Search Results for: razboiul tarifar

Daca portavioanele sunt atat de obsolete – cum comenteaza trolii rusnaci pe Zerohedge – de ce se mai chinuie chinezii sa le construiasca (cu mai mult sau mai putin succes)?

In razboiul tarifar SUA-China nu poate exista decat un singur castigator: SUA. Ce pot face chinezii? Sa mareasca si mai mult tarifele la bunurile americane? Dar deficitul comercial in raportul cu SUA este 1:4 doar acest an si mult mai mare in anii precedenti. In al doilea rand, mergand la extrema, mare parte din investitiile chinezilor sunt in bondurile americane, deci ei sunt ombilical legati pe termen mediu-lung de SUA.

Speranta chinezilor este ca pot sa loveasca cat mai punctual acolo unde il doar pe Trump pentru a scapa de el si a spera intr-un viitor presedinte democrat, mai prost si mai slab ca Obama – care desi a inteles pericolul chinez, nu a facut decat vorbe (“pivotari“).

Atat de irelevanta este China – candidatul la o viitoare putere globala – incat este folosita de Trump ca manta pentru a lovi in Powel si a-l determina sa faca ce vrea Trump: stimulare cat cuprinde. Si Trump va obtine ceea ce doreste si stimularea va avea efect. Totul depinde insa de timing, daca va reusi sa faca asta in timp util sau roadele “stimularii” semanate de Trump le vor culege democratii.

Nimeni nu crede ca Trump spera intr-o revitorare a manufacturarii americane – si oricum la ce ar avea nevoie SUA de asa ceva? SUA nu are nevoie de productie deoarece poate tipari cati bani vrea si poate continua decenii bune de acum inainte sa finanteze programe sociale cat cuprinde, sa ofere credite cat mai ieftine populatiei, altfel spus sa mentina coeziunea sociala la un nivel de tensiune care poate fi administrat. Depinde insa si de politica si strategia politica a celui care este la putere.

Atat de solida este SUA si atat de intangibila suprematia americana incat politicienii isi permit sa isi aleaga “orientarea economica” sau altfel spus “viziunea de dezvoltare” – adica macaniturile de propaganda prin care se descurca fiecare in parte, dupa aluatul cu care este facut. In functie de aceste “viziuni” fac si desfac politicile economice, determina actiunile Fed-ului, focalizeaza atentia presei si a discursurilor din societate, produc si calmeaza valurile geopolitice etc. A facut-o Trump cu Koreea, China si “build the wall” asa cum a facut-o si Obama cu Siria, “Obama phone” si altele

Sa facem o simpla comparatie: Macaron in Franta macane si el cat cuprinde dar nu poate face nimic. A oferit cateva zeci de milioane Braziliei ca sa fie umilit crunt de presedintele unei foste coloni portugheze. A macanit si el ceva legat de Brexit ca sa fie umilit la Palatul Elysee de Boris Johnson care si-a facut poza cu piciorul pe masa. Ce putere are deci Franta si cum evolueaza CAC-ul in functie de declaratiile lui Macron? Nu exista nicio corelatie! In schimb, cum Trump lanseaza un tweet, toate bursele lumii zburda in sus si in jos. Acesta este un indicator al puterii si al capacitatii de a invarti lumea.

Investitorii de succes, mai ales cei pe termen lung, se uita atent la demografie si tin cont de studii sociologice (un termen conservator pentru analytics) legate de demografie. O scadere a populatiei in Romania corelata cu o rata a exilului foarte mare si luand in considerare o criza pe piata muncii, coroborata cu cresterea accelerata a procentului din PIB alocat platii pensiilor – dar si alti indicatori similari, pot da clar un semnal ca piata imobiliara in Romania se afla la un apogeu si ca nu poate fi ajutata decat de o relaxare semnificativa a conditiilor de creditare ca si a pretului creditarii, la care sa se adauge o crestere reala a salariilor.

Demografic SUA arata mult mai bine decat alte tari. Piramida demografica (exista grafice multe cu fiecare tara in parte) arata excelent pentru SUA, Mexic, India, Nigeria si dezastruos pentru China, Japonia, Romania, Italia, Franta, Rusia etc.

Se discuta din nou zilele aceastea despre “inlocuirea dolarului”. Chiar seful bancii nationale a Angliei (un canadian daca nu ma insel) a adus vorba de o criptomoneda care ar putea inlocui dolarul. Aberatii – nu exista alternativa la dolar. Nu doar ca nu exista piata de obligatiuni similara cu cea a bondurilor americane care sa poata inghite volume de miliarde de dolari zilnic si sa ofere lichiditate non-stop pentru orice suma, dar sunt nenumarati factori care intra in cauzele pentru care dolarul este si va ramane zeci de ani buni valuta forte la nivel global. Puterea economiei si a armatei SUA nu sunt deloc printre primele motive, desi faptul ca o armata straina nu a mai pus piciorul pe teritoriul SUA de peste un secol jumatate in urma cu siguranta prezinta o mare incredere pentru orice om intreg la minte care are multi bani si care doreste sa ii aiba si peste 30 de ani. In primul rand conteaza insa instrumentele si relatiile existente. Cu greu se va putea stabili de exemplu o noua moneda referinta pentru plata petrolului deoarece pana la stabilirea unui pret global, speculatorii care vor practica arbitrajul pot sa creasca pretul atat de mult incat sa descurajeze orice tentativa de “evadare”.

Nu doar ca nu exista instrumente suficiente de creditare, nu exista banci mari care sa ofere tot ce e nevoie pentru un comert international eficient, fara frecusuri, dar problema principala este ca nici macar nu exista candidat pentru inlocuirea dolarului. Euro este o gluma proasta: yield-urile la bondurile majoritatii tarilor cu economii cat de cat sustenabile din Europa sunt negative tocmai pentru ca lumea nu are incredere ca euro va supravietui nici macar 10 ani. Banca Elvetiei face cu greu fata peg-ului cu euro (adoptat voluntar pentru a nu afecta exporturile tarii) tocmai pentru ca investitorii au mai mare incredere in francul elvetian decat in euro. Cat despre yuan-ul chinezi , ce sa zicem? Cresterea masei monetare a chinezilor a depasit orice in istorie (raportat la PIB). Sistemul bancar chinez este un caritas la patrat cu nenumarate punte de vulnerabilitate in care o mica crapatura poate prabusi intreg sistemul. Este o minune ca nu s-a intamplat deja si explicatia minuni este “dictatura digitala a sistemului de credit social“.

Nu am apucat sa detaliez prea mult particularitatile demografice ale SUA si nici avantajele federalizarii care permit mici experimente locale sa fie imitate in caz de succes sau evitate in caz de esec, oferind un model statal extrem de stabil. Trendurile insa sunt si mai spectaculoase decat cifrele si statisticile actuale: majoritatea imigrantilor vor sa ajunga sa traiasca si sa munceasca in SUA. Copiii chinezilor bogati viseaza sa ajunga la studii in SUA si apoi sa munceasca in Silicon Valley. Toate acestea si multe alte argumente imi intaresc opinia ca SUA este si va ramane principala putere mondiala. Este doar o chestiune de timp pana China se va alinia si cu aceasta aliniere se va produce probabil un nou val de entuziasm care va misca mult-asteptata inflatie si va da sperante rezolvarii problemei nerezolvate inca a creditelor. Depinde insa si de cine va castiga alegerile prezidentiale pentru ca daca vor castiga democratii este posibil ca SUA de maine sa ajunga China de astazi …

Şi toamna, şi iarna
Coboară-amândouă;
Şi plouă, şi ninge –
Şi ninge, şi plouă.

