Soljenițin zicea că „linia frontului de luptă dintre bine și rău este trasată prin inima oricărui om de pe pământ”. La fel se întâmplă însă nu doar la nivel individual ci și la nivelul grupurilor de oameni, de la o familie până la o țară. Citatul lui Soljenițin nu neagă amploarea războiului nevăzut ci doar subliniază prezența acestuia și la nivelul forului interior.

Totodată, această subliniere, dorește să atragă atenția asupra energiilor către care ne îndreptăm atenția și lucrarea deoarece înainte de a învinge răul în cadrul familie noastre, în cadrul cetății sau a neamului nostru, trebuie să ne apărăm în primul rând inima. Apărarea inimii este probabil un război mult mai greu și mai înfricoșător decât cel de luptă împotriva răului la alte niveluri, de vreme ce Mântuitorul ne-a zis:

Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.

Matei 10, 28

Ce vedem acum în Ucraina nu este altceva decât instanțierea războiului nevăzut din cadrul Bisericii dintre forțele întunericului și creștini. Nu facem judecăți cu privire la vina ucrainienilor și la câtă credință au sau nu au ei, cât de mult s-au lăsat ispitiți de „valorile europene” și de câinii cu covrigi în coadă care vor veni o dată cu integrarea în NATO și nici de eventuala imagine de salvatori a rușilor. Toate astea sunt chestiuni oarecum evidente și care nu merită aloca timp.

Ce doresc însă să subliniez că problema ecumenismului și a relaxării cu privire la canoane a dus ca Biserica Ortodoxă din Ucraina să fie în mari probleme și aceste probleme să se revarse apoi în spațiul fizic cu nenumărate implicații. Războiul cu Rusia este una, dar poate la fel de periculos este războiul dintre ucrainieni. Chiar dacă nu ar fi venit rușii peste ei, cu siguranță mulți ucrainieni erau în război împotriva bisericii, mânați de duhuri naziste, de iluzia unei independețe pe care în niciun caz nu o vor găsi în UE, de visurile unei nașteri a unei națiuni, a unui stat, care sunt însă fete morgane la care creștinii nu au de ce să năzuiască, istoria fiind suficient de bogată pentru a ne învăța nenumărate lecții.

De altfel, putem spune că istoria se repetă, că slavii sunt acum într-un război interior măcinat de nenumărate mișcări. Nu știu cine a lansat ideea pe la noi că rușii (slavii în generali) sunt ori sfinți ori demoni, că sunt mereu cu extremele. Asta în oglindă cu noi care am fi moderați, căldișori. Cine a făcut această metaforă, evident omite faptul că în apocalipsă cei căldișori sunt scuipați. Asta nu zic decât ca să subliniez că în realitate nu există poziție moderată, în lupta creștină nu vom putea avea pace ci doar război. Știm de un sfânt că și atunci când sufletul lui se ridica la cer și demonii încercau să îl ispitească …

Ucenicul său, Pafnutie, a văzut sufletul lui Macarie ridicându-se la cer şi i-a auzit pe diavoli stricând: „Ne-ai învins Macarie”, la care sfântul a răspuns: „Încă nu v-am biruit”. Ajungând la porţile Raiului, ei au strigat din nou: „O, Macarie, ne-ai biruit!”. La care acesta a răspuns: „Binecuvântat fie Domnul Iisus Hristos, care m-a scăpat din mâinile voastre”.

Sursa: Monitorul de Suceava

Ce lecții avem noi de învățat din ce se întâmplă în Ucraina? Cu tristețe văd că românii nu învață nicio lecție. Bunăoară, Sf. Sinod nu apără ortodoxia, episcopii calcă în picioare preoții care respectă canoanele, preoții nu sar în apărarea unui confrate care nu a greșit cu nimic, ci doar mărturisește ortodoxia, iar credincioșii habar nu au ce se întâmplă în jurul lor.

Mă refer la acest incident despre care voi scrie curând pe larg, mai alex în contextul serialului despre infrastructura rezistenței anti-ecumeniste.

Ecumenismul a dat roadele care se văd acum în Ucraina. Vom vedea pe mai departe unde se va ajunge deoarece focul abia a început …