O mie și una întrebări pentru nerozii care nu au ABC-ul creștinismului și cu prilejul referendumului s-au găsit să dea lecții de creștinism creștinilor. L-am auzit pe Jordan Peterson deseori spunând că unii oameni au nevoie doar de o simplă încurajare pentru a-și descătușa energiile și a se trezi din adormirea dolce-far-niente-ului care a îmbătat tineretul (și bătrânetul) vremurilor postmoderne. Deși poate fac un efort redundant și inutil, m-am gândit, poate încă nu este clară perspectiva creștină asupra homosexualilor, de aceea o să încerc o scurtă explicație.

În primul rând: homosexualii vor merge în iad dacă o să rămână homosexuali în sensul că nu consideră homosexualitatea ca păcat și nu doresc să se vindece de acest păcat. Prin urmare, dacă rămân homosexuali până la ceasul morții, vor merge în iad. Cei care mărturisesc asta nu înseamnă că îi judecă. În primul rând judecata este doar dacă o facem unei persoane anume. Nu putem spune că este judecată dacă facem apel în societate pentru păstrarea unor valori, dimpotrivă este un lucru bun. Singurul caz în care putem considera judecată asupra unui homosexual anume, este când acea persoană recunoaște că face păcat și dorește să se îndrepte. Dacă acea persoană nu recunoaștă că homosexualitatea este păcat, nici nu avem ce să îi spunem, de vreme ce oricum nu o interesează. A spune că homosexualitatea este păcat și a vota pentru o lege care să interzică impunerea păcatului ca normă într-o societate majoritar creștină, nu poate fi în niciun caz judecată ci este doar o datorie, menită să îi ajute pe homosexuali să realizeze că, dacă nu se schimbă, din punct de vedere creștin, vor merge la iad.

 Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. (Pavel Ep. 1- 6,10)

Probabil de departe cea mai mare diferență între homosexuali și celelalte categorii enumerate de Sf. Ap. Pavel este accea că homosexualii nu consideră că fac păcat, ci consideră că ei fac doar dragoste. Evident, ne referim aici la homosexualii care se cred creștini, nu vorbim de cei care scuipă pe cruce și dacă le-ar sta în putere, mâine i-ar executa pe toți creștinii, deși tocmai această ură împotriva creștinilor denotă îndrăcirea lor și împotrivirea față de legea lui Dumnezeu.

Nerecunoașterea păcatului este principala piedică la mântuire, alături de necredință. De aceea, pe bună dreptate, în creștinism, homosexualii care nu recunosc homosexualitatea ca păcat sunt considerați pierduți. La fel ca și ceilalți creștini care spun altfel și care merg și ei la iad pentru împotrivire.  Aici e vremea de o mică paranteză.

Avem deci o categorie de pseudo-creștini (creștini autodeclarați) care „ei știu mai bine” și zic că Dumnezeu iubește pe toată lumea și că îi iartă pe toți. Fără a mai adăuga, „dacă aceștia doresc să fie iertați”. Aș adăga aici pe stimabilul (pentru unii) domn Andrei Pleșu care zicea că există și curvari, prin urmare ce să facem acum, să mergem la referendum să interzicem curvia? Până acolo a putut să gândească marele filosof, până atât a înțeles el … Ca să nu mai zic că deși este un apologet al dilemelor, avertizând că e periculos să avem certitudini, evident că părerile lui ferme și categorice nu sunt certitudini și în privința referendumului nu a avut dileme. Acest rătăcit a ajuns atât de tulbure și amăgit încât nu mai are nici un sâmbure de discernământ în a deosebi binele de rău, chiar și într-o problemă atât de clară pentru o babă care deși poate nu știe să explice de ce, nu are dileme de ce a avenit să voteze și de ce a votat DA. Măcar instinctul de bunic trebuia să-i miște nițel fundul mare și să-l îndrepte spre secția de votare.

