Orice carte de strategie de război învaţă că elaborarea unor scenarii extreme este obligatorie pentru înţelegerea realităţii şi găsirea unor soluţii optime. Cel mai interesant exemplu pe care îl dau mereu când vine vorba este însă din afaceri, anume invenţia roboţilor Kiva, cumpăraţi şi dezvoltaţi în prezent de Amazon. Inventatorul acestora a dat faliment cu o afacere online şi ulterior când a analizat motivele şi a intrat în altă afacere, a făcut un scenariu extrem de pozitiv pentru a rezolva chestiunea logisticii care după cum mulţi ştiu, este principala constrângere a comerţului electronic. Bunăoară, inventatorul, Mick Mountz şi-a propus să facă un scenariu de soluţie logistică în care un parametru să fie infinit pentru a îşi extinde orizontul şi a sparge convenţiile unei modelări încastrate în nenumărate bariere cunoscute sau necunoscute. A ales astfel ca să îşi imagineze că ar avea spaţiu de depozitare nelimitat. De la acest scenariu, şi-a propus să dezvolte un sistem de lucru, urmând ca chestiunea spaţiului de depozitare nelimitat să fie ulterior rezolvată după prima etapă în care s-ar găsi o soluţie la un spaţiu nelimitat.

Evident că pare fantezie şi glumă un asemenea scenariu deoarece evident există o mare diferenţă între infinit şi spaţiul real de stocare pentru orice companie din lume, indiferent de buget. Dar cine crede că cei mai tari roboţi pentru logistică din lume sunt o glumă, nu are habar de economie. Pornind de la spaţiul nelimitat, au dezvoltat roboţii Kiva care iniţial cărau câte un raft întreg de produse pentru a aduce produsul comandat la un punct de colectare a comenzii, după care îl mutau la loc înapoi. Un model total diferit de tot ce exista până la acea dată când automatizările presupuneau bănzi de rulare care treceau pe lângă rafturi de unde cel mult exista posibiltatea ca anumite rafturi să elibereze un produs sau un batch de produse automat pe o banda rulandă de unde aceste produse să fie toate duse la punctul de asamblare al coletului.

Aşadar paradigma imaginaţiei exuberante cu privire la condiţii extreme deşi evident că în lumea reală acestea nu vor fi extreme, au dus la noi idei şi noi modele de soluţii care au fost geniale şi au câştigat cursa cu modele cu vechime poate de zeci de ani, optimizate continuu şi dezvoltate masiv de companii specializate în domeniu. Cu excepţia eşecului companiei Webvan care însă nu era specializată în echipamente de logistică ci doar era o afacere online de livrat alimente proaspete, Mick nu avea deloc legătură cu domeniul logisticii sau al roboticii.

Exemplele pot fi mult mai multe, poate Elon Musk este unul care a revoluţionat multe domenii tot printr-o gândire pe scenarii, punând obiective aproape infinite, targeturi atât de mari încât chiar şi realizarea doar a jumătate din aceste obiective ducând la progrese cu mult peste ale competiţiei.

Scenariul pozitiv

Voi lua două scenarii din punct de vedere al existenţei şi implicaţiilor chestiunii problemelor climatice. În scenariul pozitiv presupun că dracul nu e atât de negru, că modelele sunt exagerate, că clima nu se va strica deloc şi prin urmare programul Grean Deal al UE este o aberaţie total inutilă.

Numesc acest scenariu pozitiv deoarece lumea nu va pieri din cauza climei. Din păcate însă, ca şi acum, şi atunci, liderii UE vor fi total debili mental şi dacă noi rămânem în UE şi participăm la acest program draconic numit Green Deal, vom avea de suferit economic fatal şi vom ajunge mult mai săraci decât în prezent, cu toate primisiunile UE. Vă reamintesc cele 3 mari obiective ale programului Green Deal şi explic de ce economic România va fi distrusă:

1) no net emissions of greenhouse gases by 2050
2) economic growth decoupled from resource use
3) no person and no place left behind

Cele 3 obiective ale Green Deal

Obiectivul 1 defineşte scopul şi este de fapt singurul obiectiv. Nu echilibrarea climei, nu reducerea emisiilor, nu grija pentru natura, ci emisiile zero. Chiar dacă oamenii de ştiinţă vor descoperi în 2040 că de fapt, emisiile de carbon ajută clima şi sunt benefice, acest obiectiv nu va fi schimbat – marşul antihristic către autocraţia tehnologică şi controlul total în vederea realizării emisiilor zero nete va continua indiferent de realitate, aşa cum am putut vedea în Covid când a existat o mare discrepanţă între realitatea înconjurătoare (lumea nu pica pe jos în jurul nostru) şi realitatea de la TV construită de Fabrica de Consens finanţată cu fonduri UE: PANDEMIE, Breaking News zilnilc cu numărul de cazuri şi de morţi. Un ditamai circ horror, o plandemie teatrală fabricată complet în care s-au sifonat fonduri fără neruşinare sub acoperirea argumentelor „medicale”. Cu argumentele „climatice” va fi la fel, indiferent de realitate, se va face totul pentru ca obiectivul 1 să fie realizat.

