Momente de respiro

“Încep să dea înapoi, deocamdată s-au lovit de un zid și au văzut cât de departe pot ajunge. Deci ce o să mai poată face? O să dea înapoi o vreme pentru a perfecționa planul, pentru a învăța din greșeli și pentru a se pregăti pentru altceva. Între timp, au destule mijloace de atac asupra noastră. Poate că da, nu o să ne mai poată forța să purtăm măști, nu o să ne forțeze să facem vaccinul, dar asta nu înseamnă că vin vremuri bune. […] Din ce știu eu, Satana încă există, nu a terminat, deci să folosim timpul să ne reîntărim puterile până vine runda următoare.”

Roosh Valizadeh, american de origine armeană convertit la ortodoxie

Iată o opinie care vine cam pe aceeași linie cu care mă plasez și eu – vezi Marea Eliberare. Așadar, deși de la acest articol s-a mai întâmplat întoarcerea cu privire la acceptarea ideii că virusul a scăpat din laborator (despre care am scris aici) și eu cred că plandemia nu s-a terminat. Cum sistemul de control și conformitate este generalizat, cei care au luat puterea și pe spinarea lui au trecut la un cu totul alt nivel al beneficiilor materiale, nu vor ceda prea ușor și idioții utili care au pus umărul la această plandemie din pozitii privilegiate vor fi armata de lupi care va face ravagiile printre oi în următoarea etapă. Vreți să vă dau un exemplu? O nouă tulpina! O noua tulpină “periculoasă” la toamnă va da prilej de revenire rapidă a regimului dictatorial complet: închiderea în casă, vaccinarea obligatorie periodică, stare de urgență, limitarea drastică a mișcării, limitarea categoriei de “personal esențial” și altele (cum ar fi mutarea bătrânilor în hoteluri, separați de copii și nepoți).

De altfel, această măsură din urmă a fost vehiculată, semn că diavolul s-a gândit la ea și nu a reușit-o deoarece deocamdata nu i-au ieșit toate schemele. Dar să nu credem că am scăpat, deoarece reacția oamenilor s-a văzut: cum s-a dat drumul, s-au grămădit la mall nu la proteste. Și nu doar la noi. Prin urmare, nu au înțeles nimic din această plandemie, așa cum nu au înțeles nimic din armele de distrugere în masă ale războiului din Golf sau din războiul “împotriva terorismului” prin care s-a terminat cu dreptul la viață privată, sau de alte manipulări crase ale inginerilor sociali ai lumii care doresc “să ne elibereze”.

Dacă privim spiritual, putem gândi că Dumnezeu poate a decis să termine circul și l-a mai legat nițel pe diavol. Putem avea nădejdea că aceasta a fost o încercare, un război psihologic și că oamenii s-au pocăit și Dumnezeu a ridicat ispita. Dar oare este așa? Vedem semne de pocăință și întoarcere la Dumnezeu? Nu, din contră! Vedem o nouă religie, o încrederea oarbă în vaccin care nici măcar nu mai este un simplu medicament care te face bine, ci este o minune a științei (ateiste, evident) care te face liber și de asemenea este un pașaport de acceptare în societatea modernă eliberată. Barbarii care nu primesc vaccinul vor fi acum ușor marginalizați și trimiși în pustie, pentru ca cei care au plecat capul și se conformează să poată să fie sănătoși (deși vaccinul oricum le promite sănătate și protecție) dar mai ales să poată avea o nouă societate, o societate în care “am învățat lucruri noi”, “obiceiuri bune”, care pot fi păstrate și post-pandemie, cum ar fi lucrul de acasă, cumpărăturile online și alte astfel de obiceiuri specifice caracterelor deviante, autiștilor fără certificat și ipohondrilor exonerați de virus și ranforsați în spaimele lor, mai ales cu ajutorul “experților” pompieri de panică.

Se înțelege că planurile lui Dumnezeu nu le putem știi noi și chiar dacă avem o anume impresie asupra lumii, realitatea să fie contrară, Dumnezeu să vadă și să urmărească mai multe. Dar noi nu avem decât două lucruri de făcut: să ne mulțumim cu ce am primit și să ne pregătim pentru un rău mai mare. Și aici fiecare înțelege ce vrea: de exemplu, nu văd cum se vor mai putea muta la țară și deveni independenți de sistem, când se vor introduce noi restricții de circulație, cei care acum au ezitări și în loc să facă ce trebuie, planifică excursii și alte prostii de astea.

Nu mai zic de cât de mult putem acum să mergem la biserică, la slujbe, să ne spovedim, să ne vedem cu prietenii, să ne întărim sufletește unii pe alții și dacă am uitat cât de rău a fost în perioada “carantinei”, înseamnă că am trecut prin necaz ca gâsca prin apă, nu am învățat nimic. Cei fără Dumnezeu măcar au învățat să folosească Zoom, să comande clătite pe internet și alte “tehnici” de cum să reziști într-o societate care interzice relațiile inter-umane directe. Dar noi, ce am învățat? Ce am schimbat în viața noastră și ce ne-am folosit din toate acestea?

Man Plans God Laughs – proverbe comentate

Man Plans God Laughs este traducerea în engleză a proverbului idiș Der mentsh trakht un got lakht. În română, eu traduc “Omul plănuiește, Dumnezeu rânduiește”.

Proverbul original sugerează, că Dumnezeu pur și simplu râde de om. Ca un Atotputernic care își exercită dreptul de intervenție, pune bețe în roate planurilor omului – cam asta ar fi o interpretare simplistă la prima mână. Evident că înțelesul este cu totul altul. Dumnezeu este Atotputernic și tot ce face – în legătură cu omul – este pentru binele omului, din dragoste de om.

Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.

Ioan 3, 16-17

Dumnezeu este iubire și iubirea este chiar ființa lui Dumnezeu. Iubirea umană, atât cât o poate înțelege prin experiență omul este doar măsura apropierii sau depărtării de Dumnezeu, de chemarea omului la asemănarea cu Dumnezeu. Iubirea teoretică, rațională, binele abstract este doar un ecou al unei memorii sau intuiții pe care omul căzut o are despre ce poate fi iubirea. Și ca orice ecou este doar o umbră de adevăr, doar o sugestie, doar o deformare. Căci tot ce există, inclusiv îngerii căzuți și oamenii pe care i-au tras și îi trag după ei sunt rezultatul iubirii, un potențial ratat, neîmplinit al unei iubiri inifinite care ar fi fost posibilă dacă nu ar existat căderea.

Dar să ne întoarcem la proverb și la ce ne spune el. În esență proverbul este un apel la realism. Realitatea ne învață că oricâte planuri am face noi, rareori se împlinesc și rareori apucăm să ne bucurăm de ele, rareori o lucrare planificată este dusă la capăt cum trebuie și apucă să dea roade, să-și împlinească rostul. De ce se întâmplă asta? Din lipsa de calcul. De cele mai multe ori calculăm greșit ce putem face și ne punem în cârcă proiecte prea mari. Proasta calculare este specifică mai ales caracterelor entuziaste dar nerealiste dar are a face și cu ambiția și mândria prostească de a face ceva care să dovedească ceva …

Este greșit dacă intepretăm proverbul ca un apel la un stil de viață de tip dolce vita … sau nihilist: orice-aș face, degeaba mă zbat că Dumnezeu va râde oricum de mine … În primul rând trebuie să înțelegem că orice facem, dacă este voia lui Dumnezeu se va face și orice facem, dacă nu este voia lui Dumnezeu nu prea are șanse să se facă. Uneori, Dumnezeu, dacă poate – și de multe ori poate – lasă voia noastră să se facă, deoarece libertatea noastră dictează. Unde nu mai dictează libertatea noastră este acolo unde libertatea noastră începe să lovească în libertatea altora.

Dar Dumnezeu nu este un garant al protecției libertății omului și lumea este doar un câmp de bătălie pentru războiul spiritual nevăzut care se duce pentru sufletele noastre. În istoria lumii și în istoria individului Dumnezeu intervine uneori și schimbă macazul în momentele și în locurile în care consideră de cuviință. Omul poate determina prin rugăciune, prin felul în care își trăiește viața, prin păzirea poruncilor și prin cele opuse acestora, locul și timpul unde Dumnezeu poate sau nu interveni. Singura garanție pe care ne-o poate Dumnezeu oferi este cea a unei judecăți corecte care va ține cont de toate.

Spuneam că poate proverbul este inrepretat simplist de unii ca îndemnând la neplanificare. Planificarea este bună și Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al ordinii. Haosul este uneori rezultatul lucrării diavolului care întunecă mințile oamenilor. Lipsa iluminării face ca o lucrare, un proiect să aibă loc la întâmplare sau împins de evenimente și mai puțin fără un plan, fara un cadru de desfășurare gândit.

Cum omul este creator, prin chipul lui Dumnezeu, atributul de creator vine la pachet și cu atributul de planificator. Așa cum Dumnezeu a creat lumea, omul tot ce face trebuie să aibă un plan, o idee. Asta pentru că altfel nu se poate. Poate cu excepția artei unde sunt unele idei cum că artiștilor le vine inspirația așa din … senin, din droguri sau anumite stări. Evident că diavolul poate inspira omul, dar în fapt, toata inspirația artistului vine din ce a acumulat, din cultura și experiența de viață, din contemplare și observare iar la majoritatea și din multă muncă și multe încercări. Artiștilor care cred că pot să facă mare brânză doar cu o bere în mână și uitându-se la Netflix le recomand să deschidă manuscrisele lui Eminescu sau să se uite pe ciornele lui Leonardo da Vinci.

