Alba-neagra cu vaccinarea

Bâlbâielile cu privire la procedurile și protocoalele de vaccinuri sunt multe și nu le vom enumera acum pe toate. Iată însă doar două:

  1. Vaccinarea în primul rapel cu o doză dintr-un vaccin și în al doilea rapel cu alt vaccin

În Românika astfel de bâlbâieli au fost puse pe seama accidentului sau greșelilor organizatorice dar în presa românească se anunță că studii legate de „combinarea vaccinurilor” în străintate deja au fost lansate (sursa). Culmea e că pe un grup pe Facebook cu mărturii ale celor care au fost vaccinați, am fost banat deoarece la întrebarea unui membru, dacă e ok ca părinții lui să facă primul rapel dintr-un vaccin și al doilea din altul, i-am răspuns că e ok, deoarece participă ca cobai la studii care pot îmbunătăți medicina actuală. Pentru un asemenea comentariu „sarcastic” am fost banat.

Evident că niciun producător de vaccinuri nu va reocmanda cocktail cu vaccinul altor firme, iar eventualele studii, nu pot avea nicio relevanță de vreme ce fiind firme diferite, se pune întrebarea cine face studiul și dacă are acordul firmei care a produs un vaccin să facă astfel de teste pe el.

Competiția între vaccinuri e cumva firească, cât încă mai trăim într-o lume cu piețe relativ libere. Și deși s-au pompat bani guvernamentali în aceste vaccinuri, cu greu producătorul unui vaccin, chiar dacă ar fi adevărat, ar recunoaște și ar participa la un studiu care să recomande cocktailurile. Fiindcă, două vaccinuri Pfizer aduc firmei Pfizer mai multe profituri decât un vaccin Pfizer și unul Moderna.

Așa cu vaccinul rusesc care a fost ignorat și ostracizat (cum că nu ar fi trecut toate testele, blah, blah), tot așa marketingul între vaccinuri depinde de în ce țară ne aflăm. Între timp au apărut studii peer review care arată că vaccinul rusesc a fost foarte bun și că este eficient. Deci, privind retrospectiv, rușii au fost primii producători de vaccin și primii care au vaccinat populația cu un vaccin eficient. Poate ar fi interesant să fac o analiză similară a evoluției virusului în Rusia ca cea din Israel, deși nu cred că procentul de vaccinări în Rusia se apropie de cel din Israel. Ați auzit însă undeva de recunoașterea acestui succes REAL și INDUBITABIL al Rusiei în lansarea primului vaccin eficient și vaccinarea populației înaintea restului lumii?

Dacă ne aflăm în Germania, țara mamă a Pfizer, se va recomanda vaccinul Pfizer. Dacă ne aflăm în Marea Britanie, se va recomanda Astra Zeneca, etc, etc. Între timp, dacă ne uităm pe cifre, ne mirăm dacă vaccinarea în Israel chiar a avut succes.

2. Pentru cei care au făcut boala, un rapel e sucifient

Un alt zvon pe care l-am auzit recent la Digi24, ar fi cum că un rapel ar fi suficient pentru cei care au trecut deja prin boală. Evident, la această întrebare, doctorașul întrebat a fost sincer și nu a putut să răspundă decât: „testele clinice au fost făcute pe două rapeluri” – argument logic și de bun simț pe care și capetele vorbitoare cititioare de promptere ar fi trebuit să îl deducă singure. Dacă doctorașul promotor al vaccinării ar fi fost sincer până la capăt ar fi mers mai departe și ar fi recunoscut că deocamdată consensul medical este că cei care au făcut boala au oricum imunitate și nu e nevoie să facă vaccinul, chiar dacă la testarea anticorpilor cifrele sunt foarte scăzute.

Sunt studii care arată că imunitatea organică (dobândită prin trecerea prin boală) are o eficacitate de 95% pentru 7 luni (sursa) ceea ce probabil nu înseamnă că pentru 8 luni aceasta va scădea ci doar că așa s-a făcut studiul, pe un lot pe care s-a putut trage concluzia doar pe 7 luni (poate pentru că nu au avut cazuri multe cu vechime mai mare).

De asemenea, așa cum am mai explicat în articolele anterioare referitoare la reinfectare, este de bun simț că după ce a trecut prin boală o dată, organismul a doua oară va fi mai bine pregătit, de unde citim în studiu că „reinfections were less severe than primary infections” – LOGIC! De notat (din nou) că pot exista excepții – sistemul imunitar are suișuri și coborâșuri și dacă reinfecția are loc într-un moment de deficit al sistemului imunitar (de exemplu deficit de vitamina D, iarna …) e posibil ca boala să fie mai nasoală ca prima dată și poate chiar fatală. Dar e de bun simț să gândim că dacă prima dată a scăpat, a doua oară, același organism, chiar dacă a trecut timp mult și are anticorpi puțini, va rezista mai bine. Nu e cazul aici să explic mecanismul memoriei imunologice, dar numărul de anticorpi sunt doar o componentă a acestei memorii și nu știm – în general, nu doar la Covid – cât de importantă este această componentă.

Dar a sugera că cei care au făcut boala trebuie să facă vaccin și a lansa fantasmagorii că lor le ajunge un rapel, este pur marketing și nimic științific, de vreme ce VEDEM că EXISTĂ IMUNITATE. Ce sens să aibă să-și facă vaccinul cei care au făcut deja boala dacă studiile arată că există imunitate și nu există niciun studiu care să zică „imunitatea nu mai există după x luni”. Tot ce se afirmă legat de dispariția imunității sunt speculații panicarde fără nicio bază științifică – așteptăm exemplificări dacă lucrurile nu stau așa, dar eu nu am întâlnit până acum (în orele de căutari zilnice de articole despre Covid) așa ceva.

Iată doar două bâlbâieli legate de vaccin din care eu trag două concluzii:

  • cine se vaccinează deși a făcut boala este mai fraier ca Rafila care încă nu s-a vaccinat și mai așteaptă … De altfel, Rafila a spus că el preferă vaccinul Astra-Zeneca, nu Pfizer, deși când a intrat în România Pfizer era prezentat ca vârf de lance, ca progres uimitor al tehnologiei vaccinurilor, deși am mai explicat că tehnic, e puțin tras de păr să numim acest ser de programare genetică a celulei umane, vaccin.
  • cine acceptă să fie vaccinat cu un vaccin la rapel și cu altul la următorul rapel, probabil este cobai în teste clinice fără să-și dea acordul; dacă crede că nu e cobai, să ceară prospectul în care Pfizer zice că e ok ca al doilea rapel să îl facă cu Astra-Zeneca sau alt vaccin. În ciuda felului cum trateaza presa subiectul, vaccinurile nu sunt băuturi alcoolice care pot fi combinate ca cocktailurile!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.