Rușii încă nu au ocupat Bahmut-ul. Semn de slăbiciune? Nu chiar, nu în totalitate. Slăbiciune în sensul că mâncăreala internă a rușilor le afectează drastic performanța pe câmpul de luptă. Nu prea am tratat despre dinamica centrelor de putere din interiorul Rusiei deoarece este un subiect extrem de dificil fără informații de la sursă, iar ce apare în presă este 100% propagandă. Ce comentarii voi face, sunt pure speculații pe baza unor informații culese – vrem nu vrem – de la mașinăria de propagandă.

Cu privire la Bahmut, acesta a căzut în sarcina armatei private Wagner. Liderul acesteia, un babac cam dus cu pluta care se visează președinte al Ucrainei (sau vrea să devină viral și să latre și el puțin în jurul lui Putin) se vaietă deseori că nu primește arme și oameni suficiente ca să elibereze Bahmutul mai repede. De altfel, mai toți liderii ruși sunt cel puțin ciudați și par ca niște oameni fără doagă la cap, care nu prea au imaginea unor lideri adevărați și nici măcar a unor mici dictatori care să fie temuți și respectați, evidențiindu-se prin tot felul de acte și declarații care mai decare mai amuzante și mai infantile. Iată un mic rezumat:

• Medvedev – de unde când a fost președinte se dădea un tip deștept, deschis, cool, care viziează Sillicon Valley și dorește să facă din Rusia un hub IT, a ajuns vuvuzela turbată care lansează amenințări nucleare. La orice gest al vreunei țări din Imperiu în sprijinul Ucrainei (sau din când în când pur și simplu), Medvedev amenință cu nucleara. Nu cred că acest profil de vuvuzelă îi este asignat și joacă un rol. E foarte posibil ca Medvedev să fie un personaj asemănător generalului turbat Jack D. Ripper care visa la un război nuclear în filmul Dr. Strangelove …
• Kadîrov – un trădător al neamului cecen, pion al lui Putin, făcea amenințări bombastice când cecenii au fost băgați la înaintare în război. Periodic, ca să dovedească cât este de puternic postează videoclipuri de la sală, cum ridică greutăți, cum se umfă mușchii pe el, similar lui Andrew Tate.
• Prigozhin – liderul grupării Wagner, până recent nu prea vizibil, a prins gustul viralelor și face des vizite pe câmpul de luptă, chiar în linia întâi, ca să arate ce curajos este. Nu îi mai dau prea multe zile, ucrainienii au cam exterminat (cu ajutorul americanilor) o duzină de generali ruși. Armata a învățat lecția nu mai trimite puținii generali experimentați îe front, deși comunicarea la ruși este la un nivel precar, poate chiar la nivelul primului război mondial.

Că veni vorba de Wagner, mulți „analiști” citează Wikipedia și zic că asta e armata privată a lui Putin. Eu nu cred că este armata lui Putin, de vreme ce luptă în Siria, în Africa etc. De ce și-ar face Putin armată privată și ce să facă cu ea? Dacă ar fi lovitură de stat și armata nu l-ar mai apăra, poate să aibă el zece armate private, deoarece acelea nu ar mai asculta de el. Acești analiști ignoră total unele realități simple ale Rusiei – mărimea mare face ca în fapt fiecare corp de armată să poate fă comparat cu o armată separată deoarece interoperabilitatea este extrem de greu de realizat. Vă reamintesc că nici americanii nu excelează la interoperabilitate, retragerea din Afganistan făcându-se într-un mod penibil în ciuda resurselor aproape nelimitate dacă comparăm cu dificultatea unei astfel de operațiuni. Nicio explicație – alta decât proasta organizare – poate explica de ce talibanii au ajuns armata cu cele mai multe humvee-uri americane din lume (alta decât SUA). Nicio altă armată nu a capturat mai multe elicoptere americane funcționale decât talibanii. Toate astea (și multe alte curiozități legate de fuga în pripă a americanilor) sunt datorate proastei organizări.

Wagner după mine este o soluțe inovativă a conducerii rusești de a rezolva unele probleme și complicații legislative. Și birocratice totodată. Așa s-a făcut că decât să mărească vârsta celor recrutați, decât să stârnească populația cu mobilizare și altele, rușii au găsit cea mai simplă metodă să atragă soldați. Nevoia a apărut cu mult înainte de războiul din Ucraina, deși nu pot spune mare lucru, dar este știut că Wagner a acționat în Siria, în Africa și poate în Libia sau în Egipt.

Dincolo de orice speculații, este clar că un statut (și o existență) în zona „gri” a acestei grupări permite multe avantaje lui Putin care trebuie practic doar să controleze un singur om cum trebuie. Pe scurt după mine, Wagner este o soluție de compertamentalizare eficientă într-un sistem cu multe probleme care ar face imposibilă realizarea unor sarcini și obiective pe care Wagner le-a efectuat sau dacă nu imposibilă, aceste obiective ar fi costat mult mai mult și nu doar financiar.

În final nu mai zic decât că dacă s-ar pune logic întrebarea, dacă Wagner e bun, de ce nu sunt mai multe armate private, la răspunsul ăsta nu zicem decât că mai multe s-ar călca în picioare și s-ar împiedica. Priviți deci Wagner ca pe o armă de război din dotarea armatei cu unele abilități particulare.

Dar pe lângă abilități, orice reinventare a roții (și această anomalie este evident o aberație din punct de vedere militar și al unui stat) vine și cu probleme specifice. Mâncăreala internă fiind una dintre ele. Care mâncăreală oricum ar putea exista și în cadrul armatei regulate, dar acolo mâncăreala s-ar rezolva facil, cu disciplină și ordine. În cazul Wagner, mâncăreala nu poate fi corectată deoarece aici dacă tai capul … se cam duce totul, deci Putin trebuie să îl ducă în spinare pe Prigozhin cu toate bubele lui.

