Conform Tillerson (secretarul de stat al SUA), întâlnirea Trump și Putin a fost dominată de o
„chimie pozitivă”. Numai cine nu a privit serialul House of Cards poate să creadă asemenea BS-uri.

Dacă ne uităm pe câteva concluzii ale întâlnirii revelate fie din partea americană, fie de ruși, întâlnirea a fost una extraordinară, cel puțin acordul de încetare a focului în Sudul Siriei fiind un element dătător de speranță că aceste concluzii nu sunt doar complezențe și amabilități reciproce. Pe lângă acest acord, ar mai fi:

• Putin s-a jurat că nu a bâgat mâna în cutia cu voturile americanilor și Trump l-a crezut;
• cu privire la Koreea de Nord, Putin a declarat că doar tacticile diferă, în rest ambele părți doresc de-nuclearizarea Koreei;
• securitatea cibernetică a fost și ea un punct discutat căzându-se de acord asupra formării unui grup bilateral de … „formare a interacțiunii” pe o gamă largă de subiecte;
• Ucraina: se continua acordul de la Minsk, se formează un canal de înțelegere pentru ajungerea la un acord final;

Și cireașa de pe tort: Lavrov a declarat că Putin și Trump au demonstrat că nu au nicio intenție să creeze probleme dintr-o nimica toată pentru cele două țări.

Evident că problemele actuale între SUA și Rusia nu au apărut din nimic. Obișnuită mai mult de un deceniu să fie polițaiul global, SUA s-a trezit peste noapte cu o Rusie puternică și cu o Chină a cărei economie crește mai repede ca vrejul de fasole fermecat, în ciuda tuturor problemelor care nu sunt mici, dar care nu o frânează cu nici o iotă planul cincinal. Ca să dau un exemplu, chinezii au un plan cu privire la producția de panouri solare pe vreo 2 decenii. Pentru ca la jumătatea termenului, au depășit planul, au mărit deja targetul. O economie în creștere înseamnă capacități în creștere, înseamnă o armată în creștere care poate pune în 5 sau 10 ani sub semnul întrebării supremația americană.

China și Rusia sunt singurele țări din lume care nu tolerează Americii să facă orice vrea, oriunde. Siria este cazul pentru ruși și Marea Chinei de Sud pentru chinezi. Faptul că americanii își plimbă navele prin zonă încercând să dovedească chinezilor că ei fac ce vor, este tocmai dovada că nu mai pot să facă ce vor dacă trebuie să demonstreze asta. Simplul fapt că americanii au nevoie să dea dovadă lumii că sfidează pretențiile Chinei asupra noilor insule și asupra întregii zone maritime, denotă că un nou șerif a apărut în zonă și acesta nu este un yankeu.

Așadar, dacă Rusia nu permite SUA să facă orice, asta e o problemă și chimia dintre cei doi președinți este irelevantă. Dacă neînțelegerile din Siria sunt o nimica toată pentru Lavrov și toată lumea e de acord că nu are rost ca SUA și Rusia să se lanseze în război pentru neînțelegerile de aici, în SUA există totuși mai multe centre de putere care zic: cine e Putin și cine e Rusia? Cum putem să permitem rușilor să facă jocurile în Siria? Ce putere mai suntem noi dacă tolerăm așa ceva? Generic, vârful de lance a rusofobiei în SUA sunt neoconservatorii care doresc rezolvarea „rapidă” a problemei în Siria cu toate riscurile pretențiilor Rusiei. Faptul că intervenționismul în Siria rezolvă și „doleanța” Israelului care dorește anexarea sudului Libanului și a zonei Golan și pentru asta are nevoie de eliminarea Siriei și a Iranului este doar o pură conicidență și ajută complexului militar și a finanțelor care de asemenea tresaltă la prospectul unui foc de artificii în Orientul Mijlociu pentru că supermația dolarului va fi în continuare garantată pentru următorii 50 de ani, mai ales dacă se ajunge la nucleare și mai scapă o parte din noi, căci ei sunt siguri ca o sa scape în buncărele și orașele subterane pe care și le-au pregătit.

Întâlnirea celor doi va rămâne în istorie ca ultima tentativă de evitare a unui conflict major. „Pe teren” lucrurile stau cu totul altfel: americanii i-au înarmat pe kurzi ceea ce i-a înfuriat pe turci care amenință cu intervenția terestră împotriva YPG-ului (armata kurdă). Ca alternativă, turcii ar accepta o … forță internațională de garantare a granițelor Turciei formată din … ruși. Și iată cum vom avea trupe rusești terestre în nordul Siriei, ceea ce va înfuria crunt pe războinicii yankei și îl va face pe Trump să uite de toată chimia cu Putin și să treacă la fapte necugetate cum a fost bombardamentul demonstrativ din momentul vizitei președintelui Chinei.

De altfel, UE a suspendat negocierile de aderare cu Turcia în timp ce americanii vor să înceteze vânzarea de avioane F-35 turcilor pentru incidentele cauzate de bodyguarzii lui Erdogan la ambasada Turciei din Washington. În Turcia, turbarea lui Erdogan continuă, statul confiscând 50 de proprietăți ale bisericilor creștine, printre care și două mănăstiri vechi de peste 1500 de ani. Știm deja ca Erdogan vrea să transforme din nou Aghia Sophia în moschee iar în Cipru turcii încep să se umfle în pene. O scânteie poate să se aprindă oricând în Turcia, din orice parte. Chiar pe 9 iulie un marș pentru dreptate pornit pe 15 Iunie la Ankara va ajunge la Istambul și se va termina cu un mega-protest împotriva lui Erdogan.

Am încheiat acest articol despre întâlnirea Trump-Putin cu Turcia tocmai pentru a reaminti că războiul nu poate fi evitat și Turcia va dispărea, așa cum este scris și cum am amintit în mai multe articole trecute.

Să nu ne îmbătăm cu apă rece: doi nebuni care se cred aleșii lui Dumnezeu și cred că e meseria lor să decidă care popoare trăiesc și care mor, e firesc să aibă o chimie între ei: este o chimie diabolică.

Vizita a fost un pretext de cunoaștere reciprocă, un foto-show a doi boxeri înainte de meci. Din păcate, pacea nu va prinde rădăcini, căci interesele naționale (nu aceleaș cu interesele națiilor) dictează mai presus de orice politica celor mari. Iar cei care conduc lumea știm clar ce vor în contextul istoric prezent, căci putem să ne uităm în urmă și să extrapolam.