Ce ne poate învăța un proverb care uneori e valabil și uneori nu e valabil. Este clar ca Dumnezeu iubește rânduiala dar este și clar că uneori oricât de organizați am fi noi, lucrurile nu se întâmplă cum vrem ci … altfel. Orice lucrare trebuie să aibă ca început intenția bună. Un lucru e bun dacă are un scop bun. Altfel spus, să aibă binecuvântarea lui Dumnezeu. Dar multe lucruri bune ies și din lucrări cu intenții deloc bune sau chiar malefice sau chiar diabolice. Arma nucleară a fost construită ca să distrugă dar fără centralele nucleare, omenirea nu ar fi ajuns unde este astăzi (deși nu știu cât de lăudat este punctul în care suntem …)

Concluzia propusă de mine aceasta este: orice facem să facem urmărind un scop dincolo de noi. Când mândria primează sau chiar acoperă o lucrare cu un scop bun, dacă intervine mândria, aceasta atrage ca un magnet dracii care încep să facă totul varză. Uneori, Dumnezeu acoperă și aceste căderi și devieri și pune umărul ca o lucrare să se termine cum trebuie, căci altfel, unde ar fi ajuns lumea? Marea problemă este însă ce facem noi ca Dumnezeu să nu râdă de planurile noastre, ba mai mult, chiar să le acopere golurile și să ne ajute să le împlinim?

Demonul eficienței

Ziceam într-unul dintre articolele anterioare că singura dogmă cât de cât coerentă a transhumanismului este eficiența. Însă este mult spus dogmă deoarece evident că noua religie este deocamdată în fașă, abia își construiește fundamentul și abia își clarifică obiectivele. Poate mai degrabă decât eficiența am putea să subliniem o atracție în gaura neagră a beneficiilor iluzorii ale progresului accelerat care va veni și va elibera umanitatea, ca și cum ditamai progresul de care am avut deja parte a făcut mare brânză. Ca un mic amănunt amuzant, când au fost introduse tractoarele și agricultorii se temeau că mecanizarea le va lua pâinea de la gură, temerile de progres erau calmate cu promisiunea că vor avea mai mult timp de practicat arte și de lectură … Oarecum, prin Netflix promisiunea s-a cam împlinit, deși un tânăr care păștea oile pe vremuri, seara se ducea la horă, dimineața vedea răsăritul și mânca mămăligă cu mâna foarte probabil era mult mai fericit decât sufletele pierdute de astăzi care se pierd în fantasmele virtuale ale jocurilor, filmelor și bulelor sociale.

Foarte clar se vede demonul eficienței la Iuda, când o ceartă pe femeiea păcătoasă care a vărsat mirul și se vaită că acel mir putea fi folosit pentru a-l vinde și a ajuta săracii. Și Bill Gates vrea să ajute săracii din Africa, de aceea le oferă vaccinuri gratuite care îi ajută să nu mai facă copii prea mulți și astfel să aibă mai puține guri de hrănit.

Se înțelege că eficiența oarbă în sine, fără un set de criterii de moralitate care nu pot converge decât dintr-un sistem filozofic sau dintr-o religie, este doar un slogan, un narativ în spatele căruia se pot ascunde măsuri drastice de închidere a oamenilor în casă, măsuri de suprataxare și pedepsire a celor care nu aderă la regulile noii lumi în care trebuie ca toți să contribuie pentru binele tuturor, etc. Și comuniștii doreau să fie eficienți, în sensul că propuneau ca toată lumea să trăiască bine nu doar cei care muncesc și care au proprietăți și averi multe. Ei gândeau – logic simplist, că dacă se împart bunurile la toți, va fi bine pentru toți. Ce nu au realizat – căci v-am zis, demonul nu bate cu mintea prea departe, întunericul nu poate vedea consecințele dincolo de asaltul imediat, este că fără o ierarhie și fără o judecată, simpla distribuire a unor bunuri și resurse nu are succes cu doar distruge fibra societății, așa cum s-a întâmplat și vedem că încă este sub semnul întrebării capacitatea unei națiuni trecute prin sânge de demonul roșu de a-și reveni.

Să vedem însă care ar fi promisiunile noului reset în cadrul dogmei eficienței. Păi în primul rând lupta cu virusul, fiind urgență medicală este cumva calul troian pe care se face marea trecere de la sistemul actual, de puteri regionale și alianțe supra-statale la o conducere și coordonare globală a lumii. Așa cum acum în plandemie OMS a fost farul călăuzitor care a dictat “măsurile” în toate țările indiferent de cine a fost la putere, tot așa cum vedea cum cadrdul impunerii globale a unor măsuri și trenduri va fi extins din domeniul medical în alte domenii.

Am urmărit zilele tercute un interviu cu Dr. Frederic Leroy, un profesor în “food science & biotechnology” la Vrije Universiteit din Olanda în care se discută pe larg de tentativa de interzicere la nivel global a consumului de produse de alimente și trecerea spre mancarea sintetică. Planul pare imposibil de implementat, fiind vorba de țări și regiuni cu legislații diferite, dar nebunii care conduc lumea, au mijloacele necesare pentru a împinge această turbare la limită, atacând practic chiar fizic specia umană. De aici se vede câd de diabolic este noul reset, când nu se mulțumește nici cu distrugerea psihologică a lumii prin lansarea acestui război de înfricoșare, nu se mulțumește nici cu loviturile puternice date tradiției prin distrugerea fibrei societății, a comunităților și a stilului de viață în cele din urmă, transformând omul din “animal social” (în cadrul lor de gândire, evident) în animal anti-social virtual. Următoarea etapă în marșul antihristic împotriva umanității este atacul asupra sursei de hrană. Totul sub stindardul “verde” al luptei cu poluarea. Bunăoară, vacile, oile și porci sunt rele deoarece fac bălegar mult și produc gaze de seră. În plus, mănâncă prea mult. Mâncarea sintetică, hamburgerii chimici propuși de Bill Gates sunt soluția. Și pentru a-și pune banii unde îi e capul ala descreierat, Gates a cumparat teren agricol masiv în SUA pentru a încerca pur și simplu să sechestreze capacitățile de producție agricolă a celei mai potente regiuni din lume – marile câmpii ale americii continentale din zona bazinului fluviului Mississippi unde pe lângă abundența apei necesare irigațiilor, posibilitatea transportului mărfurilor pe apă la costuri mici, face din SUA cel mai mare producător al lumii.

Iată deci doar încă un aspect periculos al viitorului care ne așteaptă post (sau în paralel) cu plandemia: războiul asupra mâncării. Noi românii suntem oricum obișnuiți ca să auzim de pesta porcină, gripa aviară și alte boli de animale, imediat cum scoatem nițel capul. În particular acest an iar avem parte de peste deoarece fiind secetă peste tot și noi având ceva producție de cereale, zootehnia din România mai putea tăia din decalajul față de vest. Dar prin măsurile colonialiste de control și manipulare de la vârful UE, ni s-a băgat pe gât pesta porcină și au fost exterminate nenumărate ferme de porci. În cazul nostru, motivul a fost și este economic, deocamdată. Dar imaginați-vă aceste capacități de control și comandă folosite acum pe motive economice în cadrul UE, când vor fi extinse la nivel global și vor fi folosite pentru impunerea politicilor globale de reducere drastică a consumului de carne și introducerea produselor sintetice, pe care cu greu le putem numi hrană chimică, de vreme ce sunt pur și simplu chimicale.

Cum apa răzbate prin crăpături și foarte probabil la nivel global se va împinge acolo unde se poate, singura opțiune pentru întârzierea și amânarea acestor planuri la nivel național în țara noastră este alegerea celor mai extremiste partide care propun măsuri care să meargă chiar până acolo la introducerea în Constituție a dreptului de a cultiva pământul și de a crește animale în propria curte ORIUNDE ai sta, la oraș sau la țară. După cum știm, neostaliniștii din USR deja sugerează că ar fi bine ca să nu mai existe proprietate și să avem totul la comun. De asemenea, vedem că în SUA și mai ales în vest, chiar la țară, oamenii nu mai au voie să crească animale pentru a nu deranja sonor și olfactiv vecinii. Din ce știu și pe la noi s-a introdus acea lege tembelă cu legea gunoului de grajd care taie drastic, mai drastic chiar ca în vest, dreptul de a face ce vreau pe pământul meu. Gogoașa cu producerea de mirosuri este penibilă câtă vreme autoritățile nu sunt în stare să construiască niște gropi ecologice. Cel puțin în Craiova, pute a gunoi ars toata vara și aerul e imposibil de respirat. Nu mai zic de marile fabrici ale corporațiilor internaționale care ne poluează pământul, aerul și apa freatică și care sunt tolerate. Comparatic cu cât poluează o vopsitorie a unui mare producător auto în zonă, bălegarul de la 2-3 vaci este zero. Dar după cum vedem legile sunt făcute să lovească între cei mici. Vacile sunt persoana non-grata în timp ce producția de automobile, cât mai multe, este de dorit.

Articole pe același topic:

Întrebări și răspunsuri despre Moș Crăciun

Întrebare: Există Moș Crăciun?

Da, bineînțeles. Iată un articol unde explic pe larg (cum explica Jonathan Pageau) existența lui Moș Crăciun.

Întrebare: Cine este Moș Crăciun?