Moina – Bacovia

Avem mai mult sau mai putin urmatoarele evenimente:

1. Fed-ul a scazut o iota dobanda dar nu a reusit sa mentina cresterile pe piete
2. Razboiul taxelor vamale pare sa faca zgomot mai mult decat scaderea dobanzii cumulata cu rezultatele pozitive (in mare parte) ale economiei SUA
3. Thailanda, Noua Zeelanda si India au taiat dobanzile, lansand noi lovituri de tun in razboiul devalorizarii monezilor proprii
4. SUA (Trezoreria / Trump) au declarat China ca tara care manipuleaza moneda – un fel de declaratie de razboi pe planul devalorizarii monedei. Masura a fost luata dupa ce chinezii au devalorizat rimimbi-ul in raport cu dolarul.

Canarul din mina – aurul – a spart bariera de 1500, semn al fricii. Totodata, ca si in 2008, petrolul si alte comoditati au scazut drastic.

Una peste alta, urmeaza o perioada tulbura de mare volatilitate. Nu exista nicio perspectiva de pace in razboiul tarifar (al taxelor / tarifelor vamale), ambele parti dorind fie escaladarea fie ramanerea pe pozitii. Pentru ca am multe necunoscute cu privire la piata bondurilor, yield-curve si alte zone unde se vede pulsul plapand al sistemului financiar subred actual si pentru ca imi dau seama ca poate si altii au necunoscute cu privire la chestiuni pe care poate eu le inteleg mai bine si pot sa le explic, o sa incerc sa detaliez putin cateva puncte legate de razboiul tarifar China-SUA.

Un prim lucru de care trebuie sa tinem cont este ca razboiul tarifar este un tip de razboi, pe cand razboiul valutar este un alt tip de razboi: sunt chestii diferite. Primul tine de protejarea productiei interne (cel putin la nivel declarativ) prin tarifarea bunurilor si serviciilor care vin din afara, iar al doilea tine de devalorizarea monedei proprii (raportata la alte monede straine) in vederea ajutarii exportului Daca pretul de desfacere al produselor de export este mai ieftin pentru straini datorita devalorizarii monedei proprii, economia (exporturile) este stimulata si castiga cote de piata.

Devalorizarea monedei proprii se face prin diverse metode specifice fiecarei tari in parte. Exista bineinteles diferenta intre o moneda de referinta cum este dolarul sau euro si o moneda folosita in mare parte pe plan local (cum ar fi rimimbi-ul – moneda Chinei). Devalorizarea se face prin scaderea dobanzii, prin alte politici monetare, prin afectarea directa a cursului de schimb (din pix sau din interventia pe piata cu ordine de cumparare / vanzare mai mult sau mai putin goale) etc.

Cu privire la razboiul tarifar SUA-China mai trebuie accentuat un aspect: China nu are cum sa riposteze. Adica, daca Trump pune tarifuri la importurile chinezesti, invers chinezii nu prea au ce sa faca deoarece importurile lor din SUA sunt mult mai mici decat exporturile lor in SUA. China a incercat prin cateva masuri similare sa contracareze tarifele lui Trump: a impus tarife pe ici, pe colo la cateva categorii de produse care afectau electoratul lui Trump (domeniul agricol). In paralel, a taiat investitiile din SUA (nu a mai cumparat companii, terenuri etc, companiile de stat chinezesti nu au mai investit in SUA). Cea mai la indemana masura este insa devalorizarea care taie o parte din puterea tarifelor in pretul final de vanzare in SUA. Mai sunt si alte mijloace dar in general, China avand viziune pe termen lung este dispusa sa incaseze cateva lovituri pe moment, in speranta ca Trump va pierde alegerile si inlocuitorul sau va renunta la tarife.

Desi nu am mentionat pana acum, poate ar fi momentul sa subliniez ca principalul lovit de aceste tarife este cumparatorul american. Daca pretul produselor chinezesti este marit peste noapte din cauza tarifelor, nu doar firmele chinezesti au de suferit. Acestea poate chiar pot incerca sa vanda in alta parte. In schimb, cum industria SUA nu poate prelua peste noapte productia chinezilor (oricat de mult ar visa Trump), tarifele se regasesc in preturi. De aceea, Trump spera ca Powell sa taie si mai mult dobanda, pentru a diminua puterea dolarului si pentru a oferi lichiditate cat mai multa in economie. Cresterea economica la care viseaza Trump ar prelua socul tarifelor si ar oferi “o punte” de trecere pana in momentul in care productia interna ar incepe sa functioneze si ar contribui astfel atat la cresterea veniturilor pentru stat (prin impozite) cat si la bunastarea americanului de rand (prin locuri de munca bine platite). Cum Powell a scazut nesemnificativ (doar s-a facut ca scade – desi sa vedem in continuare), Trump are acum o problema, fiind nevoit sa se gandeasca bine cat de mult mai poate sa mareasca tarifele.

In plus, pentru pietele financiare (actiuni, derivate, obligatiuni, credit, forex) aceasta tensiune a tarifelor nu este buna, existand oricand riscul unui crash.

Mentionam intr-unul dintre articolele explicative despre razboiul tarifar din perioada 2012 ca acesta este o consecinta a crizei economice si este urmat de controlul preturilor sau chiar de razboiul armat. Incercand sa loveasca in economia tarilor competitoare (pentru a stimula propria economie), fiecare stat face greseli din ce in ce mai mari din punct de vedere al capitalismului si al stabilitatii pietelor. Tarifele mari vor creste preturile interne si pot produce inflatie. Preturile pot creste pana la niveluri nesustenabile, caz in care politicienii vor acuza “bancile (si firmele) lacome” care maresc preturile si fac profituri si vor urma politici de reglementare a pietelor din ce in ce mai rigide, pana la controlul preturilor (impunerea unor preturi pentru produsele finale). Fenomentul s-a intamplat in Romania lui Ceausescu cand fabricile erau obligate sa realizeze un produs care sa fie desfacut pe piata la un pret X pentru a veni in intampinarea puterii de cumparare. Insa deoarece socialismul nu functioneaza, pentru a realiza “misiunea”, intreprinderile erau nevoite sa taie drastic din calitatea produsului. Penuria si slaba calitate sunt consecintele controlului preturilor. Asta, repet, in cazul in care nu se va ajunge la razboi armat.

Lui Trump ii convine tergiversarea tensiunilor cu China, deoarece astfel forteaza mana Fed-ului sa reduca dobanzile substantial si astfel sa pompeze bani in economie, care pompare, spera Trump sa produca o crestere economica sustinuta care sa il ajute sa castige alegerile. In plus, tarifele marite cresc veniturile administratiei si ii permit sa investeasca in infrastructura. De altfel, Trump chiar lucreaza la un plan de investitie in infrastructura care probabil va trece usor in Congres fiind dorit si de democrati care nu ar putea sa refuze un asemenea program socialist.

In lupta dintre uriasi, exista insa si victime colaterale: minionii. Stiti vorba: cand America tuseste, Europa face pneumonie. Si Romania face TBC as adauga eu … Tensiunile de pe piete dau lovitura dupa lovitura exporturilor romanesti si pietei creditelor de care multumita PSD-ului suntem din ce in ce mai dependenti. Cresterea riscului pe piete, va scumpi pretul banilor pentru tarile cu risc crescut chiar intr-o perioada de scadere a dobanzilor. Tocmai pentru ca perspectivele sunt sumbre, o economie in curs de dezvoltare (emergenta) ca a noastra, este vazuta ca o zona de frontiera si prin urmare banii si investitiile fug de ea.

