În curând se face un an de la articolul DE CE CRED CĂ RĂZBOIUL POATE FI DOAR NUCLEAR în care prevesteam pașii către un război nuclear, anume trecerea prin toate etapele escaladării. Redau finalul articolului și vă reamintesc că războiul încă nu începuse ci erau zilele în care Zelinsky cerea presei să nu mai sperie investitorii potențiali ai Ucrainei deoarece nu va fi niciun război.

Orice război începe cu mobilizarea de trupe. Avem deja mobilizare și aceasta continuă. Avem mișcări variate care sunt echivalente formării alianțelor premergătoare războiului. Aici aș nota deja că Ungaria va fi de partea Rusiei, dar poate discutăm altă dată. Orice scenariu pare imposibil de elaborat, semn că e confuzie, semn că văzduhul e “plin de duhuri”.

Avem speranța că fiind multă confuzie, e suficientă o rază de lumină care să risipească norii războiului. O negociere directă Ucraina-Rusia cu rezolvarea Donbassului și renunțarea la extindere, poate fi o soluție. De altfel, să zicem că cedarea Donbas Rusiei și finlandizarea Ucrainei ar fi un scenariu pozitiv, cel mai previzibil. Iată încă un topic de discuție? De ce nu ar merge? Evident Ucraina ar fi umilită, dar Ucraina oricum este o construcție relativ artificială și în cele din urmă e important pentru ucrainieni ca să nu se lupte cu rușii, deoarece vedem că americanii deja îi părăsesc și nemții le trimit caschete. Dar au dreptul lor să lupte și sunt sute de mii de oameni dispuși să moară pentru țară. De asta se teme Putin cel mai mult, deoarece spre deosebire de Crimeea, restul ucrainienilor vor lupta. Și Donbass pote fi considerat un eșec pentru ruși – o invazie eșuată. Despre care nimeni nu o consideră așa, dar de facto, Donbass-ul reprezintă eșecul rușilor de a ocupa Ucraina. Prin urmare, dacă convențional nu au reușit, ce le-a rămas?

Dar o nucleară în Kiev ar distruge de tot legătura “frățească” între ruși și ucrainieni și l-ar termina politic pe Putin, fiind oribil chiar și pentru ruși. Evident, la nucleară se va ajunge abia când toate celelalte vor eșua și ratingul va fi ultima grijă a controlorilor butoanelor, atât din nord cât și din vest.

SURSA: chiazna.ro

Prevedeam așadar imposibilitatea rușilor de a avansa, faptul că Ungaria va fi de partea Rusiei, faptul că nemții vor fi reticenți în a ajuta Ucraina (azi se discută despre Leoparduri, pe atunci erau caschetele …). De asemenea prevedeam că ucrainienii vor lupta și vor fi sute de mii de morți. Poate încă nu sunt sute de mii … După cum spuneam, faptul că rușii nu au putut ocupa Donbas-ul în 2014, chiar prin proxy, era clar un eșec. În finalul concluziei spuneam că incompetența în războiul convențional a Rusiei va împinge natural spre folosirea rachetelor nucleare, dar vor trebui să se treacă prin anumite etape pentru a încerca evitarea escaladării într-un război cu SUA, ceea ce este cel mai mare risc existențial pentru Rusia.

Cu ceva timp înainte de articolul din 13 Februarie 2022, am scris un articol în care explicam de ce SUA ar prefera și va lucra pentru atragerea Rusiei într-un război nuclear. Este vorba de articolul RĂZBOI SUA-RUSIA? – 19 APR 2021 din care însă aș extrage un citat în care mă pronunțam despre cum rușii vor simula o retragere pentru a lovi apoi mai puternic Ucraina.

Întorcându-ne la Ucraina, sunt câteva întrebări: va mușca Putin din momeală în Donbas? Bine, până aici, trebuie să ne întrebăm dacă vor mușca ucraineeni din momeală. Ucraineeni nu sunt proști și nu vor ataca aiurea Donbas-ul. Ca o mică paranteză deși Donbasul este teritoriu ucrainean, populația e rusă, deci de atacat nu se pune problema fără anihilarea populației. Ceea ce nu ar fi o problema, dar omorârea de ruși nu va fi fără consecințe și ucrainienii realizează asta. Se gândesc ce vor face dacă vine Putin peste ei și fără tancuri și soldați americani lângă ei, ucrainienii nu vor avea curajul să facă altceva decât skirmishuri ca până acum. Evident că unele oportunități – dacă se vor ivi – le vor fructifica. Aici însă depinde de Putin dacă le va oferi aceste capcane … Nu este exclus ca rușii să mimeze o retragere pentru a-i încuraja pe ucrainieni și apoi să le tragă o scatoalcă pentru a-i învăța minte. Dar eu cred că realitățile locale sunt mai puternice decât planurile globale și în cele din urmă populația cam dictează ce se întâmplă. Nicio armata nu va putea menține controlul unui teritoriu fără contribuția populației locale. Rușii au experiența transferului de populații și al amestecului în vederea dezrădăcinării, dar nu știu în ce măsură vor mai putea aplica în ziua de astăzi aceste metode. […]

