O pace în Ucraina nu poate aduce prea multe lucruri bune pentru România. În primul rând, orice pace va fi temporară. Dacă nicio parte nu are o victorie clară şi nu domină pe cealaltă este clar că nu poate exista coexistenţă paşnică ci perspectiva războiului va fi mereu ca primă preocupare.
Singurul scenariu naiv optimist pentru vest ar fi ca Putin să fie cumva dat jos şi în locul lui să vină o nouă coducere „democrată” şi care să îşi ceară iertare pentru ce a făcut Rusia în Ucraina, care să facă pace şi să ceară chiar aderarea Rusiei la UE, oferind în schimb renunţarea la armele nucleare şi la înarmare. Evident aberaţii. Aşa ceva nu se va întâmpla şi ruptura cu Rusia nu poate fi rezolvată decât atunci când UE va deveni atât de puternică încât Rusia nu va avea de ales, aşa cum acum de exemplu Canada nu are de ales ci trebuie să fie un stat pro-american, să satisfacă economic toate cerinţele SUA, să nu aibă o politiă externă independentă, deoarece altfel nu are cum să supravieţuiască. Nu văd mare diferenţă între relaţia Canada-SUA şi Rusia-UE în viziunea utopică şi în planul de acţiune final care de fapt ţinteşte.
Nimeni nu spune ce vrea UE prin sprijinirea Ucrainei şi care este bătaia cu termen lung. Este clar că relaţia Canada-SUA este ceea ce visează UE. Evident, SUA nu ar fi prea bine în cazul unui astfel de scenariu deoarece o Europă fără războaie, aflată în relaţii optime de colaborare economice cu Rusia ar fi un candidat economic poate mai periculos decât China. De altfel, teoria mea este că acesta este şi un punct în cele 3 enunţate la capitolul anterior pentru care războiul din Ucraina este unul dorit şi alimentat de SUA care are ca obiectiv să îl lungească cât mai mult.
De ce se merită însă să discutăm despre pace în Ucraina daca zic – şi am explicat de ce cred aşa – că planul SUA este să lungească cât mai mult acest război? Se merită să discutăm pentru a da pe faţă incompetenţa şi prostia politicienilor de pe meleaguri mioritice care nu au habar pe ce lume trăiesc şi prin ignoranţa lor nu fac decăt să cimenteze un viitor sumbru şi fără nicio perspectivă pentru România.
Avem aşadar începerea discuţiilor pentru aderarea Ucrainei. Se înţelege că de vreme ce Ucraina, Georgia şi Moldova sunt fii ploii, vor accepta să intre în UE fără să măcăne şi vor îmbrăţişa cu voioşie statutul de sclavi neavând pretenţii aberante ca România care doreşte să intre în Şengen. Dacă pentru politrucii locali parveniţi peste noapte prin posturile din străinătăţi în valută tare şi cu diurne generoase, UE este cu adevărat un tătuc binefăcător şi singura lor preocupare permanentă este cum să îşi păstreze scaunul şi ce minciuni să mai pompeze în balta electorală pentru a rămâne în continuare acolo, imaginaţi-vă cât de deschişi vor fi factorii de decizie ai noilor state admise de care se discută acum când vor veni de la sărăcia unor republice bananiere fost-sovietice la salarii de mii de euro pe lună şi alte beneficii specifice ale nomenclaturii europeniste! Aceştia vor vota cu două mâini orice le va spune „grupul” din care fac parte aşa cum astăzi parlamentarii români votează fără remuşcări legi pro-gay şi ar vota dacă li s-ar cere chiar şi amânarea intrării noastre în mult-doritul Şengen.
Deci eu cred că în cazul fericit al unei păci în care Ucraina chiar dacă nu va putea adera la UE prea repede, va continua cel puţin discuţiile, se va pompa din ce în ce mai mult narativul că Uniunea trebuie „reformată” pentru a face faţă provocărilor Rusiei şi prin urmare renunţarea la unanimitate va fi prezentată ca singura cale de urmat pentru a sparge „procesele decizionale complicate” care există în prezent.
Singura piedică pentru care această „reformare” nu a avut loc deja este frâna Franţei care realizează că renunţarea la unanimitate, care între noi fie vorba, am văzut la ultima şedinţă că este doar una teoretică căci faptic lucrurile decurg altfel, ar însemna preluarea controlului total de către Germania şi acoliţi ei din UE: Belgia, Olanda, Austria, ţările nordice, ţările Baltice şi mai nou România.