Pe scurt, Moș Crăciun este o persoană reală dar nu este o persoană ca noi: fixată într-un loc și într-un spațiu. El nu are o prezență precisă într-un anume loc ci poate fi în locuri diferite în același timp. Ca persoană, Moș Crăciun are un fel anume de a se îmbrăca, are un fel anume de a vorbi și în general este îndrăgit mai ales de copii. Obligatoriu aduce cadouri.

Întrebare: De ce unii oameni nu cred în Moș Crăciun?

Majoritatea oamenilor și toți copiii cred în Moș Crăciun. Așa însă cum mulți copii nu înțeleg ce este electricitatea și deși când vor fi mari, vor înțelege măcar la ce e bună, tot așa mulți oameni mari nu îl mai văd pe Moș Crăciun și nu mai au urechi ca să audă ho-ho-ho-itul său, deși așa ceva nu i se întâmplă niciunui copil. Este nevoie de abilități speciale pentru a-l vedea și a crede în Moș Crăciun. Necredința în Moș Crăciun este ca o boală sufletească.

Întrebare: Moș Crăciun chiar aduce cadouri la toți copiii?

Da. Orice copil poate confirma că Moș Crăciun aduce cadouri, ba chiar și unii adulți primesc cadouri de la Moș Crăciun.

Întrebare: De ce Moș Crăciun nu aduce chiar toate cadourile de pe listă, uneor nici măcar unul?

Moș Crăciun are puteri deosebite: poate fi în același loc în același timp, poate trece pe la toți copiii într-o singură noapte, și ar putea să aducă chiar toate cadourile de pe listă. Problema este că uneori, nu toate cadourile pe care ni le dorim noi sunt bune dar mai ales trebuie să învățăm că în viață nu obținem chiar tot ce cerem și prin urmare Moș Crăciun ne aduce doar o parte din cadourile enumerate de noi pe listă, iar alteori ne aduce cadouri nasoale, care chiar nu ne mulțumesc. Asta este pentru că așa merităm – suntem prea mofturoși. Niciun cadou pe care ni-l-ar aduce Moș Crăciun probabil nu ne-ar mulțumi. Probelma este clar la noi.

Întrebare: De ce Moș Crăciun când vine acasă nu îl vedem, deși uneori îl vedem la școală, la mall sau prin alte părți?

La unii copii Moș Crăciun vine chiar acasă și aceștia vorbesc cu el. La majoritatea Moș Crăciun venea (înainte să-l interzică unii) chiar la școală și chiar la mall. Moș Crăciun vine acolo unde e primit. Dacă vine și noi nu-l vedem, este pentru că s-a nimerit să treacă când noi visăm. Dar să nu uităm: cel mai important lucru legat de Moș Crăciun este că acesta ne aduce cadouri!

Întrebare: Chiar știe Moș Crăciun dacă cumva nu am fost cuminți și nu ne aduce cadouri?

Nu, aceasta este o minciună. Moș Crăciun nu ne vede dacă nu suntem cuminți nu pentru că nu ar putea, dar așa cum nu ne place nouă să ne uităm la un film urât, tot așa Moșul nu vrea să vadă copii care nu sunt cuminți. Dar cadouri aduce la toți pentru că dacă ar ține cont de prostiile făcute de copii, nu ar mai aduce jucări la nimeni, deoarece orice copil face cel puțin o prostie.

Întrebare: Chiar are Moș Crăciun o fabrică de jucării?

Da, dar nu ar face față doar cu fabrica proprie. Moșul colaborează însă cu nenumărate magazine. Magazinele pot să confirme.

Trebuie BOR să recomande vaccinul?

Din start, răspunsul e ca biserica cu ale ei și doctorii cu ale lor. Este logic și simplu și aceasta ar fi soluția simplă. Dacă am avea păstori simpli și doctori simpli, însă la noi se întâmplă câte mai vrute și nevrute.

De vreme ce prelații nu sunt experți în sănătatea publică și nici în genetică și chiar de-ar fi, nu e datoria lor, este evident că nu se pot pronunța și nu pot nici recomanda nici nerecomanda vaccinul.

Pro

Pe direcția pro, am avea argumentul “să ascultăm de doctori”, că așa învățăm din Sfânta Scriptură. “Și doctorului dă-i loc că și pe el l-a făcut Domnul și să nu se depărteze de la tine, că și de el ai trebuință” citim la Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah 38,12. Problema e însă de care doctori ascultăm, pentru că unii recomandă și avortul. Deci una e să ascultăm de doctori – cum ne învață Biblia – și alta e să găsim doctori vrednici de ascultare, doctori care fac bine și care nu fac rău. Ori dacă în spatele vaccinului se află doctori nebuni care vor să modifice ADN-ul uman, având ca pretext, acest virus care poate alți doctori nebuni l-au produs în laboratoare, e normal să ascultăm de doctori? Nu ar fi deloc suspect și deplasat să nu ascultăm de doctorii în ziua de astăzi când mulți s-au pus în locul lui Dumnezeu și consideră că unele femei trebuie să facă mai puțini copii deoarece nu mai e loc de noi toți pe pământ.

Tot pe directia pro am avea pe cei care – dintr-o naivitate inexplicabilă – consideră că boala a fost o întâmplare și știința ne va salva de ea. Cam cum e cu o măsea – ne doare și apoi mergem la dentist care ne rezolvă, deci nu avem de ce să nu credem că și vaccinul e unul bun și nu există niciun risc.

Câtă vreme Cezarul ne promite că bisericile se vor redeschide și vom putea din nou face pelerinaje și proiecte europene, deoarece știința e de la Dumnezeu, trebuie să primim fără să ne mai punem semne de întrebare vaccinul ca să scăpăm o dată și să rezolvăm problema.

Contra

Pe direcția contra, avem teoria conspirațiilor care a prins rădăcini bune în rândul creștinilor: de vreme ce diavolul a răspândit atâta spaimă și durere în rândul oamenilor, este clar că acest virus este unul de natură demonică și e firesc că vaccinul nu va fi decât lucrătura acelorași duhuri. De altfel, nu trebuie să ai un IQ de 250 ca să realizezi că multe lucruri se leagă unele de altele dacă privim această criză ca o accelerare a marșului diabolic către un totalitarism tehnologic supra-statal în care identitatea umană – dar nu numai, inclusiv națională sau culturală – să fie eliminată și reformatată. Omul vechi care e femeie și bărbat trebuie resetat și transformat în om cu sex la alegere (dintre cele 13-30 sau 200 de noi genuri sexuale). Religia de asemenea, trebuie eliminată, mai ales dacă se opune noului și cere de exemplu interzicerea avorturilor.

Diavolul este în detalii

Am spus mereu cu privire la această boală că diavolul este în detalii. Vă rog să țineți minte acest apel la trezvie și veți găsi singuri noi și noi argumente. Am urmărit zilele trecute un documentar despre The Yorkshire Ripper – un criminal în serie din Anglia care a omorât între 1975 și 1980 13 femei și a rănit încă 9 în tentativele eșuate. Documentarul este disponibil pe Netflix dar este greu de urmărit din cauza bias-ului feminist: producătorii serialului doresc să pună eșecul poliției pe seama misoginismului, dar asta e altă discuție.

Povestea pe scurt este următoarea: un nebun omora femei seara pe stradă și poliția nu reușea să-l prindă. Avea ca teritoriu o zonă destul de mare. Indiciile erau infime și deși lucrau mii de polițai la caz, nu reușau nimic. Cazul a ajuns în presa și toată lumea vorbea despre el. Într-o perioada, criminalul trimitea scrisori poliției și chiar o înregistrare audio prin care îi tachina pe polițai. Poliția neștiind ce să mai facă, a ajuns până acolo să ceară ajutorul populației, popularizând înregistrarea audio, în speranța că cineva îi va recunoaște vocea. Printre alte măsuri, când s-a dovedit că țintele nu erau doar prostituate – cum părea după primele 3-4 crime – ci femei singure care ieșeau seara pe stradă și nu erau însoțite, poliția a instituit interdicție de călătorie după o anumită oră (23 dacă nu mă înșel) pentru femeile singure.

Anii ’80 erau anii “emancipării” pentru femeia britanică. O victimă chiar prezintă onest starea ei mentală: nu accepta să se simtă slabă, nu accepta să stea închisă în casă tocmai când femeile începuseră să prindă curaj și să se simtă … libere. Ei bine, unde vreau să ajung: când poliția a instituit această interdicție, au fost proteste masive ale femeilor și restricția nu a funcționat – evident că poliția nu putea controla toate străzile după ora 23 și să dea amenzi la femeile singure care nu respectau această interdicție. Deci vorbim de interdicție (curfew) nu recomandare care s-a dat încă după a 2-a sau a 3-a victimă. Cam similar cum a fost cu măștile la noi, mai întâi recomandare, apoi obligație. Dacă aceeași strare de libertate și curaj în fața autorității obtuze, s-ar fi manifestat astăzi, și dacă toți nu ar fi respectat recomandarea de a purta măști, poliția nu ar fi avut încotro și legea nu intra în funcțiune. Cam cum a fost de fapt cazul cu carantina, când nu toată lumea completa hârtii sau nu le completa cum trebuie și poliția deși dădea pe ici pe colo amenzi și deși presa pompa frica periodic anunțând miliardele de euro pe care le-a făcut statul din amenzi, după terminarea teatrului carantinei, amenzile au fost anulate, deoarece dacă se insista pe plata acestora, ar fi fost revoluție sau cel puțin desastru total – nu doar parțial – pentru partidele aflate la puteare.

