Dragostea, fiind cea mai mare virtute, este si cea mai grea de inteles si cea mai greu de lucrat. Sunt deci doua mari capcane in dobandirea acestei virtuti: gresita intelegere si poticnirea in lucrare.
Se intelege ca nu doar dragostea poate fi inteleasa gresit sau poate fi lucrata mai putin sau deloc, insa fiind cea mai inalta si cea mai importanta, este cea mai predispusa la a fi gresit inteleasa si lucrata gresit. In acelasi timp, chiar cand este inteleasa bine, este cea mai greu de lucrat, cel mai mic pas inainte, facandu-se prin transformarea completa a fiintei noastre care eram la pasul dinainte [1].
Fiind cea mai „fierbinte” dintre virtuti, dragostea este si cea care se raceste (se pierde) cel mai usor, fiind nevoie de permanenta noastra preocupare pentru mentinerea si sporirea ei. In orice virtuti, zaboveala in lucrarea lor ne expune la riscul de ale pierde, insa in dragoste chiar si ezitarile ne pot fi fatale.
Ca orice virtute si dragostea este supusa unui proces dinamic, este supusa transformarii si are valente infinite, nuante variate, exprimari uimitoare si „efecte secundare” in toata fiinta noastra. Valentele dragostei sunt specifice atat relatiilor: pe fiecare om il iubesc altfel, mama iubeste altfel copilul, sotii se iubesc altfel, cat si in fiecare relatie dragostea are specificitatea ei din punctul de vedere al exprimarii si mai ales al rostului. Caci dragostea are mereu un rost, niciodata nu este doar o stare autosuficienta.
Specificitatea din punctul de vedere al relationarii nu implica insa diferente prea mari in efectul dragostei, mai ales daca privim la convergenta oricaror relatii catre iubirea totala, desavarsita, in care toti vom trai prin ceilalti. De asemenea, in fiecare relatie, dragostea are un parcurs anume, o crestere sau o scadere, pe langa specificitatea relatiei. Cate drumuri sunt in lume, fiecare cu atributele lui, dar fiecare drum in parte are suisuri si coborasuri.
Fiecare drum care trebuie parcurs cu poticnirile si capcanele lui, prin parcurgere vin roadele dragostei ce constau in experiente care schimba dramatic intreaga noastra fiinta si intreaga noastra intelegere asupra dragostei si asupra vietii in general. O sporire a dragostei intr-o relatie, se rasfrange inevitabil si in celelalte, la fel cum o poticnire sau nelucrare intr-o directie, umbreste toata putinta noastra de a intelege si de a lucra dragostea. Un politician care minte alegatorii, nu va putea niciodata sa fie sincer desavarsit cu propria sotie. Un fiu care isi iubeste mama deplin, nu va putea niciodata sa urasca o femeie, ci experienta dragostei pe care a avut-o cu mama sa se va rasfrange in toate relatiile cu toate femeile din viata lui.
La fiecare masura, fie de timp, fie de persoana, dragostea este cu totul altceva. Este o taina in continua schimbare care se arata celui ce o cauta mereu altfel si niciodata deplin. Cu fiecare pas, cu fiecare lucrare, noi si noi fete ale dragostei ni se arata si se cer faptuite. Prin aceasta provocare numim lucrarea virtutiilor. Din nou amintesc: dinamica perspectivei (felului cum vedem) si a experientelor (felului cum lucram) este valabila pentru toate virtutiile, dar dragostea fiind prima dintre ele, este supusa cel mai mult transformarilor si schimbarilor determinate de experienta noastra in intelegerea si lucrarea ei.
Poate vorbind despre dragoste, ar fi fost bine sa incepem sa explicam de ce Dumnezeu este dragoste. Este bineinteles o definitie sumara si mai mult simbolica decat explicativa, desi simbolul are uneori ori mai multa putere de a exprima un adevar decat o definitie, oricat de completa si atent elaborata ar fi aceasta. Pe scurt, se intelege ca Dumnezeu nu este doar dragoste: Dumnezeu este Atotputernic, este Creator, este fara inceput si fara sfarsit si altele.