Dar de ce zic că oricum unanimitatea este doar teoretică? Deoarece de fiecare dată se găseşte vreun minion care să se prindă cum merge treaba dpdv organizatoric şi să ceară morcovi pentru votul său. Bunăoară, aşa s-a întâmplat cu Orban care a folosit negocierea banilor pentru Ucraina ca pretext de negociere cu mai marii UE care îi blocaseră şi lui câteva miliarde pe motiv de „drepturile omului”. Prin urmare, deoarece nu avea de ales şi oricum trebuia să voteze pentru dat bani la Ucraina, Orban a cerut şi el un os mic de ros, adică să îi elibereze acele miliarde. Liderii UE nu au avut de ales şi au acceptat, punându-l pe Orban să iese din cameră când au votat să dea bani Ucrainei pentru ca acesta să poată să măcăne iar la ungurii cu cefe scurte şi neuroni puţini că el s-a luptat cu europenii şi deşi nu a reuşit să blocheze votul pentru Ucraina (deşi teoretic putea apela la veto), a obţinut măcar un os mic de ros: acele miliarde blocate. Cam cum a obţinut şi Ciolacu airşengen deşi de fapt această mini-victorie românească nu face decât să ofere victoria finală pentru Austria deoarece este clar că de acum înainte, după acest os de ros, altceva nu ni se va mai oferi legat de Şenghen.
Să ne întoarcem însă la scenariul păcii din Ucraina, fără a pierde prea mult timp pe formula acestei păci. Indiferent de pace, de vreme ce Ucraina nu câştigă militar, situaţia va rămne tensionată şi Ucraina va rămâne de asemenea subiectul principal şi focusul UE alături de agenda aceea turbată cu „trecerea pe verde”. Nu m-ar mira dacă Ucraina va fi din start trecută pe verde în sensul că noi şi noi bani se vor pompa pentru „reconstrucţie” deoarece banii pompaţi trebuie cumva scoşi când vine pacea şi pentru asta Ucraina e vândută pe câteva secole de acum înainte vestului.
Cu Ucraina un nou est sălbatic pentru combinaţiile economice viitoare ale UE, rolul nostru va rămâne de pod de trecere pentru grânele ucrainienilor în Europa şi bineînţeles pentru bază de antrenament pentru armata Ucrainei. Nu m-ar mira dacă la viitoarea pace chiar vor cere ruşii „denazificarea Ucrainei” şi vor impune ca armamentul să fie retras din Ucraina. Astfel, neavând de ales, se vor căuta soluţii pentru ca Ucraina să aibă totuşi o armată în caz de nevoie şi cea mai la îndemână soluţie, va fi ca ţările vecine, cele mai „deschise” dpdv al valorilor europene să ofere Ucrainei teritoriul lor pentru ca aceasta să îşi administreze şi să construiască o armată în afara graniţelor Ucrainei. Evident că ruşii nu vor avea ce să zică şi cum să împună condiţii care să interzică un astfel de scenariu.
Văd deja papagalii TV pe la noi comentând veseli şi entuziaşti cum că noile baze ucrainiene din România vor ajuta la dezvoltarea economică a ţării deoarece parte din banii daţi pentru Ucraina vor ajunge şi la noi. Iată deci scenariul sumbru al păcii din Ucraina în care România rămâne la coada Europei, trebuie să producă electricitate şi pentru Moldova şi pentru Ucraina, trebuie să asigure transportul grânelor, deci trebuie ca guvernul să cumpere porturi de prin Moldova şi să extindă portul de la Constanţa deoarece Ucraina are nevoie urgentă de bani, prin urmare trebuie să exporte. Mă miră abilitatea cu care guvernanţii rezolvă rapid investiţii şi găsesc formule de optimizat traficul grâneilor ucrainiene, însă soluţii şi investiţii de succes pentru folosul românilor nu au avut cu excepţia investiţiilor de miliarde în vaccinuri, izolete şi alte produse „sanitare”.
Paradoxal, singura soluţie pentru ca banii europeni să ajungă şi pe meleaguri mioritice în cantităţi similare zecilor de miliarde pompate în Ucraina, ar fi ca Rusia să ajungă la Prut şi noi să devenim un nou canditat la carne de tun pentru interesele geopolitice ale SUA.
