România face paşi fermi spre întoarcerea la comunism. Sunt lucruri pe care le-am prezentat aici pas cu pas de-a lungul anilor şi rareori mai găsesc motivaţia să zic ceva nou.

Căutând în site când am mai scris despre inflaţia cauzată de tipărirea de bani din perioada plandemică, am dat peste un articol din Aprilie 2020 când inflaţia era sub 5%, adică cam cât era de prin 2018. Pe atunci la ziarele economice se publicau articole cu numărul de cazuri noi la TV de asemenea, se făcea „campanie” de informare …

Anyway, iată câteva extrase:

Pe masura ce pseudo-carantina blocheaza economia in timp ce bugetarii care freaca menta si acum nu mai trebuie sa mearga acasa, umplu parcarile la mall-uri si la hypermarket-urile de bricolaj, micile firme se confrunta cu probleme din ce in ce mai mari, fiind afectate sectoare din ce in ce mai variate. Blocajul se intinge ca o metastaza foarte agresiva in intreaga economie.

Aprilie 2020 – DE CE CONTROLUL PRETURILOR VA ADUCE UN DEZASTRU MAI MARE DECAT CORONAVIRUSUL

A venit acum momentul pentru o scurtă paranteză. Pe cât l-am critica pe Cuţu pe-aici a avut un mic merit – nu s-a dedat la controlul preţurilor, cel puţin pe faţă. Au fost discuţii cu marile lanţuri alimentare, cu uşile închise unde probabil s-a semnat vreun „gentlemen agreement” cum că nu vor încerca să profite de situaţie. Vă reamintesc că la acel moment, micile magazine şi pieţele erau cam închise în timp ce hypermarketurile erau singurele opţiuni şi prin urmare puteau mări cât vroiau preţurile, mai ales că exista şi o stare de panică care s-a manifestat cum bine ştim pe hârtie igienică, pe ulei, pe conserve s.a. – chestii bune în caz de SHTF.

Cu toate acestea, Cuţu nu a avut 2 neuroni să judece prea bine situaţia cu virusul, cum că e făcut în laborator ca să sperie oile şi să le subordoneze Big Pharma. Sau poate nu a avut 2 altceva, care să îi permită să zică nu, pe aici Arafat nu trece!

Să trecem la un următor citat, care din fericire nu s-a materializat şi asta probabil datorită lui Câţu:

Pe masura ce lanturile de aprovizionare se refac si incep sa circule tirurile mai fluent, cei care maresc preturile ar putea da inapoi. Insa daca statul isi baga picioarele si incepe cu controlul preturilor, nu exista cale de dat inapoi.

Aprilie 2020 – DE CE CONTROLUL PRETURILOR VA ADUCE UN DEZASTRU MAI MARE DECAT CORONAVIRUSUL

Statul nu şi-a băgat coada şi preţurile nu au explodat. A mai ajutat la acest control şi fluxul de produse ieftine din Ucraina care fiind în stare de război a primit dezlegare la graniţă şi a pompat în UE tot ce putea pompa ce a mai rămas din industria alimentară după invazie.

controlul preturilor a fost deja instituit pe utilitati. In loc sa taie accizele (daca le pasa de preturi) si sa taie impozitele, guvernantii vor sa arata ca le pasa de bopor si limiteaza preturile. Asta este cea mai clara dovada ca nu au principii liberale si ca duhul bolsevismului domneste chiar in randul liberalilor. Tineti-va bine ca o sa inceapa si pomenile electorale cu ajutoare sociale marite, bani gratis si alte de-astea.

Aprilie 2020 – DE CE CONTROLUL PRETURILOR VA ADUCE UN DEZASTRU MAI MARE DECAT CORONAVIRUSUL

Între timp deja avem de facto controlul preţurilor pe piaţa energiei. Cum adaosurile erau oricum mari şi cum reglementările UE obligă oricum România să exporte – vrea nu vrea – energie şi astfel producătorii de la noi pot recupera pe ce vând în afară, controlul preţurilor pe piaţa energiei nu este suficient de nasol încât să creeze penurie.

