Mare lucru nu poate face Georgescu ca preşedinte. Cred că de mai multe ori a repetat. Culmea e că românii sunt prin formare iubitori de tătic şi au nevoie de un tătic care să le dea. Chiar cei care nu vor măriri de pensii şi plocoane electorale, tot vor ca preşedintele să le dea măcar speranţe, prin aceasta înţelegând fiecare ce visează.
Adevărul este însă că pe omul liber niciun sistem totalitar şi niciun stat legumă şi colonie ca România nu îl poate ţine captiv şi în niciun caz cu mâna întinsă. Cei care stau acum cu mâna întinsă la Georgescu sunt aceiaşi care vor ridica pumnul la primele revolte produse artificial după ce, dacă Georgescu ar da boporului medicamentul care trebuie, din cauza amarului, cei slabi vor ieşi în stradă.
Pe ici pe colo, Georgescu a mai spus câte ceva despre starea dezastruoasă în care ne aflăm. Demografia este o primă problemă, România este efectiv sângerândă, am pierdut milioane de oameni care nu vor fi recuperaţi. Apelurile la români să se întoarcă sunt doar strigăte disperate ale unor optimişti incurabili care cred că timpul se poate întoarce înapoi şi cei care au fugit din cauza compromisurilor făcute de fraţii lor, pot să ierte şi pot să şteargă acest timp. Gerogescu spune că el vede poporul ca pe o familie mare şi toţi probabil zicem ca el, deşi nu ştiu câţi dintre români ţin măcar o zi de post pe an pentru binele ţării şi al poporului român. Dar o familie distrusă cu greu se poate reconstrui şi chiar dacă împăcarea vine dintr-un motiv sau altul, ce s-a pierdut prin cele ce ne-au despărţit nu se pot pune înapoi. Asta nu exclude faptul că putem recupera măcar câteva mii de suflete care să pună umărul la reconstrucţia ţării care va fi necesară după războiul nuclear când fiecare ţară va trăi pe cont propriu, pe propria producţie.
Ideile lui Georgescu legate de focusarea pe micul proprietar care produce şi face ceva, pe cât de obsedante şi nerealiste par, pe atat de plasabile în contextul unei supravieţuiri post-apocaliptice. Vă invit să ascultaţi „programul” lui Georgescu prin prisma unei lumi post-apocaliptice în care nuclearele au fost lansate, au distrus vestul şi estul, au distrus însă şi lanţurile de producţie şi comerţ şi fiecare trăieşte pe cont propriu. Oaze de bunăstare şi pace sunt doar pe alocuri, pe unde nu au picat nuclearele şi pe unde haosul post-apocaliptic nu a produs războaie şi disoluţie socialiă cum putem vedea acum prin Africa de Sud sau prin Siria. Căci dacă nuclearele se vor consuma, după războiul nuclear, armele convenţionale vor rămâne şi vor fi multe, iar cine le deţine va avea de mâncare cel puţin o perioadă deoarece va putea pune mâna pe toate resursele care vor mai fi rămas.
Dar chiar şi fără război nuclear, o schimbare în bine nu se poate face fără un duş rece şi tare mă tem că românii nu înţeleg că consecinţa miliardelor împrumutate şi aruncate pe patrioate donate Ucrainei şi pe F-35-uri sau pe panseluţie şi luminiţe de Crăciun, este una nasoală. Datoriile sunt nesustenabile şi deşi există prospectul unui default controlat prin negocieri cu creditorii, în cel mai fericit caz în care vreun preşedinte de la noi ar încerca să facă politica ţării şi să aibă idei suveraniste fiind la putere, fără o diminuare drastică a cheltuielilor statului şi negocieri la sânge cu creditorii, nu vom putea scăpa.
