Deşi am mai scris un articol despre suveranism, reiau subiectul, poate între timp fie am noi idei, fie pot să le explic mai bine sau măcar altfel.

Este suveranismul un moft? Este anacronic?

Depinde ce înţelegem prin suveranism. Trăim vremuri grele pentru raţiune şi logică. Trăim vremuri în care oamenii citesc din ce în ce mai puţin şi astfel înţeleg din ce în ce mai puţin semnificaţia cuvintelor şi operarea cu idei devine greoaie şi redundantă, accentul punându-se pe emoţii şi relaţii sumare, superficiale, primare, efemere.

Cel mai simplu argument în favoarea suveranismul este propunerea mea să comparăm suveranismul cu stăpânirea tuturor cauzelor care ne-ar putea produce durere şi controlul asupra factorilor care ne pot aduce satisfacţie maximă, o viaţă frumoasă şi poate chiar fericire sau împlinire.

De regulă, mai ales zilele astea, subiectul suveranismului este tratat cu privire la ţară şi se omite aiurea că suveranismul ţării este doar o umbrelă care ar garanta suveranismul individului. Este greu însă să faci pledoarie în favoarea suveranismului individual unor oameni care nu l-au cunoscut aşa cum e redundant şi ciudat să o faci pentru cei care au reuşit să îşi aranjeze viaţa astfel încât să fie oarecum suverani, sau măcar puţin mai suveran ca alţii. Şi uneori, puţin mai suveran decât într-un moment cheie al vieţii te poate duce în timp la o diferenţă majoră, aşa cum diferenţe infime în condiţiile iniţiale de iterare a unui sistem neliniar pot duce la rezultate complet diferite în timp cum a descoperit Mandelbrot.

Şi ca să răspund la întrebarea din acest capitol, evident că suveranismul nu este un moft ci poate fi ceva bun dacă nu este doar un slogan sau doar o fantezie aflată mereu în stadiu de proiect. Poate cel mai clar şi simplu răspuns ar fi că suveranismul este bin dacă este un mod de atrăi şi impregnează toate registrele mentalităţii noastre în sensul că privim aproape orice deicizie şi calcul prin prisma impactului sau lipsei de impact asupra suveranismului nostru individual pe termen scurt şi dacă putem calcula şi pe termen lung.

Care sunt provocările suveranismului?

Principalele provocări sunt lipsa reperelor, lipsa exemplelor, lipsa ethosului care să ne inspire să dorim şi să vrem să asimilăm şi noi această stare de gândire şi de existenţă. Ca deziderat general legat de mentalitatea şi viziunea noastră asupra lumii, suveranismul evident se răsfrânge în toate planurile existenţei, de la cel spiritual la cel mental şi material. Suveranitatea supremă este atunci când nu doar spiritul nostru este liber, nu doar atunci când trupul nu are dureri sau limitări care să ne pună probleme, nu doar atunci când financiar şi material, supravieţuirea nu este o corvoadă, ba poate chiar suntem mulţumiţi în general. Suveranitatea supremă este atunci când nici măcar conştiinţa nu ne pune greutate pe gânduri ci trăim o pacea interioară care ne ajută să extindem fiinţa şi existenţa noastră după puterea fiecăruia, sau mai bine zis după mărimea şi potenţialul pus de Dumnezeu în fiecare dintre noi.

Ce e înseamnă suveranismul la nivelul ţării?

O ţară dacă e suverană trebuie să asigure măcar suvernitatea fizică a cetăţenilor ei. Faptul că în plandemie ni s-a băgat un ser ucigaş pe gât şi o mână de automatoni programaţi şi moluşte nevertebrate fără curaj şi fără cap alergau după noi cu seringile să ne înţepe este poate cel mai simplu exemplu că România nu este o ţară suverană. Poate unii argumentează că totuşi nu s-a întâmplat. Nu e chiar aşa, urma să se întâmple dacă nu trimitea Dumnezeu minunea Omicron care prin blândeţea sa a neutralizat efectiv spaima de virus într-un procent suficient de mare de oameni încât planul iniţial să fie efectiv năruit în faşă, cel puţin pentru noi, deoarece dacă în Decembrie 2021 a venit Omicron, în Ianuarie la noi se discuta în parlament legea vaccinării obligatorii.

O ţară suverană trebuie să distribuie avuţia ei cetăţenilor nu să favorizeze sau să stimuleze hoţii din afară să vine să prăduiască resursele şi din acest furt să profite doar politicienii care ia şpăgi ca să permită aceste hoţii.

O ţară suverană nu trebuie să îşi transforme tinerii în mercenarii pentru imperii de departe, doar pe motivul că suntem sub umbrela lor şi fiind parteneri, avem şi noi datoria să dăm sânge. Precum altă dată triburi primare omorau copiii şi făceau jertfe periodic, tot aşa idolii păgâni de astăzi cer jertfe de sânge, fie prin avorturi, fie prin vaccinuri, fie prin războaie. O ţară suverană trebuie să îşi apere copiii de încercările duhurilor întunericului însetate de sânge.

