Ieșirea din sistem pare o misiune complexă, dar cu toate acestea, există oameni care se află într-un punct în care sunt mai mult în afara sistemului decât în sistem. Ca să vă dați seama unde vă aflați, trebuie doar să vă puneți întrebarea: pentru mâncare aveți nevoie să mergeți la magazin sau nu? O a doua întrebare este: vă uitați la televizor sau nu?

Există mai multe tipuri de delimitări: una fizică și una mentală, sau psihologică. Cea fizică presupune ca dependența noastră de ce produce sistemul să fie minimală. Se înțelege că necesitățile primare sunt cele la care ne referim aici: casă, masă, pat etc. Prima legătură este proprietatea: ai proprietate, ai o bilă albă. Stai cu chirie sau ai credit, ai o bilă neagră. Apoi trecem la încălzire și utilitățile de bază din locuință: plătești pentru ele sau te descurci fără să dai bani? Știu că folosirea veceului din curte e văzută de creierele tipizate contemporane ca ceva arhaic, rămas în urmă, dar în discuția noastră un veceu în curte înseamnă o bilă albă: cheltuieli minimale de întreținere și fiabilitate maximă. Practic, un veceu în curte are nevoie doar de două trei blăni la ceva timp pe când unul într-un apartament într-un bloc central, în caz de nevoie, un instalator costă 2-300 lei per intervenție, pe lângă materiale. Iar apa curentă crește de la lună la lună și statul te pune să plătești chiar și ploaia la pachet cu apa curentă.

Am ajuns la un punct în care trebuie să încercăm să mai aruncăm nistavai pastile roșii împrejur. Multe creiere tipizate gândesc că confortul este ceva musai de dorit și ceva extraordinar. Confortul este deja componentă a programării mentale a omului modern inclusă în categoria „obligator” sau „fără de care ieșim în stradă”. În lumea reală nu prea există corelație între confort și fericire, ba din contră, putem aduce unele explicații de ce confortul este de fapt doar similar unui drog, ceva care trebuie să fie disponibil pentru că altfel omul nu poate să trăiască normal. Așa cum unui dependent de droguri, starea de normalitate îi este adusă doar prin dozarea corespunzătoare cu drogul de care e dependent, tot așa și creierele tipizate nu concep că pot să existe oameni fericiți, sau normali, care nu au parte de confor la același nivel cu ei și nici măcar nu îi duc lipsa. Nea Vasile, de exemplu, udă lămâii cu apă de la puț, cu găleata, nu cu furtunul de la rețea, să nu plătească aiurea, deoarece are pensia mică. Deși probabil pensia lui e mai mare decât salariul la mulți care lucrează în privat și nu ar cheltui o avere, Nea Vasile nu udă de la rețea deoarece confortul udatului cu furtunul de la rețea în detrimentul puțului din care scoate apa cu ceva efort, este irelevant în ecuația totală a fericirii în viziunea sa. Doar nouă celor care suntem obișnuiți să învârtim de un robinet ca să curgă apă ni se pare important confortul de a uda cât mai automat, cu furtunul direct conectate, o curte de 800mp plină de lămâi. Dar această gândire eronată vine din lipsa unor experiențe similare cu ale lui Nea Vasile care probabil se simte minunat plimbând stropitoarea prin curte, printre lămâi, în loc să își tragă un picurător și să stea pe Netflix în acest timp văzând povești fantastice plăsmuite de alții în loc să avem experiețe frumoase reale pe cont propriu.

Mergând mai departe pe lanțul de dependențe de sistem, putem trece la mâncare unde lucrurile sunt simple: dacă mergi la magazin esti dependent total de sistem. Dacă mergi la hypermarket ești chiar captiv și influențabil. Hypermarketul spre deosebire de magazin este un labirint psihologic din care cu greu vei putea scăpa tentației de a cumpăra nu doar ce ai necesar și nu te arunca în achiziții inutile. Asta se datorează faptului că oameni deștepți și pregătiți au ca job să aranjeze marfa și raioanele astfel încât tu să cumperi mai mult. Ceea ce nu e cazul la un simplu magazin unde chiar dacă are o vitrină două cu produse atrăgătoare, nu are 10-15 branduri pentru fiecare produs în parte și nici 10-20 soiuri de fructe de care nici nu ai auzit și pe care să te ademenească să le cumperi în loc să te mulțumească cireșele și vișinele din curtea ta. Cel mai clar semn al gravității hypermarketurilor datorată programării psihologice este atunci când pentru a cumpăra o pâine sau ceva care se găsește la un magazin mic, preferăm să mergem la un hypermarket deși realizăm iraționalitatea acestei porniri.