În concluzie, războiul asimetric al SUA este total ineficient fără sprijinul Germaniei care se arată reticentă deoarece Germania nu are ideologie și aspirații ideologice, neamțul fiind interesat doar de bani: un eurocent economisit pe comisioanele luate de ucrainieni e mai prețios decât onoarea de a fi recunoscători celor care le datorează prosperitatea și siguranța în care trăiesc. Din păcate, și la nivel de popoare, realizăm ce am avut și ce am pierdut abia când este prea târziu.

Cum minioni europeni vad lumina doar de la Berlin, nici mobilizarea statelor din Europa de Est nu poate face mare brânză. Toate misiunile și antrenamentele – care ca fapt divers au loc în fiecare primăvară – nu fac nimic concret în lovirea Rusiei și SUA de la an la an se apropie de momentul în care va pierde avantajul militar în favoarea Chinei.

Poate singura chestie la care nu mă așteptam a fost ca rușii să practice aceleași metode de distrugere a identității și rusificare în ziua de astăzi ca acum 50 de ani. Nu era însă prea dificil de văzut dinainte ce poziționare și ce interese are fiecare țară. De unde și situația actuală …

Acestea fiind zise, am scris și 2-3 articole în care tratam câteva anomalii legate de război pe care eu nu mi le explic. Unul a fost legat de timiditatea rușilor de a ataca Kiev-ul. Dar, vai, cum de nu îl atacă că vedem că chiar zilele trecute a picat un elicopter cu ministrul de interne. Elicopterul a picat deoarece a avut defecțiuni și mai înainte. Rușii au atacat punctual anumite locații din Kiev, dar s-au ferit să îl transforme într-un maldăr de moluz cum au făcut cu alte orașe. La câte bombe au tras în Ucraina pe câmpuri aiurea, credeți că nu aveau suficiente bombe ca să radă Kievul dacă doreau? Una la mână.

A doua ciudățenie este faptul că Zelensky a scăpat până acum. La o privire superficială am zice că este bine protejat, că are serviciile secrete pe el, că sunt mereu atentate, blah, blah. V-aș pune în oglindă însă că mulți generali ruși au fost exterminați de ucrainieni și chiar capete destul de ridicate au existat atentate la viața lor. Mai sus nu au ucrat ucrainienii de frica represaliilor. S-a văzut ce înseamnă un urs turbat după bombardarea podului și ucrainienii probabil au învățat lecția. SUA de asemenea are drept de veto asupra oricărei misiuni pentru realizarea căreia oferă „suportul informațional”.

Nu cred explicațiile că Zelensky a scăpat deoarece este bine apărat. Cred că pur și simplu rușii nu au vrut să îl termine deoarece dacă doreau puteau, nu doar cu atentate ale vreunor grupări de comandă ci poate cu rachete din acelea supersonice sau pur și simplu cu lovituri de artilerie la anumite locații bine știute. Nu e greu de calculat că dacă Zelensky primește liderii lumii într-un anume punct din Kiev, poate se află acolo și în alte dăți când nu sunt lideri. De altfel, faptul că rușii tolerează aceste vizite deși acest marketing teoretic îi ajută imens pe ucrainieni deoarece reflectoarele sunt asupra lor, este un alt mister. Oare credeți că le este frică rușilor să bombardeze Kievul când vin liderii lumii ca să îi sperie? Ar fi suficient să îi amenințe ca să nu mai vină. De altfel, pe liderul ONU l-au speriat nițel cu o bombă trasă pe lângă, suficient cât să o audă, după ce acesta trecuse pe la Putin și apoi s-a dus la Kiev. Tolerarea pelerinajului pe care „liderii” politici – dar nu numai – îl fac la sfântul Zelensky în orașul sfânt Kiev este deocamdată un mister pentru mine deoarece repet, la câte bombe au dat, ar putea fără probleme să distrugă tot centrul Kievului. Și dacă inițial puteam argumenta că Putin dorește să păstreze Ucraina intactă pentru că altfel ce rost are să ocupe un teritoriu distrus, fără economie, fără istorie, unde mai degrabă să rămână ca mărturie doar grămezile de moluz și cadavrele oamenilor, cred că am trecut de această etapă și rușii au dovedit prin bombardamentele asupra civililor că nu le pasă de clădiri, de oameni, de economie, de reputația internațională, de imaginea lor în rândul ucrainienilor, ba din contră, vor să producă cât mai multe explozii ca să îi convingă pe ucrainieni să ceară liderilor să renunțe la luptă.

