Postul intermitent a pătruns în sfârșit și în România. De altfel, pentru cei care nu s-au prins, la nivel mondial, există un fenomen ciudat de propagare a dietelor de slăbit. Ce este ciudat este că în fiecare an apar noi și noi diete care par revoluționare și care rezolvă – zic ei – problemel cauzate de dietele anterioare. De la Dukan la dieta alcalină, la dieta keto, rino sau dieta fără gluten, periodic apare ceva nou, care are „bază solidă” în trecut, cu care „milioane de oameni” au slăbit etc, etc. Un rol important în propagarea unor anume diete îl au influencerii, vedetele, mass-media. Joe Rogan este un exemplu de propagator al dietei postului intermitent.
Singura dietă însă despre care nu veți auzi nimic este foamea. Este culmea că toți care încearcă să slăbească nu se gândesc la cea mai simplă și mai sigură metodă de slăbit – foamea. Problema este că dieta „foamea” este prea banală și prea simplă și nu se pot stoarce prea mulți bani din măcănitul despre ea sau în vânzarea de cărți, cursuri și consultanță pentru aplicarea corectă a dietei. Ce este de asemenea paradoxal este ca singura dietă prin care s-a realizat obiectivul scăderii în greutate vreodată a fost dieta foamea.
Călugări ortodocși care practică dieta „foamea”
Dar pentru a slăbi nu trebuie neapărat foame foarte multă ci poate mai degrabă mâncare suficientă și potrivită pentru volumul de muncă fizică efectuat de persoana respectivă. Medicii adevărați asta și recomandă – mâncat mai puțin, atât cât să nu ne simțim slăbiți prea mult. Mâncat variat pentru a nu face deficiențe de anumite vitamine și minerale. Mâncat sănătos pentru a nu face cancer sau altele pe-aproape.
Postul intermitent nu este altceva decât o tentativă de fentare a foamei – care ar fi singura soluție – și amânare a destrăbălării (culinare). Altfel spus, îți promite că poți să mănânci ce vrei, doar că trebuie să ții cont de anumite pauze în care organismul o să ardă grăsimile ca prin minune. Ce nu se știe în cazul postului intermitent este impactul asupra metabolismului pe termen lung, deoarece metoda nu a fost studiată și nu are girul medicinii.
Nu sunt preocupat de diete și nu amănuntele tehnice doream să le abordez. Țin doar să subliniez că postul intermitent nu este post. Cel puțin nu în sensul în care înțelegem în creștinism postul. Dieta asta a folosit însă acest termen pentru că diavolului îi place să împrumute terminologie și simbolistică din Biserică, deoarece își dorește – după cum bine știm – să fie considerat el drept Dumnezeu de către oameni și prin urmare, se bucură când ereticii postesc (intermitent) la fel cum creștinii postesc. Cei care se închină trupurilor și depun efort imens nu pentru a face ascultare de Biserică și a se încadra în tradiția și ortopraxia seculară a Bisericii, ci doresc doar să aiba un trup cât mai frumos pentru a fi idolatrizați de alții și a se mândri, se închină și ei diavolului prin acest tip de postire. Ei nu postesc deoarece e Vineri și Mântuitorul a fost trădat ci deoarece așa le arată calendarul „postului intermitent”.
Bine, dar cei care nu sunt creștini, nu le pasă de aceste considerațiuni și ei văd ca pe ceva bun slăbirea, de aceea se angajază în acest tip de dietă care împrumută simbolistica creștină. Nu am cunoștințe, dar bănuiesc că pot să existe chiar înșelați care se cred creștini și care țin postul intermitent dar nu le pasă de postul Crăciunului de exemplu.
În Biserica regula postului este simplă și clară – prin ascultarea de înfrânarea de la mâncare, facem un act de supunere față de voința și poruncile lui Dumnezeu, care ne sunt nouă transmise prin Biserică de care face ascultare și când Biserica ne spune, noi postim și când Biserica ne spune cum să postim, noi așa facem. Greșesc toți cei care se abat o iotă de la asta, chiar și cei care refuză să mănânce pește când este dezlegare sau carne în zi de praznic (mireni fiind) deoarece ei „se înfrânează”.
Înfrânarea este mult mai complexă decât tăierea unui aliment sau disciplina unui orar precis de mâncare sau de nemâncare sau limitarea la un set de alimente, sau mulțumirea cu un set redus din care ne putem alege (cum e in dukan). În primul rând înfrânarea vine mai întâi cu tăierea propriilor idei care te duc la iad și mufarea la învățăturile milenare ale Bisericii care sunt singura noastră garanție că ne aflăm pe o cale bătătorită care ne duce unde trebuie.
În final doresc să clarific că o dietă sănătoasă este în primul rând una echilibrată și testată, ideal de cât mai mult timp. Postul ortodox se practică de ceva timp și are garanția că poate oferi celor care își doresc și un trup frumos, dar mai ales un trup sănătos, o minte lucidă și o stare generală de bine. Nu vom face aici întreaga explicare a beneficiilor postului ortodox ci doar amintim că alimentația este doar o componentă din întregul „lifestyle” iar ortodoxia are nu doar o rețetă perfectă pentru dobândirea unui lifestyle care să aducă fericirea pe pământ dar garantează inclusiv o veșnicie pe care o vom petrece în cel mai înalt stil, alături de cei mai faimoși influenceri – sfinți și sfinte, îngeri, heruvimi, puteri dar mai ales alături de Tronul lui Dumnezeu, în cetatea veșnică unde ne vom înfrupta din pomul vieții din care oricât vom mânca nu ne vom îngrășa.