Disoluția statului are loc în întreaga lume. Și în vestul „dezvoltat” unde renunțarea la capitalism și la creștinism a dus la distrugerea mecanismelor economice care sunt responsabile de progresul de care beneficiem acum (pe de o parte) și la implozia civilizației datorată depersonalizării și eradicării istoriei pe de altă parte, vedem cum statul pierde teren în fața unei noi organizări – dominația centrelor de putere.

Centre de putere înseamnă o pletora de organizații din diverse domenii cu putere de influență decizie în varii sectoare. Toate centrele de putere au un singur obiectiv – supraviețuirea și propășirea membrilor lor. De exemplu centrul de putere al sionismului a avut ca scop realizarea statului Israel. Scopul încă nu este finalizat deoaerce Israel are riscuri existențiale din partea ultimului dușman neeliminat încă – Iranul. De aceea centrul de putere al sionismului va produce un nou război mondial dacă e nevoie pentru a distruge și ultima rezistență.

Dar cum poate centrul de putere al sionismului să realizeze acest scop? Sioniștii sunt o mână de oameni și au capacități limitate. Dar alte centre de putere au alte interese care pe anumite felii de activitate, se suprapun cu centrele sioniste și pot să colaboreze împreună. De exemplu, centrul de putere din jurul președintelui Trump avea anumite interese financiare și cum câțiva membrii aparțineau și de unul și de altul, colaborarea între aceste centre de putere a fost foarte reușită și continuă chiar și acum când Trump este pe bară.

Unele centre de putere din Marea Britanie au ca interes succesul financiar al băncilor care au sediul în Londra, de aceea vedem jongleriile cu lira sterlină și variațiile masive care au făcut mulți miliardari de-a lungul timpului, Soros fiind unul dintre ei. Anul acesta, cu ocaziei dansului nebun al lirei sterline, probabil alți miliardari au apărut, dar nu toți doresc să fie la fel de populari ca Soros.

Cel mai nasol este când niciun centru de putere nu are interesul ca orașul în care trăiești tu să nu fie bombardat. Atunci se alege praful de toate: de infrastructură, de câmpurile agricole, de casele oamenilor, de spitale, de școli. Practic prezența statului în acele orașe se reduce treptat și ajunge la maxim o prezență militară sau – și mai nasol – doar un tranzit când al unora, când al altora prin orașul tău. Așa pățesc acum ucrainienii din satele de pe front care încă nu s-au speriat și nu vor să fugă, preferând să trăiască așa cum pot în zona frontului. Dar nu doar cei din zona frontului au rămas fără stat ci cam toți ucrainienii.

Problemele locuitorilor unei țări aflate în război sunt următoarele:

• lipsa siguranței – se înțelege că dacă locuiești în Ucraina și te trezești cu un tab la poartă din care coboară niște soldați, trebuie să te problametizezi; de asemenea, din cer pot să cadă bombe sau casa să îți fie lovită de proiectile de artilerie sau ale vreunui tanc; uneori, poate soldați unei părți chiar vin să se ascundă la tine în casă și să tragă în inamici; este deci grav să trăiești chiar dacă nu prea ții la viață, tensiunea și zgomotul luptelor sunt destul de stresante; dar pe lângă riscul pus de război, în pace principala problema sunt furturile și hoțiile. Practic Ucraina se întoarce în evul mediu – fără poliție, fără justiție, fără un stat care să plătească polițai și presa care să tragă de ureche ministrul de interne dacă hoția și furturile trec peste un anume nivel, locuitorii Ucrainei trebuie să se apere singuri. Problema e că mai ales hoții vor folosi arme și pentru o bună perioadă va domni legea junglei așa cum în prezent în Bosnia Herțegovina, deși războiul s-a terminat de ani buni, securitatea la nivel loco este problema fiecărei comunități și a fiecărei familii.