Următoarea dilemă a mea, pe care nu știu dacă să o atașez tot la punctul doi, este cum de rușii s-au retras din teritoriile pe care le ocupaseră în jurul Kievului. Era suficient ca să fortifice pozițiile și nu puteau păți nimic. Dacă nu au fost în stare să ocupe Kievul, puteau pur și simplu să se retragă câțiva kilometri și să fortifice. Retragerea rușilor nu a fost deloc opera regrupării ucrainienilor ci pur și simplu o dilemă. Este oare posibil să fie rușii atât de incompetenți și atât de necalculați încât pur și simplu să se retragă pe baza unor mofturi sau dedesupturi penibile? Certurile între diverse centre de putere ar fi de exemplu o explicație. Vedem că există aceste frecușuri între acea armată privată și armata oficială, poate la fel a fost și atunci, un general a realizat avansul, a fost săpat pe la spate de altul care dorea să se ridice și s-a ajuns într-o situație atât de penibilă încât retragerea a fost dictată mai mult de măruntaiele politice interne decât de situația de pe front. Vedem că și americanii fac de-astea, retragerea din Afganistan fiind un exemplu de manevră militară care deși în aparență poate fi interpretată de naivi ca pierdere sau slăbiciune, în realitate este o reorientare a focusului în altă direcție și o măsură mai mult politică. Aș compara retragerea rușilor ca trecerea ursului de la un stup de albine la altul care i s-a părut lui mai bun sau poate la niște mure care erau primprejur.

În cele din urmă însă, rușii au nevoie de o victorie și este evident că doresc și să scape de Zelensky, și să termine show-ul cu liderii care vin și își declară supunerea față de „current thing” și evident vor și ceea ce au cerut încă de la început: retragerea NATO din Estul Europei. V-aș reaminti ultimul comunicat al lui Putin către SUA dinaintea războiului și ce cerea el acolo. Nu se va opri până nu va realiza asta (sau nu va fi oprit). Iar pentru a fi oprit, va fi nevoie de nucleare.

Între timp însă sunt unele lucruri care trebuie clarificate și punctate din nou deoarece presa oficială se ferește să le abordeze deoarece nu fac parte din scriptul oficial.

Familiarizarea cu războiul

Nu este ceva nou, anumiți comentatori au numit fenomenul „Ukraine fatigue”. Este evident o ipocrizie cruntă să tragi semnale de alarmă cu privire la Ukraine fatigue și să ingori faptul că în Siria aproape zilnic avioane Israeliene bombardează aeroporturi civile și de asemenea sunt încă lupte între grupări diverse după haosul produs de americani.

DAR, dacă ne uităm în presa oficială focusul discuțiilor este mereu pe o singură temă principală, cumva pe „current thing”. Zilele astea de exemplu este clar: nemții nu vor să dea tancuri Leopard Ucrainei, dar polonezii le dau nu știu ce alte tancuri. Alte știri legate de război, pe lângă acele bilanțuri „de rutină” nu vedem. Ce mi-aș dori eu să văd? Aș dori să văd în ce măsură se lucrează pentru pace, dar evident că nu se dorește pacea cu Rusia din motive detaliate pe larg în acest blog, așa cum am arătat la începutul articolului. De aceea nu prea auzim nimic de negocieri ci doar de „current thing” și alte informații de umplutură care sunt un fel de can-can al războiului.

Mai toate subiectele principale care fac parte din „current thing” au însă în comun o aliniere perfectă la narativul oficial: Ucraina suferă, trebuie ajutată, dar nu cumva să intrăm în război, le dăm arme, le dăm ajutoare, sancțiuni, Putin e de vină pentru inflație. În niciun caz nu trebuie să treacă de filtrele cenzurii că Imperiul poate oricând termina acest război și de asemenea poate dicta cine să îl câștige.