Noi suntem insa din ce in ce mai depententi de nemti, legati ombilical de economia germana care are 50% exporturi. Daca razboiul tarifar se va extinde si asupra Europei si exporturile Germane vor fi afectate, Romania va avea drastic de suferit. Mai ales datorita expunerii noastre pe sectorul auto care in particular trece prin transformari si este un domeniu in scadere si mai ales datorita balantei noastre comerciale din ce in ce mai negative, o repetare a situatiei din 2008 nu este deloc exclusa chiar daca la nivel international criza nu se va repeta la aceeasi intensitate

Concluzii

Urmeaza un race to the bottom. Adica o lupta a scaderilor de dobanda pana in zona negativa. Aceasta s-a atins deja pentru diverse maturitati in cele mai puternice economii (Germania, Danemarca, Elvetia). La bondurile americane insa pretul este la fel de mare ca la obligatiunile bulgaresti. Aici intram in zona in care spuneam ca nu o stapanesc prea bine: a yield-curve-ului si a riscurilor inversarii acesteia. De asemenea, supravietuirea pe teritoriul negativ nu stiu ce presupune si nu stiu cat poate fi dusa in spate. Ceea ce a fost considerata uneori anomalie de moment (dobanda negativa la obligatiuni) va deveni status quo. Care sunt implicatiile? Greu de spus. Represiunea financiara exista oricum de o buna perioada, adica razboiul dus celor care economisesc. Pana acum solutia a fost investitia in actiuni care cresc o data cu inflatia. Cum insa actiunile sunt afectate de razboiul vamal si de incertitudinile economice (datorate si acestui razboi dar nu numai), nu mai ramane alta alternativa decat aurul. De aceea a si explodat aurul recent si exista sansa ca cresterea sa continue.

Pe langa race to the bottom, putem sa ne lovim oricand de Minsky moment – implozia creditului. Desi pare incompatibil cu dobanzile negative, implozia creditului este un risc permanent, indiferent de cat de vigilente sunt bancile centrale. De altfel, “solutia” gasita la criza creditarii din 2008 nu a dat inca roade si efectele acestei “solutii” sunt considerate de unii ca de fapt doar o prelungire a desfasurarii finale a tensiunilor cumulate in sistem: implozia totala a sistemului financiar. Dar despre asta, alta data …

Incep cu o scurta trecere in revista a profetiilor Sf. Paisie Aghioritul despre Turcia, pentru cei care au venit pe blog mai recent sau trec din intamplare. Cei care doresc detalii mai pe larg, pot sa foloseasca cautarea in blog, sau sa inceapa aici.

Asadar, Sf. Paisie Aghioritul in anii 1990 pe cand traia ar fi facut cateva profetii despre un viitor razboi mare la nivel european care va incepe dintr-un frecus maritim intre greci si turci si va escalada in distrugerea Turciei, sau mai bine zis in impartirea acesteia in 3 parti: una va fi trecuta prin sange, una va fugi inspre est si alta se va crestina. In final, Grecia va fi “responsabila” pentru administrarea Turciei.

Profetiile sfantului Paisie nu sunt unice in spatiul grec. Cel putin Sf. Cosma Etolitul daca nu ma insel avea una similara, cu privire la revenirea cetatii celei mari – Constantinopolul – la greci si la alungarea turcilor. A vorbi despre epurare etnica si mutare de granite in vremurile de astazi in Romania poate parea fantezisme simpliste pentru unii “necredinciosi” care cu siguranta vor ridica din spranceana. Mai ales acum cativa ani cand inca nu incepuse razboiul in Ucraina si nici razboiul din Siria. Celor care au asemenea tendinte in gandire, le recomand sa ia la purecat acest blog care trata aceste subiecte – riscul existential pentru Turcia – de acum vreo peste 10 ani, cand Turcia se afla in negocieri cu UE pentru integrare, cand in Siria era pace, cand nici nu auzisem de primavara araba, cand nici nu auzisem de razboiul din Ucraina etc. Astazi pare usor sa discuti despre dezintegrarea Turciei dar acum peste 10 ani nu era deloc. Probabil acum 10 ani, astfel de articole prezente de altfel pe mai multe bloguri ortodoxe “conspirationiste” subiectul parea mult mai naiv ca acum cand razboiul tarifar (despre care de asemenea am prevestit prin 2009-2010) batea la usa.

De altfel, Turcia a reusit sa se plaseze in ultimii 10 ani in cea mai proasta pozitie geopolitica din ultimii 70 de ani, dar sa nu punem aceasta doar pe spinarea lui Erdogan: vremurile au fost potrivnice Turciei si poate supravietuirea ei in prezent este in sine o mare realizare daca ne uitam prim-prejur. Parerea mea este insa ca Turcia a pariat pe calul pierzator si de aceea cu sau fara implinirea profetiilor a pierdut.

Inainte de trecerea in revista a profetiilor, as dori totusi sa trec in revista sursele acestora. Personal, despre profetiile Sf. Paisie stiu si vorbesc din cartile publicate in Romania de Editura Evanghelismos care publica in general carti traduse in limba romana de parintele Stefan Nutescu. Cartile scrise despre si dupa cuvintele Sf. Paisie le puteti gasi aici. Spun ca cartile sunt scrise “despre” si “dupa cuvintele” Sf. Paisie deoarece sfantul a scris cu mana lui doar carti despre parintii cuviosi din Athos pe care i-a cunoscut. Cartile de la linkul de mai sus sunt grupate intr-o colectie ce cuprinde 6 volume si sunt realizate pe baza unor texte cu notite ale cuvintelor parintelui si de asemenea pe baza unor inregistrari cu sfantul. In ciuda faptului ca aparusera aparatele video, din pacate nu avem inregistrari video cu Sf. Paisie. De asemenea, inregistrarile audio disponibile publicului larg sunt foarte putine. Nu imi explic de ce cu pr Cleopa avem ore intregi de inregistrari cu cu Pr. Paisie Aghioritul nu avem decat cateva. Pe langa cele 6 carti care contin transcrieri ale cuvintelor parintelui, prelucrate si redactate pentru editare, mai avem deci 2 carti scrise de sfantul si alte cateva carti scrise despre el – marturii ale celor care l-au cunoscut. Aceasta vorbesc despre Romania, nu cunosc limba greaca si nu stiu care este situatia in Grecia. In concluzie doresc sa subliniez: Sf. Paisie nu a scris nimic cu mana lui despre aceste profetii. Toate informatiile sunt din marturii ale celor care l-au vizitat. Nu zic aceasta ca sa diminuez cumva greutatea profetiilor. De altfel, atitudinea mea fata de profetii este ca fata de o simpla curiozitate. Importanta acestora pentru viata noastra este irelevanta. Bineinteles, ca exista doua situatii limita problematice: implinirea profetiilor ar trebui sa ne aprinda ravna si sa ne intareasca credinta pe cand neimplinirea profetiilor poate sa ne clatine credinta. Aceasta se intampla mai ales celor cu o credinta slaba. Dar cine are o credinta puternica?

Turcia va fi atacata initial de Rusia. Grecia nu va intra in razboi. Rusii ii vor bate mar pe turci si ii vor trece prin sange. Ulterior, vazand ca rusii nu se retrag, puterile europene si SUA vor alunga Rusia din Turcia. Turcia va fi data inapoi / administrata de greci.

Cam acesta ar fi un rezumat pe scurt (probabil cel mai scurt) al unor diverse profetii facute in diverse discutii, in cartile citite demine amintite mai sus. Ce am omis sa subliniez, prin Turcia in cadrul acestor profetii, ne referim la partea europeana si la Anatolia. Reamintesc: focusul acestor profetii este mai ales Constantinopoleul (grecii inca zic asa Istambulului), evident ca parintele nu a dat detalii “complete”. Mai multe detalii cu citate din cartile mentionate, puteti gasi aici.

Spectaculos in profetiile sfantului este un amanunt putin reamintit pe blogurile online dar care exista in carti: incheierea razboiului din Istambul se va face printr-o minune, din nou pe scurt: un inger va veni din cer si va cere oprirea razboiului – “o interventie a lui Dumnezeu in istorie” ar fi cuvintele folosite de Sf. Paisie.

Poate si mai spectaculos este de asemenea, un alt mic … mare amanunt: dupa acest razboi (local), vor urma aproximativ 15 ani de pace si sporire a credintei, dupa care va veni antihrist.

