Stirea zilei va fi lipsa lui Dragnea si a altor tovarasi de la manifestarile publice, de frica huiduielilor. Dupa parerea mea, insa, nu acestia vor fi marii absenti. Marii absenti de la sarbatoarea a 100 de ani de la formarea statului nostru sunt Cinstea si Demnitatea.

Poate ar fi mai potrivit un bilant la un asa prilej si cateva cuvinte admirative si increzatoare, ca doar e o cifra gogoneata, ca Romania „gogoneata” cum repeta de multe ori un parinte in predicile sale, desi daca vorbim de Romania gogoneata, parca eram mai gogonati daca aveam si Bucovina intreaga si Basarabia, dar deh, asa o fii citit si el prin vreun ziar al partidului si asa repeta mereu in predici cand venea vorba de tara noastra. Nu stiu insa cat de patriot mai este acum, dupa ce copilul i-a murit bolnav de inima in spitalele noastre si dupa ce a fost raspopit, dar asta e alta discutie.

Am cateva cuvinte admirative pentru Romania. Ma bucur foarte mult si ma simt fericit deoarece Romania nu este ca Siria, o tara in razboi si sfasiata din toate partile. Este un razboi psihologic si viata de zi cu zi in tara noastra se aseamana cumva unui razboi: de la conducatorii auto nebuni care iti ia fata la intersectii unde trebuie sa iti cedeze trecerea la cei nebuni care trec pe rosu si trebuie sa te uiti totusi cand treci prin intersectie chiar daca ai verde, pana la functionarii din administratia publica care te trateaza ca pe un gunoi sau pana la vecinii turbati care pun manele la maxim sau si-au facut fierarie in apartament si forjaza in fiecare zi la aceeasi ora bormasina in capul tau, testandu-ti la maxim sanatatea mintala. Ma bucur si ca Romania nu este o tara ca Somalia, unde nu prea e de mancare, nu prea au electricitate (sau cel putin asa credem noi) si unde sunt pirati. La noi, uneori politia ii mai prinde pe hotii la drum mare si siguranta transporturilor este mult superioara unor tari din Africa. De altfel, cred ca in general putem spune ca Romania este superioara majoritatii tarilor din Africa, de aceea pentru asta este indeajuns sa multumim lui Dumnezeu ca ne-am nascut aici. Bineinteles, pe langa mostenirea ortodoxa. Avem deci un stat care desi il criticam si il desconsideram, iata ca in alte locuri poate fi mai rau.

Spuneam ca Cinstea si Demnitatea cu greu mai pot fi gasite la romanii din ziua de astazi. Unde sa ne uitam? La clasa politica nu are sens. In plus, nu e reprezentativa: in toate locurile si in toate timpurile, politica a atras mai ales pe bolnavii mintali care avand complexe de inferioritate doresc sa si le compenseze admiratia publica, fie pe hoti, ciorditori si lenesi care prin alte domenii de activitate nu ar fi facut fata, insa la datul cu gura si vandut gogosi prostilor se descurca, de aceea uneori ajung sus de tot, chiar pana pe posturi de ministri sau de ce nu chiar pana la presedentie.

Daca in clasa politica nu ne putem uita, unde sa cautam Cinstea si Demnitatea? Poate la taranul roman, sarmanul si mult oropsitul taran roman care se afla mereu in pericol de exterminare si care a fost mereu „talpa tarii” inca de la formarea tarii noastre? Va amintit pilda aceea cu Mos Ion Roata din programa de indocrinare comunista a tineretului la scoala? Cum zicea Mos Ion Roata ca greul o sa il duca tot taranii de acum inainte, chiar daca vom face unirea? Sarmanul Mos Ion Roata, de mult nu mai e talpa tarii ci s-a cam ajuns: pensia e pensie, ajutorul social pe „dosare” de handicap fabricate pe banda rulanta merge inainte, plata pe arenda e buna si aia. Mai un spectacol de muzica populara de la dom primar, mai o sarma ca vin alegerile, taranii nu o duc chiar asa de rau cum credem noi. Mai nasol cand vine DSV-ul sa-ti taie porcul, dar astea sunt rare si oricum mai nou, se da bani de la Europa daca iti taie porcul – ceea ce  nu visau oricum taranii, sa aiba clienti 100% pentru porci la supra-pret. Presa a cam deformat realitatea in privinta scandalului porcilor. Banuiala mea e ca banii platiti de la UE pentru porcii sacrificatii o sa fie mult mai mult decat orice sperau taranii care in pragul Craciunului au probleme in valorificarea porcului din curte, pentru ca deja s-au cam dezvoltat fermele si pe la noi si oricum porcul in afara e mai ieftin, fiind produs mai eficient. Taranii sunt probabil responsabili in mare parte pentru mentinerea ciumei comuniste in tara noastra. Oricat de mult le-ar spune preotii (mai rar, oricum, caci si preotii ia ajutoare de la primari si prefecti si nu fac decat sa ridice osanale partidului in general) sau oricat de mult i-ar certa copiii plecati in strainatate, taranii sunt cei mai usor de manipulat mai ales si din cauza varstei inaintate. 

