Recunosc ca mi-a placut sa ma las inselat cand am cumparat aceasta carte. Nu doar ca coperta era frumoasa, colorata, vesela, dar si textul de pe coperta 4 extrem de promitator:

„Ce-ar fi să descoperim că adevărata fericire e cea care ne pune viaţa la încercare și îi dă o împlinire tocmai pentru că a fost smulsă unei lumi ostile? S-ar putea ca trecerea noastră pe pământ să capete altă forţă când, în strădania naturală spre fericire, suntem puși în situaţia de a compune un destin nu cu bunăstarea, răsfăţul și trufia marilor popoare, ci cu suferinţa celor «insignifiante» (Cioran).
Ce miză extraordinară intră în joc când întrebarea privitoare la fericire se naște dinăuntrul unei istorii nefaste! Cum de-au existat oameni care și-au găsit fericirea într-o lume în care totul predispunea la nefericire? Să existe oare o alchimie graţie căreia, dintr-o viaţă atacată pe versantul ei negativ, sfârșești prin a extrage poftă de viaţă și gândul final că nu ai trăit degeaba?
Pe scurt: cum e cu putinţă ecuaţia paradoxală a fericirii?

GABRIEL LIICEANU

Stiu ca exista vorba sa nu judeci o carte dupa coperta, dar care suntem atat de rezistenti la puterea marketingului?

Bunaoara, propunerea dlui Liiceanu venea si vine in intampinarea cautarilor multor romani, printre care si eu. Posibilitatea de a gasi un raspus cat de sumar la o problema atat de dificila, ba chiar la un blestem istoric am putea spune, m-a determinat rapid fara ezitare sa cumpar cartea.

Daca doriti pe scurt un raspuns la intrebarea „se merita?”, fara ezitare pot raspunde: NU. Nu am citit alte recenzii si nu am fost indeajuns de curios sa vad ce parerea au si altii care au citit-o, dar daca e sa spun doar o propozitie despre aceasta carte, aceasta ar fi: „Pe dinafara e vopsit gardul …”. Nu neg ca duritatea negarii mele, poate veni din umflarea prea exagerata a asteptarilor. Dar gravitatea titlului prin problematica propusa este factorul determinant al umflarii acestor asteptari.

Evident ca intrebarea „Cum sa fii fericit in Romania” este o intrebare complicata si cumva inevitabil intra in filosofie pentru ca inainte de a afla cum sa fim fericiti in Romania, ar trebui sa stim cum putem fii fericiti. Eu unul credeam ca vanez doua dintr-o lovitura si ca voi gasi ceva idei despre cum as putea fericit in primul rand, in Romania in al doilea rand.

Recunosc ca nu eram totusi chiar atat de naiv sa am vreo speranta, dar propunerea unui buchet de texte de autori destul de eterogeni si ca formare si ca stil si ca orice doriti, nu m-a lasat rece. Tocmai aceasta variatie m-a facut si sa termin cartea, desi dupa ce oricum din primele 4-5 texte am cam inceput sa ma trezesesc la realitate si sa banuiesc ca nimeni nu a descoperit inca nu doar reteta dar nici macar ingredientele fericirii in Romania. Am sperat insa cu fiecare text ca poate aduce ceva in plus, poate va descoperi o mica piatra sub care ar fi ascunsa macar o cheite care sa deschida macar o usa dintr-o singura casa a unui oras in care s-ar afla secretele fericirii in Romania.

Ar fi totusi cateva sugestii cu privire la ingrediente retetei fericirii in Romania: Gabriel Liiceanu, aducandu-l model pe Constantin Noica propune refugierea in lumea cartii, un alt autor propune refugiul in iubirea casnica, o autoare propune sa mergem prin piata si sa ne bucuram de zarva si de aromele de-acolo, o alta autoare ne spune ce ingrediente nasoale sunt prin alte parti (Franta & vest) si cum e mai bine sa cresti copiii in Romania pentru ca au mai multa libertate, o alta autoare ne propune sa mancam fasole la manifestatiile organizate cu ocazia Zilei Nationale etc.

Mi-e necaz pe aceasta carte, pentru ca macar nu am inteles un lucru: daca ai fii fericit in alta tara, ai putea sa fii fericit si in Romania? Ar fi foarte interesanta o carte cu astfel de cazuri care sa contureze un posibil raspuns. Si varianta inversa este valabila: daca esti fericit in Romania, poti fii fericit si in afara? Banuiala mea ca daca esti fericit in Romania nu ai cum sa nu fii fericit oriunde in lume. Adica Romania poate pune CTC-ul pe reteta fericirii.