Dar energia este un domeniu prea complex, cu multe dinamici. Voi enumera principalele aspecte:

• gazul rusesc – la noi nu prea e cazul, asta ne mai lipsea; România produce oricum gaze, avem resurse nelimitate, cel puţin prin prisma descoperirii acestora. Din când în când, ca să mai justifice redevenţele nesimţite şi ca să închidă gura meltenilor, marile companii de exploatare care deţin licenţe, mai scot de la naftalină o ştire cu noi descoperiri de „bazine” sau cum le zic ei, rezervoare de gaze sau petrol; deşi noi importam puţin, iarna mai importam de la ruşi că era mai ieftin decât scos al nostru şi mai e si chestiunea stocării, niciodată nu ştii cât ai nevoie să stochezi şi dacă nu te pricepi la hedging … te arzi cum s-a întâmplat anul ăsta când au stocat prea mult, iarna a fost blândă şi prin urmare preţul a picat. Deci gazul rusesc, mai precis lipsa acestuia nu a fost un factor prea mare de presiune pe costul energiei şi al preţurilor
• panourile solare – nu discut fesabilitatea la nivel naţional a panourilor, dar pe lângă banii pompaţi de stat, „campania” de sperietură a fraierilor de la TV i-a făcut pe mulţi români să „investească” în panouri electrice. Schema de fraierire nu a fost prea complexă, companiile au promis marea cu sarea, au acceptat pe ici pe colo câteva contracte de prosumer, dar banii vin peste 3 ani! Adică se echivalează ce produci cu ce consumi dar dacă tu ai de luat bani, adică produci mai mult decât consum, trebuie să aştepţi 3 ani şi oricum eşti plătit mult mai puţin decât eşti taxat. A fost deci o abundenţă de energie care s-a adăugat la reţea aproape gratuit. De aceea companiile de vânzarea au tolerat controlul preţurilor impus de stat, deoarece au câştigat pe partea de distribuţie prin aceea că au avut nenumăraţi fraieri care şi-au băgat banii în panouri ca să „economisească” (îmbogăţească de fapt patronii companiilor). Preţul energiei a rămas deci scăzut, în mare parte, controlut preţurilor pe piaţa energiei fiind parţial şi fără impact pe inflaţie. Teoretic, controlul preţurilor produce contracţie a capacităţilor de producţie şi a noilor investiţii prin gâtuirea profiturilor şi tăierea motivaţiei companiilor.

Dar principalul factor care a menţinut stabilitatea preţurilor şi nu ne-a dus încă la hzperinflaţie şi la măriri de dobânzi masive a fost creditul şi subvenţiile acordate companiilor.

Comunismul cu faţă umană are multe leviere prin care intervine în economie. Cu unul dă la un cap şi dacă strică prea mult, scoate altul şi dă în capul celălalt ca să bage la loc. Adică, dacă companiile dau semne de probleme şi cresc falimentele, statul bagă ajutoare sub formă de „fonduri europene”, „granturi” şi alte de-astea.

În comunism, randamentul, eficienţa, profiturile nu contau prea mult ci producţia, planul cincinal. Tot aşa în ziua de astăzi, statul oferă variate scheme financiare companiilor care dovedesc creşterea cifrei de afaceri indiferent de profit sau alţi indicatori de solvabilitate care altă dată erau esenţiali în analizele financiare luate în calcul de bănci la acordarea de credite. În ziua de azi, băncile însă oferă credite subveniţionate de stat acelor companii care arată mai ales creşteri ale veniturilor, indiferent dacă profiturile stagnează sau scad sau indicatorii primari de solvabilitate arată jalnic, sau perspectiva pieţei este jalnică sau competiţia este mare sau orice altceva. Câtă vreme produci, faci planul cincinal, primeşti credite şi apoi la scadenţa acestora, primeşti altele.

Ce poate fi însă rău în asta? Păi să zicem de exemplu că Dacia produce de 10 ori mai multe maşini şi vinde de 5 ori mai multe deoarece a scăzut preţul. Statul îi poate acorda creditare pe o perioadă dar apoi Dacia va trebui să plătească. Între timp însă lumea s-a obişnuit cu Dacii ieftine şi pe de altă parte, deoarece Dacia nu are pretenţia să ofere calitatea unui Audi, de exemplu, când staul îşi va retrage ajutorul şi creditele nu vor mai fi subvenţionate, ce credeţi că se va întâmpla?

Am luat cazul Dacia aleator, fără vreo legătură cu realitatea, ba chiar Dacia are perspective economice solide din cauza crizei şi a poziţionării pe piaţă ca maşină aproape ieftină (deşi nu în România). Dar pentru a înţelege cum creditele subvenţionate oferite doar pe criteriul cifrei de afaceri şi nu pe al randamentului sau altor indicatori de pefromanţă alterează felul de a activa al unei companii, am recurs la acest exemplu extrem. Evident că la terminarea creditelor subveniţionate, acele firme vor pica rapid, cât ai zice „extinderea liniei dumneavoastră de credit a fost refuzată pe baza criteriilor de analiză a performanţei”. Când va veni acest moment şi câte companii vor fi afectate, nu ştiu. Dar ştiu că sunt multe şi dacă banii din afară nu intră în ţară necondiţionat şi din ce în ce mai mulţi, momentul adevărului va veni şi mai repede.