Dragostea, cuprinde in ea si puterea. Cand un copil invata sa mearga, dragostea mamei care il priveste, zambetele ei si incurajarea pe care i-o arata si care vin din dragostea pe care i-o poarta, ii dau acestuia puterea sa se ridice si sa mearga in picioare. Iata deci cum dragostea mamei naste putere in copilul ei. Sau un alt exemplu: un tanar adolescent tare lenes si nepasator, pururea alergand dupa placeri si distractii si rareori avand grija de sine. Cand iubeste o fata si are intalnire cu ea, se spala, se rade, isi aranjeaza parul, poate pentru prima data isi calca hainele. Ceea ce nu a putut alta data sau i-a fost foarte greu, avand dragoste, le-a facut cantand. Dragostea misca lumea, desi unii ar zice ca instinctul de conservare ne face sa dam mereu din coate si sa realizam tot felul de nebunii care cand le privim in urma, dupa ce le-am realizat, ne miram si pe noi de ce am fost in stare. Iata deci cum dragostea implica puterea si dragostea deplina este atotputernica.
Poate cea mai mare problema cu privire la dragoste este gresita intelegere. Omul fiind cazut, fiind predispus inselarii, trebuie sa se lupte continuu cu amagirea sa verifice si sa testeze orice intelegere, pentru a putea trai in adevar. Avand in spatele nostru mostenirea inselarii diavolului in gradina raiului, nu este greu sa vedem de ce principalele poticniri pe care le intampinam vin din blocajul nostru in intelegeri gresite, care ne indeamna bineinteles la o lucrare gresita, care in ciuda intentiilor noastre bune, risipeste si surpa tot ce am acumulat, tot ce am inteles, pune in umbra toata experienta si tot castigul nostru. De aceea se spune ca drumul spre iad este pavat cu intentii bune. De aceea caderea este atat de usoara si suntem mereu indemnati la atentie si la luare aminte pentru ca intelegerea noastra sa fie dreapta si prin urmare lucrarea dragostei sa fie pe calea cea buna, care ne ridica, ne sporeste, ne ofera posibilitatea de a capata noi si noi intelegeri ale acestei virtuti si totodata de a ne bucura de roadele nesfarsite ale lucrarii dragostei.
Daca lucrarea dragostei este un lucru greu sau imposibil de realizat, aceasta se intampla mai ales pentru ca mereu nazuinta noastra este dincolo de ceea ce putem face, dincolo de ceea ce suntem. Vedem mereu ce am putea fi, dincolo de pragul la care suntem acum. Este totodata un blestem si o binecuvantare. Am putea spune ca este un sfant blestem, pentru ca nu ne da liniste dar totodata ne indeamna sa ne dorim mai mult de la noi.
Fara aceasta capacitate de a vedea dincolo de ce suntem si dincolo de ce putem face acum, omul nu s-ar deosebi prea mult de animal. Poate indraznesc o definitie curajoasa, de aceea voi explica: acel om care nu isi doreste sa devina mai mult decat este, prin lucrarea dragostei, care nu isi cunoaste limitele, nu s-a luptat cu ele, nu s-a dat peste cap incercand sa poata putin mai mult, acel om a ramas precum un animal: functioneaza biologic si mental, dar spiritual este mort.
Revenind la adevar, lucrarea dragostei in adevar este o mare taina si fiind o taina, ne este accesibila mai ales prin invatarea din greseli. Invatam din experiente nefericite, atunci cand le privim cu multe atentie si cu dorinta de a nu trece precum gasca prin apa din fiecare moment al vietii si mai ales din experientele negative. Ar spune unii ca avem repere, avem sfatuitori, avem inainte-mergatori si poate chiar avem o stiinta. Ce altceva este ortodoxia decat stiinta dobandirii iubirii adevarate? Cu toate acestea, greselile sunt greu de omis, si stiinta ne ajuta doar sa evaluam cu folos experientele nefericite, accidentele, evenimentele sau chiar non-evenimentele sau ne-implinirile care au fost pricini de racire – mai grabnica, sau mai inceata – a dragostei.
Cam acestea se pot spune de ce poate omul cu privire la dragoste: sa si-o doreasca, sa o traiasca in adevar, sa caute sa dobandeasca mai mult decat o are, sa o trateze ca pe o cunoastere, nu ca pe o emotie. Poate cea mai raspandita gresala cu privire la dragoste este ca aceasta ar fi o simpla simtire, o traire, o emotie, un sentiment. Nimic mai fals, dar poate despre capcanele dragostei, mai pe larg, alta data …
~ ~ ~ ~ ~ ~
NOTE
[1] „Nu credeam sa invat a muri vreodata” (M. Eminescu)
Ce interesante comentarii, desi nu despre subiectul discutiei – dragostea!