Ce concluzie trebuie trasă din această poveste? Una ar fi aceea că din anii 80 până acum, dorința de libertate a britanicilor s-a erodat profund. De unde pe-atunci riscul era major – moartea – și sacrificiul cerut era infim – să nu umble noaptea aiurea singure femeile, acum situația este cu totul alta. Riscul infim de a muri de la virus (0.4% până la 55 de ani, 1.4% până la 65%, 4.6% până la 75%) pus în balanță cu toate celelalte (criză economică, despresie, spaimă, frici și bolile derivate din stres, însigurare, lipsa activității fizice, lipsa expunerii la soare etc) este evident că nu justifică nu doar închiderea parțială/totală și toată campania mediatică de fabricare și menținere a consensului actual dar cu atât mai mult nu justifică expunerea la riscurile unui vaccin.

Și totuși …

Mai există totuși o perspectivă pro-vaccin. Mântuitorul ne recomandă să fim vicleni ca șerpii. Adică să fugim când auzim zgomot ca să nu nimerim pe vreunul care să ne zdrobească capul. Adică, văzând nașterea și creșterea acestei mașinării infernale a dictaturii medicale care se prevede, ce sens mai are să ne opunem: să le facem hatârul și să luăm vaccinul, căci oricum noi creștinii trebuie să fim pregătiți pentru moarte oricând și dacă va fi să murim, Doamne-ajuta! – vom fi martiri iar dacă ne va crește o a 3-a ureche în caz că programarea ADN-ului e făcută greșit și în loc să elimine virusul, programarea prin ARN să lovească în altă parte, atunci vom primi orice probleme ca fiind de la Dumnezeu. Ce vină să aibă creștinii că ascultă de stăpânire? Noi să facem ce zice stăpânirea și ce se întâmplă să primim ca de la Dumnezeu.

Contextul

Contează foarte mult însă în ce context BOR e invitată (sau nu) să dea o recomandare. Una e să dea BOR recomandarea de vaccinare strânsă cu ușa de Cezar în contextul unui vaccinări obligatorii și alta e să se arunce BOR aiurea cu recomandările înainte ca vaccinarea să fie obligatorie și să fie pedepsită în caz că se opune.

Știu că poate nu avem prea mulți ierarhi străvăzători care să aibă darul profeției. Dar este logic și de bun simț că vaccinarea va fi obligatorie: planul este să înceapă facultativ – deoarece oricum nu ar face față să vaccineze acum sau inițial toată populația și apoi, pe măsură ce alte țări vor introduce această obligativitate și pe măsură ce populația va fi pregătită psihologic, va urma să ne aliniem și noi (la obligativitate). Abia atunci BOR va fi strânsă cu ușa.

Necunoscute

Fac mereu apel la discernământ (direct sau indirect) și la atenție la detalii, la context, la amănunte. Nu am pierdut deloc în vedere că noi nu știm ce se alfă în spatele ușilor închise și de ce un ierarh al BOR crede că Dumnezeu i-a luminat pe oameni ca să inventeze acest vaccin în timp ce altul, face apel ca populația să nu se vaccineze.

Chiar dacă nu știm, este însă clar: în capul campaniei de vaccinare avem un militar – semn că vaccinarea se va face cu tancurile dacă va fi nevoie. Nu aiurea, în această perioadă s-a făcut un sondaj ca să se vadă în ce instituții mai au românii încredere. Cifrele încrederii în Dumnezeu și tot-cam-pe-acolo în Biserică sunt zdrobitoare și este clar că succesul campaniei va depinde de raportarea bisericii.

Nu este deci deloc ilogic ca o instituție a statului cu încredere infimă din partea populației (Raed Arafat, de exemplu) să își îndeplinească scopurile, folosindu-se de ce pârghii de control și autoritate are asupra unei alte instituții cu autoritate mai mare (Biserica și Armata). Și din acest motiv au pus un militar în fruntea campaniei, nu pentru capacitățile sale organizatorice ci pentru “a da încredere”.

Întorcându-ne la diavolul din detalii, tocmai faptul că o mână de oameni ascunși – nu știm cine sunt, Arafat e un pion, dar decidenții sunt clar undeva departe, deoarece fenomenul discutat aici este unul global – decid că vaccinul este bun pentru populație și orice mijloc de impunere a acestuia trebuie folosit, ar trebui să dea de gândit. Ce se întâmplă în România este un pattern global: puteri ascunse, discrete, secrete, decid că vaccinarea trebuie făcută – indiferent de riscurile reale ale virusului, indiferent dacă deja se cam epuizează puterea acestuia, indiferent dacă Vitamina D distribuită la nivelul întregii populații ar fi înjumătățit numărul de cazuri cel puțin și ar fi scazut de 3 ori numărul de morți – , chiar dacă deja am atins un procent de aproximativ 50% al infectării populației. Urgent, rapid, vaccinul trebuie făcut, chiar dacă este realizat warp-speed și chiar dacă deja unele țări dau înapoi.

Are diavolul un plan?

În final doresc de asemenea să reamintesc o idee subliniată și în articole anterioare: diavolul nu are un plan, este oportunist, se folosește de orice pentru a face rău omului, încearcă să exploateze orice adiere de vânt în favoarea sa. Această neoboseală și perseverență a diavolului a fost descrisă în Biblie prin versetul “Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (Petru I, cap 5#8).

Inițial, când virusul a pornit în China (cu sau fără ajutorul său), diavolul a îndemnat țările să tărăgănească măsurile care trebuiau luate rapid pentru a opri virusul în China (cum s-a întâmplat anterior cu Sars v1). Pentru asta s-a folosit de minciuni, de propagandă și de prostia politicienilor. Multor politicieni le era teamă să închidă granițele deoarece votanții lor veneau din afară în țară, de exemplu, și închiderea granițelor – deși ar fi limitat drastic răspândirea virusului – i-ar fi afectat la vot. Alții, în rătăcirea lor, au pus virusul pe seama unor conspirații externe (ca în Iran) împotriva țării lor. Atât de importanți se credeau conducătorii Iranului încât prin Martie-Aprilie când Iranul era în primele țări lovite puternic, aceștia acuzau SUA că lansează propagandă în rândul iranienilor pentru a destabiliza regimul care se afla în alegeri în acea perioada și supraviețuise protestelor masive cu ceva timp în urmă.

Mai apoi diavolul, s-a folosit de puterea de portavoce a presei și a băgat frica în oameni prin prezentarea sumară și neconcordantă cu realitatea a evoluției infectării, a cazurilor și a morților în anumite țări. Pe lângă haosul și prostia politicienilor care au ajutat răspândirea (vezi carantinarea nordului Italiei care a dus la aglomerație pe toate mijloacele de transport și în magazine, ceea ce a ajutat și mai mult răspândirea virusului), diavolul a reușit să facă din taur balaur, prin felul de raportare a morților: din dorința de a sublinia pericolul acestui virus (dar și din varii multe alte motive), doctorii clasificau o moarte ca Covid, chiar pentru bolnavi de cancer terminal, care altă dată, dacă făceau gripă și mureau, nu erau trecuți la morți de gripă ci la morți de cancer.

O altă etapă de succes a diavolului a fost izolarea oamenilor. După introducerea spaimei, diavolul s-a bucurat să îi separe pe oameni, să taie fibra societății. Drumul spre iad e pavat cu intenții bune este probabil cea mai clară expresie care poate prezenta ceea ce doresc să spun: s-a bucurat diavolul că bunicii nu-și mai văd nepoții, s-a bucurat că copiii nu mai pot merge la școală să se joace împreună, s-a bucurat când oamenii erau speriați și goleau rafturile magazinelor, s-a bucurat când s-au închis parcuri, biserici, stadioane, teatre. S-a bucurat chiar și când oamenii nu mai mergeau la bar sau la restaurant, unde oricum tot el le-ar fi fost alături, dar răul are mereu un plan mai rău pentru om: cei care își înecau necazul în băutură, o puteau acum face singuri acasa, fără să aibă măcar pe altul lângă ei cu care să bea. S-a bucurat diavolul și când șocul economic a distrus viețile a milioane de oameni prin stresul provocat de perspectiva șomajului, a falimentuli finanțelor, a perspectivei imposibilității de a plăti ratele etc. Izolarea și însingurarea de bună voie (mai mult sau mai puțin) a oamenilor a fost doar oportunitatea pe care diavolul a folosit-o. Evident că nu toți s-au aliniat, nu toți au cedat sugestiei, însă cei mai mulți nu au avut încotro.

Acum că virusul e pe trecute, diavolul mai încearcă să fructifice timpul rămas (căci Dumnezeu va ridica și această cruce) prin ce mai poate: fie cu vaccinuri (și/sau medicamente) diabolice, fie împiedicând vaccinurile (și/sau medicamentele) binecuvântate de Dumnezeu să își îndeplinească rolul de vindecare. Aceasta pe plan medical. Dar, după cum am spus, diavolul fiind perseverent și neobosit, lucrează pe mai multe planuri simultan. Și pe plan politic, și economic, și financiar. De aceea auzim de “noul reset”, de aceea auzim de modificări legislative strigătoare la cer care în alte vremuri nu erau acceptate de populație (vezi introducerea în Germania a dreptului poliției de violare nejustificată a domiciliului sau vezi interdicția de a filma poliția în Franța).

