In toamna asta urmeaza o salva de socuri pentru economia si finantele mondiale. Fiecare soc in sine are indeajuns de mult potential pentru a face peri albi administratorilor de bani si celor care percep riscurile globale. Si cu toate acestea ultimele zile au fost optimiste, cu cresteri, sentimentul investitorilor fiind unul de speranta nestavilita ca vom terce prin toate aceste riscuri impreuna ca prin branza, fara scadere, mentinand trendul bull din ultimele saptamani, de cand pietele spera la interventia Fed-ului si la noi masuri de stimulare fiecala, atat din partea Fed-ului cat si din partea BCE.

Razboiul tarifar, tensiunea cu Iranul (tocmai a capturat inca o nava acum cateva ore), Brexit-ul si riscul de recesiune in Germania sunt principalele riscuri. Mai putin discutat si pe radar ar fi Italia – o tara bogata cultural si istoric, dar care sta din ce in ce mai prost din punct de vedere economic iar din punct de vedere financiar si al sistemului bancar este dependenta 100% de Bruxelles.

Italia este a 8-a tara a lumii la PIB, dar acesta a inceput sa scada in ultimul timp. In top 15 tari ale lumii sunt doar doua cu PIB-ul in scadere: Italia si Mexic. La somaj Italia sta la fel de prost: aproape 10%, intre Franta (8.5) si Spania (peste 15%), cu mult sub Germania si Marea Britanie. Deficitul guvernamental actual este de -2.1% („depasita” doar de Franta si Spania dar pe negativ). De altfel, nu stiu Italia sa nu fi avut deficit in ultimul timp, chiar de cand a fost inclusa in UE. Insa adevaratul indicator care arata dezastrul din Italia este data datorie/PIB: 132% depasita in Europa doar de Grecia (181%).

Italia ca si Franta se lupta sa supravietuiasca: guvernele tin cu greu deficitele sub control, masurile ne-populiste de crestere de taxe si de reducere a beneficiilor sociale pe fondul scaderii economiei pun presiune sociala si mai mare intr-o Italie care in mod traditional nu a avut oricum niciodata stabilitate politica. Prin urmare, guvernele se schimba mai des decat vin anotimpurile. Singurul lucru care ii uneste pe italieni (care oricum nu erau ei prea uniti) este ura fata de Bruxelles si invidia fata de tarile care duduie de la nord.

Status-quo-ul este benefic pentru putine tari si aceasta se vede in PIB, rata datorie/PIB, deficit (excedent guvernamental), rata somajului. Germania de departe este castigatorul, urmata de Olanda, Danemarca, Austria, tarile nordice. Belgia e la mijloc, Franta e alaturi de Italia intre candidatii la „poc!”.

Ceea ce este nou pentru Italia este riscul politic: spre deosebire de Franta unde Macron si partidele mainstream tin departe partidele „extremiste” (adica eurosceptice), in Italia partidele eurosceptice sunt la moda.

Sunt pe masa multe posibilitati prin care Italia sa faca o bresa in picioarele de lut ale uriasului (UE): fie printr-o moneda emisa de guvern care sa fie folosita pentru plata impozitelor (ar lovi evident in controlul si autoritatea centrala), fie prin cresterea peste 3% a deficitului guvernamental (pe fata sau mai putin pe fata), fie prin emiterea exagerata de obligatiuni si cresterea investitiilor publice, pe scurt masurile luate de unul dintre noile partide (Liga Nord sau 5 Stelle), coalitii sau poate de un viitor nou partid, sunt in principal de natura fiscala: vor incerca sa produca o bresa in plan financiar prin neascultarea de „ordinele” de la Bruxelles. De la UE italienii vor primi certari si ultimatumuri dar marele semn de intrebare este daca se va merge pana la taierea finantarii bancilor italiene dependente de BCE si daca aceasta se va face in timp util sa nu.

In esenta, problemele Italiei si semnele de intrebare sunt aceleasi ca ale Greciei, ce difera aici este greutatea: daca se poate imagina UE fara Grecia si daca se poate imagina UE fara Marea Britanie, nu se poate imagina UE fara Italia care este inima Europei (cel putin cultural / religios si istoric).

Poate UE sa faca derogari doar pentru Italia? Poate UE sa accepte depasiri ale deficitelor doar pentru Italia, daca Franta are si ea nevoie si daca toti abia asteapta ca aceste limite si constrangeri sa fie eliminate si statele sa poata cheltui nelimitat pentru a incerca (printr-un mod gresit) sa „reporneasca” economia? Pot nemtii sa accepte abateri de la o „buna-purtare” fiscala din partea Italiei, abateri la care nemtii nici nu indraznesc sa viseze? De exemplu reduceri de taxe si impozite, cresterea numarului de bugetari, mariri de pensii etc, etc?

Ce deosebeste insa Italia de Grecia este faptul ca bancile, contabilitatea, creditele si chiar republica moderna insasi sunt inventii italiene. Adica italienii au cam fost inovatori de-a lungul istoriei cand vine vorba de transformari economice si sociale revolutionare. Daca ruperea de UE si pornirea pe o cale independenta in ciuda baubau-ului riscurilor este deocamdata asumata doar de britanici (care trebuie sa recunoatem ca cam schioapata), italienii pot sa demonstreze ca se poate trai si fara UE sau ca UE se poate transforma cu sau fara voia nemtilor.

UE se aseamana din ce in ce mai mult cu un Imperiu: este inflexibil in toate privintele si nu asculta de nevoile supusilor. Tulburarile si dezechilibrele de la periferie sunt total ignorate de la centru. Italia are experienta luptei cu un alt imperiu, cel Austro-Ungar si italienii au in sange repulsia fata de imperialism. Asta nu e insa de ajuns, e nevoie de mult curaj si de multe calcule si planificare in domeniul statului: al administratiei, al finantelor, al economiei. Greciei i-a lipsit asta. Sa nu uitam ca Varoufakis a declarat ca atunci cand a incercat sa faca un plan pentru trecerea la drahma au avut probleme deoarece incasarea taxelor de la companii era deja conectata la Bruxelles si orice ar fi incercat sa faca grecii in paralel ar fi fost depistat si controlat de europeni. Nu stiu in amanunt chestiunea si nu stiu daca nu cumva e doar o tanguire jalnica a lui Varoufakis, in realitate adevarul fiind ca pur si simplu grecilor le-a fost frica de o rupere totala.

Starea actuala din Italia nu pare chiar una disperata la nivelul ca ne putem astepta la orice. Fie acum, fie mai tarziu, problemele din Italia vor decide viitorul UE, pentru ca Italia este veriga cea mai slaba din lantul principal al motorului european. Grecia a fost doar … un accesoriu si masina ar fi functionat poate si fara el, desi atmosfera ar fi fost mult prea fierbinte si mai bine ca a fost „reparata”. Insa Italia cand va crapa, felul cum va crapa va decide viitorul UE.