Am urmărit recent nenumărate ore de interviuri despre Revoluţie. Mai am cred cam 90% din tot ce putem găsi pe Youtube pe această temă. Am un update la ceea ce ştiam şi credeam.

Din păcate la acest articol nu voi da referire la articolul anterior pe această temă deoarece nu am în memorie când l-am scris, topicul fiind pentru mine unul trist şi deprimant, prin prisma a tot ce s-a întâmplat după. Şi aşa cum nu prea mai tratez subiecte de politică mioritică din scârbă şi deznădejde cu privire la potenţialul românilor, tot aşa nici Revoluţia nu mi s-a mai părut interesantă.

Cu cât trece timpul şi Iliescu nu mai moare, cu atât înţeleg că iadul nu doreşte să îl primească. Nici iadul! Ce înfricoşător! Doamne-fereşte să ajungem în iad, dară-mi-te să nu te vrea nici iadul să te înghită. Iliescu este exemplul clar de om minciună, om care trăieşte şi a trăit toată viaţa într-o minciună halucinantă, pe care minciună a răspândit-o ulterior şi în tot ce a făcut şi ce a urmat. Dar nu rechizitoriul lui Iliescu vreau să îl fac aici. Cu privire la Iliescu, ţin doar să subliniez că şampania specială pe care plănuiam să o desfac în faţa Primăriei când se va da vestea, nu o mai am. Am tot apelat la ea şi m-am săturat să tot păstrez una specială pentru un personaj atât de odios. Am renunţat şi la idee, deoarece sunt sigur că vor mai fi câteva sute ca mine acolo şi nu cred că toţi au în cap aceleaşi lucruri pe care le am eu cu privire la Iliescu.

Dar nu doar la Iliescu doresc să mă refer în acest articol, ci doresc să pun în eter unele întrebări şi unele idei asimilate recent, în speranţa cântăririi lor şi a găsirii unui răspuns ulterior.

SITE AL REVOLUŢIEI

În primul rând doresc să discut despre inexistenţa unui SITE al REVOLUŢIEI unde să avem un fel de Wikipedie cu: timeline / istoric, participanţi, evenimente în diverse locuri, ce s-a transmis la TV. O unealtă care să fie uşor de navigat, să aibă referinţe la îndemână, adică persoanele de exemplu să aibă o pagină a lor unde să există o scurtă biografie şi apoi afilierile lor cunoscute, teorii ale conspiraţiei despre ei, linkuri la înregistrări video etc. Dacă există, tare mi-aş dori să ştiu de el, dar dacă există, nu există pe Google sau e foarte bine ascuns. Evident, ideal, site-ul nu trebuie să aibă altă misiune decât adevărul şi să prezinte cât mai multe informaţii, cu grade de certitudine, fără patimă sau o anumită poziţionare. Se înţelege că statul nu ar fi în stare de aşa ceva, dar chiar nu e niciun webmaster pasionat? Eu am pasiune dar nu am $$$ pentru aşa ceva şi pusă în balanţă pasiunea cu $$$ e mai greu de împins balanţa în ce direcţie trebuie, mai ales că am şi alte iniţiative unde balanţa tinde spre pasiune şi nu există deloc $$$ pentru acele proiecte.

Dacă nu există site, există însă nenumărate video-uri pe Youtube, interviuri de toate felurile. Voi lăsa o listă la finalul articolului cu ce am consumat eu deocamdată.

Dar dacă site nu poate face statul, un institut independent ar putea face. A făcut însă unul unde l-a pus pe Iliescu preşedinte. Penibil! Josnic pentru toate partidele aflate la putere care puteau schimba situaţia şi nu au făcut-o. Site-ul acestui institut pute de la o poştă şi este evident opera diabolicului care nu face altceva decât să răspândească minciună, ca un izvor nesecat de minciuni care a fost toata viaţa lui. Nu mai ştiu statutul acestui institut deoarece ştiu că au încercat să îl închidă.