Cu ce sa ne mai laudam si unde sa mai cautam Cinstea si Demnitatea? Poate la profesorii si invatatorii nostri care sunt mereu ultimii cu randul la marirea salariilor si care trebuie sa sufere o viata grea din acest motiv, desi la cat de mult de munca au, si-ar mai putea fiecare trage cate un job in plus sau sa isi compelteze veniturile din meditatii? Rezultatele oricarui sector de activitate se vad in ce produce. Trebuie oare sa enumar ce produce invatamantul romanesc? Prosti pe banda! Fie soricei care alearga ca nebunii pentru a lua note maxime la concursuri, evaluari si examene, fie prosti care sunt trecuti pe banda rulanta fara sa invete macar sa se semneze, invatamantul romanesc este simbolul neputintei noastre. Simbioza tragica cu partidul se regaseste din plin si aici unde ani de zile de deprivare si distrugere au facut ca mancareala ca in corpul profesoral sa nu existe nicaieri. Nepotismul si influenta politica merge nu pana la directori ci pana la cel mai amarat secretar sau contabil al unei scoli care nu este angajat fara „binecuvantarea” partidului si care evident ca nu are voie sa miste in front ci trebuie sa contribuie activ la propaganda si succesul partidului. Poate unul dintre putinele sisteme unde exista o competitie acerba nu doar pentru pupatul fundului dar mai ales pentru identificarea fundului corect care trebuie sa fie pupat. Pentru ca daca in invatamant tu pupi fundul unui pierzator, te-ai ars. Caci si in partid exista concurenta, iar daca fundul pupat de tine este unul abil, te poate trage dupa el pana sus la minister cum s-a intamplat recent la Ministerul Sportului daca nu ma insel. Caderea demografica si usurinta cu care se poate lua o diploma, programul de munca redus, munca fara sef sau cu sefi care nu urmaresc rezultatele muncii tale ci daca scoti limba cand si cum trebuie, fac ca munca de profesor sa fie una ravnita de multi „intelectuali” care prin alte parti cum ar fi la McDonalds sau in fabrici sau la volanul unui tractor, nu s-ar descurca. De copiat la examenele de pedagogie si de facut chermeze pentru inspectori se descurca multi, de aceea invatamantul este atractiv. Mai greu ca sa nu zic imposibil sa rezisti in invatamant cu cinste si demnitate, chiar daca te pricepi sa faci slalom printre capcanele puse in toate locurile: examene pe post, grade didactice, impartitul catedrelor, influentele parintilor etc.

