În engleză este mai simplu – Trolley problem – și deoarece nu există variantă română în wikipedia și eu nu sunt doctorand în fiolosofie ca să știu terminologia împământenită pe meleaguri mioritice, îi voi zice în continuare problema tramvaiului.

Pe scurt se referă la dilema alegerii între a omorî un singur om sau a omorî 5 oameni. Un tramvai merge pe o șină și la un moment dat se ivește situația la o bifurcație de a alege în a călca cinci oameni dacă contină înainte sau a călca unu singur oameni dacă virează la dreapta pe șina care poate schimba macazul. Opțiunea apare fie șoferului, fie unui operator al macazului.

În ziua de astăzi, deși practic putem zice că nu sunt multe exemple, dilema poate fi extinsă la sistemele automate, dintre care o mică felie sunt sistemele de condus mașini auto. Teoretic, programele de condus autonom ale mașinilor gen Tesla sau Mercedes (mult mai bun ca Tesla la așa ceva) cu siguranță au în ele incluse astfel de situații. Părerea mea – sau cum cred eu că ar face programatorii acelor companii – este că decizia e simplă în cazul acestor sisteme – ucide mai puțini oameni pentru a avea mai puține procese eventuale ulterior. Deci o soluție utilitaristă, în spiritul demonului eficientizării despre care am mai tratat, de exemplu aici.

Fiind o problemă morală, orice răspuns trebuie legat de o anumită moralitate care este specifică unei viziuni asupra lumii sau a unei religii. Oricine va da un răspuns la această problemă dar nu va menționa cadrul moral – ce viziune asupra lumii are? – va fi ori imbecil ori mincinos, evitând să expună celor cărora le adreseaza răspunsul ce crede el și cum explică, în cadrul moral al folosofiei la care se raportează, de ce o variantă este mai bună ca alta.

În sine, problema nu este tocmai dilematică. Estei dilematică dacă o formulăm în afara unui cadru moral definit, lăsat la întâmplare – greșală specifică mai ales nihilismului sau relativismului (un nihilism cu pretenții).

De ce zic că problema nu este dilematică? Să explic mai întâi de ce cred eu că dacă o companie auto are un soft de condus mașini (să zicem Tesla) o astfel de problema nu pune dileme și se alege evident un număr de vitime mai mic deoarece pentru companie asta va însemna costuri de judecată mai mici și cum profitul este viziunea de viață a unei companii, dilema este rezolvată fără prea multe explicații. Să zicem totuși că dilema s-ar ivi într-un context în care compania nu poate fi dată în judecată și ar trebui să ia o decizie pe alte criterii. Ei bine, o asemenea situație nu prea există, câtă vreme profitul este principalul obiectiv, filosofia de viață a sistemului, nu contează dacă riscul ca o companie să fie dată în judecată este de 0.5% și prin urmare, un eventual alt criteriu de decizie ar putea fi folosit în asemenea situații.

După aceste exemplu extrem de particular, să ne întoarcem puțin la originea formulări acestei probleme. Nu sunt familiar cu viziunea asupra vieții a creatoarei acestei dileme – Philippa Foot. Nu știu nici dacă probleme similare au fost enunțate înainte și poate formularea este doar o regurgitare în altă formă. Ce știu este însă că creștinismul are deja un răspuns la această problemă, care răspuns nu are mari conotații. Mai concret răspunsul depinde de situație și în esență este „fiecare decident face ce îl va lumina Dumnezeu”. In cazul situației avortului, de exemplu, Biserica recomandă jertfa. Dacă există dilema ca o mamă care are 10 copii și este gravidă cu al 11-lea, dar are șanse 90% să moară dacă îl va naște pe al 11-lea, nu există nicio dilemă dacă acea mamă trebuie să avorteze sau nu: avortul ESTE O CRIMA indiferent … viața copilului este mai importantă deoarece mama este deja botezată pe când copilul nu. În esență, răspunsul creștin este tot unul bazat pe eficiență doar că rezultatul se calculează prin prisma jertfei și a valorii ei în veșnicie, nu prin prisma supraviețuirii cu orice preț în lumea aceasta. O mamă care se jertfește pentru al 11-lea copil, având deja 10 născuți, este o sfântă și pentru jertfa ei, Dumnezeu va avea grijă în viitor de toți cei 11 copii, chiar fără prezența ei fizică. Dacă însă nu are puteresa să creadă în Dumnezeu, va cădea în păcatul omorârii aproapelui, care va goni harul lui Dumnezeu și mântuirea ei va fi pusă sub semnul întrebării, depiznând de trezirea și pocăința ulterioară, iar mântuirea celui de-al 11-lea copil fiind incertă și neavând un răspuns foarte clar din partea Bisericii.

Rezumând deci cele de mai sus, în creștinism răspunsul cumva depinde de situație sau mai bine zis, se calculează eficiența, având perspectiva veșniciei, a poruncilor lui Iisus Hristos și a alinierii la învățăturile și poruncile Bisericii. Dacă sunt dileme, situația este una extrem de nouă și necesită viziune duhovniească sau mai bine zis o luminare de la Duhul Sfânt, de unde răspusul pe care l-am dat mai sus – în cazul problemei tramvaiului, răspunsul creștin este luminarea lui Dumnezeu.

Deși pare trasă de păr, problema tramvaiului este una actuală în Ucraina. Rușii au avut dilema dacă să atace acum și să omoare mii de ucrainieni sau să aștepte ca ucrainienii să fie admiși în NATO, să primească armament și mai mult și apoi să îi atace pe ruși, cu riscul de a omorî milioane de ruși. Evident fiecare afirmație de mai sus are nuanțe în sensul că există unele procente de probabilitate pentru fiecare în parte, adică, după mine, rușii decât să pornească războiul, puteau să investească mai mult în armată și în nucleare și erau mai protejați decât sunt acum. Dar timpul va da un răspuns și la această necunoscută și vom vedea, dacă liderii rușilor, calculând risc-beneficii au avut sau nu dreptate.

În concluzie, doresc să atrag atenția că fără un sistem moral bine conturat și raportat la o viziune asupra vieții coerente, dilemele de genul problema tramvaiului ne pot bloca și pot pune probleme majore gândirii noastre, efectul fiind haosul și autoconsumul. Și mai trist este când cei care se pierd în ele sunt oameni cu intenții bune, care doresc să aibă o morală și să dea un răspuns moral la această problemă, consecințele fiind evident extrem de grave, dar lasă la o parte rapoartarea la o viziune asupra vieții sau îmbrățișază din reflex sau din prostie viziuni ateiste, materialiste și în general fără o perspectivă prea largă asupra omenirii și asupra potențialului uman.