Poate însă cel mai important mijloc de influență câștigat de diavol cu ocazia acestui virus este mașinăria de produs tulburare. Fie că vorbim de televiziuni, fie că vorim de presa pe internet, fie că vorbim de rețelele sociale care încă mai permit o exprimare liberă dacă folosim un limbaj codat, fabricarea fricii se face extrem de ușor și oamenii nu mai au capacitatea să reziste, căzând ușor pradă în capcana diavolului. Marea transformare care s-a reusit, este aceea de a induce o frica groaznică doar prin știrile propagate. Acum ni se pare firesc să credem că dacă se anunță la TV că virusul există, noi să credem, deși nu am văzut pe nimeni cu virusul pe lângă noi și nu am luat încă cunoștință de cum se manifestă acesta. Dar nu doar să credem în existența virusului anunțat la TV ni se pare firesc, ci primim – conștient sau nu, cu voie sau fără voie – și alte sugestii (cum că sunt șanse să murim și noi, așa cum mor aia pe la ATI).

Au fost vremuri când puterea de sugestie a știrilor era zero. Am mai povestit cum sora bunicii mele nu credea că există avioane care aruncă bombe din cer. Când bunica s-a refugiat la țară, lângă Craiova, în timpul bombardamentelor nemților (sau americanilor – asta nu mi-a spus) s-a întâmplat următorul fenomen. Bunica care venise de la oraș și care văzuse convoaie militare și poate chiar auzise tunuri, era foarte fricoasă. Și când a auzit avioanele trecând, a luat copiii și i-a ascuns în șura din grădină, de frică că avioanele pot trage sau bombarda casele. Poate chiar auzise la radio știri. Sora ei mai mică, neavând nicio informație legată de război decât din poveștile bunicii mele și poate ale altor săteni, nu credea și nu știa cum pot avioanele să dea cu bombe. Și când au trecut avioanele, sora bunicii și-a dat jos basmaua din cap și alerga pe camp fluturând basmaua către avioane și strigând: “Dați bă, și pe-aici!”. Poate era și țicnită, deși din povestirea bunicii nu am dedus asta. Iată deci ce înseamnă să nu ai mecanismele de înfricoșare “la distanță” cum ar fi televiziunea și internetul și să ai mintea setată să creadă doar ce vede.

Într-adevăr, au existat nenumărate reacții și o oarecare rezistență în rândul oamenilor, mai ales la cei simplii, la cei care nu au o meserie unde să folosească calculatorul sau unde să stea mult timp la TV și să pună botul la toate prostiile și manipularea prezente acolo. Cei care au negat existența virusului au fost batjocoriți și umiliți. În cele din urmă, aceșia au avut însă dreptate, dacă ne uităm la cifrele actuale cu rata mortalității. Virusul nu a existat – acel virus mortal care ne băga pe toți în groapă, care era de 100 de ori mai nasol decât gripa, care se transmitea misterios, chiar și prin conductele apei menajere etc. Acel virus nu a existat într-adevar, ci un virus cu o rata a mortalității de 0.4% până la 55 de ani, adică de 4 ori mai mult ca gripa, adică cam cât pneumonia.

Ce este nou în artileria diavolului, nu este manipularea și tehnicile de control ale populației. Mai nou, este transformarea întregii lumi în experimentul Pitești – după profeția Pr. Justin Pârvu. Foarte puțini știu ce a însemnat fenomenul Pitești. Pe scurt, diavolul roșu nu s-a mulțumit să îi omoare pe cei care nu i se închinau ci dorea ca aceștia să “se convertească” și să se închine lui. Opozanții sau mai bine zis nealiniații, erau băgați la zdup și supuși unui proces de re-educare (convingere de existența virusului și supunere la măsurile “recomandate” de specialiști – i-am spune în zilele noastre). Reeducarea avea specific că se făcea prin teroare. Dar teroarea nu era aplicată de gardieni (pionii autorității centrale) – așa cum în ziua de astăzi nu prin amenzi sau prin constrângere ne vor convinge să ne vaccinăm. Ci teroarea se făcea prin pușcăriași (deci oameni de lângă noi, care trăiesc cu noi în aceeași pușcărie) care erau ei înșiși în proces de convertire. Cel care stă la coadă la bancomat în spatele tău, te poate certa dacă nu porți mască și îți poate repeta toate mantrele lui Arafat. Oricare dintre colegii de serviciu te poate ostraciza dacă nu îți vei face vaccinul. Vei găsi cu ușurință cel puțin unul care îți va expune mai întâi procesul convertirii lui – cum nici el nu credea în virus și apoi a făcut virusul și cum era să moară. Acesta te va pune ulterior la zid dacă vei încerca să rămâi în continuare nealiniat.

Spre deosebire însă de comunism, doctrina (religia) oficiala nu este una stabilă, clară și bine conturată. Autoritatea poate oricând schimba doctrina. De exemplu: măștile nu sunt bune, mai apoi sunt bune; efectul de turmă de 80% ne va scăpa, deci hai să acceptăm o carantinare acum ca să nu moară mulți, “să ținem curba jos” pentru ca apoi, să nu se mai zică nimic de efectul de turmă ci să se pompeze pe vaccin, argumentând că virusul poate reapare, nu există imunitate, anticorpii scad și trebuie vaccinare periodică. Singura constantă în paralela cu fenomenul Pitești este supremația totală a autorității. Autoritatea nu poate să greșască deloc, deoarece argumentele sunt “dovedite științific”.

Fenomenul Pitești mai avea ceva specific. Victimele – nealiniații la bolșevism – erau amețiți într-un asemenea hal încât nu mai știau cine sunt și pe ce pământ trăiesc. Bătaia brutală era folosită atunci – manipularea dezlănțuită și totală este folosită acum. Identitatea individului era ștearsă complet: uita cum îl cheamă, din ce familie vine și ce filosofie de viață are. Așa se face că vedem în ziua de astăzi ditamai doctor virusolog care pleacă capul când intră în hypermarket pentru ca pândarul medical să îi ia temperatura cu un scanner chinezesc cu marjă de eroare de 4-5 grade. Deși gestul nu are niciun sens și acel doctor poate avea nenumărate argumente de ce scanarea temperaturii este inutilă, cu siguranță el este convins că ce face este bine și nu mai crede propriului instinct și propriilor deducții medicale, supunându-se – din cauza presiuni mașinăriei de fabricat consens – autorității.

Întorcându-ne la titlul articolului, mai am doar un lucru de zis. În război, când o armată este atacată și se află în inferioritate, un comandant priceput, reușește să își ferească soldații de la o moarte stupidă, deturnează capcanele inamicului, organizează o retragere în siguranță – dacă este capabil și dacă are posibilitatea lovește maxim inamicul cu posibilitățile pe care le are. Dacă vreun creștin acum nu vede că suntem în război cu întregul iad dezlănțuit asupra umanității, se înșală amarnic. Și dacă crede că vreun om ne poate ajuta, blestemat este!

Blestemat fie omul care se încrede în om şi îşi face sprijin din trup omenesc şi a cărui inimă se depărtează de Domnul. Acela va fi ca ierburile pustiului şi nu va vedea când va veni binele, ci va locui în locurile arse ale pustiului, în pământ neroditor şi nelocuit.

Ieremia 17#5-6

Pro și contra Moș Crăciun

Problemele actuale pe plaiuri mioritice sunt mari și grave și chestiunea lui Moș Crăciun poate părea trivială, similară discuțiilor despre sexul îngerilor din vremea asaltului asupra Constantinopolelui, dar nu este deloc așa: fără înțelegerea puterii simbolismului nu ne vom putea nici da seama pe ce lume trăim și nici nu vom putea să facem lumea în care trăim mai bună și nici să ne pregătim mai bine pentru lumea de dincolo care urmează acestei lumi.

Bunăoară, în rândul ortodocșilor avem două tipuri de atitudini relative la Moș Crăciun: respingere totală și acceptare entuziastă pietistă. Voi da un exemplu de respingere totală, din partea Pr. Gheorge Anitulesei cu o scurta expunere a argumentelor sale, urmând să prezint puțin mai pe larg o tâlcuire simbolică a lui Jonathan Pageau, un creștin-ortodox din Canada.

Pr. Gheorge Anițulesei este drastic împotriva lui Moș Crăciun (dar nu numai – și împotriva Moș Nicolae și împotriva unor manifestări de Crăciun nepotrivite) din următoarele motive:
– Moș Crăciun este un obicei neortodox;
– se înșală cei care cred că primindu-l pe Moș Crăciun, țin și atrag oamenii în Biserică;
– nicăieri în cărțile de predici și didahii ale sfinților din trecut, nu există nicio referință la Moș Crăciun;
– aceste obiceiuri cu Moș Crăciun înlocuiesc obiceiurile noastre creștine: Crăciunul a ajuns o sărbătoare pentru pântece și petreceri.

Poate ar fi totuși corect să menționăm și o poziție “moderată” aflată la mijloc între respingere și entuziasm: cei care acceptă pe Moș Crăciun, “de dragul copiilor”, ca sa nu îi priveze pe copii de o bucurie mare care nu le poate afecta cu nimic credința. Dar, după părerea mea, această poziționare este superficială și se încadrează mai mult la categoria entuziaștilor care îl acceptă cu brațele deschise pe Moș Crăciun deoarece dacă e bun pentru copii, de ce nu ar fi bun și pentru cei mari iar dacă nu e rău pentru copii, de ce ar fi rău pentru cei mari? Deci, nu avem alte comentarii legate de cei plasați “la mijloc”.

Trecând la Jonathan Pageau, doresc să dau mai întâi linkurile câtorva youtube-uri pe care acesta le-a realizat de-a lungul anilor pe tema Crăciunului și a lui Moș Crăciun pentru a le fi utile celor care înțeleg engleza și doresc să consume la sursă informațiile pe voi încerca să le sumarizez din aceste video-uri în continuare:

  1. Santa Claus and the Tooth Fairy Exist
  2. The Problem with Monotheism | Santa and The Tooth Fairy Exist pt.2
  3. Christmas as The Anchor of Reality
  4. Symbolism of the Christmas Tree
  5. Symbolism of Christmas | The Ass and the Ox
  1. Moș Crăciun există!