Complexul militar industrial

Războiul este mană cerească pentru industria de armament. Asta nu o veți afla la știrile oficiale. Nenumărate arme sunt testate în condiții de luptă reale și adevăratul „current thing” este coada care se face la Biden, Olaf și la alți donatori de către lobiștii acestor companii, pentru ca armele lor să fie trimise în Ucraina. Fiecare vine și propune o anume armă, încercând să convingă factorii de decizie de ce armele lor sunt mai importante și de ce avantajele achiziției de către statele donatoare ale acestor arme în vederea trimiterii lor în Ucraina sunt multiple: nu doar că le vor putea testa în condiții reale, dar îi și vor ajuta pe ucrainieni să le tragă o măciucă rușilor.

Evident niciunul dintre lobiști și nu toate companiile militare și-ar dori un război nuclear cu Rusia. În caz că surâde cineva, le-aș atrage atenția că constructorii de bunkere visează la un război nuclear, măcar local undeva, dacă nu global. Cine surâde și crede că exagerez, nu realizează că trebuie să fii psihopat ca să lucrezi într-o industrie de armament, cum ar fi de exemplu construcția de bunkere care să reziste 30 de ani în cazul unui război nuclear. Nu doresc să intru prea mult pe această felie, dar am ascultat un interviu cu o ucraineancă implicată în distribuția de medicamente și ajutoare pentru sistemul sanitar din Ucraina. Interviul a fost la podcastul realizat de The Telegraph acum 2-3 săptămâni. Pe scurt, este haos: fiecare trimite aiurea, ce nu mai are nevoie, ce aveau ei stocuri sau ce vor să scape de ele, nimeni nu trimite ce trebuie și ce au nevoie ucrainienii. De exemplu, din discuțiile cu anumiți doctori din Ucraina care lucrau în spitale, aceasta femeie implicată în distribuția ajutoarelor, aflase că existau la un spital sute sau mii de ventilatoare trimise de americani (sau poate de români) pentru lupta cu Covid. Care evident nu au nicio utilizare deoarece pănă la Covid, ucrainienii au nevoie de lanterne ca să lumineze sălile de operație și spitalele și de generatoare electrice, de substanțe pentru anestezie, pentru dezinfecție etc. Adică au nevoie de materie primă folosită în sistemul medical nu de aparate de RMN moderne la care dacă se strică o piesă, trebuie să aștepte 3 luni ca să vină din afară …

Cu atât mai nasol este în domeniul armelor. Din interviurile cu soldați străini care au luptat în armata ucraineană (unele realizate de Funker530) împotriva rușilor am aflat că mare parte din armele primite din afară sunt păstrate în proximitatea Kievului pentru a putea fi folosite la nevoie. De asemenea, cele mai puternice arme (de exemplu Himars) sunt atât de puține încât nu au un impact real. Am văzut acele 2-3 lovituri asupra unor garnizoane de ruși. Acelea au fost Himars. Dar mare parte din Himars au fost distruse de ruși deoarece deși nu se aprope de capacitățile americanilor și rușii au sateliți și pot să vadă unele chestii. Poate nu în timp real, dar un soldat a observat pe front că dura 24 de ore până rușii depistau o locație a unui soldat străin și o bombardau. Mai exact, folosind triangularea, pe baza semnalului și a numărului și folosind sateliții, din momentul în care un soldat străin suna acasă de pe un telefon mobil până când ajungeau bombele în acea locație, dura cam 24 de ore.

Interviurile cu mercenari sunt cele mai edificatoare deoarece dau o imagine clară asupra situației de la fața locului, anume de pe front. Deși mulți recunosc că există unele progrese în gestiunea armelor și a echipamentelor venite din afară, ca o concluzie generală ar fi că nu există o strategie de distribuire a acestora, un plan bine pus la punct ci mai degrabă există o împărțeală la nivel superior, între generali. Pe lângă chestiunea strategiei distribuției (ce arme ducem, unde) principala problema o constituie și pregătirea oamenilor. De exemplu, pe soldații internaționali nu i-a întrebat nimeni ce expertiză are, cu ce arme poate să lupte. Care s-au remarcat și au cerut ei anumite arme, au primit, dar după ce au dovedit că sunt capabili și sunt profesioniști. În general însă, cei mai buni soldați ai ucrainienilor, elita cum s-ar zice au cam fost omorâți și de asemenea armele pe care aceștia erau pregătiți s-au consumat.