A venit momentul sa fac o mica digresiune. Am amintit ca sfantul nu a scris cu mana lui nimic din aceste profetii. Evident ca sunt marturii multiple, dar de unde sa stim care sunt reale si care nu, care sunt precise si care nu? Nu avem cum sa stim, tocmai de aceea este clar cred pentru toti ca profetiile trebuiesc privite ca o miscelanea si nimic altceva. Sunt multe amanunte si multe fire, multe neclaritati si pe alocuri chiar inconsistente. O inconsistenta ar fi scala razboiului: este unul local sau unul global? In extrasele de pe site-ul Cuvantul Ortodox vad ca se mentioneaza intr-un loc cum ca acesta ar fi inceputul unui razboi global in care marile orase ale lumii vor fi distruse. Nu stiu de unde este acel citat. Marturisesc ca din toata lectura mea, am avut mereu perceptia ca acesta va fi un razboi local, urmat de razboiul mondial final in urma caruia va veni antihrist, dar care va avea loc peste 15 ani!

Poate o trecere in revista a citatelor din carti ar rezolva dilema, dar cine are timp sa rasfoiasca 6 carti a cate 3-400 sute de pagini fiecare si sa faca o sinteza a acestor profetii? Tot ceea ce spun eu este din memoria lecturii, cartile citindule in maxim 1-2 ani de la anul aparitiei, cu exceptia ultimei pe care inca nu am citit-o. Vad ca la linkul cu profetiile pe larg, citatele sunt date dintr-o alta carte, care desi aparuta la Editura Evanghelismos (autor: Zurnazoglu, Nicolae), nu face parte din ciclul de 6 volume amintit de mine, realizat pe baza inregistrarilor si notitelor maicutelor de la manastirea Sf Ioan de la Souroti, manastirea cladita de Sf. Paisie. Ca nivel de incredere, este cuminte sa consideram Manastirea Suroti ca avand intaietate, de aceea am facut aceasta observatie.

Si din nou o alta digresiune: cartile merita citite dar nu neaparat pentru a lectura in amanunt profetiile. Cartile sunt o comoara de mare pret si contin esenta de ortodoxie – pentru aceasta ar trebui citite. De altfel, o carte similara (in acelasi duh) cu seria maicilor de la Souroti este aceasta pe care eu o citesc acum. Deocamdata nu am gasit nicio referinta la profetii.

Dincolo de inconsistenta cu privire la scara razboiului: global sau local, personal singura neclaritate (mult spus) care m-a mai preocupat a fost acea marturie facuta de Sf. Paisie unui militar caruia i-a profetit ca va marsalui cu armata greaca inspre Constantinopol, ca general! Cel caruia i s-ar fi facut profetia, intre timp ar fi ajuns la pensie. De unde si valva facuta acum cativa ani pe blogosfera ortodoxa cum ca razboiul trebuie sa inceapa curand deoarece acel atunci-tanar care a primit profetia, nu ar mai avea timp ca sa o implineasca. Evident, logica oamenilor nu de putine ori da gres si in cazul de fata rezolutia mea la aceasta dilema a fost: deh, cine stie …

Turcia a primit prima transa din rachetele S-400 rusesti. SUA a amenintat de 2 ani Turcia ca daca va primi armament de la rusi, vor incepe sanctiuni care vor afecta si mai mult economia Turciei, vor restrange rolul Turciei in NATO si vor altera pentru totdeauna alianta cu SUA. Reamintim ca ultimul conflict cu SUA avand la mijloc arestarea de catre Erdogan a unui pastor american, a atras lovituri puternice date lirei turcesti si a dat jos cu economia Turciei, amplificand drastic inflatia inerenta oricum unei proaste guvernari bazate pe masuri populiste, nationaliste si anti-capitaliste. Nu a durat mult cererea lui Trump pana sa fie satisfacuta si ulterior eliberarii pastorului, lucrurile au fost cat de cat calme, singura chestiune fierbinte fiind achizitia rachetelor rusesti: SUA a amenintat si Turcia a stat pe pozitii.

Nu mai are rost sa comentam optiunea lui Erdogan de a-l starni pe Trump desi acesta a dovedit cred pana acum ca nu glumeste si chiar are nevoie de minioni rebeli pe pielea carora sa demonstreze chinezilor si lui Putin ca este instabil si extrem de irascibil. Nu mai are rost nici sa amintim ca principala preocupare a lui Trump de cand a venit a fost sa faca Israelul mare din nou (MIGA, nu MAGA) de unde si iesirea din acordul cu Iranul si amenintarea continua cu razboiul. Turcii nu sunt nici ei prea departe de Iran si nu m-ar mira daca in 2-3 ani Turcia se va afla in aceeasi clasa de dusmani ai SUA cu Iranul si nu doar prin ochii lui Trump ci si ai presei si ai congresului.

Din orice directie privim, pentru americani turcii sunt o problema. Alianta prea stransa cu Rusia, mai ales colaborarea economica, atat cu rusii cat si cu chinezii, plaseaza turcii pe lista de noi proxy-uri ideale pentru pornirea unui nou razboi. Evident ca este greu sa depasesti Iranul deocamdata, dar nu se stie niciodata … Cu Iranul vedem ca americanii tot cauta provocari: au trimis acea drona ca sa o doboare iranienii si sa incerce sa speculeze incidentul. Din fericire Trump s-a razgandit si a chemat avioanele inapoi, evitand poate pornirea unui nou razboi nasol. Dar ce va face Trump daca turcii ca raspuns la sanctiuni vor invada Kurdistanul din nordul Siriei?

Sanctiunile sunt o chestiune complicata: functioneaza si nu functioneaza. Erdogan probabil se bazeaza ca Trump macane dar nu poate sa faca nimic. Chinezii de exemplu inca cumpara petrol de la iranieni si Trump cam are mainile legate, nu poate sanctiona China din acelasi motiv din care a dat inapoi cu sanctiunile: ar afecta prea mult propria economie. Daca Trump macane si nu face nimic si in cazul Turciei, nimeni nu se va mai teme pe viitor de sanctiuni si nu va mai putea sa le fluture ca “nuia” pe viitor in nicio negociere.

Cu siguranta lui Trump nu ii pasa prea mult de rachetele rusilor ci chestiunea este importanta mai ales pentru militari. Militarii se pricep foarte bine insa si la provocari si masinatiuni subterane prin care pot aprinde si stimula un conflict latent. Un “atac” al turcilor asupra unui avan-post american din Turcia intr-un moment de nervozitate al lui Trump, poate avea consecinte extrem de riscante pentru turci.

Turcii se apropie insa de rusi si vorbeau ieri de “extinderea legaturilor“. Nu stim cum sunt in subteran discutiile intre Erdogan si Putin dar ne putem imagina: “Vladimir, sigur iti cumpar rachetele, nu mi-e frica de nebun. Iti jur pe tara mea! Voi cumpara rachetele. Mai da-mi doar un credit ca sa tin sub control inflatia …” sau ceva de genul. Ca in filmele cu mafioti, relatiile pot degenra rapid intre doi prieteni daca unul cere bani de la celalalt si ulterior dupa ce ca nu isi poate plati datoria, mai si trage tzeapa nasului si se intoarce la vechii aliati.

In Siria, rusii inca sunt incurcati de turci in tentativa de a-l ajuta pe Assad sa recupereze cat mai mult din ce-a mai ramas de recuperat. Nord-vestul Siriei – un teritoriu ravnit de turci datorita componentei etnice ramane in continuare cel mai fierbinte punct de conflict intre rusi si turci: Assad incearca sa il redobandeasca, rusii ofera sprijin aerian, turcii ofera insa armament si sprijin logistic rebelilor. Turcia si Rusia sunt aici practic in razboi deja in ciuda “the big picture”. Rusii spera ca Assad sa reusasca singur (sau cu ajutorul Iranului) sa “rezolve” situatia si nu au capacitatea sa ii ajute mai mult decat au facut-o deja. Bineinteles ca o intelegere cu turcii este imposibila – in ciuda consultarilor bilaterale si tripartite (cu Iranul ca mediator) periodice. Pe masura ce timpul trece, Assad devine tot mai puternic: a recuperat deja mare parte din teritorii, incepe reconstructia, Iranul e din ce in ce mai motivat sa il ajute. Kurzii de asemenea, vand petrol si strang bani, se organizeaza si desi au fost lasati balta de americani, pot oricand sa cada la intelegere cu Assad si sa il sprijine in lupta cu turkmenii din nord sprijiniti de turci.