Evident generalizarile nu sunt valabile si fiecare om in parte are povestea lui, dar astfel de povesti mi-as dori sa cunosc.

Gandind putin rational, dincolo de infinitul situatiilor si parametrilor care implica aceasta problema, ar fi totusi unele axiome. In primul rand, sunt un gen de oameni care clar nu pot fi fericiti in Romania si nu au decat sa sufere continuu daca nu fug prin alte parti. Cei care au anumite valori morale pe care nu doresc sa le calce sau macar sa le lase acasa cand se duc la serviciu, cu greu vor putea trai in Romania. Sa dau doar un exemplu: constructorii (antreprenorii). Cu greu poate sa construiasca cineva ceva in Romania (sa zicem un bloc) fara sa dea spaga si fara sa unga pe cineva undeva. Este imposibil. Chiar daca reusesti sa iei autorizatiile de la primarie fara sa dai spaga, o sa ai un competitor care iti pune bete in roate la Inspectoratul in constructii spaguind inspectorii de acolo ca sa iti bage bete in roate pentru a te amana putin, astfel incat competitorul tau sa termine mai repede blocul lui si sa vanda mai repede la un pret mai bun. Pentru a face fata, tu nu ai de ales decat sa spaguiesti si tu pe seful inspectorului astfel incat cel mai tare in spaga/pila are castig de cauza. Deci daca ai principii morale si totodata iti place meseria de constructor si in asta te implinesti tu, cum poti sa fii fericit in Romania? Poate sa muncesti la cel care da spagile si tu doar sa iti vezi de treaba, desi cu siguranta gasim exemple si de mesteri la cel mai jos nivel care sunt pusi poate de patroni sa faca treaba de mantuiala cu materiale proaste sau sa minta daca sunt intrebati ceva de proprietar.

Se pune problema daca nu cumva e la fel de rau cu morala si in strainatate si noi doar ne tanguim degeaba. In general oamenii de nimic pun aceasta problema, cei care se descurca bine in sistemul ticalosit din Romania si doresc sa prosteasca pe „factorii sorosisti” care se opun coruptiei sistemice, prin minciuna ca peste tot este la fel. Am intalnit un amic cu care nu ma mai vazusem de ceva timp si m-a intrebat daca mai lucrez pentru germani. Da, i-am zis. Pai si cum te descurci? Bine zic eu. Nemtii astia sunt niste rasisti – zice el. Cum asa zic eu? Eu nu i-am vazut rasisti. A continuat cu cateva injuraturi la adresa nemtilor si i-a facut cel mai rasist neam. Eu i-am zis: „nu sunt nemtii mai rasisti decat romanii, toate popoarele sunt la fel. Oameni si oameni, unii rasisti, unii nerasisti. Noi cum ii tratam pe tigani? Nu suntem rasisti?” Pe semne ca el cand a lucrat in Germania, a avut ceva probleme fie cu niste nemti de nivel jos, fie nu si-a facut el treaba bine si nemtii i-au cerut socoteala si el a pus pe seama rasismului aceasta „indrazneala” a nemtilor. Din pacate vazand reticenta mea si faptul ca nu cad de acord cu el, nu mi-a mai dat detalii de ce le poarta pica nemtilor. Deci un roman nefericit pentru ca nu are comportament corect, va fi usor nefericit si in afara, daca nu cumva chiar mai nefericit. Aici macar mai gaseste altul ca el si macar are sansa sa se adune cu altii ca el, cum fac mafiotii din politica. Impreuna, cand cei multi asemenea se aduna, sunt destul de fericiti, singurele lor probleme fiind sapatul pe la spate – caci acesti oameni se mananca intre ei ca hainele.

Nu stiu daca sa il acuz pe dl Liiceanu ca prea incearca sa tipareasca prea multe carti si prin urmare, a strans in aceasta carte tot ce a putut pentru a mai publica ceva acolo, acum ca contractul lui Plesu s-a terminat, ca Boia s-a saturat si el de produs si ca Djuvara a murit. Poate insa sa caute noi talente, dar nu sa ofere compilatii de calitate mediocra pe care sa le vanda doar ca isi pune si el brandul pe frontispiciu, mai azvarla un text de la Cioran si gata placinta. Tema este insa una veritabila dar din pacate pentru mine consumata. Nu cred sa existe un alt raspuns la intrebarea cum sa fii fericit in Romania decat sa te doara in fund de toti si de toate.