PS: a accepta ca Domnul a creat lumea ≠ creationism. Asa cum nici ortodoxia nu este totuna cu ortodoxismul. Dictionarele de uz larg nu acopera nuantele unui jargon, fie el juridic, medical sau teologic; uneori pot fi chiar derutante. Ceea ce se termina cu un „-ism” denota o miscare de persuasiune militanta, gen „hai sa-i facem pe ceilalti sa faca/creada ca noi”.
Am observat si eu o infuzie de protestantism chiar in facultatile de teologie. Deocamdata doar pe metodele de exegeza, dar infectia se cam intinde si risca sa atinga sufletele. La protestanti observ ca se umbla cu extremele: fie trag tare cu Facerea, fie cu Apocalipsa. Zone tare delicate unde ei intra cu metoda istorico-critica si fac lucrurile praf. Oricum, un protestant se observa foarte rapid prin apetenta la Vechiul Testament. Desi nu neaga NT-ul, il cam omit sau il interpreteaza doar istoric, fiind oarecum jenati de intelegerea duhovniceasca a lucrurilor. Semnul unui iudaism mesianic care mocneste ascuns in sufletele lor si va iesi la iveala cand se va arata Potrivnicul.
PPS: @admin – ti s-a mai implinit o profetie, cea legata de cresterea RCA-ului cand va mai pica un actor de pe piata. De cand s-a zgaltait Carpatica, a sarit in sus RCA-ul. Deocamdata doar pentru tineri:
http://a1.ro/video/antena-3/previziuni/tarife-halucinante-la-rca-pentru-tineri-id511825.html
Ma rog, aiuritii aia care dau reglementari pe piata de asigurari n-au realizat ca tinerii isi vor trece instant masinile parintilor / bunicilor. Adica scopul declarat si arbitrar – ca un tanar la volan prezinta un risc crescut – (de ce 26 si nu 30 ani, de exemplu) nu a fost atins. Vor circula aceiasi tineri la volan dar cu polite de batrani. Deci doar o dijmuiala suplimentara.
Doamne ajută,
Conform definițiilor din dicționare, a fi creaționist înseamnă a crede în creația divină, și nimic mai mult:
Creationism is the religious belief that the Universe and life originated „from specific acts of divine creation.” For young Earth creationists, this includes a biblical literalist interpretation of the Genesis creation narrative and the rejection of the scientific theory of evolution.
Creationism: the belief that God created all things out of nothing as described in the Bible and that therefore the theory of evolution is incorrect.
Acum dacă unii creaționiști încearcă să explice științific exact cum a creat Dumnezeu lumea, sau cum s-au inversat polii magnetici în timpul Potopului, asta poate e o exagerare, într-adevăr. Acele detalii rămân ascunse, și cred că e bine să limităm cercetarea științifică la a demonstra/înțelege că teoria evoluției este greșită, și atât.
Cât despre experiența harului de care vorbește admin/Gigel mai sus, cred că se aplică doar creștinilor ortodocși adevărați. Un rătăcit ca mine (deși botezat ortodox în copilărie) a avut nevoie să citească cărțile unor creaționiști protestanți americani pentru a se convinge că evoluția este o minciună și a încerca astfel să re-devină ortodox practicant.
În concluzie, nu mi se pare corect a vorbi de rău pe toți creaționiștii, atât timp cât nu se apucă să presupună și să susțină cu tărie lucruri pe care Dumnezeu le-a lăsat ascunse. Acum întrebarea este dacă respectiva carte (scrisă de un ortodox) face așa ceva sau nu.
sa nu ne invartim in jurul definitiilor din dictionar; daca ne uitam pe wikipedia si normal ca ei baga totul intr-o oala, pe creationisti adica; evident ca exista nuante; noi, insa fiind ortodocsi inainte de aparitia wikipedia si chiar inainte de protestanti, mereu am crezut ca lumea are origine divina; semnele de avertizare pe care le trag eu, este cu privire la orice spune un protestant cu privire la religie; ereticul fiind inselat de diavolul (chiar daca a mostenit protentastismul si e de buna credinta, erezia lucreaza prin el) are „darul” sa amestece adevarul cu minciuna si sa raspandeasca alunecarea spre minciuna a gandirii eretice; creationismul protestant se bazeaza in primul rand pe interpretarea Biblie, care sa nu uitam este o interpretare eretica;
e paradoxal cum ni se par hilare unele interpretari gresite ale protestantilor evidente cu privire la preoti, botez etc, dar cand e vorba de geneza, ni se par interesanti; pai daca in Noul Testament unde cu privire la invataturile de credinta, lucrile sunt atat de clare ereticii se insala, ce putem spune cand ereticii intra in talcuirile la geneza unde pana si putin sfinti parinti s-au aventurat?