Când toata Biserica spune un lucru, când este scris în Biblie, când toți sfinții părinți au condamnat ca cel mai grav păcat sodomia, să vina acum ănii creștini și să zică că ce, ei nu sunt oameni? Adică, de ce să îi facem păcătoși, că și noi avem păcate. Da, noi avem păcate, dar le spunem la popa și ne pare rău de ele. Asta este diferența esențială. Dracul de asemenea nu face păcate căci nu are trup. Singurul lui păcat este împotrivirea față de Dumnezeu care păcat a fost îndeajuns să-l trimită la iad. Nu s-a zis nicăieri de sfinții părinți oare ce păcat concret a făcut Lucifer. Ni se spune generic, că a făcut păcatul mândriei. Sub ce formă însă nu se detaliază, tocmai pentru că este imposibil de făcut vreo paralelă cu păcatele specifice omului. Pur și simplu Lucifer credea că el știe mai bine decât Dumnezeu ce e bine și ce nu e bine, ăsta e păcatul lui care l-a trimis la iad. O clipă de mândrie și de răzvrătire și a pierdut totul. Nu cred că merg prea departe dacă spun că poate Lucifer avea (în aparență) intenții bune (privind dinspre noi) și că dacă omenirea ar fi existat pe-atunci, probabil peste 80% din români ar fi fost de partea lui, așa cum au căzut cu el o treime din îngeri. Dar apariția răului este o problemă religioasă nerezolvată și nu vreau să mai comentez mai mult. Sfârșit de paranteză.

Deci dacă împotrivirea față de Dumnezeu este păcat și cum homosexualii nu consideră ce fac ei păcat, ba din contră sunt mândri de ce fac ei, cum să nu zicem că ei o să meargă la iad? 

Unii zic că toți suntem copiii lui Dumnezeu și că Dumnezeu ne iubește pe toți la fel. Mai ales unii pseudo-creștini sau falși apologeți ai creștinismului care nici nu sunt măcar creștini (televiziunile de exemplu). Dau prin urmare tot felul de exemple și îmbrobodesc homosexualii în ipostaze care de care mai normale: uite că și ei se iubesc, au grija unul de altul, gătesc, se plimbă de mână etc. Dumnezeu fiind iubire, da îi iubește pe toți la fel. În teologia creștină însă, iadul este iubirea lui Dumnezeu care ne va arde atunci când vom fi la Judecată și vom înțelege adevărul. Când vor vedea atunci homosexualii și apărătorii lor că ce au făcut ei cu trupurile lor a fost de fapt o împotrivire asupra firii create de Dumnezeu într-un fel anume și când vor înțelege că puteau fi și ei normali, așa cum mulți alții căzând în acest păcat și pocăindu-se au putut să-l biruiască, vor avea atât de multe remușcări încât vor simți aceste remușcări ca pe focul iadului. Pe cât sunt de gay și indolenți ei acum față de creștinii care îi atenționează că sunt păcătoși, pe atât de mult vor simți uimirea și durerea care vine din dragostea lui Dumnezeu care le va spune că îi iubește și că dacă vor, pot să vină și ei în rai. Într-un fel, homosexualii trăiesc într-o mică măsură această experiență: când spun părinților. Durerea și groaza pe care o simt (în ciuda îndrăznelii pe care o primesc de la diavolul) atunci când homosexualii ajung să spună părinților lor că ei sunt … altfel, este ultimul strigăt al conștiinței lor, cântecul de lebădă înainte de a fi cu totul îngropată și amuțită. Unii pun pe seama prejudecăților și a mentalității societății această rușine și dau exemplu societățile moderne unde părinții chiar se bucură (zic ei) când au un copil homosexual. Păi cum să nu se bucure săracii că poate dacă arată cea mai mică împotrivire, sunt arestați sau trimiși la nebuni căci în acele societăți deja normalitatea a devenit nebunie și nebunia normalitate.

Deci rușinea din fața părinților este într-un fel pregustarea rușinii pe care o vor simți în fața lui Dumnezeu. De aceea este vital pentru homosexuali să lupte cu acest păcat și nu doar să îl țină ascuns, dar să realizeze că nu este un dat, ci este o stare căzută.

