierile drastice si stabilirea de planuri de backup prin reinventare (cine isi permite) sau prin vanzare (cine nu are incotro).

Si cum deflatia este oarecum fenomenul care se manifesta in (nu insa cel care cauzeaza/a cauzat) situatia actuala, inchei sirul rememorarilor cu INFLATIE, DEFLATIE SI POLITICI (20 NOV 2013) unde atrageam atentia ca:

O alta explicatie a deflatiei ar fi dislocatia pietelor prin proptirea sistemului financiar care este indubitabil anti-realitate si anti-piata libera. Puterea care s-a dat sistemului financiar si “eliberarea” lui de chingile concretului si de necesitatea legaturilor cu economia reala, i-a permis acestuia sa “infecteze” si alte sectoare ale societatii si sa propage diverse paternuri de gandire si operare pana acolo incat economia de piata sa fie compromisa deja aproape in totalitate, cel putin in economia dezvoltata (desi nici tarile emergente nu sunt departe, chiar daca au unele particularitati). Una dintre aceste patternuri ar fi obsesia cresterii exponentiale – lacomia altfel spus, care nu concepe ca profitul sa scada sau sa nu avem crestere, chiar daca realitatea nu doar ca ne impune dar cere cu fermitate elaborarea unor modele de contractie care sa gestioneze aceasta contractie astfel incat sa nu escaladeze in colaps.

Poate am exagerat putin facand diferentierea intre pervertirea sectorului financiar si pervertirea altor sectoare cum ar fi … auto, sa zicem, ca tot avem noutati. Asadar, ce altceva poate fi „Cazul VW” decat un Lehman Brothers? Bineinteles, cum VW produce totusi masini, nu doar vise (cum fac bancile), timpul de propagare ale efectelor „accidentului declansator” in sistem este mai indelungat si se va produce in valuri. De departe de a se fi terminat scadalurile din domeniul auto, vom putea face numeroase paralele intre lacomia din sistemul financiar si riscurile aiurea asumate cu fraudele si schemele complicate din sectorul auto. Dar toate astea sunt chestiuni filosofice, asa cum este si sugestia mea ca ar pute sa existe vreun model de contractie. Cine sa il propuna si cine sa il implementeze in lumea de azi in care „scapa cine poate”?

In final, as pune un nou tip de intrebare si as schimba registrul problematicii nu atat la procese si fenomene cad la o simpla chestiune: vom reveni vreodata la ce a fost? Nu de alta, dar se pare ca unii nu inteleg inca realitatea si prin urmare nici viitorul si au ramas intr-o continua raportare la ce a fost inainte. Bunaoara, domnul Hostiuc incheie articolul astfel:

Dacă în criză am urât cuvântul criză, de acum vorm urî cuvântul consolidare, iar această operaţiune de tăiere de costuri se va întâmpla la nivelul tuturor sectoarelor în următorii 10 ani. România nu creşte suficient pentru ca toată lumea să poată să aibă business, să obţină marje, să facă investiţii, angajări şi să reziste în piaţă.

Intrebarea pe care i-as pune-o este: dar de unde stiti ca vor fi 10 ani si nu 100? Si de ce credeti ca poate exista vreun viitor in care toata lumea sa obtina marje, sa faca investitii etc? Observ un sambure de utopism cu aroma socialista in aceste iluzii, chiar daca sunt ele enumerate in final, ca o concludere, fara prea multe pretentii ci doar pentru a incheia pe un ton sumbru, pe un adagio de tensiune care sa lase cititorul intr-o stare problematica in care sa se intrebe: oare eu ce sa ma fac?

Asadar, de ce credem ca lucrurile mai pot sa se schimbe inspre bine, ca ce urmeaza sa vina este nu doar mai bine, ci poate chiar la fel de bine ca inainte? Nu doar domnul Hostiuc gandeste astfel, ci am observat ca in numeroase articole economice sau chiar si stiri sau emisiuni, cand se prezinta niste statistici, se face mereu referire la „inainte de criza”. De exemplu: „sectorul imobiliar a crescut cu 3% fata de anul trecut, dar se afla inca la 50% fata de inainte de criza”. Oamenii care continua sa faca asta, au ramas infectati cu un reflex bolnavicios si irelevant de altfel, comparand totul cu ce a fost inainte. Numai cine a trecut prin criza pe bune, cine s-a luptat pentru supravietuire si acum la 6-7 ani inca este pe picioare si in cazurile cele mai fericite creste cu 2-3%, numai supravietuitorii pot sa inteleaga cat de irelevanta este comparatia cu ce a fost inainte si cat de bine e totusi ca existi inca si ca nu te-a mancat nici un peste mai mare, sau poate si mai rau, nu te-a mancat doamna cu coasa – adica falimentul.

Am lungit vorba si nu mi-a mai ramas prea mult pentru a recomanda articole similare din Bursa pe care insa v-o recomand sa o cititi zilnic pentru a fii la curent cu realitatile economice. Nu stiu daca am vreo „vina” sau nu, dar Bursa urmareste Zerohedge zilnic si nu se fereste sa traduca nu doar textele ci si pe alocuri si starea de spirit. Caci Zerohedge vine la pachet si cu un feeling aparte, nu este doar un blog antisistem, al unui trader anonim de pe Wall Street care s-a saturat de minciuni si putregai si s-a hotarat sa traga semnale de alarma.