Gogoșile cu tancurile Leopard sunt povești pentru presă. Un tanc este bun dacă și tanchistul știe să îl conducă. Degeaba pui un șofer de tir să conducă o mașină de formula 1. Chiar dacă îl înveți abc-ul, reflexele lui de o viață de condus pe drum un tir îl vor opri să folsească mașina de formula 1 la capacitate măcar moderată.

În ciuda acestor aspecte, legate de proasta distribuție, haosul strategic (justificat de dificultatea acestui război) și lipsa oamenilor, companiile de armament pot totuși să testeze armele mai bine decât ar făcea-o ei în fabrică. Condițiile de război real și varietatea oferită de frontul din Ucraina permit ca nenumărate companii să ofere gratuit sau pe bani puțini anumite arme, să ofere pregătire ucrainienilor și să profite de acest război într-un mod pervers. Testarea armelor este într-adevăr un aspect secundar dar trebuie să atragem atenția pentru a nu ne face iluzii că vestul vrea să ajute Ucraina și că scopul este respingerea Rusie, promovarea democrației și apărarea valorilor europene. Valorile europene nu au niciun risc și vedem că UE avansează rapid pe capitolul integrare. Dar ca să termin acest capitol, exemplific doar cu acele drone sinucigașe ca să vă dați seama că nu vorbesc aiurea. Bunăoară dronele Switchblade au fost testate pentru prima dată în Ucraina. „Oferta” a fost trimisă în vară din ce îmi amintesc, după ce fusese promisă încă din Martie. Deși rezultatul a fost de succes, „sample”-urile s-au terminat, urmâd la coadă alte tipuri de arme. Testarea se pare că a fost cu succes deoarece Lituania deja le cumpără.

Știrile oficiale au lansat ideea că americanii livrează arme ușoare ca să nu îi provoace pe ruși. De aia le dau de exemplu mitraliere, dar nu ultimele modele de lansatoare inteligente la care gloanțele știu să vireze și să ia coțul. De asemenea, deși le dau ucrainienilor Himars-uri, acestea au raza de acțiune mică (80km) nu maxim cât suportă sistemul (300km) astfel încât ucrainienii să nu poată lovi ținte în Rusia și să provoace astfel un război nuclear. „Experții” invitați la unele podcasturi mai specializate chiar detaliaza strategia, cum că SUA crește în intensitate puterea armelor folosite pentru a observa reacția rușilor și ce fac aceștia, adică merg pas cu pas ca să nu escaladeze războiul și totuși ucrainienii să câștige. Niște gogoși umflate peste măsură. Realitatea este că SUA trimit arme puține și variate, fără un impact real – și vedem asta din faptul că ucrainienii abia fac față. Dar rezistența lor nu e pe spinarea armelor venite din vest ci pe faptul că pur și simplu sute de mii de soldați ucrainieni sunt aruncați ca carne de tun în fața rușilor care și ei aruncă alte mii de băutori de vodka în fața grenadelor ucrainienilor. Măcel, altfel zis.

Oare cum putem explica că în ciuda ajutorului de sute de miliarde (poate deja peste un trilion) oferit de vest, Ucraina încă nu îi termină pe ruși? A fost acea misiune de recuperare spectaculoasă dar ulterior s-a văzut că mai degrabă rușii nu prea aveau poziții în acele teritorii ocupate deoarece Ucraina e mare, linia de front are peste 1000km și soldații sunt totuși puțini, Rusia nerealizând decât o mobilizare parțială și soldații fiind oricum prost sau deloc pregătiți.

De cealaltă parte nici rușii nu sunt deloc prea grăbiți ca să termine războiul. Ei au ocupat deja ce și-au dorit, consolidează pozițiile, avansează pe unde mai pot cât să satisfacă orgoliile generalilor care se luptă între ei ca să îi arate lui Putin care e mai bun. Dar și rușii doresc să vadă ce arme vor folosi americaniii și speră chiar să pună mâna pe ceva funcțional. De aceea nici nu prea folosesc ucrainienii pe front toate armele și de aceea există o contabilitate destul de atentă, americanii fiind cât de cât grijulii ca cele mai interesante arme să nu ajungă în mâna rușilor. Teama este în primul rând a companiilor producătoare, nu a guvernelor sau a armatei. Companiile nu vor ca armele să fie produse de ruși sau de chinezi și apoi vândute pe pret de dumping arabilor ci vor doar să le folosească cât să le testeze și cât să facă suficiente filmări profesioniste cu folosirea lor „în războiul adevărat” pe care apoi să le folosească agenții de vânzare care o să meargă la arabi și la africani. Eu sunt sigur că la ce tehnologie există în ziua de astăzi, multe arme au tot felul de sisteme de control în ele incporporate ca să poată garanta o testare cum trebuie și o eventuală autodistrugere în cazul capturării de către ruși. GPS, module conectate la internet prin satelitul lui Elon, procesoare care se conectează automat și transmit live parametrii la sursă – sunt nenumărate metode la îndemână prin care folosirea armelor poate fi controlată și administrată de companiile mamă.