Ori la nivelul societății, se duce o luptă cruntă între diavol și oameni. Diavolul vrea să rănească omul și să îl tragă cu el în iad, de unde caută să prezinte păcatul ca virtute și virtutea ca păcat. Poate cel mai clar exemplu, este virtutea fecioriei care este văzută în ziua de astăzi retrogradă și ca fiind ceva periculos și nu doar nerecomandat, dar chiar care trebuie eliminat. Cum altfel explicăm educația sexuală din școală decât o încercare de anihilare a fecioriei și clasare a acesteia în categoria de boli psihologice? 

În final, doresc să comentez despre acceptarea sau respingerea de către Biserică a homosexualilor. În primul rând, dacă un păcătos nu se consideră păcătos, nu are ce să caute în Biserică deoarece Biserica nu are cu ce să îl ajute și nu are ce să îi ofere. Ori homosexualii vor să fie considerați păcătoși doar dacă bârfesc sau fură și nu pentru mult mai gravul păcat împotriva firii la care se adaugă și propaganda și promovarea acestui păcat. Poate Biserica chiar ar putea înțelege și accepta un homosexual care recunoaște că este păcătos și preoții sunt datori să primească la spovedanie pe oricine vine să spună păcatele. De asemenea, la slujbă poate participa oricine nu face zgomot și își închide telefonul la intrare, deci chiar și homosexualii care nu consideră că ei fac păcat sunt primiți.

Biserica nu poate însă să spună că homosexualitatea nu este păcat pentru că asta ar fi o minciună și Biserica este datoare să spună adevărul. 

A cere Bisericii să accepte homosexualitatea este ca și cum ai cere steliștilor să fie dinamoviști sau viceversa. Sunt două tabere rivale și e normal ca fiecare să își apere propria echipă și propriul crez. Există mulți tembeli care nu pot face un minim raționament că în creștinism homosexualii nu au cum să fie acceptați din simplul motiv că toata treaba creștinismului este să se lupte cu păcatul, nu să ignore păcatul sau să îl ridice în slăvi, așa cum au ajuns unele culte pseudo-creștine neo-protestante care acceptă așa-ziși preoți homosexuali.

Pe lângă cei iraționali și care nu înțeleg de ce creștinismul respinge homosexualitatea (ca și alte păcate cum ar fi avortul, desfrânarea, furtul etc) mai există o categorie care profită de orice moment să atace biserica pentru că ei sunt păcătoși. Fiind robi diavolului, aceștia se lasă târâți de aghiuță prin nămol și încropesc tot felul de acuzații și tot felul de spețe de avocați în apărarea așa-ziselor drepturi ale omului în care sunt incluse 99% drepturile homosexualilor și 1% drepturile imigranților (mai nou). 

Acești păcătoșii, în loc să se pocăiască sau măcar să tacă, cad din rău în mai rău. Toți desfrânații, toți hoții și criminalii care și-au lăsat femeile să facă avorturi sau au făcut afaceri murdare, sau trăiesc în păcat înșelând nevestele (sau viceversa ca să fim corecți politic) sau în afară de burtă și sex nu au nicio aspirație sau activitate spirituală s-au găsit acum să facă pe toleranții și iubitorii de homosexuali și să acuze Biserica. Aceștia cad din rău în mai rău așa cum s-a întâmplat în istorie. Știm din revoluția bolșevică că primii torționari și tovarăși care au pus mâna pe arme erau hoții, bețivii și leneșii – pleva societății, nu cei care aveau o avere cinstită, aveau o meserie în care erau buni și recunoscuți de oameni, nu cei care aveau o familie și copii la care țineau. Nu aceștia au fost cozile de topor ale comunismului, ci pleava. Așa se va întâmpla și la noi acum, gloata tembelă va prinde curaj și va începe din ce în ce mai mult să arunce cu noroi în Biserică – ultima redută de apărare a unor valori care duc societatea înainte.

Dar poate despre importanța creștinismului în succesul civilizației occidentale, altădată.