Nu o să mai continui pe lista dependențelor fizice de sistem și pe arătarea punctelor vulnerabile unde se manifestă văzut sau nevăzut dependența de sistem deoarece cred că este foarte simplu: acolo unde trebuie să scoți bani din buzunar și să te duci să cumperi, te apropi de sistem și acolo unde te descurci singur, ești liber de sistem.

Am mai scris câteva articole despre ce înțeleg eu prin sistem dintre care recomand acesta și acesta. Nu cred însă că am explicat prea bine de ce este necesară ruperea de sistem. Pun pariu că majoritatea cititorilor mei – la acest tip de articole – sunt precupați (ca să nu zic obsedați) de apocalipsă și sunt convinși că e peste colț. Eu când lovesc în sistem, am cu totul alte motive. Sistemul este în esență un pseudo-dumnezeu, dacă nu prin ontologie, prin formatarea, matrițarea și mai apoi ideologizarea forțată. Altfel spus, lanțurile de producție și distribuție standardizată de care am mai amintit, nu sunt doar agregate complexe fizice ci implicațiile lor sunt mult mai … periculoase, ajungând până la sfera religiosului chiar. O să explic.

Avem așadar societatea actuală (sfârșitul istoriei, epoca care urmează post-modernismului, desăvârșirea relativizării totale și festivismul dezintegrarii și auto-anihilării sociale și individuale) care propune standardizarea pe toate planurile: de la seria de vaccinuri pe care trebuie să o facă un bebe, până la manualele de educație sexuală pentru copiii de grădiniță și în final până la impunerea autorizării (deci standardizării) companiilor funerare care au voie să ridice morții din spital. Nu doar produsele sunt standard, nu doar etichetele trebuie să fie standard, să conțină anumite informații, să fie în toate limbile, etc. Nu doar cetățenii trebuie să folosească același limbaj (rrom, nu țigan) dar chiar și fericirea este interzisă dacă nu te aliniezi ideologic (de ex: sportivii nu se pot bucura de meci fără să îngenuncheze pentru BLM).

Roadele sistemului – lanțul standardizat de producție și distribuție de bunuri, servicii și matrice de comportament – se pot însă vedea: omenirea nu e mai fericită ci omul pare într-un continuu război: ba cu teroriștii, ba cu virușii, ba cu rușii, ba cu hackerii, ba cu fake-news-urile etc. Pentru a-și menține gravitația și pentru a atrage în sfera lui domenii cât mai extinse ale universului uman, după ce oricum aproape a devorat întreaga societate, sistemul avansează rapid spre individ și aici trecem la riscurile psihologice și implicațiile spirituale ale dependenței de sistem.

Secretul fericirii propuse de sistem nu e prea complicat ci poate fi ușor pus pe tavă: te naști, mergi la grădiniță unde înveți să fii cetățean model și să accepți homosexualitatea și uiți că ești român acceptând cu ușurință toate națiile și ignorând defectele unora, mergi la școală și ești spălat pe creier că evoluționismul e sfânt și Big Bang-ul e real, totodată afli că Eminescu era ateu și că nu este poetul neamului, faci ceva schimb de experiență cu bulgarii (mai mult ca să se plimbe profesorii) și vezi că cefele lor nu sunt mari și UE e cool pentru că îți plătește cazarea de 2-3 nopți la un hotel jegos de 3 stele ca să îți extinzi orizontul cultural. Apoi, dai la facultate unde afli de BLM, pronume multiple și în rest mai nimic după care ajungi să faci catering ca să câștigi un ban de mers la cluburi (când nu e carantină). Apoi, poate încerci un job, poate vânezi o carieră (ce e aia, că nimeni nu a murit carierist fericit) și pe la 30 de ani sistemul acceptă să te căsătorești (dacă ții musai). Faci un copil, maxim doi (dacă ești nebun) și apoi intri în cursa de șoricel: credit, mașină, apartament, mașină pentru nevastă, laptop pentru copil, meditații și alte descoperiri de card, poate o vacanță pe an căutată pe net și imaginată ore întregi tot restul anului aproape în fiecare zi, neflix la greu și toate celelalte suzete digitale de calmat aspirațiile intelectuale și adăpat setea firească de poveste și ludic cu tot felul de băuturi sintetice pline de chimicale.

