Ca orice eveniment care a schimbat lumea, in ciuda ecoului puternic de moment, rareori oamenii au realizat consecintele in plan istoric. Si mai ales contemporanii … Am putea aici face o lunga enumerare, de la Revolutia Franceza pana la lovitura de stat a bolsevicilor in Rusia. Sa ne oprim insa la Zidul Berlinului.

Desi spargerea zidului Berlinului nu se putea face fara acordul si acceptul clasei conducatoare de atunci, tensiunile sociale care au urmat au fost imense si s-au desfasurat intr-un ritm accelerat, mai ales dupa ce a fost „copiat” si in alte tari incare desi problemele erau aceleasi, rezistenta sistemului era mai puternica decat in Germania de Est, unde au fost conditiile optime pentru a fisura barajul si pentru a da frau liber primelor idei de libertate.

O figura memorabila a acelor vremuri ar fi Gorbaciov care nici in cele mai crunte cosmaruri ale lui nu se astepta la prabusirea totala a sistemului, ci doar la o mica deschidere … al carui mentor si coordonator sa ramana el.

Daca ati intrat deja in jocul pe care vi l-am propus, cine i-ar corespunde lui Gorbaciov? Mai este vreo indoiala ca acesta este David Cameron, prim-ministrul care a „permis” desfasurarea acestui referendum doar pentru a-l alunga peste 15 ani, asa cum reusise cu referendumul Scotiei? Intr-un mod similar si Gorbaciov credea ca prin glasnost evita implozia sistemului care cel putin economic, nu mai avea cum sa continue in forma in care era.

Mai putem compara cu acea perioada, denigrarea „nationalistilor” care au votat pentru exit, asa cum si pe vremuri, presa comunista in fiecare stat estic arunca cu noroi in mare parte asupra noilor miscari, intr-o sfortare idioata si neinteleasa de a muri cu mortul de gat. Ma refer bineinteles, la presa din tarile inca „inchise” care acuza miscarile eliberatoare din celelalte tari. Dar nu doar presa, ci toata „intelighentia” era puternic „sedata” de drogul comunist. Imi aduc aminte cum o tovarasa profesoara de matematica din scoala generala, fioroasa aparatoare a lui Iliescu, se arata revoltata de Piata Universitatii si ne repeta cu stoicism tovarasesc toate minciunile care le propagau securistii la vremea aceea despre Marian Munteanu.

Revenind la cum poate afecta Brexitul dezintegrarea UE, se intelege ca e greu sa facem previziuni, mai ales ca acestea tin de viitor. Nu este greu insa sa subliniem un vector care va domina desfasurarea evenimentelor si probabil va fi o sursa inepuizabila de haos, de unde prospectul repetarii istoriei, de data aceasta cu UE in locul URSS-ului. Asadar, am mai spus-o si o repet: succesul Marii Britanii in afara UE este un risc existential pentru UE. Pe sleau, daca Marea Britanie va iesi fara probleme prea mari din UE, calm si cu prietenie, cum zice Merkel, exista sanse ca Marea Britanie sa isi revina uimitor de rapid si sa aiba un boom economic. Da, va fi greu, este multa legislatie, vor fi multe negocieri, exista complicatiile politice legate de opozitia scotienilor, etc Insa sa presupunem prin absurd ca UE va divorta in mod linistit de UE, fara a incerca sa ii saboteze iesirea: o data ce Marea Britanie va reusi, credeti ca alte popoare nu vor dori sa urmeze calea … britanica?

Ar putea exista un contra-exemplu la aceasta teorie: Elvetia. Am putea spune ca iata ca Elvetia este in afara UE de atata timp si nivelul superior de viata, democratia solida si economia uimitoare pentru resursele sale limitate, nu au constituit un exemplu pentru alte tari si popoare si nimeni nu i-a luat pe elvetieni ca exemplu. Da, asa este, insa elvetienii nu au fost niciodata in UE si in plus, multi vad Elvetia ca pe o colonie a bancherilor, un mic satuc acolo intre munti. De asemenea, putini europeni se identifica cu experienta elvetienilor, comparativ cu cea a britanicilor care au fost in UE, au suferit toate relele pentru care acum s-au decis si in caz de Brexit cu succes, vor avea o revenire pozitiva.

UE se afla insa intr-o pozitie in care nu poate lovi prea mult sub centura, cei doi luptatori se afla impreuna pe marginea prapastiei si mai mult de cateva capace reciproce nu-si pot trage. De aceea, Marea Britanie are oportunitati extraordinare de a-si apara interesele, UE fiind destul de legata la maini, daca comparam de exemplu cu tentativa de exit a grecilor, carora europenii le-au inchis bancomatele ca sa le dea o lectie de ce inseamna sa incerci sa fugi de la mama UE care te hraneste si are grija de tine …

Cand Marea Britanie isi va fi revenit, nu doar spaniolii, nemtii si francezii se vor uita cu invidie, ci probabil toate popoarele europene vor cadea de acord, ca UE este depasita si nici macar o „reformare” nu mai poate salva ceva. Sa ne reamintim ca discutiile de reformare ale blocului comunist erau si ele nenumarate, si daca nu ar fi existat istoricul sangeros si falimentul economic, probabil reformatorii ar fi avut sanse mai mari sa mai amane nitzel colapsul.

Insa in UE, amanarile nu prea mai au sens. Au trecut deja 8 ani de la criza financiara si problemele economice incep sa se simta din plin in toate colturile imperiului. Toate celelalte zone ale lumii au cresteri mai mari decat UE si in cadrul UE, cu exceptia Germaniei si a inca catorva tari, majoritatea sunt inca pe rosu. Italia, de exemplu, are un PIB jalnic comparat la 2008, putem numara pe deget tarile care stau mai prost ca Italia, chiar si din Africa.

Problemele economice au constitut mereu in istorie cauza schimbarii regimurilor si a cutremurelor geopolitice, fie ele finalizate cu sau fara razboi. „When everything fails, they take you to war” spune mereu Gerald Celente. Sa speram ca asa cum destramarea URSS-ului nu s-a lasat cu razboi, ci din contra, a urmat o perioada buna pentru unele tari tinute sub jugul soviet, si destramarea UE nu va lasa in urma razboaie economice, tarifare si alte ciume sociale care pot distruge generatii si pot afunda pentru secole nu doar visul european dar chiar si actuala prietenie incontestabila intre popoarele europene. Cel putin intre unele …