Singura noutate notabila in zona, poate fi cererea facuta de Trump nemtilor ca sa ii ajute pe kurzi cu trupe (!). Trump doreste sa retraga cei 2000 de soldati americani, ca sa marcheze puncte electorale sau poate ca sa ii mute in Yemen in pregatirea razboiului cu Iranul. Nemtii insa le-au dat flit, motiv poate pentru care americanii vor deveni din ce in ce mai putin sensibil la problemele europenilor. De unde putem intelege si de ce un eventual razboi intre rusi si turci, desi ar ameninta foarte mult Europa, i-ar tine departe pe americani.

Raceala nord-atlantica este o noutate venita cu Trump pentru cei care nu citesc acest blog in care am explicat inainte de Trump de ce NATO este “obsolete” pentru ca nu prea mai exista in fapt. Avem asadar tensiunea ruso-turca indeajuns de ridicata pentru a putea duce la un razboi. Poate singura piesa din puzzle care lipseste este capacitatea Rusiei de a duce un astfel de razboi. Dar despre asta, poate intr-un articol viitor …

Nu ar fi rea o japanificare a lumii, desi la cat de deprimati sunt japonezii in ciuda prosperitatii economice, nu stiu daca ne-am dori-o chiar toti. Cel putin insa in domeniul financiar, japonezii sunt deschizatori de drumuri.

Japonia are deja cateva decade de stagflatie si de experimentare a tuturor metodelor posibile de stimulare financiara aflate la dispozitia bancii centrale. In afara de a arunca bani cu elicopterul, putine lucruri pe care ar putea sa le faca le-au mai ramas “eroilor macrostabilitati” din Japonia.

Eu am o teorie personala: asa cum americanii au testat nucleara pe japonezi ca sa vada ce se intampla, tot asa americanii testeaza pe japonezi tehnici pe care ulterior le folosesc la ei. Pentru ca alternativa ar fi terifianta. Ma refer aici la stimularea financiara, facuta de japonezi si inceputa chiar inainte de criza din 2008: reducerea dobanziilor, cumpararea de obligatiuni ale statului chiar de catre banca centrala, cumpararea chiar de asset-uri financiare toxice private etc. Tot ce au facut japonezii si nu a functionat, fac si americanii si europenii, desi cu un oarecare delay si cu particularitati specifice.

Poate este falsa teoria mea si “copierea” de catre americani (si prin ecou de intreaga lume) a stimularii fiannciare toxice este de fapt singura optiune, este ultima parasuta inaintea loviturii cu realitatea.

Sunt cateva diferente notabile intre ce fac japonezii si ce fac americanii (si restul lumii). Exista cumva un delay dar nu putem nega ca a repeta in SUA masuri de stimulare similare de cele luate de banca Japoniei si a spera ca rezultatul sa fie altul nu este decat nebunie. Dar este Fed-ul nebun? Este guvernul american nebun?

Sa lasam insa japonezii in pace (cat or mai putea) si sa ne intoarcem in prezent. Avem asadar schimbarea trendului de miscare a dobanzilor. Pauza luata la ultima sedinta este usor explicabila: Fed-ul nu ia masuri bruste si prefera sa anunte din timp ce face. In plus, datele economice sunt analizate “indelung” altfel spus, chiar daca apar niste date catastrofale, Fed-ul zice: mai asteptam putin, sa vedem daca e chiar asa. In schimb, daca sunt unele date pozitive, Fed-ul imediat arunca mesaje optimiste: lucrurile merg spre bine, dar noi suntem precauti si de aceea nu marim deocamdata dobanda.

Avem deci un moment de pauza dupa care urmeaza noi scaderi anuntate. Sunt varii scenarii legate de semnificatia acestei intorsaturi si ca orice intorsatura, mai ales coroborata cu “tatonarile” pietelor financiare cu o noua perioada “bear market”, nu poate sa aduca deloc semne bune. Poate singurele semnale pozitive sunt pentru speculantii care spera ca efectul pavlovian al stimulului financiar oferit de Fed va avea acelasi efect, de crestere a preturilor si prin urmare, noi oportunitati de castiguri pot fi fructificate.

Fara a lua la boabe marunte discursul lui Powell si fara a incerca sa emitem vreo opinie legata de starea economiei (cifrele pot fi citite cum vrem, iar starea reala este un mister chiar si pentru cei mai fini analisti), le vom trece in revista.

SCENARIUL 1: Trump a pus presiune pe Powell. Deoarece economia americana este “cea mai puternica din toate timpurile” – nu pot reda formula exacta, dar Trump are o formula prin care se lauda ca SUA nu a mai avut niciodata in istorie o economie la fel de buna ca acum – Fed-ul doreste sa stimuleze si mai mult economia pentru a mentine aceasta stare si a oferi conditii pentru cresteri si mai spectaculoase. Un citat aproximativ din Trump suna asa “Economia creste cu 3%, dar daca dobanzile nu ar fi atat de mari si Fed-ul ar da jos cu dobanzile pentru a stimula, am putea creste cu 4-5%”. Retorica parsiva, contrara total criticilor aduse de Trump Fed-ului si starii economiei in perioada Obama cand Trump acuza ca toata cresterea este o mare bula, Fed-ul tipareste prea multi bani, bugetul este prea dezechilibrat etc. Economia arata bine doar in cifre, insa la americanul de rand banii nu ajung – cu asta a castigat Trump alegerile.

Cu sau fara crestere, evident ca Trump vrea dobanzi mici pentru ca aceste dobanzi sa creasca pietele financiare, sa evite o recesiune economica si sa il ajute la viitoarele alegeri a caror campanie doar ce a inceput.

In apararea acestui scenariu am avea stirile pe ici pe colo ca Trump ar fi cerut deparamentului sau legal informatii despre cum ar putea sa il schimbe pe Powell. Asta pe langa criticile deschise pe care i le-a adus.

SCENARIUL 2: Fed-ul face ce trebuie si situatia pur si simplu este dezastruoasa: o continuare a cresterilor ratei ar spori riscul unei noi crize si ar scoate din portbagaj cadavrele (problemele nerezolvate din trecut)

Ce vreau sa spun? Pe scurt, orice recesiune, are rolul de a curata economia de acele companii, practici si piete ineficiente, asa cum buruienile sunt rupte de gradinarul harnic si priceput pentru a permite legumelor sa creasca. Gradinarul lenes insa spera ca se poate face gradinarit si fara a rupe buruienile: dam cu ingrasaminte peste toate si cresc si alea si alea. Din pacate, nu se poate. Ceea ce se numeste in engleza malinvestment nu este doar un fenomen marginal care apare pe ici pe colo ci este deja un cancer in stadiul de metastaza. Malinvestment-ul nu mai se manifesta la nivel doar de companii sau piete. Malinvestment-ul nu mai este doar o tentatie pentru lupii de pe Wall-Street. Malinvestment-ul devine o componenta obligatorie a oricarei afaceri, a oricarei companii, a oricarei piete, a oricarei politici economice pana la punctul in care sunt putini cei care pot rezista tentatiilor si cel putin de dragul principiilor economice solide sa urmareasca o activitate economica eficienta conforma cu bunele practici si reguli invatate de-a lungul a catorva secole de capitalism