Nu mai zic de ce se întâmplă dacă în orice etapă nu prea te aliniezi sistemului și rămâi în urmă. Dacă cumva lucrezi la vreo multinațională și îndrăznești să zici ceva de gay, te trezești că zbori și pierzi deja etapa cu creditele, că pa-pa salarii mari, trebuie să te reprofilezi, dar între timp ai deja super-rate. Apoi, numai să-ți pună Dumnezeu mâna în cap să dai peste bărbat sau nevastă cu bani că altfel, pa-pa tot ce am enumerat mai sus și prin urmare fericire – așa cum ți-o propune sistemul.

Dar chiar fără frecușurile acestei curse de șoricel, marea problem a sistemului este că îți oferă o falsă iluzie de siguranță și îți inhibă abilitățile de rezolvat probleme reale cu forțe proprii. Într-adevăr și fuga în sistem te forjează și vine cu tot felul de provocări dar de cele mai multe ori acestea sunt doar darea pe față a hibelor sistemului pe care puțini le văd și reușesc să primească pastila roșie. În fapt, în lumea reală (spre deosebire de flimul Matrix) nu avem nevoie de Morpheus, deoarece Dumnezeu ne trage deseori de mână arătându-ne că încrederea exagerată în sistem dăunează grav sănătății spirituale dar mai ales periclitează posibiltatea fericirii, deoarece așa cum un drog nu aduce împlinire, nici sistemul, prin himerele sale propuse omului (creierelor tipizate contemporane) nu face decât să mențină starea de dependență (gravitație) echivalentă cu starea (pseudo) normală de funcționare (cât de cât) a unui drogat doar dupa inhalarea unei doze cel puțin la fel de mare ca cea dinaintea ei.

Poate părea puțin trasă de păr analiza mea, în sensul că unora neobișnuiți cu limbajul, li se pare exagerat rolul și amploarea pe care o dau sistemului. Dar, realitatea este evidentă și foarte clară, mai ales în zilele noastre de plandemie când vedem efectuarea acestui salt de la o societate cu narativ și prioritați exclusiv economice la una totalitară care-și asumă și rolul de doctor și care vrea să te facă bine cu sau fără voia ta și care poate să te sancționeze economic și dacă nu te aliniezi ideologic și răspândești „conspirații” care nu sunt din „surse oficiale”. România a fost relativ ferită și cu excepția holocaustului și a CNCD-ului, cruciadele ideologice ale Noului Reset nu prea s-au manifestat la fel de pregnant ca afara. Dar este doar un delay …

Indiferent însă de starea actuală și posibila deraiere și mai gravă înspre ranforsarea ideologiei pe matricea standard de control și comandă, chiar dacă ne-am rezuma la componenta economică este cert că oferta sistemului nu este compatibilă cu fericirea și împlinirea care pot avea loc în afara sistemului în rândul oamenilor liberi. Oricât de pricepuți am fi să facem slalom printre filtrele de control ale sistemului și oricât de imuni ne-am crede la nivel psihologic față de manipularea directă sau indirectă a sistemului, ceea ce nu trebuie să pierdem din vedere niciodată este că în esență adevărații ingineri ai sistemului sunt diavoli și un anume duh există în toate șuruburile și piulițele, în toate camerele, subsolurile sau lăzile sistemului, în ultimă instanță orice tangență cu sistemul ne expune la această poluare.

Rămân în final, câteva întrebări pe care nu mai am răbdare să le abordez aici: ce sunt oamenii liberi, mai există altceva în afară de sistem, trebuie să fim preocupați de cei captivi și foarte captivi în sistem dintre cei dragi nouă, putem și dacă da, cum să facem să ieșim din sistem etc. La toate acestea și la eventuale alte întrebări venite … într-un viitor articol.