În primul rând, Jonathan e de părere că Moș Crăciun există! Nu există un cerc pătrat sau o apă uscată, însă Moș Crăciun există, în mod evident. Sunt Moș-Crăciuni peste tot; sunt tipi care se îmbracă în Moș Crăciun, avem ornamente, decorații, sunt povești despre Moș Crăciun, cântece, sunt toate aceste lucruri care îl sărbătoresc pe Moș Crăciun. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem nu este dacă Moș Crăciun există ci dacă acesta există, în ce manieră există? Într-un mod similar putem pune întrebarea și despre Dumnezeu: în ce fel există Dumnezeu? Sunt lucruri care există dar care nu sunt la nivelul unei realități concrete, la nivelul unei cești de cafea sau la nivelul unui creion pe care îl pot lua în mână și pot zice: iată-l că există. Adică există lucruri care există la diferite niveluri ale ființei, care nu au corpuri limitate, conținute, cu margini bine definite. La fel putem spune și despre concepte: dragostea există dar nu o poți pune într-o sticlă. Moș Crăciun există într-o maniera chiar mai imediată (apropiată) decât dragostea, deoarece știm cine este Moș Crăciun, știm cum se îmbracă, știm când vine și ce aduce, avem cântece despre el, avem evenimente care îl sărbătoresc (mai puțin în plandemie), etc.

Mulți oameni se străduiesc să înțeleagă că ființele nu sunt evidente, nu este foarte evident cum poți defini precis (cuprinde) o ființă. De exemplu, un om are părți: inimă, mâini, picioare, etc. Mai există apoi ceva, omul este o persoană care le ține pe toate împreună, care ne ajută să îl vedem pe om ca fiind un întreg. Un om poate chiar adăuga lucruri noi la sine care ne pot ajuta să identificăm acea persoană: un tatuaj, un machiaj, o tunsoare, o haină într-un anume stil etc. Chiar dacă aceste adăugiri nu sunt complet atașate de persoană sunt într-o oarecare măsură parte din persoana acelui om.

Moș Crăciun îl putem vedea în același fel: are elemente ale persoanei care manifestă ființa lui Moș Crăciun. Toți știm cine este Moș Crăciun, ce reprezintă, care este scopul lui. Într-adevăr corpul lui Moș Crăciun nu este la fel ca corpul nostru. Făcând paralela cu corpul uman alcătuit din părți, în cazul lui Moș Crăciun, părți din corpul lui Moș Crăciun le vedem în diverse imagini, fotografii din cărți, reclame, de la mall, de la televizor, din povești etc. Și noi avem proiecții ale noastre în fotografii, în profilele de pe rețelele sociale etc. Când un bărbat se îmbracă într-un costum de Moș Crăciun, el îl manifestă pe Moș Crăciun (îl instanțiază) în acel moment. El este parte a lui Moș Crăciun deoarece participă la ființa lui Moș Crăciun în momentul în care se îmbracă în costum de Moș. Ba mai mult, putem chiar vorbi cu Moș Crăciun! Dacă un copil merge la mall și stă în poala lui Moș Crăciun, ce va vorbi cu acesta? Moș Crăciun îl va întreba dacă a fost cuminte, ce își dorește drept cadou și copilul îi va răspunde. Important de înțeles este că în acel moment, copilul nu vorbește cu Costel care s-a îmbrăcat într-un costum de Moș Crăciun, ci copilul vorbește cu Moș Crăciun. De asemenea, nu Costel îi răspunde copilului, despre cum a ajuns el fără bani de cadouri și trebuie să rezolve problema și mai are și o petrecere deseara, ci Moș Crăciun îi răspunde copilului. Dacă Costel începe să se plângă copilului despre problemele lui personale sau vorbește aiurea și face glume proaste, Moș Crăciun se dilueaza, dispare, și copilul își va da seama că nu mai vorbește cu Moș Crăciun. Copilul nu îl va mai recunoaște pe Moș Crăciun și Costel va înceta să fie parte a trupului lui Moș Crăciun.

Celui care neagă în continuare existența lui Moș Crăciun, Jonathan îi pune în față următoarea paralelă. Așa cum tu zici că Moș Crăciun nu există, dacă eu vorbesc cu tine și îți pun o întrebare și tu îmi răspunzi, eu pot zice: nu tu îmi răspunzi, ci gura ta. Este asta însă adevărat? Nu, gura este doar unealta prin care îmi răspunzi la întrebare. La fel, Costel și alții ca el care se îmbracă în Moș Crăciuni și fac toate cele, sunt uneltele prin care Moș Crăciun se manifestă, se exprimă în lume. Moș Crăciun este o ființă destul de coerentă: are o personalitate, are un mod de a vorbi, poți discuta cu Moș Crăciun și acesta să îți răspundă. Omul ca persoană nu este nici el perfect conturat, ci este suma unor idei, unor influențe. Există deci ceva care definește o persoană, există ceva care unește toate aceste elemente și le pune împreună într-o ființă consistentă, astfel încât când discutăm cu acea persoană recunoaștem cu cine vorbim.

În continuare, Jonathan prezintă un episod interesant și folositor despre cum pot părinții să explice copiilor că Zâna Măseluță există.

Cum funcționează ființele? Ce face o ființă să fie o ființă? Ce înseamnă pentru o ființă ca să existe? Ce înseamnă să spunem că anumite orașe au o anumită personalitate? Că unele orașe au anumite elemente care le fac unice? Putem apoi înțelege de ce în Biblie se spune că fiecare oraș are un înger păzitor? Deoarece un oraș poate spune ceva, poate vorbi coerent, poate spune lucruri care ne ajută să recunoaștem că acel oraș ne vorbește. Evident, nu se primește la primul nivel această argumentare. Ființele sunt grupate într-o ierarhie și la fiecare nivel sunt proprietăți specifice acelui nivel. Există un mister al înțelegerii acestui adevăr: și noi suntem făcuți din părți așa cum și un oraș este făcut din părți, dar noi avem un număr și un fel de părți care lucrează într-un fel pe când orașele au și ele părți dar care sunt făcute în alt fel, se manifestă într-un alt fel și au un scop diferit în cadrul întregului. Cert este că așa cum noi suntem unici, și orașele sunt unice. Și așa cum noi vorbim și orașele vorbesc, așa cum și țările vorbesc. Tot așa, în mall ne putem întâlni cu Moș Crăciun și putem vorbi cu el. Când întâlnim un polițai și vorbim cu el, se manifestă același fenomen. Dacă Costel polițaiul, când vorbim cu el, vorbim cu Costel, asta e o problemă, autoritatea este subminată, ierarhia este alienată și dezechilibre încep să se manifeste.

4. Simbolismul Bradului de Crăciun

Auzim deseori că multe tradiții creștine au origine păgână. Sau dacă nu sunt păgâne, sunt noi, recente, sau cum mai auzim noi pe meleguri mioritice “de import”. Ce trebuie însă să înțelegem este mecanica motivelor pentru care o tradiție devine importantă. Uneori contează detaliile istorice ale formarii sau importului unei tradiții dar uneori nu contează. Ce este mai important este însă motivul pentru care o tradiție anume a fost importată, de ce musai acea tradiție a fost importată și nu alta. În motivul asimilarii unei tradiții putem să vedem și patternul (modelul). În cazul bradului de Crăciun vedem că patternul este însăși o reprezentare a realității, a lumii văzute (dar nu numai). Să detaliem …

Un brad de Crăciun are unele proprietăți prin care se definește. Bradul (pomul) trebuie să aibă o formă conică, similară unei piramide. Ce punem în vârful unui brad (pom) de Crăciun? O stea sau un înger (mai puțin pe la noi, probabil perioada comunistă a reușit să extermineze complet tradiția îngerului din vârful bradului). O stea / un înger sunt însă cam același lucru. În Vechiul Testament, cuvintele pentru stea, înger sau rege sunt fie același cuvânt, fie cuvinte din aceeași familie. Atât steaua cât și îngerul sau regele reprezintă capul / vârful / șeful (principality) unei ierarhii de manifestare. Pomul de Crăciun cu forma sa de piramidă întruchipează ierarhia întreagă. Ideea de piramidă sugerează că avem 1 sus, în vârf și se coboară apoi jos la mai mulți. Apoi, ce mai avem pe brad? Avem betele/ghirlande/panglici care sunt înfășurate în jurul bradului înconjurându-l circular care cuprind întreaga ierarhie (de sus până jos). Acestea se manifestă prin prezența la periferia ierarhiei, constituie o graniță care ține unită întreaga ierarhie. Ce mai avem pe brad? Ornamente. Ornamentele, sub formă de globuri sau luminițe prinse de crengi sau alte decorațiuni, reprezintă lucruri prețioase, obiecte strălucitoare care sunt presărate în brad, așa cum misterele realității sunt presărate în jurul nostru în lume. Pentru ca ceva să existe, pentru ca ceva să apară pe orizontul fenomenologic, trebuie să aibă o identitate tainică, o scânteie ascunsă care îl instanțiază în realitate, în încropește într-un întreg, îl face să devină o entitate. Aceste lumini și ornamente strălucitoare sunt o imagine a felului în care realitatea ni se desfășoară în fața noastră și cum aceste mici puteri, mici esențe sunt ascunse în lumea înconjurătoare. Vedem ierarhia însăși ca fiind plină de lumină: lumina care se pogoară de sus umple întreg pomul și ne arată comorile ascunse ale lumii.