Ar fi aici necesara o exemplificare si desi mi-e teama ca nu sunt tocmai pregatit sa explic cum pot banii tipariti aiurea si politicile de taiere a dobanzilor sa afecteze economia, voi incerca sa o fac. Un exemplu simplu de malinvestment din vremurile noastre sunt practicile de buyback ale actiunilor companiilor. Prin rascumpararea propriilor actiuni, companiile pot sa limiteze numarul de actiuni de pe piata si astfel sa creasca profitul per actiune in anii urmatori. Astfel, la o activitate similara si un profit similar la nivelul companiei, anul urmator actionarii vor castiga mult mai multi bani, proportional cu numarul de actiuni rascumparate. Pentru rascumparare, companiile folosesc fie profiturile actuale, fin, in general, datorita dobanzilor mici, fac credite. Deoarece dobanzile au ajuns la un nivel extrem de mic, a devenit extrem de profitabila practica prin care in locul creditelor pentru investitii in productie, cercetare, expansiuni, achizitii de noi companii pe scurt spus, in locul focusarii resurselor pe rentabilitatea economica, companiile prefera sa ia credite pentru buyback-uri de actiuni, deoarece in cele din urma profitul distribuit este mai mare in anii urmatori, chiar daca povara expunerii la creditare creste. Dar de vreme de dobanzile sunt mici si Fed-ul anunta noi reduceri, nimeni nu se teme de viitor si prefera aceste inginerii financiare in detrimentul investitiilor economice.

Sunt mii si mii de astfel de exemple de malinvestment. Orasele fantoma din China sunt un exemplu similar, care vine din necesitatea mentinerii unui ritm accelerat al cresterii economice in China, constrangere care vine mai ales datorita expansiunii creditarii in China care a depasit in procente chiar ceea ce se intampla in SUA sau in Europa. Deoarece accesul la bani ieftin este facil in China, si deoarece guvernul impune o rata de crestere cuantificata pe criterii gresite (productie si nu cerere), stimularea financiara a fortat cresterea economica la niveluri aberante, fara nicio legatura cu cererea pietei sau chiar macar cu unele criterii de utilitate publica a acestor investitii. Orase fantoma, poduri peste rauri in locuri unde nu era nevoie, autostrazi catre nicaieri, etc – toate acestea s-au facut deoarece bancile aveau norma de credite si partidul la nivel local avea norma de procente de crestere a PIB-ului regiunii respective. Prin urmare s-a investit unde nu era nevoie, in loc sa se consume resursele acolo unde era nevoie.

Orasele fantoma din China merita un articol separat deoarece sunt o anomalie pe care o putem vedea a unor politici gresite care se aseamana foarte mult cu anomaliile mai putin vizibile din domeniul financiar unde doar un ochi format si experimentat le poate intelege.

Ne-am pune logic intrebarea: cum sa ramana aceste orase fantoma nepopulate ca doar nu toti chinezii or avea unde sa stea si chiar daca pretul acelor apartamente este ridicat, dupa o anumita perioada, este logic ca pretul sa scada si sa ajunga pana acolo unde chinezii sa si le permita sa le cumpere. Pe scurt, explicat, asa ceva nu este posibil. O scadere a preturilor, ar face imposibila platirea creditelor de catre investitori. In multe locuri, investitorii au luat credite cu garantii fie de la stat, fie de la guvernul regional. Marcarea valorii de piata a acestor imobile la preturi mai joase, in vederea vanzarii, ar lovi direct in credite si le-ar face insolvabile. S-ar declansa atunci in lant garantiile statului (acolo unde sunt) sau chiar falimentul unor banci. Chiar daca alti investitori ar veni si ar cumpara acele imobile pentru a le vinde la un pret mai mic, fenomenul o data declansat, ar produce nenumarate reactii in lant care s-ar propaga pana la nivelul intregii tari si ar declansa o noua criza in China si ulterior in intreaga lume.

De aceea, japonezii au preferat sa lase banca nationala sa cumpere nu doar credite toxice si obligatiuni la companiile japoneze care aveau probleme, dar chiar peste jumatate din actiunile japoneze sunt deja detinute de banca centrala.

Desi pare socialism si pare o nationalizare treptata, luat la boabe marunte, politica de achizitie a asset-urilor toxice si de stimulare a creditarii nu este deloc socialism ci este doar cantecul de lebada al sistemului financiar actual Breton Woods si al apendicelui sau bazat pe petro-dolar.

Asadar, prin schimbarea trendului, Fed-ul recunoaste ca este strans cu usa si pentru a evita impasul, face ce stie sa faca: simuleaza. Sunt bineinteles cateva nuante aici legate de ce temeri are Fed-ul si de ce conteaza mai mult: caderea burselor sau o noua criza a creditarii. Oricum pietele sunt indeajuns de legate intre ele incat sa nu putem avea un crash bursier fara o recesiune economica (cel putin) si viceversa. Prin urmare, chiar daca PIB-ul are o crestere nesperata la americani (2.9%) si chiar daca somajul pare ok (desi labour force participation inca e slaba), in varianta optimista, Fed-ul incearca doar sa evite un crash bursier si asteapta ca cresterea economica sa se vada in dividende si piata sa poata accepta ulterior noi cresteri. In aceasta varianta optimista, Fed-ul clar a luat-o razna daca se teme doar de un bear market. Nu doar ca nu este misiunea Fed-ului sa manipuleze pietele financiare, dar un crash este imposibil de oprit, oricat de mult “armament” ai avea in dotare (ceea ce oricum nu e cazul).

SCENARIUL 3: Fed-ul nu e ingrijorat de economie si nici de piete, dar e ingrijorat de razboiul tarifar si de disolutia Europei

Din nou, aici Fed-ul si-ar incalca misiunea si s-ar preocupa de probleme prea mult peste ei. Da, orice factor afecteaza economia si Fed-ul trebuie sa urmareasca, dar politica de dobanzi nu se poate face pe baza spaimelor si a tensiunilor geopolitice. Chiar daca partial razboiul tarifar a fost invocat de Powell si chiar daca toata lumea accepta ca probabil Fed-ul nu a taiat dobanda pentru ca doreste sa vada ce se va intampla la G20, mai precis daca americanii se vor intelege cu chinezii si vor inceta razboiul tarifar, o plasare in aceasta argumentare nu denota decat fragilitatea cresterii. Daca cresterea economica ar fi reala (solida), Fed-ul nu ar avea de ce sa se ingrijoreze. In plus, daca era cazul, nu mai mentiona viitoarele scaderi ci doar nu facea nimic acum, lasand asteptarile in aer – ceea ce nu ar fi prima data.

Faptul ca au fost anuntate scaderi, denota clar ca exista probleme si ca Fed-ul, ca un dealer de droguri serios ce este, isi asigura clientii ca va aduce marfa buna in curand, deci sa stea linistiti si sa nu tremure prea mult pana atunci.

In final punem intrebarea: a avut sau nu a avut succes cumulul de masuri de stimulare financiara, daca la peste 10 ani de la criza creditelor, datoria a explodat la niveluri inimaginabile, economia se bazeaza inca pe dobanzi cat mai mici si pe creditare infinita iar puterea de cumparare a omului de rand este cu mult diminuata fata de perioada pre-criza (pre-2008) atat in SUA cat si in UE. Cu exceptia Chinei care cel putin in cifre creste ca Fat-Frumos si cu exceptia unor tari din Asia de Sud-Est, putine tari se pot lauda cu o crestere a nivelului de trai al populatiei dupa criza din 2008. In plus, si mai putine se pot lauda cu un nivel sustenabil al raportului PIB/datorie.

In mod jalnic, singura varianta linistitoare ar fi coruperea lui Powell de catre Trump, cu scoupl de a amana un crash bursier si de a stimula si mai mult economia pentru a-i permite castigarea alegerilor. Doar in aceasta varianta am putea spera ca desi ar putea creste in continuare dobanda fara riscul unor efecte negative majore, Powell nu o face de dragul lui Trump, dar o va face ulterior. Din pacate, pretul aurului nu confirma deloc aceasta speranta, aurul spargand plafonul de 1400 zilele acestea, dupa anuntarea scaderii dobanzii la viitoarele sedinte, Plafon care nu a fost spart din 2011 cand Europa trecea printr-o criza financiara de proportii, existand riscul imploziei.