PARALELE ISTORICE

Nu ştiu dacă există vreo carte sau studiu care să analizeze proiectul peren al SUA de a distruge Rusia, bucată cu bucată. De la momirea lui Ceauşescu să intre în FMI (deşi exista CAER care în 72 când Ceauşescu a bătut palma cu FMI, o ducea bine totuşi), SUA a păstrat acelaşi model până în ziua de astăzi, în sensul că se focusează pe un fraier din aliaţii Rusiei (URSS pe vremea aceea şi CSI acum) căruia îi promite marea cu sarea, tatonează actorii, vede care ar fi uşor de controlat şi apoi pompează maxim pe pedală, încercând să obţină maxim ce poate.

Aşa a spart URSS, cu România, a cărei trecere la FMI a dus şi la spargerea blocului de încredere în URSS, oferirea unui exemplu evident foarte de invidiat pe atunci şi subminarea CAER din interior, care la începutul anilor ’80 oricum a picat pe componenta de creditare, oficial motivele fiind că URSS ba că nu mai avea bani să finanţeze, ba că economia sovietică era depăşită (ca şi cum a Koreei de Nord de azi e mult mai eficientă de rezistă Kim) şi alte de-astea. Dar eu am analizat cum trecerea României la FMI a fost urmată ca exemplu de toţi ceilalţi participanţi care evident înainte credeau că dacă mişcă în front se va repeta operaţiunea Cehoslovacia 68 sau Ungaria 56. Ce a făcut Ceauşescu cu FMI a fost chiar mult mai nasol deoarece subminarea CAER lovea direct în inima ecosistemului financiar şi economic sovietic, care practic prin oferirea de credite în ruble controla sateliţii aşa cum face SUA în prezent cu dolarul. Practic singura diferenţă este că rubla era acoperită de armata sovietică şi de asemenea, evident nu avea istoricul dolarului ca putere şi mai ales nu avea nimic comparabil cu petrodolarul, sau cel puţin nu ştiu eu. Deşi din ce am văzut în documentarul GULAG (extraordinar), sovietici deschiseseră cu ajutorul deţinuţilor Z nişte mine de metale rare în nordul Siberiei unde erau exploataţi 800.000 de oameni în perioada de vârf. Care metale rare probabil aveau ceva valoare pe piaţa externă, prin urmare rubla putea să aibă relevanţă şi să ducă în spate minionii din CAER.

Ca o mică paranteză, nu ştiu ce factori au contribuit la orientarea lui Ceauşescu către FMI şi cum de a avut curajul. Cred că curajul era prostesc – deoarece riscurile erau evidente, după ce suflase în iaurt în 68. Nu erau greu de crezut că noi acţiuni subversive pot oricând duce la invazie, aşa cum vedem acum în Ucraina.

Paralela la care mă refer cu acest subtitlu este că într-un fel, în opoziţia sa faţă de URSS, Ceauşescu a fost la fel de naiv şi de „curajos” ca şi Zelensky astăzi. Vă reamintesc că Zelensky a venit la putere ca omul Rusiei. Cu câteva zile înainte de invazie, Zelensky ignora total riscul manevrelor ruseşi încât deşi americanii îl avertizau că urmează atacul, el îl ruga public pe Biden să nu mai sperie investitorii în Ucraina deoarece riscul de invazie nu există. De ce credea Zelensky aşa ceva? Bănuia el că Ucraina va putea respinge atacul cum vedem acum? Nici vorbă! Vedem cât la mustaţă au fost ruşii să lovească Kievul. Ca şi Ceauşescu, Zelensky şi-a asumat anumite riscuri şi au câştigat (în aparenţă, mai mult Ceauşescu oricum) pe când alţi dizidenţi asemenea lor (de exemplu Saakașvili al Georgiei) a fost mai puţin norocos.