Dar sub brad ce punem? Darurile! Darurile sunt împachetate, ascunse: iar asta este poate cel mai important aspect. Aici Jonathan menționează și o evoluție interesantă legată de daruri: nu cu multe generații în urmă, darurile de sub brad puteau conține nu doar cadouri / bucurii ci și puteau fi răsplata unui comportament negativ (un cărbune de exemplu – bineînțeles împachetat pentru a conserva ideea de mister). Similar cumva cu nuiaua în cazul lui Moș Nicolae. Acum s-a păstrat însă doar componenta pozitivă, pachetele conțin doar daruri. Bănuiala mea este că componenta negativă, când a existat, era doar un element ludic la care s-a renunțat însă astăzi tocmai din cauza involuției emoționale a oamenilor care pot fi ușor atinși de cele mai nesemnificative gesturi, neavând capacitatea să treacă cu ușurință peste vorbe, cuvinte, gesturi ci deseori dându-le mai multă importanță decât faptele. Alternativ acestei teorii, putem și specula că poate oamenii s-au îmbunătățit și sunt plini de compasiune și dragoste pentru aproapele, de aceea cadourile tip cărbune sau nuia au dispărut.

Important legat de daruri / cadouri este însă faptul că acestea fiind împachetate și conținutul fiind ascuns ele reprezintă potențial, sunt o instanță a unui potențial. Orice dar poate fi într-o cutie care încă nu este relevată, orice bucurie. Fiind însă împachetate, ascunse, ele produc un suspans, o stare de așteptare și de visare. Cadourile, ca și ghirlandele din brad, reprezintă comorile care sunt ascunse în realitate, unele vizibile, strălucitoare, altele ascunse. În haosul lumii căzute există unele comori ascunse care reprezintă frânturi de ordine. O altă tradiție legată de daruri – care nu este importată la noi – este punerea acestora în ciorapi. Darurile puse în fundul unui ciorap sunt ca bucățica de aur pusă la fundamentul realității fenomenologice. Interiorul unui ciorap este o zonă ascunsă, terminală, iar ciorapul este acela cu care piciorul calcă pe pământ, pe realitatea concretă, tangibilă.

Pentru a înțelege de ce cadourile sunt ascunse sub brad sau în gaura unui ciorap trebuie să menționăm și momentul în care are loc Crăciunului: de solstițiul de iarnă, momentul în care soarele coboară din ce în ce mai jos și zilele se fac din ce în ce mai mici. Pe măsură ce ne apropiem de Crăciun, ne întrebăm: oare se va opri soarele din coborâre? Oare ne va cuprinde de tot întunericul? Ce se va întâmpla? În cel mai de jos moment, la solstițiu, acolo va avea loc însă o inversiune. Așa cum sub bradul de Crăciun avem ascunsă o comoară, asemenea darurilor ascunse sub brad, împachetate, care așteaptă să fie deschise, lumina nu va fi biruită de întuneric. Bucuria darurilor, sugereaza Pageau, este reprezentarea – în tabloul bradului de Crăciun – a nașterii Pruncului care a adus lumina în lume și a umplut-o de daruri.

În continuarea video-ului, Pageau face o paralelă între Nașterea Mântuitorului și nașterea lui Moise, dar și între ierarhia pomului de Crăciun și icoana Nașterii Domnului despre care are însă un alt video și despre care poate vom vorbi altă dată.

În continuarea articolului voi face câteva considerațiuni personale atât despre Moș Crăciun cât și despre simbolismul lui Pageau și voi încerca să fac un slalom neobositor de urmărit printre ele.

În primul rând, doresc să deconstruiesc rapid o eventuală argumentare: ce nevoie avem de brad? Importante sunt altele: spovedania, împărtășania, colindele, etc. Pageau menționează clar: bradul are o importanță mică, nu poate fi pus la același nivel cu Crezul, de exemplu. Sunt însă unele aspecte pozitive ale înțelegerii – și acceptării – interpretării simbolice a bradului, care nu trebuiesc neglijate. În primul rând este exersarea simțului de întelegere în general a simbolurilor. Celor care nu și-au dat încă seama, le spun pe șleau: puterea simbolică este o putere reală, pusă de unii masoni chiar pe același nivel cu puterea militară și economică. Dacă ne deschidem ochii, în jurul nostru, peste tot vom vedea simboluri. Reclamele TV sunt pastile concentrate de simboluri, mitingurile electorale, concertele de muzică, manifestările sportive, chiar și felul cum sunt plasate produsele la raft nu au doar un rol utilitar, nu emit doar conținutul de bază în sine ci vin la pachet cu nenumărate alte informații / sugestii / sentimente / stări de spirit care sunt împachetate prin simboluri. Nu mai continui, cred că este clar că noi oamenii funcționăm nu doar la nivel rațional, ci oricât de mult am încerca să ne limităm la rațiune, felul cum este mintea noastră alcătuită ne împiedică să fim imuni la simboluri și să nu fim afectați de ele. Putem însă să fim conștienți de existența puterii simbolice și să vedem altfel lumea sau să ne scoatem singuri un ochi și să rămânem parțial orbi, fără perspectivă stereoscopică, deși probabil pierdem mult mai mult decât aceasta.

Problema substituirii

Se pune onest problema dacă nu cumva – în ciuda semnificației simbolice a în tradiția creștină – bradul și Moș Crăciun înlocuiesc sau diminuează sărbătoarea în sine. Pun însă întrebarea: ne-am dori un Crăciun sărbătorit doar de 2% din români cât este cifra ortodocșilor care merg la biserică duminică de duminică? Pe de altă partă, să nu excludem și posibilitatea raportării de pe planuri total diferite la simbolistica sărbătoririi Crăciunului: cu siguranță pentru cei care nu mai au conexiune cu creștinismul, sensurile, rosturile și înțelesurile sunt cu totul altele sau sunt la un alt nivel de importanță. Crăciunul este o sărbătoare care a cucerit întreaga lume și nu cu puterea armată, având succes chiar mai mult decât poate convertirea la creștinism. Sunt mult mai multe miliarde de oameni care sărbătoresc Crăciunului decât sunt creștini și este evident că există o disonanță a simbolismului dacă îl privim unitar – atât din punct de vedere al creștinului ortodox “practicant”, cât și din punctul de vedere al ateului care vede în Crăciun o ocazie să fie “aproape de cei dragi”, ignorând “restul”. Dar oare chiar așa este? Lumina care se propagă de sus, de la stea, și acoperă tot bradul de sus până jos nu înseamnă oare că vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului lumii ajunge până în toate colțurile pământului? De ce să nu ne bucurăm împreună cu cei care deși nu cred în Dumnezeu sau au alte credințe sau cred “în felul lor”, noi acceptând simbolistica bradului și acceptându-l pe Moș Crăciun, să ne punem sub aceeași lumină alături de ei? Totodată, cine poate spune cu certitudine că sărbătorirea Crăciunului așa cum se face astăzi a înlocuit sau a diminuat sărbătorirea veritabilă – cum ne-o imaginăm noi, cei care ne îndoim de Moș Crăciun – a praznicului Nașterii Domnului? Și mai presus de această întrebare: ce ne împiedică pe noi să trăim cum trebuie praznicul și de ce trebuie musai să negăm și să renunțăm la această tradiție (nouă sau importată de la păgâni cum ar fi ea) pentru a putea avea o prăznuire deplină? Nu mai zic de intrigările brave și semnalele de alarmă ale bătătorilor de clopot care arată cu degetul înspre rafturile pline, înspre coșurile de cumpărături, aglomerația și dezmățul petrecăreț al acestei perioade. Ce putem zice? Cu ce ne afectează asta pe noi?

Despre Jonathan Pageau

Pageau a devenit popular pe Youtube tocmai făcând acest tip de tâlcuiri, pe care le numește el simbolism. Inițial mi s-a părut a fi doar un limbaj adaptat, iconomic, un mod de a vorbi rătăcitului contemporan, omului pierdut, milenialistului sau postmodernului întârziat. Nu mi-e teamă să mărturisesc semnele de întrebare pe care le-am avut cu privire la utilitatea acestei strategii și chiar am avut gânduri negre în a-l suspecta pe Pageau de oportunism: s-a nimerit ca Pageau să dea de Peterson, să fie propulsat de acesta și apoi a pedalat pe simbolism și o face de câțiva ani buni. Însă ascultându-l și reascultându-l abia încep să îl înțeleg cât de cât și să descopăr noi moduri de înțelege atât credința cât și lumea din jur. Într-un fel, adevărata artă a lui Pageau nu este să sculpteze sau să picteze icoane ci să pună pe cuvinte imaginile pe care el cu ochii unui artist le vede atât în tradiția și simbolistica creștină cât și în tainele ascunse ale lumii înconjurătoare de astăzi (Pageau interpretează simbolic și unele filme).