• lipsa perspectivelor – chiar dacă războiul se va termina, va dura decenii până civilizația va fi refăcută și nivelul de trai va ajunge din nou la cum era înainte, când oricum nu era grozav. Dar ce mare brânză, că oricum ucrainienii erau cam săraci. Poate erau săraci, dar acum au următoarea problemă: toate drumurile de acces la câmpurile agricole (și în general toate drumurile în afara rețelelor stradale importante) sunt minate! Numai deminarea acestora va lua câțiva ani buni și va costa o grămadă de bani. Nu se poate face reconstrucția clădirilor dacă nu se face deminarea. Nu se pot strânge bani pentru reconstrucția clăridilor dacă nu se lucrează și dacă agricultura nu produce. Nimeni nu va da din afară bani Ucrainei – în caz de victorie – pentru refacere, sunt doar false promisiuni. Toate țările au nevoie de bani în criza care va urma, de ce și de unde ar da cineva miliarde Ucrainei? SUA a dat Germaniei bani după WW2 deoarece a avut de unde. Economia SUA era #1, neatinsă, ba chiar dezvoltată după război. Dolarul era solid ca aurul. Acum SUA nu mai are economie (Clinton a mutat producția în China) iar dolarul este în risc inflaționist, ba chiar hiperinflaționist.
  
• lipsa serviciilor medicale; majoritatea românilor au acces la spitale, unii chiar la spitale și policlinici private, la cabinete, la farmatii etc. În Ucraina, spitalele au fost distruse. Ce a rămas sunt rămășițele unui sistem de sănătate oricum slab, cu mult sub al României. Dacă în România sunt periodic probleme cu anumite medicamente (din cauza lanțurilor de producție și a reglementărilor), imaginați-vă cum poate un diabetic să aibă parte de tot ce are nevoie pentru a supraviețui în Ucraina. Cât timp este însă război, prioritate au soldații și spitalele sunt în general pline cu soldați. Minele de asemenea fac răniți și Ucraina este probabil a doua țară minată din lume dupa Egipt.
  
• lipsa utilităților. Am putea zice că mulți locuiesc la țară și au ce le trebuie. Dar curent au nevoie și la țară. Pentru încărcat telefon, pentru pompa de la fântână etc. Rusia a bombardat recent infrastructura de energie – termocentrale, centrale electrice, puncte de distribuție, etc. Mentenanța rețelei electrice este dificilă în timp de pace, uzura echipamentelor vechi, sovietice, rămase din perioada de glorie a URSS, depopularea masivă (specifică unei țări sărace, ca și România) și economia precară (deci lipsa banilor) a făcut extrem de dificilă ținerea pe linia de plutire a sistemului energetic care era. Atât de înapoiată era Ucraina din punct de vedere al energiei încât în ciuda relațiilor bune cu UE, conectarea la sistemul de energie european s-a făcut abia după începerea războiului, în pripă. Conectarea începuse mai dinainte, dar Ucraina nu putea face toate modificările necesare și UE, deși avea nevoie de electricitate și a ajutat Ucraina, nu putea face mai mult deoarece choke-ul sunt oamenii – trebuie oameni bine pregătiți și cu experiență – și banii mulți (imaginați-vă numai un stâlp electric ce înseamnă, de la testarea terenului la proiectarea structurii de rezistență și la execuția lucrării). Oportunitățile și provocările Ucrainei din punct de vedere energetic erau mari dinainte (și unele și altele). Moștenirea sovietică a unor centrale nucleare mari și a unor hidrocentrale de asemenea mari construite pe o rețea hidrografică masivă. Ca să vă faceți imagine, Ucraina producea în 2019 peste 10G hidro, jumătate din capacitate (poate produce 20, dar nu consuma …). România maxim a produs 6-7 din hidro. Iar energia hidro e sub 10% din total, Ucraina având și cărbune mult și bun. Fără rețea însă, degeaba ai producție. Acum însă nu mai au nici rețea, nici producție deoarece rușii distrug tot. Refacerea va însemna probabil colaborarea cu firme din export care vor face ca și la noi – profituri record la prețuri idem pentru populație. Energia electrică va fi un lux în Ucraina.

Am putea însă pune întrebarea – ce mai reprezintă atunci statul ucrainean? Ei bine, statul ucrainean înseamnă un guvern care dă declarații și nu are nicio putere. Evident mai este armata, care încă luptă. Mai sunt câteva orașe unde administrația locală face ce poate. Dar pentru majoritatea cetățenilor, guvernul nu face nimic deoarece nu poate face nimic.

Dacă războiul este cauza principală pentru disoluția statului în Ucraina, în România sărăcia, criza financiară, energetică, politică și alte crize vor cauza disoluția.