Joe Rogan este omul instituţie. Are vizibilitate şi impact mai mare decât CNN. Doar canalul său de clipuri de pe Youtube are în jur de 50 de milioane de vizualizări pe zi. Mai mult ca CNN. Platforma principală însă este Spotify la cu totul alte cifre. Dacă nu aţi auzit de el, înseamnă că nu ştiţi limba engleză, dacă aţi ştii engleza ar fi imposibil să nu fi văzut măcar clipuri cu invitaţii lui Rogan.
Ca filosofie de viaţă Joe Rogan este un american standard (de unde şi succesul), adică iubeşte banii, iubeşte sportul, vrea să pară cool, vrea să pară deştept. Are meritul că citeşte cărţi multe, se pregăteşte pentru fiecare interviu şi controlează foarte bine presiunea stratosferei în care se află, părând cel puţin un om normal, cu idei normale care poate fi urmărit fără să îţi producă greaţă fie din cauza prostiei fie din cauza ideilor fixe. Altfel spus, succesul lui Rogan nu este deloc întâmplător, reţeta lui este una simplă – fii simplu, fi tu însuţi, respectă oamenii, fii curios, gândeşte sănătos şi clar, ai răbdare, acceptă că urmează chestii fantastice dacă te strofoci, etc.
Din păcate nu ştiu din ce interviu şi cu cine discuta când a spus cele de mai jos. Redau un clip care poate nu ştiu cât va rezista deoarece nu este pe canalul lui. Există însă mai multe clipuri.
Voi traduce cu aproximaţie şi voi adăuga unele comentarii pe parcurs, în paranteză. Ce spune Rogan este boldat, restul sunt eu.
„Sper că oamenii se trezesc suficient pentru ca măcar să încetinească ritmul (pompării banilor „digitali”) deoarece oamenii (păpuşarii acestor monede prin aghiotanţii lor temporali, gen Ciolacu) împing (procesul de adopţie al banilor „digitali”) într-o direcţie foarte evidentă şi foarte specifică: vor ca banii digitali să fie centralizaţi şi ei să îi controleze. Mai vor să bage pe gât tuturor sistemul de credit social care probabil va fi conectat la o aplicaţie de vaccinare sau dacă vrei să călătoreşti (legat de o aplicaţie de călătorie – gen paşaportul „de sănătate”) … Tot ce au nevoie este o altă pandemie ca să pompeze rahatul ăsta. Şi deja vorbesc despre asta (despre faptul că cu ocazia unei viitoare plandemii organizarea lor va fi alta – aici Rogan se referă probabil la faptul că OMS a adoptat acel memorandum de „consiliere” a statelor în caz de viitoare plandemie).
Clipul mai continuă, dar am tradus doar asta ca să vă stârnesc interesul, deşi personal nu îl recomand pe Rogan deoarece îl cred componentă din opoziţia controlată. Deşi are clar o perspectivă neoficială asupra unor probleme contemporane, neavând o viziune creştină asupra lumii care să îi dea o înţelegere prin prisma războiului nevăzut, trezirea lui este prea târzie şi explicaţiile lui ulterioare deşi par anti-sistem, sunt prea subţiri şi nu corespund realităţii complexe a fenomenelor.
Ca şi mulţi alţi „treziţi” în lupta anti-sistem, cel puţin cu privire la plandemie, Rogan o pune pe seama intereselor financiare, cum că elitele (Fauci de exemplu) au lucrat pe ascuns să producă acel virus şi apoi l-au răspândit în lume şi au încercat să ne vaccineze pe toţi pentru a face bani din vaccinuri. Deşi parţial este adevărat, motivaţiile reale ale celor care sunt la vârful piramidei decizionale cu privire la organizarea în bune condiţiuni a resetării lumii, nu au a face cu interesele financiare.
Am mai explicat în seria de articole Capetele Hidrei că aceşti oameni deţin tot şi nu sunt interesaţi de bani deoarece când ai tot ce vrei, nu te interesează nişte cifre în cont. Pentru ei, lupta de zi cu zi nu este ca să cumpere o maşină nouă mai luxoasă sau un iaht mai mare şi nici măcar ca să cumpere o insulă mai cool în Grecia. Această categorie de bogătaşi care se luptă pentru aceste interese materiale care chiar dacă sunt exotice şi exorbitante, cu siguranţă există, sunt doar o clasă de mijloc în ierarhia elitelor şi doar participă la reset, aducându-şi contribuţia deoarece observă că lucruri bune li se întâmplă dacă fac ce li se spune. Poate ei nici nu au habar de unde le vin instrucţiunile şi ordinele, ei doar ştiu că dacă faci ce zice Lagarde (de exemplu în cazul Ciolacu cu interzicerea cash-ului), chiar dacă vei pierde capital politic, vei câştiga imens financiar şi vei avea o carieră garantată. Cum s-a întâmplat cu Grindeanu care l-a trădat pe Dragnea şi apoi a fost promovat în tot felul de poziţii extraordinare financiar şi a rămas încă în joc, fiind un canditat important pentru viitoare poziţii cu mult peste cea de premier temporar, pion al lui Dragnea de altă dată.