Continuând paralela, Ceauşescu a dat-o din lac în puţ. După cum ştim, consecinţa opoziţiei lui Ceauşescu faţă de ruşi în 68 a fost tăierea exportului de petrol de la URSS către România, care mai ales în criza petrolului a fost nasoală. De asemenea, ajutoarele de la URSS au scăzut foarte mult iar subminarea României în CAER era permanentă. Altfel spus, România era oaia neagră a blocului sovietic, alături de Albania care însă era mult mai irelevantă oricum, deşi proximitatea faţă de vest cu siguranţă o făcea de interes geostrategic maxi pentru ruşi. Românii din conducerea de atunci trebuie să fi fost foarte liniştiţi că am scăpat doar cu sancţiuni economice.

Putem compara relaţia Romania-URSS din epoca aceea cu relaţia SUA-Turcia de astăzi. Teoretic militar fac parte din acelaşi bloc, teoretic ideologic de asemenea, economic mai puţin, ba chiar există sancţiuni masive financiare.

Deşi Petre Ţuţea l-a apreciat pe Ceauşescu pentru această opoziţie şi deşi ignoranţi retardaţi pun pe seama naţionalismului său, realitatea este că gândirea lui Ceauşescu era una primară, de supravieţuire. El se gândea că dacă ruşii taie şi spânzută în Cehoslovacia, pot oricând să îl mătrăşească şi pe el, deşi tot ce trebuia să facă este să continue să fie un bun partener în CAER, nimic mai mult. Dar calculele lui Ceauşescu erau că sovieticii îi pot oricând căuta nod în papură şi la ce ne-a arătat tătuca Stalin, nu mai conta dacă ai sau nu vreo vină, te puteai găsi cu capul tăiat oricând.

De aceea, opoziţia lui Ceauşescu a fost, prin efect, un risc calculat. Zic prin efect, în sensul că prin instinct a luat decizia care îi garanta cea mai mare longevitate în caz de succes şi riscuri minime. Adică prin opoziţie, în primul rând se fortifica intern, deoarece stimula o reacţie naţionalistă la nivelul securităţii şi armatei, deci putea fi protejat mai bine şi extern, dacă avea succes puciul său, era erou în CAER şi evident, ca un prostănat orgolios şi debil ce era, se visa deja mare lider regional, ca şi alţii după, ditamai erou în lupta cu Imperiul Rus, care este un simbol al rezistenţei.

Deci şi switch-ul lui Ceauşescu când a ales să meargă pe FMI a fost tot necalculat, doar din inerţia opoziţiei faţă de ruşi, a spaimei de a-şi pierde scaunul combinat cu paranoia.

Într-o măsură similară cu Zelensky de azi, în urma acestor acte de dizidenţă, şi Ceauşescu şi-a gâdilat orgoliu, făcând vizite externe, dând interviuri la presă în afară, fiind lăudat de preşedintele SUA, etc. Ce erou! Victimele ale tembelismului său, ca şi în cazul Zelensky au fost bineînţeles poporul, deoarece consecinţele acestei politici necalculate, construită doar în jurul obsesiei de putere şi a orgoliului nemărginit au dus la marginalizarea ţării, la daune economice fatale, de unde sărăcia în care ne aflam în 89 şi puteau duce chiar la război, căci nu fusese prima dată când URSS invadase un membru CAER.

Am lungit articolul şi mai adaug doar un subtitlu la ce am de zis.

SCÂNTEIA REVOLUŢIEI LA BUCUREŞTI

După cum se ştie, începutul schimbării în Bucureşti a fost acel miting unde Ceauşescu a promis că măreşte salariile cu 100 de lei ca să mituiască poporul. Planul acestui miting era ca să exprime puterea şi să acţioneze în plan simbolic în perspectiva acţiunilor care urmau în plan organizatoric. Cocret, planul lui Ceauşescu era ca Timişoara să fie neutralizată prin intervenţia armatei, altfel spus printr-o baie de sânge. Pentru asta însă, trebuia să se asigure că nu va avea probleme la Bucureşti unde el se credea mult mai în control decât era în realitate. Mitingul cu pricina a fost organizat cu membrii de partid, cu anumite categorii sociale neproblematice, care aveau şi exerciţiul aplauzelor şi a scandărilor şi care puteau fi rapid chemaţi deoarece chestiunea era stringentă.