Eu VREAU sa cred asa, va invit sa credeti linistiti ce doriti.
Si da, are dreptate autorul, nimeni nu poate convinge pe nimeni ca o teorie sau alta e adevarata, de fiecare parte par a fi argumente stiintifice, asa ca omul de fapt alege singur ce VREA sa creada.
Dupa cum alege singur daca VREA sa creada sau nu in Dumnezeu .
Poate totusi cititi cartea. E o carte muncita, nu o bataie de joc pentru fetite nostalgice.
Un subiect de primavara abordat la sfarsitul verii ! Glumeam, merita abordat, dar sper ca lumea sa nu ajunga la o dezbatere de idei prea apriga pe aceasta tema 🙂 Este exact ca si apa cand ti-e sete: cele mai elaborate explicatii nu vor potoli setea, ci doar o cana cu apa rece. Cam la fel si cu dragostea. Explicam, explicam dar daca nu si gustam, degeaba. Tipic, tipic si la inima nimic !
PS: tot de la parintele Arsenie Papacioc se mai potriveste una: ortodoxia nu convinge, ea seduce.
PPS: @Adelia – fereste-te de extreme. Creationismul, la fel ca si evolutionismul, este una dintre ele. Seducatoare, dar inselatoare. La fel de criticabila ca si cealalta, doar ca folosind alte argumente. Realitatea este ca nu putem sti cu mintea noastra cum a creat Dumnezeu lumea si ce limite a pus speciilor ca sa se adapteze la mediu. Si, mai ales, cum era lumea paradisiaca inainte de caderea protoparintilor. Ortodoxia merge pe o cale de mijloc, mai mult apofatica decat catafatica. Se fereste sa afirme prea multe si prea precis, tocmai tinand cont de neputinta noastra epistemologica. Ia ca exemplu pe sf. Vasile cel Mare (Hexaimeron-ul). Sectarii sunt foarte dornici sa puna punctul pe „i” si sa masoare la milimetru urmele lui Dumnezeu in creatie. Dar cine s-a hazardat in chestii prea precise, dupa un timp a fost vadit in greseala, mai ales in timpurile moderne cand la 1-2 decenii asistam la rasturnari de paradigme stiintifice.
Creationismul este alunecarea fireasca a reminiscentelor scholastice din protestantism ramase de la catolici. Cei care s-au rupt de experienta harului prin caderea in erezie, au ramas doar cu ratiunea si setea ei nepotolita de a explica totul si de a raspunde la toate intrebarile. Evident ma refer la teologie unde clar nu exista raspunsuri pentru toate intrebarile, dupa cuvantul Sf. Pavel: „a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască”.
Nu stiu daca exista o exegeza sau ceva comentarii la ce inseamna „nu se cuvine”. Sunt sigur insa ca prin nu se cuvine se intelege mai ales imposibilitatea, neputinta de a intelege, nu atat interdictia.
Ori Creationismul pretinde ca deja stie multe din lucrurile care nu se cuvin a fi intelese. Aceasta indrazneala este specifica ereziei si cei care tatoneaza cu creationismul isi pot altera modul de gandire definitiv si apoi pot gandi cu mintea protestanta si alte chestiuni de credinta mai importante decat facerea lumii, rezultand in tensiuni interne care cu greu pot fi ingradite si rezolvate fara gasirea bubei care le-a nascut.
Evident pot exista cazuri punctuale in care astfel de carti pot aduce unele dumiriri, unele raspunsuri pentru cei care nu au apucat sa inteleaga cum trebuie sa privim originile si facerea omului prin prisma ortodoxiei, cel putin prin anularea minciunilor evolutioniste. Insa in treaba asta este putin gonirea unui demon cu un alt demon …
Nu e un comentariu espre articol, dar as vrea sa va semnalez o carte minunata pe care am citit-o ieri si care m-a convins de teoria creationista, pentru ca eram cam ambigua in privinta asta. Se numeste DIALOG CU UN NECREDINCIOS – DE BOGDAN IOAN VASILIU. Este o carte care explica si demonteaza foarte detaliat teoriile evolutiei.