Parerea mea este ca Fed-ul are totusi interesul normalizarii situatiei si nu s-ar fi riscat aiurea: daca era posibila cresterea sau macar stagnarea, o faceau. Din pacate, situatia este probabil atat de riscanta incat cu greu au evitat o scadere deja. De altfel, scaderea era deja inclusa in pret inca de la sedinta din luna aceasta. Brexitul, Iranul si razboiul tarifar nu sunt decat alte cateva fronturi mai mult sau mai putin active, in stadii diferite de intenstitate, care vor pune la mare incercare pietele si economia in viitorul apropiat. Nu este exclus nici ca masurile care se iau in Japonia de banca centrala sa fie „exportate” si in SUA in cazul inrautatirii situatiei. Caz in care probabil atat aurul cat si bitcoinul o sa explodeze.

PS: cu ocazia schimbarii trendului, renunt oficial la a recomanda dolarul pe termen scurt si mediu, desi SUA ramane in continuare cea mai promitatoare economie; insa obsesia lui Trump de a obtine aceste scaderi si focusarea pe razboiul valutar, vor produce un nou razboi al devalorizarilor tuturor monedelor, caz in care in mod spectaculos, leul poate deveni o optiune, oricat de jalnica ar fi situatia la noi

Fed-ul a pastrat dobanda la acelasi nivel in ciuda asteptarilor de scadere. Pietele au reactionat deja dur, aurul a explodat, EUR/USD-ul de asemenea. Actiunile vom vedea maine in ce directie o pot lua. Daca scadeau dobanda acum, era ca un puseu de adrenalina. Amanarea scaderii, mai ales avand in vedere ca scaderea era deja inclusa in pret e posibil sa produca cel putin pe moment o corectie. Cel putin bancile insa o sa fie lovite.

Noi sedinte vor mai fi in iulie si in august. Fed-ul a promis scaderi in lunile urmatoare, pe baza “datelor”. Tinand cont si de razboiul tarifar si caderea Chinei, amanarea curenta nu poate mentine in niciun caz trendul si nu avem decat sa vedem in ce masura trendul bull va reveni.

Ca fapt divers, iata cum s-au comportat aurul si bitcoinul in momentul anuntarii deciziei. Evident, cel “hiperactiv” din chartul de mai jos este aurul, bitcoinul a fost calm. E de bine, e de rau? Nu stiu …

Personal nu am inteles de ce pietele asteptau o scadere. E normal ca mai ales inaintea G20, Fed-ul sa astepte sa vada ce se intampla acolo pentru a putea ulterior sa atenueze o accentuare a razboiului tarifar sau sa profite de o eventuala intelegere intre SUA & China. Reamintesc: scaderea dobanzilor este ca o doza proaspata pentru un drogat care incearca sa se lase de droguri dar crede ca o poate face doar prin pasi incrementali de scazut doza (de bani tipariti). Evident ca nu merge chiar asa, desi uneori merge. Ma refer, ca nu merge doar cu vorbe si promisiuni. Draghi a tot amenintat cu bazooka si chiar recent, inainte de Fed, a amenintat ca va continua si chiar poate accentua programul de achizitii de asseturi toxice deoarece inflatia nu da niciun semn. Pacat ca nu putem sa exportam inflatie, ca ne-am umple de euroi …

Si tot ca fapt divers: si Mugurel a pastrat dobanda nemiscata inaintea Fed-ului. Nu ca ar fi mare branza, dar sa fie acesta un indicator, sa aiba Mugurel acces la informatii atat de secrete si din sincronicitate si “coordonare” interbancara, sa prezica (involuntar) deciziile Fed-ului? Nu stiu, poate s-ar merita o analiza.

Dupa cum stim ne aflam in plin razboi tarifar SUA-China. Nu s-au tras inca toate salvele, nu s-a desfasurat inca intreg frontul si nici pozitionarile de o parte sau de alta a celorlalti actori in comertul mondial nu s-au clarificat.

In prezent China detine peste 1 trilion de bonduri (1120 mld in Martie 2019). Teoretic, vanzarea bondurilor are urmatoarele efecte: presiune pe dobanzi, lipsa lichiditatii, devalorizarea dolarului. Daca China vinde, e posibil sa se declanseze un trend si alte tari sa inceapa sa vanda.

Din start sa subliniez: China nu poate vinde instant bondurile. SUA are o legislatie care permite blocarea unor vanzari a obligatiunilor daca se considera tentative de manipulare sau riscuri pentru SUA (nu stiu precis conditiile si clauzele). Prin urmare chinezii au doar varianta sa nu le prelungeasca maturitatile, adica la expirare, sa incaseze banii si sa nu mai cumpere altele.

Dar chiar daca chinezii pot forta mana americanilor ca sa le permita sa le vanda, o scoatere masiva de oferta pe piata ar da jos cu pretul – deci i-ar afecta direct. Unde sa gaseasca cumparatori cand si-asa dobanzile sunt cum sunt si oricum putine state mai au surplus pentru care sa fie nevoie sa caute locuri unde sa il plaseze.

Pana acum, modelul chinez functiona pe reteta simpla: chinezii vindeau in SUA, profitul din vanzari intra in dolari, dolarii intrau in obligatiuni. Statul chinez tine moneda jos pentru a nu inhiba exporturile (contrar a ce face BNR care apara leul) si astfel China a ajuns sa cumuleze foarte multe bonduri americane cumparate cu banii din aceasta diferenta care intr-o economie de piata libera ar fi fost ajustata prin cresterea puternica a yuan-ului, pe masura de dolarii ar fi intrat inapoi in China. Unii zic la metoda asta “vendor-financing” si intr-o masura mai mica dar in esenta cam in acelasi fel, fac nemtii cu restul europenilor: ii crediteaza ca acestia sa poata cumpara nimicurile produse de ei.

Deci cum China produce continuu bani, se pune problema ce sa faca cu ei, in ce sa investeasca. Sumele sunt mari iar achizitiile facute de chinezi nu le consuma. Prin urmare, dupa ce cumpara tot ce pot (companii, resurse etc), dupa ce cumpara aur si incearca sa ii ajunga din urma pe americani la rezerva de aur, chinezii cumpara obligatiuni SUA (dar nu numai). Pe langa obligatiunile SUA ar mai fi alternativele de a cumpara alte obligatiuni (fie suverane, fie de la companii), dar riscul cel mai mic este in SUA si in plus lichiditatea bondurilor SUA este incomparabila cu alti emitenti.

Deci China nu are optiunea de a renunta instant la bonduri si la vanzarea in timp (la maturitate), impactul poate fi irelevant. Spun aceasta deoarece, daca China vinde instant tot ce poate si produce un trend, exista riscul ca SUA sa aiba de suferit. Altfel, exista probabilitatea ca alti cumparatori (inclusiv Fed-ul) sa cumpere tot ce vand chinezii si SUA sa nu aiba nimic de suferit.

Cu privire la bondurile guvernamentale americane, exista si o varianta spectaculoasa, in cazul unei “greve” a cumparatorilor. Japonia este folosita ca cobai dupa parerea mea si de data aceasta, prin achizitiile pe care Banca Nationala le face: peste 80% din obligatiuni sunt cumparate de Banca Nationala. Strigator la cer! Culmea, aceasta situatie nu produce inflatie, din cauze complexe pe care nu le vom aborda acum.

Sa facem acum o mica paranteza: de ce ar vrea China sa vanda obligatiunile, desi inca nu s-a ajuns la dobanzi negative si desi nu are alternative? Evident, vanzarea s-ar face cu scopul de a face rau SUA si de a forta mana americanilor pentru a retrage tarifele vamale.