Sistemul medical din Romania: oare regasim aici mai multa cinste si demnitate decat in alte locuri? Din nou si aici ne putem uita la rezultate: record la mortalitatea infantila, record la decesele din infectiile spitalicesti, record la diabet, etc, etc. Pe de o parte, avem un sistem medical mai bun ca altele din Africa. Dar daca ne dorim ceva mai mult, trebuie sa mergem in Austria. Toti politicienii romani, dar si mai toti afaceristii care isi permit, apeleaza la orice serviciu medical in strainatate: de la niste banale analize periodice sau controale de rutina, pana la mici sau mari operatii, TOTI merg in afara. Trebuie sa exemplific? Vor zice unii: dar, dar uite cati doctori dam noi Europei. Da, le dam, pentru ca nu faptul ca nu sunt pregatiti e problema – desi invatamantul nostru universitar e mai prost ca cel pre-universitar – , ci faptul ca sistemul de la noi nu prea le permite sa traiasca. Sistemul de stat in medicina, ca si in alte locuri este si aici cangrenat de coruptie, incompetenta, nepotism si indiferenta. Fiind insa un domeniu vocational, inevitabil mai sunt si unii care incearca sa schimbe lucrurile si care „se lupta cu sistemul”. Poate cea mai repetata mantra cand vine vorba de sistemul nostru medical este „se lupta cu sistemul”. Cutare doctor „se lupta cu sistemul” ca sa faca si sa dreaga. Se poate lupta mult si bine cata vreme noi nu o sa intelegem ca lucrul bun la stat nu se poate face si pana nu intelegem ca doar un patron care vede ca nu are clienti poate sa taie in carne vie si sa ceara responsabilitate de la cei pe care ii angajaza, lucrurile nu se vor schimba. Nu neg ca pot sa existe exceptii: suedezii de exemplu au un sistem medical de stat foarte bun, insa responsabilitatea este cu totul alta acolo si lucrurile s-au asezat altfel acolo incat putini suedezi sunt nemultumiti de sistemul lor medical de stat. Pentru un popor ca poporul roman insa, nu exista alta scapare cand vine vorba de sanatate decat mersul la privat. Slava-Domnului ca totusi reculul cangrenei din sistemul medical de stat este ca ii scuipa pe cei competenti si cu chemare si asa s-a dezvoltat in paralel cat de cat un sistem medical la care putem apela, inca le preturi acceptabile comparativ cu cererea din afara. Daca la gaze, electricitate sau masini, liberalizarea pietelor forteaza Romania sa adopte tarife „europene”, in cazul serviciilor medicale inca nu exista presiunea preturilor din partea reglementatorilor si astfel mai avem optiuni.

Oare unde am mai putea cauta Cinste si Demnitate? In administratia publica? La politie si procuratura, la judecatori si avocati? Nici nu indraznesc sa mai intru intr-o evaluare ca sa nu fiu redundant. O sa va povestesc insa o aventura a mea cu cativa plimbatori de hartii. Am avut nevoie de un cadastru acum o luna. Merg la Oficiul pentru Publicitate Imobiliara, iau bon de ordine, iau formularul, si mare minune: nici nu apuc sa termin formularul si numarul meu de ordine este chemat. Valeu, ce noroc pe capul meu, sa nu mai pierd groaza de timp ca in alte dati si sa rezolv repede problema. Doar cu 20 de lei, pentru o hartie valabila 30 de zile, ca asa e la noi. Parca ai vinde si ai cumpara proprietati mai des ca hainele de sezon, atat de rapid expira hartiile astea ca sa aiba si astia de munca. Evident ca daca necesitatea prospetimii documentelor registrului s-ar justifica, un sistem banal si simplu de