De ce am făcut toată această lungă vorbă despre Wagner? Ca să explic de ce poate la Bahmut rușii înaintează greu. Și de ce această situație poate da o falsă iluzie de slăbiciune.

De altfel, ritmul pe care și l-ar dori rușii în război este un mister. E firesc să ne gândim că și-ar dori să câștige rapid. Așa au și început războiul, sperând în șoc și groază., într-o victorie rapidă. Acum însă cred că regretă și cred că nu le mai convine numărul mare de pierderi. Deja numărul morților de partea rușilor a depășit cu mult numărul morților din Afganistan care au determinat retragerea din război. Și asta chiar pe cifrele oficiale. Nu este același război, nu sunt mere cu pere, dar toleranța la morți a rușilor nu mai are mult fitil. Există deci un mix între viteza de înaintare (sau de consolidare) și toleranța la pierderile umane. Asta este poate o constrângere chiar mai mare decât prima menționată (mâncăreala) care determină situația din Bahmut. Deși merită menționat și faptul că există zvonuri că wagneriștii au spart frontul folosind carne de tun pușcăriași idioți care pur și simplu i-au trimis în zonele minate ca să facă o penetrare (să consume minele și dispozitivele de apărare plasate de ucrainieni) urmând ca profesioniștii să vină din urmă și să penetreze acele zone.

Post Bahmut

Videoclipul de mai sus subliniază un amănunt important, legat de numărul de trupe necesare pentru apărarea unei zone. Bunăoară, la Soledar, înainte să cadă, ucrainienii aveau 20.000 de trupe. Acum, în zona aceea, ca să apere teritoriul împotriva unei expansiuni a rușilor, au plasat 40.000 de trupe, constrângere necesară pur și simplu datorită spațiului mare într-o pozitie geografică mult mai slabă din punct de vedere strategic. De aceea și ucrainienii au ținut la Bahmut și au dorit să reziste cât mai mult, deoarece dacă se retrag, vor avea nevoie de un număr dublu de trupe pentru a putea face față avansului ulterior.

Visul ucrainienilor este să primească arme din ce în ce mai moderne și mai puternice cu care să compenseze numărul în scădere de soldați pregătiți și capabili să facă față rușilor. Zilnic sute poate de soldați ucrainieni aflați pe poziții sunt loviți de artilerie care nu se mai termină. Peste 90% dintre victimele din acest război sunt cauzate de artilerie și doar 10% de focuri directe de mitraliere sau puști. A zis asta un soldar australian care a luptat în prima linie și care zicea că mare parte din luptă constă să stai ascuns pe poziții și să aștepți (el ca infanterist) sperând că nu va cădea peste tine nicio bombă.

Război de uzură

Termenul este des folosit ca să explice folosirea exagerată (față de ce ne-am aștepta noi) a artileriei de către ruși. Asta se întâmplă însă deoarece alternativa ar fi tipul de acțiuni pe care l-au arătat rușii anul trecut – înaintări de coloane de tancuri fără acoperire, fără coordonare între arme, fără elicoptere sau infanteriști pe flancuri. Ori așa nu mai merge, deși cam fiecare divizie rusească trebuie să învețe pe propria piele lecțiile neînvățate.

Ucrainienii, la rândul lor, nu prea au ce să facă nici ei decât să răspundă la artilerie încercând să neutralizeze lansatoarele rușilor. Ofensive au avât câteva și știm pe cea mai răsunătoare. Există în aer întrebarea dacă mai pot repeta un atac la fel de spectaculos. Cred că au băgat frica suficient în ruși pentru ca aceștia să fie mult mai pregătiți și prudenți acum. Și cred că nu mai au oamenii și nici echipamentele care să le permită să repete acea ofensivă.

Cine va câștiga?

Totul depinde de alegerile din SUA, cine va câștiga la anul, cum va influența războiul dezbaterile și ce se va întâmpla în Europa cu noul val de proteste. Cu ce au acum ucrainienii și cu ce pot acum rușii, războiul va fi într-adevăr unul de uzură. Fără mobilizare totală și declararea oficială a războiului, rușii nu pot mai mult. Mobilizarea parțială are unele limite. Partenerii rușilor nu vor contribui gratuit (cel puțin deocamdată) deoarece rușii nu se prea pricep (sau este foarte greu) la a mitui factorii de decizie din țările care i-ar putea ajuta. Mă refer la China, dar poate fi și Iranul, și Africa și chiar Turcia. Rusia are resurse și are capabilități dar fără mobilizare, acestea nu pot fi activate.

Ciuma barbară

Indiferent de cine va câștiga, să nu uităm că slavii sunt barbari și iubesc războiul. Sârbii sunt un exemplu local, și aș aminti din istorie și războaiele balcanice, mâncăreala între micile provincii. Nu știu influența marilor puteri dar nu cred că venea regele Angliei să îi pună pe bulgari să trădeze înțelegerea cu ceilalți și în loc să se mulțumească cu ce au primit să încerce să ocupe nordul Greciei, Macedonia și dacă nu mă înșel visau și la Dobrocea. Apoi, a venit rândul sârbilor să se creadă pe val și astfel au luat ei Munte Negru și Macedonia plus parte mare din Bosnia. Mergând și mai adânc în istorie, slavii au fost un factor principal care a cauzat căderea Imperiului Bizantin. În ciuda toleranței și deschiderii totale a bizantinilor față de generalii slavi, aceștia nu s-au mulțumit niciodată cu ce au primit și doreau mereu război.

Dacă rușii câștigă, nu se vor opri până la Germania. Dacă ucrainienii câștigă, nu se vor opri până la Moscova.