Cu privire la obiectivul 2 v-aş atrage atenţia că în economie nu este niciodată folosit un termen negativ, cum ar fi scădere economică. Se zice în schimb creştere negativă. Iată exemplu de articole:

• Comisia Europeana: Romania, crestere negativa in 2009
• BCE se asteapta la o crestere negativa aeconomiei zonei euro in t4

Aşadar prin definirea unui obiectiv ca „creştere economică” trebuie să înţelegem că aceasta poate fi ori pozitivă, ori negativă. Oricum niciodată nu vom auzi un politician zicând că îşi doreşte scădere economică. Prin urmare cheia prin care trebuie descifrat acest al doilea obiectiv este partea a doua, ce urmează după sintagma creştere economică, anume decuplată de folosirea resurselor. Care resurse? Fosile! Care produc dioxid de carbon, anume gaze, lemne, cărbune, petrol etc. Cum se poate face aşa ceva? Nimeni nu a realizat aşa ceva până acum şi nici nu se va realiza. Adevăratul scop este de fapt scăderea economică până la punctul unde toată energia folosită în economie este „verde” adică fie solară fie eoliană, căci nici măcar energia hidro nu e prea iubită de elitele europene deoarece unele ţări au prea multă (cum ar fi România) şi dacă altele renunţă la hidrocarburi (cum ar fi Germania, care a cam fost nevoită să renunţe la gazul rusesc), România va avea un avantaj economic imens. Ceea ce nu este permis. De aceea, doar energia solară produsă de panourile produse sau importate în masă de Germania este catalogată verde deoarece energia verde din cursurile de apă este prea multă pe meleaguri mioritice şi altele decât cele din vest şi investiţia în hidrocentrale ar propulsa România în topul ţărilor din Europa dacă programul „Green Deal” ar fi realizat cu acest punct 2, anume decuplarea economiilor de energiile „murdare” şi trecerea pe „verde”.

În final, punctul 3 este mai mult un fel de pregătire psihologică pentru dezastrul care va veni. Nicio persoană lăsată în urmă se referă clar că planul are ca consecinţe inevitabile nu doar „transformări” sau „treceri” ci efectiv intrarea la apă a bazei piramidei, adică a oamenilor cu veniturile cele mai joase. Prin acest al 3-lea obiectiv, deşi în aparenţă unul pozitiv şi încurajator, dacă ne uităm la primele 2 obiective, vom înţelege clar că 3 este imposibil şi că mulţi vor fi lăsaţi în urmă, cum deja se întâmplă cu toţi muncitorii care lucrau în cele 50 de combinate de îngrăşămite agricole închise în UE în acest an, când abia se fac paşi mărunţi spre agenda 2040.

Deci dacă vom avea inevitabil o scădere economică datorată „decuplării”, cum toată lumea presupune că scopul este nobil şi „e nevoie de sacrificii” deoarece „nu există altă cale”, se pune întrebarea cine vor fi cei care vor face aceste sacrificii deoarece faptul că economia actuală e bazată pe surse de energie neregenerabile nu este o alegerea oarecare, ci este un dat, aşa cum atmosfera e alcătuită din aer şi altă atmosferă nu mai putem face. Dacă ne promitem să schimbăm atmosfera, vor supravieţui doar cei care îşi vor face rezerve de aer, restul, marea parte, se vor sufoca. Tot aşa, renunţarea la hidrocarburi, prin „creştere” economică decuplată şi prin nelăsarea în urmă, se va face de fapt cu lăsarea în urmă a marii majorităţi a oamenilor deoarece oricine are doi neuroni poate înţelege că actualele energii verzi nu pot nici pe aproape să înlocuiască necesarul actual, chiar şi cu infinite subvenţii de la stat.

Scenariul negativ

În scenariul negativ în care schimbarea climei nu va putea fi oprită şi tot efortul acesta suprauman va fi aiurea, ce credeţi că se va întâmpla? Şoarecii vor sări din barcă, deşi nu chiar şoarecii ci mai degrabă trebuie să spunem că pasagerii de lux vor debarca cu bărcile de la clasa de lux de pe Titanic şi se vor feri de catastrofă. Cu privire la şoareci, aici mă refer la birocraţii şi elitele din UE care au firme prin offshore-uri, au averi strânse prin alte părţi ale lumii şi când UE va ajunge mai rău ca Africa de Sud din cauza politicilor verzi, ei vor putea să se salveze.