Evident că dată fiind tensiunea şi situaţia de la Timişoara care era deja oraş liber şi unde armata (de acolo) deja coalizase cu poporul, securitatea la miting era maximă şi printre alte unităţi era şi una faimoasă a armatei care era specializată şi în război psihologic. Din ce am aflat eu, evenimentele au fost astfel:

1. un grup de timişoreni au ajuns la Bucureşti şi încercau să provoace mişcări în Bucureşti; nu ştiu dacă există mărturii directe; ştiu că trenurile cu muncitori plecate SPRE Timişoara din alte localităţi au fost o operaţiune fatală (pentru planificatori) deoarece muncitorii s-au aliat cu manifestanţii, în sensul că scandau şi ei anti-Ceauşescu. Nu ştiu dacă au rămas în Timişoara sau a fost trimişi înapoi, dată fiind eşecul tentativei de a „restabili ordinea”. De asemenea mai ştiu că se ieşea destul de greu din Timişoara, trebuia să ai motive întemeiate, cum ar fi de exemplu să ai copiii mici cu tine şi să minţi că pleci la ţară sau alte motive care i-ar fi înduplecat pe securiştii de la filtre să îţi dea drumul. Prin urmare, am dubii că trenurile funcţionau normal şi oricine se putea urca în tren să vină la Bucureşti; iată deci câte lacune am, dar la câte evenimente au fost şi cât de slabă educaţia de până acum, vă daţi seama de ce.
2. acest grup de timişoreni (sau poate alţi români revoltaţi, curajoşi, nu neapărat timişoreni), deşi nu au trecut de filtrele care le-ar fi permis accesul la miting, au ajuns în proximitate şi au reuşit să scandeze lozinci anticeauşiste, provocând astfel forţele de protecţie ale armatei care atât de speciale erau încât au făcut-o lată: deoarece ei erau atât de spălaţi pe creier încât nu se gândeau decât să îl apere pe dictator şi vedeau inamici peste tot, unul a aruncat o petardă funigenă în direcţia celor care scandau; petarda s-a auzit de o parte a celor care participau la miting, care s-au panicat şi au produs prin propagare un val de strigăte care s-a dus până în zona centrală a mitingului, ca într-un domino unde o placă mică iniţială loveşte un lanţ de plăci din ce în ce mai mare, până când te trezeşti cu ditamai reacţie. Măsura a fost evident inutilă deoarece grupul era nesemnificativ şi putea fi neutralizat uşor, dacă chiar a existat un grup sau a fost doar o persoană. Aici eu am lacune din nou.
3. Acţiunea iniţială de a arunca acea grenadă înspre protestatarii din afara petrimetrului deşi era una exersată şi care avea perfect sens poate într-un scenariu fără risc, deoarece arăta puterea poliţienească şi au rolul de a descuraja (aşa cum fac petardele funigene ale jandarmilor la mitingurile cu fanaticii sportănaci) şi de a oferi timp de organizare pentru grupurile de reacţie ale câinilor de pază, în contextul unui miting televizat şi a faptului că acesta era transmis LIVE la TV, a produs o explozie nucleară, în sensul că s-a nimerit ca petarda să fie văzută şi auzită de un grup de femei care evident fiind fricoase şi ştiind poate ce se întâmplă la Timişoara, au încercat să plece de la miting, să fugă în grabă panicate. Evident cele de la marginea mitingului puteau fugi deoarece aveau unde. Dar după ce fugeau ele, restul vedeau ce se întâmplă şi astfel s-a produs acea comoţie care a declanşat un catalizator la reacţie, pe care l-aş compara cu stadiul 2 din explozia unei bombe termonucleare: activarea unei arme „de control psihologic al mulţimilor”, practic un megafon cu un magnetofon care imită sunete de joasă tensiune gen şenile de tanc, motor de avion sau cine ştie ce, sunete care au scopul să producă spaimă în rândul oamenilor, care fiind pur şi simplu paralizaţi de frică pot fi controlaţi mai facil.