Cu ce nu sunt însă de acord cu Pageau este cu riscurile pe care și le asumă discutând cu diavolul și încercând dialoguri imposibile. După cum știm Jordan Peterson este fondatorul unui nou curent de gândire (sau nou îl știu eu): creștinismul fără Hristos. Pe scurt, acest curent acceptă și utilizează moralitatea creștină, studiază Biblia, ascultă pildele lui Hristos, poate chiar respectă și unele porunci, dar … acceptă și chiar recomandă ateismul, iar tradiția bisericii creștine, deși o tolerează, o desconsidera prin delimitarea de ea. Altfel spus, creștinism scolastic, în afara Bisericii. Cam același public al lui Peterson este și publicul lui Pageau și el încearcă să-și extindă “granițele” mai mult în acestă direcție, considerând probabil această lucrare ca una de propovăduire. Eu zic că se înșală dacă crede că simbolismul este un nou vorbit în limbi, deși ce știu eu? Indiferent, recomand să-l ascultați și să luați ce puteți cu atenția și trezvia care trebuie să ne însoțească peste tot nu doar pe Youtube.

Un memento la “călătoria apostolica” a Papei Francisc

A trecut deja aproximatic un an jumatate de la “calatoria apostolica” a papei Francisc in Romania – cum o numeste Vatican News – si desi lupul s-a dat pe fata, Sinodul BOR inca nu se pocaieste si nu face nimic ca sa indrepte devierile trecute de la calea cea dreapta, macar in al 12-lea ceas.

Spun ca lupul s-a dat pe fata deoarece principala discutie in lumea catolica in prezent este cum sa scapam de papa [1] si singurul raspuns pe care l-au gasit catolicii este “numai Dumneuzeu ne poate scapa” deoarece alte mecanisme de a-l da jos nu avem. Altfel spus, da Doamne o boala sa ne scapi de el. Sarmanii nici nu viseaza ce urmeaza, caci Francisc asa dus cu pluta cum e, e copil cuminte pe langa cine ii va lua locul. Banuiala mea este ca viitorul papa va reusi sa distruga total Biserica Catolica in forma sa actuala si va fi probabil o papusa total conectata la levierele Noii Ordini Mondiale care mai nou poarta numele de The Great Reset. Dar oare Dumnezeu nu are grija de catolici? Nu stiu, dar stiu ca papa Francisc, asa dus cu pluta cum il vedem noi ortodocsii, a reusit sa faca curatenie in forul electoral – sau cum ii zice – al cardinalilor unde si-a plasat acolitii sai, care gandesc “pe aceeasi lungime de unda”. Evident, pe langa curatenia interna, papa Francisc loveste direct in fundamentul si telelia Bisericii Catolice – doctrina [2]. Nu trebuie decat sa reamintesc celor care traiesc pe alta lume, recentele devieri ale papei care i-au atras antipatia tutuor catolicilor (sinceri) prin deschiderea totala fata de homosexuali (vezi articolul).

Sa ne intoarcem asadar la oile noastre. Bunaoara, sa revenim la intrarea papei Francisc in Catedrala Mantuirii Neamului (rebraduita de DanyBranding SRL in Catedrala Nationala). Sa presupunem ca papa Francisc nu ar fi atat de dus cu pluta cum este ci ar fi un papa mai … catolic nitzel. Chiar si asa, de ce trebuia sa fie papa primit in Catedrala Mantuirii Neamului care este teoretic un simbol al unitatii nationale realizate de BOR? Pai daca papa este invitat in acest simbol, ce altceva sa inteleaga crestinul ortodox decat ca papa ne uneste pe noi ortodocsii deoarece este capul nostru, de vreme ce toti se pleaca in fata lui si il invita in Catedrala Mantuirii? Nu stiu daca ati vazut filmul Mars Attacks! – martienii ataca pamantul si pentru a-si pecetlui suveranitatea asupra pamantenilor, ataca Casa Alba si il impusca pe presedinte. Casa Alba, ca simbol al unitatii si suveranitatii SUA a fost ocupata de martieni. Este simplu ca abc. Catedrala Mantuirii a fost ocupata de Papa, deci papa este suveranul ortodocsilor – este simplu ca abc.

Sa intram acum in maruntaiele sarmalelor cu care compania DanyBranding a incearcat sa prezinte acest eveniment si vom vedea putreziciunea argumentelor. Din start taiem varianta ca papa a fost invitatul Sf. Sinod sau al PF-ului. Daca era asa, nu era invitat in Caterala NEAMULUI ci acasa la PF, adica la Patriarhie. Chiar si in acest caz, eu as pune intrebarea ce taine are PF Daniel, patriarhul unei biserici ortodoxe cu papa, liderul unei grupari mafiote din interiorul Bisericii Catolice care este un actor important in ingineriile sociale ale papusarilor acestei lumi. Zicea Sfantul Sinod in Mesajul la prima Duminica a Postului Nasterii Domnului de astazi ca “mutațiile și transformările din ultimele secole au condus la o slăbire a rolului și a importanței familiei în societate”. Iata deci ca Sf. Sinod nu doarme ci realizeaza in ce lume traim. Dar ce face Sf. Sinod ca sa lupte cu aceste mutatii daca se pupa si se roaga alaturi de unul dintre principalii lideri care actioneaza la nivel global – chiar daca nu fatis total – impotriva familiei? Nu vreau sa revin la devierile papei Francis cu homosexualitatea, dar sa amintim de cele cu privire la divort: Papa spune ca cei divortati si cei recasatoriti nu sunt excomunicati si nu trebuie sa se simta discriminati [3]. Ce altceva este asta decat o mutatie actuala care are loc chiar in sanul bisericii catolice cu privire la familie?

Sa trecem la urmatoarea sarma: papa e un lider crestin, iubit de miliarde de oameni si de aceea e firesc sa fie invitat in Catedrala Nationala. Pai daca e iubit de miliarde de oameni sa se duca la aceia, ce nevoie are sa spurce mica noastra catedrala pentru o mana de ortodocsi total nesemnificativi, molateci si fara coloana vertebrala (cum ne reprezinta Sf. Sinod). De ce nu s-a multumit papa cu vizitele la catolicii sai si a trebuit sa vina si in Catedrala ORTODOXA ca sa o spurce? De cand popularitatea – chiar si a unui “lider” crestin – ne obliga sa il primim si sa ne rugam alaturi de el in biserica?

Ce mai putem zice, daca intram in boabe marunte, nu exista o explicatie fireasca a invitarii papei si a rugaciunii impreuna alta decat plecarea capului in fata papei. Chiar daca nu au facut-o verbal si onest, prin invitarea si rugarea alaturi de papa, cei care au facut-o asta au facut – au plecat capul.

Sa zicem ca pe langa sarmalele oficiale ar mai fi niste maruntaie de gaina batrana aruncate prin vreo oala intr-un colt de frigider, alaturi de alte cadavre. Adica, sa zicem ca membrii Sf. Sinod au fost de acord cu aceasta pangarire din cauza presiunii politice. Caz in care, vai de noi. Si daca ne uitam la strangerea lantului care are loc in jurul bisericilor cu ocazia Covid, putem spune ca Dumnezeu incepe incet-incet sa ne ridice libertatile pe care ni le-a dat si pe care nu le-am folosit. Este Catedrala proprietatea BOR? Are BOR autonomie? Poate BOR decide pe cine invita sau nu in Catedrala? Daca presiunea era mare, Sf. Sinod trebuia sa iasa inaintea oamenilor si sa spuna: “oameni buni, astia ne obliga sa il bagam pe papa in catedrala, ajutati-ne sa o aparam. Haideti sa facem un lant uman in jurul catedralei ca sa nu o spurce necuratu!”

Dar suntem departe de a avea un Sinod marturisitor. Explicatia cea mai probabila este ca preasfintitii nostri si-au pierdut orice conexiune cu doctrina si traditia ortodoxa ci se vad niste mici (mari in ochii lor) lideri locali cu mici (mari in ochi lor) misiuni economice si administrative care primeaza in fata marturisirii. Adica, cata vreme curge banul de la stat si de la europa, nu mai conteaza doctrina si traditia, sunt secundare. Sa facem multe biserici, ce mai conteaza ca printr-unele se mai vantura eretici si ne rugam impreuna cu ei.

O sa ajungem in curand sa bata vantul prin biserici, dar va fi prea tarziu. Poate in al 12-lea ceas, profitand si de oportunitatile repetate pe care le da Francisc, Sinodul BOR va gasi vreun prilej sa se delimiteze – macar formal si sumar – de devierile papei si sa reafirme credinta ortodoxa. Nu de alta, dar daca tot suntem “frati” – cum se cred ei, un frate trebuie sa il corecteze pe celalalt cand o ia pe de-a laturi. Inteleg ca ei poate se cred fii ai papei si nu se cuvine unui fiu sa isi corecteze tatal, dar sa prinda curaj, ca iata multi catolici au nevoie acum de un raspuns clar si ferm si se simt tulburati. Daca intram in cadrul rational formal al ecumenismului, “fratii” ortodocsi trebuie acum sa vina in ajutorul “fratilor” catolici tulburati si ingrijorati si sa ii sprijine prin momentele tulburi in care trec. Tot in strategia ecumenista daca gandim, daca rolul ecumenismului este sa mergem impreuna pe cale in directia lui Hristos, de ce devierile de pe cale nu sunt corectate? Va spun eu: pentru ca directia e spre antihrist. Papa este carmaciul si trage dupa el legiune.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Alte articole pe aceeasi tema:

[1] VIZITA PAPEI LA CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI VA DĂUNA GRAV MÂNTUIRII NEAMULUI

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Catholic Answers Focus: What If Francis Is a Bad Pope?

[2] The new constitution has faced some internal resistance, including its proposals to reduce the influence of the Congregation for the Doctrine of the Faith and to ensure the curia works more collaboratively with local bishops conferences. [ sursa ]

[3] Pope Francis Pushes Church to be More Open to the Divorced

1 2 3 23