O ţară suverană e stăpână pe finanţele ei deoarece finanţele sunt sângele economiei, dacă sângele este toxic, organele se luptă cu greu şi în curând se vor îmbolnăvi. Dar la noi leul este legat de euro şi este administrat astfel încât extragerea profiturilor companiilor străine în afară să se facă fără riscuri şi fără stres. Prin ţinerea sub control a cursului în „marja de variabilitate”, cursul este predictibil şi nu reacţionează la explozia importurilor, garandând însă „investitorilor” un exit cu zero costuri de risc şi fără necesitatea hedging-ului specific oricăror investiţii riscante şi firesc pentru orice piaţă liberă. Dar România nu este o piaţă liberă ci o colonie în care căpşunari care muncesc din greu un vest şi fac 2 euro, neavând cunoştinţe financiare şi neînţelegând subtilităţile economice, trimit banii înapoi în ţară, primind în schimb lei fără să se problematizeze de ce este o diferenţă a inflaţiei imensă între vest şi România şi de ce la noi preţurile cresc mai repede ca la ei. Aduc banii în ţară, construiesc, cumpără, se pregătesc pentru „revenire” sperând aiurea la un viitor mai bun sau măcar la o pensie. Am un vecin care toată viaţa a muncit în Italia ca să îşi facă o casă, punea ban la ban în fiecare an şi mai făcea câte ceva. Dacă cumpăra acţiuni Google de când a început să facă la a casă şi cumpăra una când a ieşit la pensie, ieşea incomparabil mai bine la finanţe. Dar el a cumpărat terenul, a început pas cu pas construcţia, fără să locuiască, fără să se bucure de proprietate, a plătit impozite, a văzut poate chiar cum preţurile la terenuri sau altele au mai scăzut şi deşi a ajuns la pensie, încă mai are ceva de băgat. Nu cred că aş putea să ii explic nici în 10 ore cum i-a tras ţeapă Isărescu deoarece teoretic leul ar trebui să fie mult mai slab şi el cu banii din afară să poată cumpăra mult mai multe materiale de construcţii în România.

O ţară suverană nu produce doctori ca să îi exporte

Mii de români au făcut scandal şi chiar guverne au căzut ca să nu se vândă o mină de aur care nici măcar nu conţinea aur ci doar nişte praf care prelucrat putea conţine particule fine de aur. Cu toate acestea, nimeni nu a făcut vreodată vreun protest pentru exodul doctorilor români în străinătate. Niciun politican sau parlamentar european nu s-a gândit să ceară la UE bani şi compensaţii pentru forţa de muncă pregătită şi exportată de noi în vest. Maxim ce s-a făcut a fost ca să ceară rezidenţilor care vor post asigurat ca 5 ani să nu părărească acel post, dar măsura a fost una disperată cu scop practic, precum o un bangaj care strânge o rană sângerândă pentru ca să nu moară victima, până vine salvarea.

Suveranitatea este ca o armură pentru identitate

Despre importanţa identităţii nu are rost să zic ceva. Legea identităţii este una axiomatică, fundamentală. Fără identiate suntem diafani. Sunt evident multe de zis şi aici dar suveranitatea trebuie să garanteze cetăţeanului cel puţin identitatea sa naturală, cu care s-a născut. Este clar că aşa ceva nu mai este posibil în afară unde cel care rămâne adult cu sexul cu care s-a născut este un erou deşi are oricum mintea spălată căci altfel ar fi fost arestat între timp. Evident identiatea culturală şi spirituală este vitală pentru a avea oameni întregi la cap şi nu armate de zombie programabili, manipulabili şi care nu sunt decât unelte în mâna mogulilor companiilor IT de inteligenţă artificială, reţele sociale şi alte drăcovenii apocaliptice.

Iar dacă statul este puternic şi doreşte supravieţuirea, propagarea identităţii naţionale este condiţie obligatorie. Cât despre orice alte identităţi străine, cum ar fi „valorile europene” nu sunt decât viruşi care vin la pachet cu modificări genetice periculoase atât vizibile cu ochiul liber unele, dar mai ales extrem de periculoase şi cu bătaie pe termen lung şi rol distructiv cele ascunse sau greu de decodat pentru cei naivi.

Suveranismul – bottom up sau top down?

Este o întrebare grea deoarece din nou se pune problema exemplului şi a imitării. Nu avem exemple şi nu ştiu să zic nimic la asta. Pe de o parte, este evident că dacă materialul ne-ar ajuta, am putea de jos să îl împingem în sus, mai ales dacă ar pune şi Dumnezeu umărul. De sus în jos, teoretic nu este exclus dar ar fi prea frumos. Istoric să zicem că au mai existat exemple, deşi totul e interpretabil în istorie. Pr. Nicolae Tănase a reuşit să îmi producă un cutremur în percepţia mea asupra lui Ştefan cel Mare. A zis undeva, aproximativ: „Ştefan cel Mare ardea el satele în faţa duşmanilor şi le seca fântânile dar făcea asta deaorece ştia că are cu cine să le refacă”. Adică oamenii erau de asemenea putere încât nu doar că nu protestau în Piaţa Universităţii şi încercau să îl dea jos când nu dorea să stea sub umbrela otomanilor, dar chiar îl ascultau să ardă satele lor, să fugă aiurea şi apoi să recosntruiască deoarece aveau încredere în el. Păi dacă aşa erau oamenii, şi probabil că erau, Ştefan era obligat să fie Ştefan, deci iată de ce şi top-down e discutabil.

În final, aş dori să termin cu ceva optimist, dar nu îmi stă în fire să fiu optimist şi să cred că ceva bun se poate întâmpla pe meleaguri mioritice. Spun touşi că indiferent de suveranitatea naţională nimic nu ne poate împiedica să luptăm şi să dobândim suveranitatea individuală.