tiparire la comanda (un automat cu hartii) ar fi indeajuns sa rezolve problema. Ma duc la automat, bag 1 leu, bag buletinul la scanat si imi tipareste hartia – nu e mare scofala. La noi insa trebuie sa iei bon de ordine, trebuie sa mergi la ghiseu sa faci cerere, trebuie sa mergi la casa sa platesti cererea, si apoi trebuie sa vii peste 2 zile sa ridici de la ghiseul de ridicari rezultatul. Evident ca uneori nu e gata in 2 zile, prin urmare, mai trebuie sa iti faci un car ne nervi si in ziua urmatoare, cautand un loc de parcare in centrul aglomerat ca sa ridici o banala hartie pe care daca ar fi fost privatizat registrul asta blestemat, o puteai descarca de pe un site sau primi pe email. Asadar, imi aud numarul de ordine strigat si ma asez la biroul functionarului primitor de cereri. „Doar o secunda va rog, sa imi completez si eu numarul de cadastru” ii zic. Pentru necunoscatori, un numar de cadastru are 5 cifre. Il aveam notat in telefon pentru ca sunt uituc si prost. „Nu va grabiti, imi zice tanti aruncandu-mi o grimasa. Scrieti in liniste, ma duc si eu la o tigara” . Pentru ca eram deja lansat in telefon si blocat de replica traznita pe care am primit-o, am terminat de completat numarul pana cand tanti deja se ridicase, dar nu am avut curajul sa trag de ea si sa ii zic cateva, propunandu-mi rautacios sa o astept pana vine si sa ii zic: „V-a priit tigara stiind ca un fraier stau aiurea dupa dumneavoastra?” sau ceva de genul … Avand deja replica compusa, mi-am continuat butonarea pe telefon, citind articole sau stiri pe internet. Eram insa intr-o stare de zen atat de profunda, incat pana cand s-a intors nu mi-a mai venit sa ii arunc replica si m-am gandit ca oricum omul prost prost ramane, iar eu mai bine sa ma adaptez mediului decat „sa lupt cu sistemul”. Ceva similar mi s-a intamplat si ieri insa la Registrul Comertului cand desi aici am completat la timp cererea si am venit si cu dosarul cu sina corespuznator, am fost nevoit sa astept pana tanti si-a mestecat cafeaua si a terminat o sueta cu colega pana sa se uite la mine. Aici nu timpul pierdut m-a iritat ci sentimentul de gandac minuscul si irelevant in fata puterii biroului in spatele caruia se afla aristrocratia plimbatorilor de hartii. Catarama le zice aristrocratia bugetara la parazitii din administratia publica, directorasii si plimbatorii de hartii, marii organizatori si purtatori de grija fara de care statul roman nu ar putea functiona si cei care muncesc si produc nu s-ar putea descurca fara ei, daca nu ar exista ei sa plimbe hartiile, sa le ia taxele, sa le planteze panselute prin oras, sa aiba grija ca legile sunt respectate etc, etc. Ca si in invatamant si in administratia publica pupatul fundului este obligatorie pentru avansarea in post, desi prin simpla avansare in varsta, esti avansat „prin lege” si depasesti noi recorduri personale de performanta, trecand la un nivel salarial superior.  Nu discutam aici de rechinii si vulturii care invart combinatii si afaceri murdare. Aceia nici macar nu au pretentia la demnitate si cinste. Insa in randul „armatei de functionari” exista culmea pretentia cinstei si multi chiar se considera cinstiti, pentru ca ei isi fac datoria si nu „fac controale inopinante la ordin” cum mi se lauda mie unul la un control financiar: „stati linistit, ca acum nu mai merge ca alta data sa faci control la ala si la ala ca asa te trimite seful”. 

