Spaima războiului – o paralelă cu baubaul plandemic

Am avea toate elementele ca să comparăm sperietoarea cu virusul cu speritoarea cu răzbelul. Problema e că nu a fost deloc prea sperios cel care s-a speriat niţel în plandemie şi nici acum cel care se sperie de război nu este deloc doar influenţat de media.

E simplu să trăieşti cu gândul că totul este iluzie şi că doar ce se întâmplă în jurul nostru este real, presa minte, tot ce dau la TV sunt minciuni. Este însă şi fatal. Sute de mii de ucrainieni au fost prinşi pe nepregătite când au intrat ruşii peste ei. Totul deoarece nu s-au uitat la TV deoarece credeau că televiziunile spun minciuni.

Acum că noi am trecut cum am trecut prin plandemie, mă refer la români, ni se pare o nimica toată. Adică ni se pare că a fost mai mult show la TV cu doctorii vânduţi măcănind zilnic cât de nasol e, cu cozile maşinilor mortuare la morgă etc. Dar dacă trăiam în Australia unde vaccinarea a fost cam obligatorie şi lumea nu putea să iese afară deloc şi tot show-ul a durat ani buni de zile, cum ar fi fost?

Dar chiar şi la noi, nu chiar toţi au scăpat uşor, boala i-a secerat pe cei care nu au gândit cu capul lor (să ia vitamina D, să trateze simptomele, să nu accepte să fie internaţi în saloanele morţii etc). Acum se pare că cei mai seceraţi vor fi care pun botul la ştirile TV şi acceptă miile de lei pe care le oferă armata ca salarii la fraierii care urmează să fie trimişi în Ucraina.

Povestea este lungă şi e o vorbă că istoria nu se repetă, ci rimează. Impresia mea este că dacă în plandemie TV a speriat lumea degeaba, acum TV nu sperie lumea cum trebuie, ba din contră, mai ales nouă românilor ne dă o falsă iluzie de securitate când de fapt, ce facem noi cu transformarea într-o bază americană nu este decât o profeţie care se împlineşte prin sine însăşi, deoarece evident că ruşii se simt atacaţi şi evident că cu primul prilej, noi vom fi ţinta lor. E la mintea cocoşului.

Ei bine, presa ne spune acum să fim liniştiţi din cauza acestei situaţii, deşi evident că tensiunea este crescută şi că tocmai prin acţiunile pe care le ia vestul şi căror acţiuni noi suntem parte, războiul va escalada şi poate chiar va face bum bum de ăla mare, cu nucleare.

Specific stărilor tensionate este confuzia. Puţină teamă cu puţin calcul ne scoate din confuzie şi ne ajută să luăm deciziile corecte, cei care nu dormim pe noi. Bunăoară confuzia principală la noi este că riscul este de război, dar se omite total că factorul principal al acestui risc este tocmai prostia noastră şi că dacă am judeca cu capul pe umeri, cel puţin pentru noi, acest risc ar putea fi complet eradicat, deoarece dacă noi nu plecăm capul NATO, ruşii nu au niciun interes cu noi, mai ales acum când au atâţi alţi duşmani.

Dar cumva, acest joc de provocare a mionionilor împotriva ruşilor pe care îl fac americanii este amuzant în sensul că minionii deşi sunt sclavi totali şi execută orbeşte ordinele, din când în când câte unul mai are o reţinere şi lasă ciocul mic, dând un pas înapoi. Nu vorbesc de Ungaria care este un caz aparte ci de Polonia. Nu de puţine ori, în ciuda încordării lor, polonezii au dat înapoi mai mult ca noi. Cerealele ar fi un prim exemplu, dar şi faptul cu Donald Tusk deja a trimis condoleanţe ruşilor cu privire la atentate în timp ce mutulică de la noi tace mâlc, e un alt semnal. Polonia poate nu e cel mai bun exemplu, dar aş adăuga aici şi Slovakia despre care nimeni nu a mai auzic nimic deşi cu siguranţă nu face cum zice preşedintele nostru, că ţine secrete ajutoarele pentru Ucraina.

Întorcându-ne la paralela între spaime, aş mai face o mică observaţie. Dacă comparăm cu plandemia, România nu avea nimic special prin care să zicem că am fi fost mai mult expuşi în faţa problemelor plandemice. Din contră, populaţia rurală, ferită de aglomerări, expunerea infimă la închiderea societăţii (turism, servicii etc), sistemul medical destul de “special” prin moştenirea de voie de nevoie a relaţiilor şi a pilelor, scepticismul natural cu privire la orice ordine băgate pe gât cu forţa rapid. Ori rapiditatea, bliţ-krieg-ul plandemic au fost tocmai principalul mecanism prin care s-a încercat preluarea controlului total asupra societăţii.

Acum, marea diferenţă este că “focarul” este chiar la graniţa noastră şi noi suntem cumva baza unde se face “trierea” bolnavilor care acum vor fi trimişi nu în saloanele morţii şi nici să înfrunte serul “salvator”, ci pe front. Deci proximitatea faţă de pericol este acum chiar mai mare, dacă riscul nuclear să zicem că există pentru toţi, aşa cum în plandemie toţi au făcut virusul, mai puţin africanii care au de luptat zilnic cu viruşi de cinci ori mai puternici ca Sars.

O paralelă care se mai poate face ar fi răul pe care ni-l putem face singuri. Dar pe asta nu discut prea mult, deoarece este specific românesc să ne împuşcăm singuri în picior. Şi în plandemie, ca şi în război, ca şi pe timp de pace, românii ştiu să se autodistrugă şi să facă răul şi mai rău.

În concluzie nu cred deci că spaima este una programată. Spaima este consecinţa unei lumi nebune în care chiar trăim şi ale cărei minunăţii ne afectează viaţa şi ne-o va afecta şi mai mult. Fiecare poate extrage cât are nevoie din ce se întâmplă şi se poate adapta la situaţie. Din păcate cunosc oameni care încă caută să cumpere apartamente la preţuri astronomice, care încă investesc în imobiliare şi speră să trăiască în ele la pensie, care încă îşi extind capacităţile de producţie şi se zbat să facă afaceri crezănd că România va fi ferită de răzbel, etc. Cumva e bine că mai sunt şi naivi de ăştia care nu au habar nici măcar de măririle de taxe, explozia dobânzilor şi hiperinflaţia care va lovi România după alegeri.