Cu toată grija însă se pot face greșeli și vă reamintesc că dronele autonome folosite acum de ruși pentru distrugerea infrastructurii au fost cumpărate de la iranieni care le-au făcut clonând tehnologia furată de la o dronă americană capturată încă din 2011 de iranieni. Probabil au fost mai multe și vedem deci că există acest risc. Dar ce trebuie să reținem este că ajutorul militar oferit are ca obiective: 1) profiturile din vânzare 2) testarea de arme noi 3) marketingul armelor noi

Dacă 2 și 3 am tratat, despre 1 cred că nu mai are rost să explic cum se realizează. Există o competiție între diversele companii producătoare de armament, care dintre ele să vândă arme Ucrainei. Banii sunt oferiți de guvernul SUA dar aceste „donații” sunt evident cu cântec, adică nu sunt donații reale ci au în spate vânzarea viitorului Ucrainei pe următorii zeci de ani în care va face parte din NATO și UE dacă îi va bate pe ruși. Ucraina este vândută și chiar dacă va câștiga va fi datoare pe viață vestului. Așa cum s-a întâmplat la noi, după intrarea în NATO și UE, companiile rusești au fost gonite, companiile românești exterminate, chinezii ținuți la ușă și toate împărțania realizânduse frățește: gazele la unii, pădurile la alții, băncile la cutare, autostrăzile la cutare, terenurile agricole la cutare etc. Prin aceste „ajutoare” ucraineanul de rând este acum formatat că el va fi dator vestului și americanilor și după pace, va fi firesc ca „reconstrucția” Ucrainei să o facă companii din SUA nu din China, va fi firesc ca centralele nucleare să fie reparate de canadieni, pădurile exploatate de austrieci, terenurile agricole ale marilor ferme vândute nemților etc. Culmea ar fi ca autostrăzile să fie refăcute tot de Bechtel ca la noi.

Despre partea cu escaladarea nu am nimic nou de zis, doar că rușii este evident că au anumite obiective și că le vor realiza. Ce doresc să subliniez este doar ca rușii nu vor toată Ucraina deoarece e un os prea mare de înghițit. Așa cum nu vor Transnistria deoarece nu au ce să facă cu ea, tot la fel rușii vor doar ce au ocupat deja și speră și așteaptă eventuale negocieri. Între timp își pregătesc armata pentru o nouă operațiune de convingere. Riscul escaladării va fi ca în această operațiune viitoare care va amenința de data asta mult mai periculos Kievul (practic probabil va fi ras ca și Mariupol), vestul chiar să ofere arme periculoase ucrainienilor (pe care arme le au la dispoziție) și să dea ok-ul pentru folosirea lor împotriva rușilor. Caz în care rușii vor turba și vor lovi probabil și alte ținte decât Ucraina. Repet: ocuparea de teritorii nu este floare la ureche și nu are sens, însă bombardamentele și misiunile de pedepsire sunt un mijloc mai la îndemână. Georgia este un exemplu – dacă doreau, rușii o ocupau de tot și eventual o integrau în Rusia. Dar nu și-au dorit asta deoarece le-a fost suficient schimbarea conducerii, liniștirea poporului și „restabilirea ordinei”. Poate un exemplu și mai clar decât Georgia ar fi Cecenia. Problema cu Ucraina este însă folosirea acesteia de către vest și iluzia în care trăiesc ucrainienii că vor putea să îi bată pe ruși. Nu doar că resursele necesare pentru „restabilirea ordinei rusești” în Ucraina sunt mult mai mari decât Georgia, Cecenia sau poate chiar decât și-au calculat rușii la început. Oportunitățile pentru SUA sunt majore și asta constituie principalul risc cu privire la escaladarea războiului. Care escaladare nu trebuie să fie neapărat la război nuclear ci rușii se pot limita la atacarea Poloniei, Țărilor Baltice și a României. Ocuparea nu va fi evident scopul final, ci presarea pentru negocieri. Deși Zeihan zice că granița ideală pentru Rusia ar trece prin Carpați …