Marian Munteanu tocmai a facut inca un pas gresit care dupa ce se va consuma il va trece pe bara pentru inca vreo 10 ani in viata politica, daca cine stie cum va mai avea vreo sansa peste 10 ani.

La fel cum intovarasirea cu Magureanu l-a blocat pentru o buna perioada, la fel intovarasirea cu PNL-istii l-a terminat din punct de vedere politic.

Alegerea lui Munteanu nu este greu de inteles si se incadreaza bine in lalaiala, baltirea si categoria „capul plecat sabia nu-l taie” care ne-a tinut pe loc ca neam de milenii. „Compromisul” balcanic laudat de multi este de fapt o mare pacoste daca e sa il luam la boabe marunte. Compromisul este un mijloc folosit si de marile puteri, si de tarile performante, este o unealta specifica in politica si in diplomatie, insa cand compromisul ascunde in spate slabiciune, este doar o umbrela care asculnde penibilitatea celui care se ascunde sub ea.

Altfel spus, lipsa unor organe specifice barbatilor, l-a dus pe Munteanu sa creada ca planul si proiectul lui nu are sanse fara ajutorul unui partid mare. De unde putem trage concluzia ca Munteanu nu are doar lipsa de cohones, dar are si lipsa de viziune, ca sa nu mai zicem de demnitate. Partea cu demnitatea este una sensibila si nu merg pana acolo. La urma urmei, nu asta se cere in primul rand unui politician ci mai ales oamenii se asteapta de la politicieni sa isi realizeze promisiunile. Ori Munteanu, prin simpla diluare in sistemului ticalos pe care tocmai criticandu-l a ajuns sa fie relevant, ca posibil viitor candidat, din start si-a ratat promisiunile, oricum ar intoarce-o el.

Despre importanta activismului politic si necesitatea organizarii si focalizarii pe niste obiective clare, am mai discutat aici. Prin prisma acelor idei, Munteanu a stins speranta ca in politica romaneasca poate aparea o schimbare similara Syriza care sa se alinieze altor miscari similare din tarile mici, in lupta cu Imperiul European si fortele concentrice care vor duce la o concentrare crescanda a puterii, suveranitatii si mai ales a resurselor, inspre centrul european, adica Germania.

Repet, principalul avertisment la situatia Romaniei este tocmai pierderea din ce in ce mai accelerata a controlului asupra parghiilor de putere ale unui stat, care vor trece in derizoriu nu doar ideile nationaliste care oricum sunt rejectate si ignorate de majoritatea melcilor spalati pe creier de pe teriroriul actual al Romaniei, dar vor afecta mai ales pe plan economic posibila dezvoltare viitoare si va definitiza rolul de ferma de specialisti si statut de colonie cu care deja multi romani sunt satisfacuti si nu au nici constiinta acestui statut si nici aspiratii de a-l schimba. As exemplifica aici situatia Greciei care s-a aflat in imposibilitatea de a elabora un plan de colectare paralela a impozitelor statului intr-o alta moneda decat euro, atunci cand Grecia avea nevoie de acest plan, cel putin pentru a-l folosi ca leverage in negocierea cu Troika, daca nu cumva ca solutie de avarie.

Revenind la aspiratiile nationale, ca si in articolul despre unirea cu Moldova, repet: putem face doar acele lucruri pe care vrem sa le facem, despre care avem o viziune, avem un plan, avem o directie de actiune si suntem perseverenti. Putem face orice, daca in primul rand credem si vrem. Daca ne speriem, ezitam si asteptam, nu conteaza ce ne dorim, nimeni nu ne va aduce pe tava friptura mult dorita daca nu vom alerga singuri sa o vanam si sa ne-o gatim. „Cum iti asterni, asa dormi” pare un proverb uitat.

Si asta este valabil la orice nivel, nu fac aici teoria chibritului. Aici a gresit Munteanu, pentru ca prin alipirea de pnl-isti nu a facut decat sa recunoasca ca viziunea lui este una gresita si ca ideile lui nu pot fi realizate. Cu privire la plan si implementare, aici ma abtin, alinierea cu PNL-ul poate fi doar componenta a planului, caz in care este unul prost si greu de inteles. Un program oricum trebuie sa fie transparent pentru ca oamenii sa adere la el, nu doar la persoane si la idei, iar orice ezitare de la plan, orice miscare in stanga sau in dreapta nu fac decat sa prabusasca tot ce s-a construit.

Romania duce lipsa crunta de un partid progresist, care sa nu fie in primul rand compromis de trecut. Mare parte din oamenii care ar putea sa sustina si sa se alinieze unui asemenea partid au in primul rand ceva in comun: greata fata de „vechi”, de orice culoare ar fi ei. Eu de exemplu, niciodata nu ma voia alatura unui partid ca PNL sau PSD, indiferent de ce limbaj nationalist sau mesaje atragatoare sau sloganurui populiste vor folosi pentru ca in primul rand nu sunt prost sa nu stiu ca in spatele fatadei este camarila care a supt sange si pana acum si sistemul ticalosit care nu este deloc o metafora.

Munteanu, desi mai avea mult de confirmat, era poate singura sansa sa puna bazele unui astfel de partid. Dar poate mai bine ca s-a dat pe fata mai devreme decat mai tarziu, astfel multi nu s-au ars pariind pe el, fie si prin simpla indreptare a atentie inspre mesajul sau.

Sper ca prin ce am mentionat pana acum, sa fie clar, ce criterii sunt importante in gasirea solutiei si in depistarea posibililor oameni care ar fi in stare de punerea unei noi baze in politica romaneasca:

– program clar
– plan de actiune transparent
– consistenta, perseverenta si seriozitate in actiune