Poate a venit vremea sa spun ca exista pe ici pe colo exceptii, se intelege. Sunt minuscule si poate pentru unii datatoare de speranta. Ce vreau eu insa sa subliniez: nu exista un trend, nu exista o presiune psihologica in directia cinstei si demnitatii. Cei iesiti din „ordinea sociala” a plecarii capului sau bagarii lui in nisip nu sunt in niciun caz exemple pentru altii si nu exista macar o minoritate a celor care „rezista” tentatiei ca sa intre si ei „in rand cu lumea” si „sa fie cuminti”, sau „la locul lor” sau „sa isi vada de treaba”. Ba culmea ironiei, de cele mai multe ori dizidentii care apeleaza la cinste si demnitate de fapt simuleaza o demnitate prosteasca, orgolioasa. Cei care se opun sistemului, din sistem, sau fii ai sistemului, o fac doar pentru ca au conflicte personale sau nu sunt multumiti de osul care le-a fost dat sa-l roada.

Am omis sa discut despre muncitorul roman, cel care lucreaza in privat in diverse forme. Exista bineinteles o multime de oameni care fie din intamplare, fie din incapacitatea de a se adapta si de a se integra „in sistem”, au ales calea pribegiei, fie in tara, fie afara. Spun ca a munci in Romania, este un fel de pribegie, pentru ca te simti exclus, te simti lipsit de mariri de salarii, concedii prelungite, mini-vacante si sporuri pentru te miri ce aberatii. Si chiar daca nu esti invidios, esti multumit de munca ta si poate chiar satisfacut profesional, mai devreme sau mai tarziu vei avea motive sa iti pui la incercare cinstea si demnitatea. Nu zic de patroni care oricum nu pot sa reziste fara a da birul cuvenit sistemului si sunt putini cei care isi permit sa spuna cum au facut primul milion (sau prima suta de mii). Ca peste tot insa, si in domeniul privat sau poate mai ales in domeniul privat, pofta banului ia mintile la oameni si cinstea si demnitatea au aici a se lupta cu alt fel de tentatii. Exista o mare varietate de situatii si nu le voi enumera pe toate, dar din noi voi veni cu unele exemple personale: croitorii. Croitorii sunt la mare cerere in prezent in Romania. Ma refer la croitorii particulari, cei la care te duci cu panza sa-ti faca un pantalon sau altceva. Da, pare stupid si aiurea in ziua de azi sa ai nevoie de croitor sau sa iti doresti asa ceva. Dar sunt unii oameni, ba chiar sunt foarte multi care prefera sa mearga la croitor decat la mall, din varii motive. Breasla croitorilor zic  ca este la mare cerere, deoarece industria confectiilor – ca majoritatea industriilor – are deficit de personal, din cauza exodului fortei de munca, a problemei demografice, a supra-incarcarii aparatului bugetar si a altor probleme socio-economice specifice coltului nostru de rai mioritic. Fiind la mare cerere aceasta meserie, putini sunt croitorii profesionisti care aleg sa mentina un atelier si sa-ti faca o treaba. Si fiind putin, au si mult de munca si cer si tarife umflate. Se intelege, impozitele sunt mari, cererea e mare, e firesc sa ceara preturi mari, nu asta e problema. Problema de care m-am lovit eu este ca dupa ce ca iti ia bani multi, mai iti fac si praf materialul si isi baga picioarele in treaba pe care trebuie sa o faca. Nu am gasit inca un croitor cu demnitate care sa isi faca treaba cum trebuie si pana la capat si sa tina la brandul si la onoarea lui. Nu. Toti se bazeaza ca au clienti si sunt cautati si li s-a urcat la cap ca sunt mari talente. Nu zic ca poate nu exista croitori priceputi care sa doreasca sa isi faca treaba cum trebuie pentru banii pe care ii ia. Doar zic ca eu nu am dat inca peste unul ca asta.

Inchei totusi articolul cu un ton pozitiv: in ciuda celor spuse, mai exista oameni care fac treaba cum trebuie in Romania. A venit iarna. Ca in fiecare an, raman in urma cu schimbatul anvelopelor, cum e traditia pe la noi. Intarzierea mea este insa una strategica: nu vreau sa uzez prea mult anvelopele de iarna prin urmare astept prima ninsoare, mai ales ca avand si jenti de obicei mi le schimb singur. Anul asta insa nu am reusit sa desfac suruburile, dupa ce am rupt un levier chinezesc cumparat de la mall si am tocit o cheie in cruce facuta parca din ceara pe care am cumparat-o dupa ce am rupt levierul. Am fost nevoit asadar sa merg la vulcanizare cu ultimele 2 roti ramase. Fiind coada, am apelat la pile si am intrat in fata la o vulcanizare, doar cu dorinta sa imi desfaca suruburile si sa le stranga mai usor, urmand sa imi inlocuiesc eu singur cu cricul rotile. Facut si zis, dar cand am ajuns acasa si am incercat sa desfac, evident ca nu am reusit, mesterul reusind sa stranga din nou prea tare suruburile. Am asteptat cateva zile dupa primul val de zapada sa se elibereze vulcanizarile si am mers sambata cu rotile sa le schimb. Am gasit o vulcanizare mai libera si mesterul m-a impresionat: mi-a atras atentia ca din cele 2 roti puse de mine, una era pusa gresit, avand sensul de invartire invers, deci trebuind pusa pe partea cealalta. In plus, mi-a recomandat sa schimb pozitia si la cea care era totusi pusa bine de mine, pentru ca era mai tocita comparativ cu cea pe care eu intentionam sa o pun pe spate. M-a impresionat mesterul ca desi muncise la greu toata saptamana si desi putea sa isi faca doar treaba pe care l-am rugat, iata ca a facut dublu treaba si mi-a schimbat 4 roti. Deci aveam anvelopele deja montate pe jante si nu a trebuit decat sa puna cricul si sa le monteze, dupa care mi-a facut si presiunea. M-am simtit excelent mergand acasa si de bucurie am tras o tura si la auto-spalatorie ca sa fac masina frumoasa. Nimic nu e mai frumos decat sa fii beneficiarul unui serviciu de calitate, care desi m-a costat cam scump – 25 lei – mi-a dat incredere in Romania. Daca avem vulcanizatori cum trebuie, macar o sa avem parte de mai putine explozii de anvelope!