Au trecut două săptămâni de la summit-ul NATO de la Vilnius. Revin acum cu câteva comentarii deoarece am puţin mai mult timp ca atunci.

Summitul nu aduce pacea

NATO fiind o alianţă războinică şi fiind cumva vinovatul cel puţin moral al războiului din Ucraina, era de aşteptat ca la acest summit să nu se facă niciun pas spre pace, ba din contră. Vă reamintesc că războiul actual este consecinţa summitului NATO de la Bucureşti din 2008, eveniment la care a participat şi Putin şi unde SUA au propus aderarea Ucrainei dar Germania s-a opus. Ulterior, SUA au lucrat pe la spate UE, conform faimoasei fraze rămase în istorie Fuck the EU. Nuland, care încă lucrează cu Ucraina în SUA în prezent, se referea la realizarea unei revoluţii politice în Ucraina în sensul manipulării opiniei publice şi a finanţării a diverse operaţiuni în Ucraina cu scopul punerii la putere a păpuşilor SUA. Asta, deşi UE se opunea, de unde fraza „Fuck the EU” din discuţia lui Nuland cu ambasadorul SUA la Kiev care era şi el speriat de ce ştia că va urma dacă SUA va încerca să trateze Ucraina ca pe Irak.

Pe scurt deci, la Summit nu doar că nu s-a decis pacea şi negocierea cu ruşii, ci s-a mai aruncat un morcovel ucrainienilor care mor pentru Imperiu luptându-se cu fraţii lor: integrarea într-o singură etapă, nu în 2 ca românii. Nu mă întrebaţi ce înseamnă, nu cred că contează prea mult.

Merită subliniat că principala cerinţă a ruşilor este ca Ucraina să nu fie acceptată în NATO şi ca aceasta să rămână neutră.

Suedia

Pe lângă facerea unui pas înainte în direcţia unui război direct, prin continuarea menţinerii promisiunii de integrare a Ucrainei şi promiterea morcovelului, încă o direcţie belicoasă înspre ruşi s-a făcut cu decizia de a primi şi Suedia în NATO, după Finlanda. Semnalele către ruşi sunt clare: vă înconjurăm. Oare ce vor face ruşii în această situaţie?

Cu privire la aderarea Suediei, trebuie să amintim că Turcia s-a opus o bună perioadă. Acum însă cumva se pare că a cedat. La summit cel puţin, Turcia a declarat că va sprijini Suedia să adere. Ulterior a zis că procesul va dura, deoarece trebuie ratificat de parlament, care vine în Octombrie, apoi de Curtea Constituţionala, etc. E suficient însă ca ruşii să însceneze câteva arderi de coran în Suedia când parlamentul va vota pentru a amâna şi mai mult aderarea.

Împreună mai puternici?

Am tot zis că orice tratat este în esenţă o hârtie. SUA au rămas fără artilerie să dea ucrainienilor şi Blinken declară că până pornesc motoarele la producţie, le dau deocamdată cluster munition. Dacă motoarele nu repornesc ce fac, le dau nucleare?

Realitatea este că NATO stagnează – batalioanele comune promise după începerea războiului au rămas planuri la câte zile de la promisiune? La fel va fi şi mobilizarea în caz de … Evident că SUA îşi doreşte ca NATO să fie unit, în cazul în care România va fi atacată, ne vor da şi nouă arme ca ucrainienilor. Poate vor permite şi polonezilor să atace Rusia. Dar niciodată nu va folosi SUA arma nucleară care îi sperie pe ruşi ca să protejeze România. Iar cele câteva sute de soldaţi vor fi evacuaţi rapid.

Când va fi momentul, SUA se vor fofila în spatele Congresului. Vor fi dezbateri dacă să intre sau nu în război cu Rusia şi ce să facă.

Nemţii nici atât nu ne vor ajuta. Extinderea războiului le va face să le tremure chiloţii pe ei deoarece ei nu au armată şi vor cere „negocieri”. Deja nemţii negociază cu polonezii costurile reparării tancurilor Leopard donate (pe datorie) de către nemţi ucrainienilor şi care au cam fost neutralizate de ruşi. Polonezii le pot repara mai ieftin deoarece nemţii au costuri mari. Dar cum brânza e pe bani şi oricât de fraţi sunt polonezii cu ucrainienii, o asemenea oportunitate nu poate fi ratată, polonezii au mărit tarifele tocmai când Ucraina are nevoie mai mare de tancuri. Detaliile frecuşului le găsiţi aici.

Deşi nimeni nu zice mot-a-mot, NATO vrea escaladarea războiului şi ideal mărirea ajutoarelor către ucrainieni. Dar SUA nu mai au ce să le dea, iar restul nici atât. Evident complexul militar industrial se pune pe roate dar există temerea că schimbarea politică poate afecta investiţiile şi la fel ca cu vaccinurile, unele investiţii pot să fie nu extraordinal de profitabile, de aceea capacităţile de producţie se extind ca melcul. Pe lângă riscuri, mai e şi chestiunea forţei de muncă – cine să se bage la strunguri, metale, ciocane, fiare etc, căci cu roboţii nu poţi face tancuri.