Deasupra clasei de mijloc folosită ca operativi pe câmp, aşa cum în armată generalii mută soldaţii, există o categorie de oameni care au cu totul alte interese, care decurg din religia lor care este satanismul. Alex Jones a deconspirat pe vremuri nenumărate astfel de grupări şi centre de putere. NASA de exemplu a fost fondată de satanişti. Tată lui Klaus de la Forum de exemplu a fost mâna dreaptă a lui Hitler.
Ierarhia este greu de construit şi nu are sens, trebuie doar să înţelegem că nu pentru bani au făcut ei plandemia, ca să câştige din izolete şi vaccinuri. Nu din dorinţa de a ne forţa să cumpărăm toţi un anume brand de caşcaval fac ei acest sistem de control prin care vom putea cumpăra doar anumite produse, doar anumite cantităţi şi doar în anumite momente.
Motivaţia controlului este ingineria socială care evident are obiective maltusianice, clar şi evident afirmate şi expuse. Rogan însă evită să ducă discuţia în această direcţie, fie din necunoştinţă şi perspectivă limitată, fie din alte motive clare, frica fiind unul dintre ele. De altfel, Rogan a devenit antivaccinist după ce era vaccinist şi s-a vaccinat, semn că nu este tocmai un lider de opinie care trebuie urmărit şi luat aminte la avertismentele lui. Departe de a mă considera lider de opinie, însă, tot ce am scris eu despre vaccin încă din Februarie 2020 când la noi pandemia nici nu ajunsese ci doar erau ştiri „zgomot” pe la colţurile internetului, toate zic s-au întâmplat şi au decurs exact cum le-am zis. Nimic nu a fost diferit de realitate cu excepţia acelui scenariu al morţilor care însă deşi per total, ca număr a ajuns în final la îndeplinire, ca progresie nu a fost chiar matematic. De altfel, orice modelare este limitată şi am explicat încă de pe atunci acest aspect, propunând calculatorul de scenarii evident ca un model teoretic, pe datele care erau disponibile atunci.
Pe măsură ce trece timpul cred însă că e nevoie să discutăm mai puţin despre planurile elitelor şi să lucrăm mai mult în poziţionarea noastră pe un amplasament solid, cum zicea pr. Arsenie Papacioc. Este clar ce încearcă ei să facă şi totodată este clar pentru noi că Dumnezeu le poate încurca planurile, aşa cum a făcut-o în plandemie. Ce nu este clar pentru români este că noi putem fi total independenţi, nu ne împiedică nimic altceva decât blocajele mentale să gândim că putem să scuipăm pe reset şi sa stăm în picioare bazaţi, prosperi, liberi şi cu fruntea sus, fără un efort mai mare decât cel actual. Este din contră mult mai greu să încercăm să fentăm aquis-ul comunitar şi să ne gândim la tot felul de soluţii prin care putem să facem ce vrem noi acasă în ţară, deşi de la Bruxelles ni se dictează altceva. Nu mai zic de aberaţiile lui Simion care visează că putem noi schimba UE, că putem face un pol comun cu Polonia şi Ungaria blah, blah. Acestea sunt aberaţii.
Singura cale de urmat în această epocă de sfârşit al istoriei este independenţa, delimitarea de toate blocurile care sunt în prăbuşire. Atât blocul vestic cât şi blocul euro-asiatic al rusnacilor şi chinezilor nu ne pot face nimic. Au problemele lor, care deşi variate decât ale vestului sunt la fel de nasoale. Nu doresc să mai lungesc articolul prea mult, dar fiecare are o stare în decădere care îşi găseşte explicaţie în greşelile recente datorate depărtării de Dumnezeu în rândul popoarelor respective.
De aceea, chiar dacă teoretic România este o ţară mică (deşi regional suntem cea mai mare ţară de departe, recent, cu ajutorul ruşilor chiar peste Ucraina), fundamentarea societăţii pe credinţa creştină care trăită măcar superficial şi măcar într-un stil „mioritic” fără angajare totală şi luptă cu păcatul până la sânge, ne va ajuta imens prin compensarea lipsurilor noaste cu ajutorul proniei divine care vedem că a funcţionat foarte bine în plandemie, pentru noi românii.
Plandemia a fost un exerciţiu şi o cernere şi mai mare va veni. Am biruit în plandemie, atât cât am putut şi dacă înţelegem că aceasta s-a făcut cu ajutorul lui Dumnezeu, puteam birui şi banii „digitali” demonici, tot cu ajutorul lui Dumnezeu, dar pentru asta avem nevoie de izolare şi acţiune în direcţia izolării. Faptul că îl dăm jos pe Ciolacu sau PSD-ul după ce a votat deja legea nu e suficient. În locul lor vor veni patrioţi europeni care vor continua aceleaşi programe. Românii trebuie rapid să se trezească şi să formeze un pol politic anti-european cu o platformă clară de ROEXIT şi cu modificarea Constituţiei pentru neîmplinirea cu familia tradiţională la care putem adăuga şi cash-ul.