Convingerea mea este că şi politicienii din actuala coaliţie ştiu situaţia şi dragostea lor faţă de Ucraina era bazată mai mult pe constrângerea dependenţei de conducta creditării fără de care austeritatea ar fi obligatorie şi tăierile din 2008 ar fi mici zgârieturi pe lângă ce ar trebui aplicat dacă conducta de credite nu continuă să curgă la fel de repede. Cu siguranţă şi ei ar fi spus adevărul şi ar fi realizat oricum o austeritate. Ştim că Ciolacu deja anunţa tăieri şi psd-iştii în speranţa că vor mai obţine niscavai amânări de la europeni, promiteau pe la colţuri că după alegeri urmează o „reformă fiscală” care evident nu poate însemna altceva decât eliminarea plafonărilor la energia electrică şi noi măriri de taxe şi impozite.
Ori dacă coaliţia UE-NATO cu tot sprijinul din afară, urma să facă tăieri şi austeritate, ce credeţi că poate face un guvern Georgescu care nu va avea sprijinul UE-NATO?
Nici nu doresc să intru în discuţii despre care ar fi măsurile şi ce ar putea face. Personal, fără un default al datoriei suverane, nu văd nici măcar cum pot să pornească orice schimbare pe care ar dori să o facă. Fără default, datoria crescând, deficitul crescând, va fi nevoie de tăieri. Tăierile dacă se fac de la achiziţiile de arme de la americani, băncile americane vor lovi în moneda noastră la fel cum au făcut cu turcii. Banca Naţională va fi nevoită să mărească dobânda de referinţă şi nu cu 0.25% ca acum ci poate la 25% direct. Este adevărat că Georgescu poate decide naţionalizarea reală a Băncii Naţionale prin schimbarea conducerii acesteia care a făcut din BNR stat în stat. Dar indiferent de ce influenţă poate avea guvernul asupra BNR, fără creştere de dobânzi nu putem scăpa.
Reglarea cursului, făcută brusc va fi un şoc, mai ales pentru consum. Să zicem că producătorii autohtoni vor avea de câştigat din slăbirea monedei, cel puţin cei care exportă. Dar cum mare parte din exporturi includ în ele şi importuri şi producţia noastră nu adaugă foarte mult plus valoarea deoarece nu am fost obligaţi până acum să adăugăm mult plus valoare, există riscul ca fluxurile actuale să fie complet distruse, mai ales într-o perioadă în care deja industria auto e cu un picior în groapă şi cum la noi industria auto este cam principalul sector de export, vă imaginaţi ce ar urma.
Iată de ce gândirea laterală propusă de Georgescu prin focus pe local are sens, dar marea dilemă este care sunt pârghiile de stimulare locală pe care le propune el. În afara sloganurilor generale şi a ideilor frumoase dar fără coajă, nu prea văd ce poate face guvernul concret. Asta nu înseamnă că nu are idei concrete, căci şi eu de exemplu, aş propune federalizarea şi alocarea locală a feliei majoritare din impozite plus libertatea fiecărei organizări locale să aibă propria fiscalitate, similar SUA. Evident, la pachet cu asta ar veni şi tăierea drastică a aparatului administrativ care va trebui transferat către provincii. Este la mintea cocoşului că în prezent mare parte din Bucureşti ar acces nejustificat la grosul resurselor care sunt produse în ţară prin impozite şi taxe care merg mare parte la guvern unde sunt risipite pe milioane de agenţii, regii autonome, secretariate şi consilieri, plus firme de stat, consilii de administrare şi alte rămăşiţe comunistoide prin care paraziţi puşi de partid sug salarii imense fără merit ca să frece menta.
Ideile mele sunt însă revoluţionare şi 99% dintre suveranişti ar sări pe mine. Poate aceeaşi idee prezentată însă de Georgescu ar avea o cu totul altă greutate. Culmea este că la câte interviuri Georgescu a tot repetat chestia cu orientarea spre micul producător, nimeni nu a pus întrebarea cu ce ajuţi micul producător dacă grosul banilor şi ai impozitelor se duc la Bucureşti?