Nu este o enormitate să zicem că în cazul scenariului negativ, va fi fiecare pentru el. Adică este imposibil de conceput că dacă vom ajunge în 2040 şi vom vedea că deşi toate ţările UE au respectat cu stricteţe condiţiile drastice de „creştere economică decuplată”, clima a luat-o spre rău şi totul a fost degeaba (din orice motive, poate deoarece China şi SUA nu au ţinut cont sau poate deoarece măsurile nu au fost suficiente sau poate deoarece încălzirea nu e de fapt cauzată de om ci e un fenomen natural puţin cunoscut), în acest scenariu negativ, orice alte noi măsuri vor fi imposibile deoarece ţările şi popoarele vor fi epuizate şi deznădăjduite. De unde, unitatea se va pierde şi se va ajunge la o disoluţie mai mult sau mai puţin ordonată după care se vor întoarce la creştere economică … de aia cuplată.

Deci dacă finalitatea e una negativă, nu mai bine noi românii alegem calea cuplării la resurse de acum? Chiar putem noi românii să facem mare brânză dacă toate emisiile noastre sunt infinit mai mici pe lângă ţări mari cum ar fi SUA, China sau Germania?

Este chiar de bun simţ să presupunem că pe măsură ce ne apropiem de termenul final şi clima nu e salvată cu aceste măsuri, nemţii care au resurse de cercetare şi predicţie mult mai interesante, se vor trezi înaintea noastră la realitate şi vor renunţa înaintea noastră la „agenda verde”. Foarte probabil, deoarece aşa cum ne spune obiectivul 3, chiar dacă se va încerca, vor fi oameni şi locuri lăsate în urmă inevitabil, decalajul nostru faţă de vest va fi mult mai mare ca acum. Prin urmare, de ce să nu ne decuplăm acum şi să ieşim din UE şi să îi dăm dracului cu energiile lor verzi cu tot?

Inerţia retardadului

Am prezentat deci sus două scenarii, unul pozitiv, unul negativ cu privire la salvarea sau distrugerea climei şi starea noastră în UE într-un scenariu sau altul. Cele două scenarii sunt extreme, există evident nenumărate grade între aceste două extreme. Iată câteva:
– scenariu aşa-şi-aşa – ar fi un scenariu în care ai noştri lideri luminaţi de la capul UE vor realiza că măsurile sunt prea dure şi vor găsi noi modalităţi de combatere a încălzirii globale, de exemplu prin chemtrails (care după cum ştim sunt o conspiraţie, nu?);
– scenariul utopic – „decuplarea” de resurse va fi atât de motivantă pentru cercetare şi (pseudo)industria verde încât vor apare noi tehnologii revoluţionare care să ne dea energie mai multă decât avem nevoie şi anuleze necesitatea ca o mare parte din persoane şi anumite ţări să fie lăsate în urmă;
– scenariul ozn: vor veni extratereştrii şi ne vor da şi nouă niscavai energie gratuită de la generatoarele lor de energie statică din fluctuaţiile cuantice; ca fapt divers, acest scenariu area aceeaşi probabilitatea cu rezistarea UE încă 10 ani dacă nu se leapădă de cultul climatic;

Pentru fiecare scenariu, ar trebui o discuţie separata şi s-ar lungi prea mult articolul. Am ales extremele deoarece doresc să demonstrez că în ambele scenarii extreme, existenţa noastră în UE nu este justificată deoarece vom avea de pierde indiferent.

În scenariul pozitiv, rămânem în UE ca fraierii, acceptând să ne distrugem economia doar ca să facem şi noi o horă a unirii tembele în grajdul tembel al ecologismului fanatic, în scenariul negativ, de asemenea stăm ca fii ploii cu braţele în sân când îi vedem pe alţii că se înarmează şi se pregătesc pentru război. Deoarece evident că dacă clima va fi nasoală, aşa cum ne ameninţă iubiţii lideri luminaţi, vor exista nenumărate tulburări şi presiuni economice, sociale, geopolitice etc.

De ce, dar, simple fiind lucrurile, există încă un curent puternic de rămânere în UE? Din cauza inerţiei retardate a unui fenomen numit „sindromul tătucului”. Românii au nevoie de un tătuc care să le dea încredere şi să le zică vorbe frumoase, că sunt muncitori, că sunt docili, că sunt cetăţeni europeni ascultători şi vor să lase un aer mai curat şi un viitor bun copiilor şi nepoţilor lor. De asemenea, românii sunt deja educaţi că de la UE ne vin banii şi dacă taie UE banii, e vai de noi – o minciună criminală. Prin urmare, dincolo de aceste analize complexe deşi simple, mare lucru nu se poate face şi chiar dacă intelighenţia politică de la noi ar avea vreun zvâc de trezvie similar de exemplu mişcării conservatoare din Polonia, ieşirea ar fi imposibilă deoarece boporul este condus ca oille, cu un singur câine la mii de oi.