Abia după crashul companiilor vom avea parte şi de şomaj, şi de scăderea puterii de cumpărare şi de altele prin care am mai trecut, cum ar fi vizitele FMI-ului. Şi apoi va veni devalorizarea monezii, tăierea aproape totală a importurilor din cauza lipsei banilor şi lipsă de produse, care va cauza hyperinflaţie.

Nu ştiu dacă e nevoie sau nu de a intra în război pentru asta. Paradoxal, intrarea în război, va tăia mult din aşteptările nivelului de trai şi totodată va aduce ceva bani în ţară, „ajutor” pentru ca să facem faţă invaziei ruşilor.

Deja Ucraina a primit în 2023, peste 25 miliarde de Euro şi va primi în acest an aproape 50 miliarde ajutor doar de la UE (deci nu SUA / altele). România a primit de la intrarea în UE aproape 55 de miliarde şi în plus mai şi dă în fiecare an câte ceva. Deci paradoxal, războiul poate fi profitabil, deşi mai bine cu inflaţie decât cu război.

În cele din urmă la asta s-au gândit şi ei. Deoarece nu au fost în stare să producă un amărât de 2% inflaţie cu ditamai trilioane tipărite s-au gândit să producă un război prin care să justifice inflaţia accelerată la cifre mari, care să ardă deficitele. Totul depinde însă de viteza de ardede că dacă e mai mare viteza de creştere a acestora, se va ajunge la hyperinflaţie instant.

Exista nenumarate masuri pe care le putea lua guvernul pentru a raspunde crizei economice cauzate de coronavirus si la noi dar mai ales in afara. Toate masurile luate insa sunt din categoria “pansamente” si au slaba acoperire rationala. Cica “firmele doresc sa isi pastreze specialistii” si de aia ar avea nevoie sa suporte statul somajul tehnic. Pai daca aia sunt specialisti, nu e logic ca mai bine ar fi lasati in somaj ca sa ii ia alte firme si sa se angajeze in acele firme care nu au intrat acum in faliment? Nu se poate?!?

2020 Aprilie [CORONAVIRUS] COMPLEXITATEA CRIZEI ECONOMICE ESTE MULT MAI MARE DECAT COMPLEXITATEA CRIZEI MEDICALE

Câtă vreme bugetarii vor primi salarii umflate, o inflaţie de 10-15% nu va produce şocuri prea mari. Se va vedea doar la cei de la baza piramidei. Dar cum la baza piramidei sunt mai ales melteni din domeniul privat, care nu prea se manifestă prin greve generale cum fac profesorii – baza piramidei din clasa parazită, tensiunile din sistem ard mocnit sau mai bine zis fierb ca mămăliga. Unde vor face acestea poc? Din nou ne întoarcem la credite. Companiile private vor mări şi acestea salariile, evident nu în ritmul statului. Diferenţele între mediul privat şi buget sunt deja de la cer la pământ în sensul că un director mediu în privat poate are o maşină bună pe credit şi stă cu chirie, dar un director mediu la buget are deja un apartament plătit şi încă unul cumpărat pe credit ca „investiţie”.

Dar pe ce câştigă bugetarul din „investiţii” în imobiliare şi pe pieţele financiare, va pierde la crashul care va veni. Simiar cum în criza trecută au lansat Prima Casă se cam freacă acum tovarăşii de noi programe „de ajutorare a companiilor din construcţii”. Scopul fiind evident evitarea unui crash cauzat pe de o parte de lipsa de cerere şi pe de alta de explozuia preţurilor la materiale.

Iată deci cât de complex şi greu este fascismul – controlul statului asupra companiilor private , monopolul şi oligarhiile ca alternativă la capitalism. Modelul nu este unul românesc ci unul chinezesc cu miasme europeniste şi condimente autohtone.

Dacă a prevedea momentul de poc în care va veni hyperinflaţia este dificil, predicţia că cu astfel de oameni şi cu astfel de „măsuri” nu putem ieşi din mediocritate o fac 100% pentru următorii 100 de ani. Paradoxal, singurul lucru care poate schimba situaţia este un război care să ne rupă de UE şi care ulterior să ne lase pe cont propriu când vom putea să învăţăm capitalismul pornind de ABC, adică de la sapa de lemn şi de la găina din curte care trebuie să producă ouă altfel trebuie să o tăiem deoarece mănâncă porumbul degeaba.