Iată deci lanţul de evenimente care a pornit de la o scandare în afara petrimetrului mitingului, a fost potenţat de o grenadă a câinilor de pază şi apoi a declanşat spaimă într-un grup mic din periferia mitingului, care apoi a declanşat o altă reacţie, de data asta a „experţilor” de la „război psihologic” care au produs ditamai panică cu acele difuzoare.

De aici până la Linişte, linişte, nu a mai fost mult. Reacţia a fost declanşată, în mare parte cu ajutorul câinilor. Multe teori pun asta pe „servicii străine”, eu sunt de partea teoriei că prostia şi întunericul câinilor de pază ai dictatorului i-au făcut să facă aceste greşeli. De altfel, ca orice sistem opresiv, controlul mulţimilor nu poate fi realizat doar prin frică, ci orice sistem totalitar trebuie să îmbine frica şi teroarea fizică şi psihologică cu minciuna, cu simularea deschiderii, cu oferirea de beneficii etc. Maduro rezistă de exemplu în Venezuela deoarece a permis exodul pe de o parte şi pe de alta, a simulat deschiderea democratică, a acceptat chiar cele mai critici dure, alternând teatrul democratic cu execuţii fără milă ale opozanţilor dar mai presus de toate extinzând câinii de apărare ai sistemului la întreaga armată.

În final, deşi am promis doar un subcapitol doresc doar să mă delimitez total de ideile propuse de unii „experţi” în Revoluţie conform cărora şi securiştii şi membrii de partid erau săturaţi de sistem şi doreau o schimbare. Fals! Toţi ştiau ce va urma dacă va pica Ceauşescu, toţi ascultau Europa Liberă şi ştiau că pot fi chiar executaţi şi că după schimbare vin vremuri grele. Avantajele nomenclaturii ceauşiste erau masive şi greu de înţeles pentru omul de rând. Şi nu mă refer doar la gradele înalte. Cel mai penibil comunist de exemplu, într-un colectiv de profesori, putea să frece menta fără remuşcare deoarece îi avea la mână pe toţi şi nu putea nimeni să îl reclame. Activistul putea mereu să ceară unui coleg să îi facă orele sau putea să se justifice că a fost la „consfătuirile de partid”. De asemenea, ca şi în ziua de azi când directorii sunt puşi de partid, şi atunci activistul de partid din şcoli era colectorul de beneficii de la profesorii care doreau să aibă o viaţă uşoară şi anumite „favoruri” cum ar fi de exemplu „biletele de concediu” la faimoasele hoteluri ale sindicatelor. Doamnele care nu prea aveau cu ce să plătească sau doreau să facă economii, puteau plăti şi în natură activistului de partid, ca şi în ziua de astăzi. Cât era dorinţa de avantaje de la activist sau plăcere este greu de zis deoarece până azi în politică, multe femei combină munca cu plăcerea.

Aşadar, cu excepţia oamenilor de rând, teoria că toţi îl urau pe Ceauşescu e una falsă. Cu adevărat se suprapuneau sentimentele în sensul că ţinta lor negativă era persoana, dar nomenclatura nu dorea deloc „dezgheţ” ci din contră, era îngrijorată că conducerea proastă a ţării, starea jalnică şi inumană în care se trăia, va duce inevitabil la colaps, ceea ce s-a întâmplat şi le va afecta poziţia lor. De aceea ar fi dorit ei un comunist cu faţă mai umană şi de aceea primele cuvinte ale lui Iliescu la TV au fost că comunismul nu trebuie eliminat ci socialismul cu faţă umană trebuie să înlocuiască „ceauşismul” deoarece Ceauşescu a întinat idealurile comuniste şi nu le-a implementat cum trebuie, nu ideologia bolşevică. Într-un fel, Iliescu s-a asemănat cu Stalin care după ce a picat economia drastic la preluarea puterii, a ras elitele din economie şi serii întregi de ingineri, sub pretextul că au subminat idealurile comuniste şi nu au îndeplinit planul partidului cum trebuie, de aia a venit dezastrul economic.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

LINKURI YOUTUBE:

1. Dosarul Revoluţiei – Viva Historia