Ori data fiind situatia, adica incertitudinea unui efect relevant asupra SUA in cazul vanzarii treptate (am explicat de ce instant nu se poate – exista reglementari legale asumate de cumparator) la maturitate, ce sens ar mai avea China sa vanda obligatiunile? Motive s-ar gasi: sa foloseasca banii pentru inarmare sau pentru peticirea gaurilor din barca in urma gloantelor americanilor etc. Deci vanzarea nu poate fi deloc scoasa din calcul.

Este dificil deci de sustinut teoria ca vanzarea bondurilor de catre chinezi ar fi o “optiune nucleara”. In plus, un astfel de raspuns ar semnala clar o ruptura severa intre China si SUA cu riscuri masive si prin urmare schimburile economice ar lua o intorsatura mult mai drastica, companiile americane ar fugi din China si invers. In plus, cine ar mai avea incredere sa investeasca in China, in afara de Rusia si alti mici parteneri?

Daca razboiul tarifar este vazut ca o nebunie a lui Trump si daca chiar in SUA exista o opozitie puternica la aceste tarife si daca in primul rand va avea oricum de suferit americanul de rand, o retaliere a Chinei prin vanzarea obligatiunilor ar semnala clar inceperea unui razboi economic de amploare intre SUA si China – ori chinezii sunt oricum pe muchie de cutit si au probleme oricum.

Inainte de “optiunea nucleara”, chinezii mai au cateva arme pe care le pot folosi: devalorizarea monedei, ban-ul pe metalele rare s.a. Chiar si-asa, “optiunea nucleara” este un risc pentru SUA cu potential de risc existential. Nu putem sa nu gandim ca atat Trump cat si cei de pe langa el il cunosc si si l-au asumat. Faptul ca alta cale de a lovi in chinezi nu a fost, arata dupa cum explicam in articole anterioare ca SUA are o fereastra de “oportunitate” din ce in ce mai stramta in incercarea de a opri avantul chinezilor si de-si asigura pozitia dominanta in continuare. Mentionam in articole ca ultima arma pe care o pot folosi ar fi armata. Deocamdata Trump a ales sa incerce cu tarifele vamale si multi il blaneaza, desi probabil Trump ar merita un Premiu Nobel pentru Pace – in locul lui, un alt presedinte ar fi trecut direct la armata. Nu ca Trump e timid in ceea ce priveste folosirea armatei si a provocarilor.

Insa, sa nu ne iluzionam ca SUA stie sa fie altceva decat un hegemon si ca SUA va putea sa redevina doar o tara cu importanta locala, dupa destramarea imperiului, asa cum a reusit Marea Britanie? Nu, SUA va pica cu un bang – daca va pica.

In concluzie chinezii nu trebuie neaparat sa treaca la “optiunea nucleara”. Este posibil ca pur si simplul socul tarifelor sa fie preluat de cumparatorii americani si astfel Trump sa-si satisfaca obsesia fara ca chinezii sa aiba prea mult de suferit. In plus, dupa cum explicam intr-un articol anterior, chinezii au tot avut preocuparea sa extinda ciclul “marfa-dolari-obligatiuni” si pe Europa si pe alte zone, nu doar pe SUA. Deocamdata nu le-a reusit desi intrarea pe negativ a bondurilor nemtesti din ultima perioada, nu poate fi deloc intamplatoare: poate ca un nou cumparator avid a intrat pe piata ….

Mai intai de toate as dori sa atrag atentia asupra unei paralele. Junker i-a facut pe nationalisti prosti inainte de alegeri, la fel cum Hitlery Clinton i-a facut pe votantii lui Trump “Basket of deplorables”. Ura viscerala fata de opinia celuilalt si plasarea aroganta deasupra celor cu viziuni “reduse” care nu au o perceptie “globala” sau “inclusiva” asupra societatii moderne, atat in cazul lui Hitlery cat si in cazul lui Junker nu au facut decat sa trezeasca si mai mult din adormire pe uriasul adormit: acea masa amofra de populatie care ducand-o bine nu era prea interesata de politica si prin neimplicare s-a trezit ca situatia e nasoala, prin urmare s-a uitat in dreapta in stanga care ar putea fi motivele si s-a trezit ca tara, orasul, familia lui sunt in stare de asediu.

Trecand peste paralele amuzante, as aborda putin modul in care UE s-a gandit sa asculte nemultumirile populatiei si sa vina in intampinarea nemultimirilor oamenilor. Totul a fost o mascarada. Asa zis-a “deschidere” fata de cetateni nu a fost nimic altceva decat un teatru al absurdului: cateva conferinte, cateva invitatii la institutiile UE pentru niste bloggeri irelevanti si apolitici care au facut poze si s-au postat pe instagram, mesajul principal fiind “UE is cool”, fara nicio explicatie sau fara nicio discutie importanta pe subiectele fierbinti. Realitatea este ca UE nu vrea sa tina cont de nationalisti ci ideal ar vrea sa le traga un glont in cap. Daca nu ar fi in spate istoria democratica a unor tari ca Franta sau Anglia, probabil actualul UE ar da si o lege prin care nationalistii sa fie arestati. Deja orice referinta la nationalism este un faux-pas in canalele de media care doresc acreditare, iar cea mai mica pata de “intinare” cu nationalism in activitatea sociala a vreunui candidat la vreun post de birocrat la UE ii poate fi fatala, chiar daca este descoperita ulterior angajarii.

De altfel, obsesia anti-nationalista este atat de veche incat prin anii 2000, un student care isi propunea intr-un viitor oarecare sa puna mana pe un post in guvern sau la vreun ONG “deshis”, se ferea ca dracul de taiame de orice asociere cu vreo grupare sau personalitate cu inclinatii nationaliste. Mai concret, o tanara la facultatea de stiinte politice a refuzat sa participe la o actiune oarecare (cvasi-nevinovata, pe un topic deloc fierbinte) cu o asociatie, pe motiv ca acea asociatie avea orientare nationalista. Pentru cei tineri, amintim ca anul 2000 este inainte de UE si inainte de NATO, deci …

Cum stam asadar cu Brexit-ul? Inca inainte sa se voteze Brexitul am spus ca :

Pai cel mai rau lucru in cazul unui Brexit, pentru pacea lumii, va fi tocmai “ideea” care va crapa “fundamentul UE”: ca doar impreuna ne e bine si cine dezerteaza, ajunge sa se scufunde. Asadar, e posibil ca britanicii sa fie deschizatori de drumuri si sa ne arate ca “afara” e mai bine. Brexitul va putea fi apoi urmat de un Frexit, Grexit si de alte exituri si astfel se va alege praful de ideea europeana, mai ales daca prin separare, multe tari redobandind moneda proprie si suveranitatea proprie, se vor putea misca mai eficient in lupta cu criza. De unde putem intelege de ce ideal pentru elita europeana ar fi ca Brexitul fie sa nu aiba loc si daca are, sa fie o lectie dura pentru posibilii viitori dezertori. Intelegem deci, de ce frecusurile nu vor fi deloc putine si foarte posibil ca multe razboaie financiare si economice sa fie lansate impotriva “dezertorilor” .

21.06.2016 – BREXIT PENTRU TRADERI

Si in articolul referit mai sus si in cele ulterioare pe tema Brexit-ului explicam ca UE nu poate lasa Marea Britanie sa se rupa pur si simplu astfel incat totul sa fie amiabil, sa fie ok, sa continue legaturile economice dar sa ofere britanicilor idependenta neconditionat. Daca aceasta s-ar intampla, altor tari le-ar veni “idei” si “visul european” s-ar destrama peste noapte. Se intelege ca din acest frecus, si UE poate avea de pierdut daca Marea Britanie o sa fie ferma si o sa isi asume riscul acestei ruperi. Batalia se duce insa mai mult pe plan psihologic, UE sperand sa lanseze atat de multe mesaje false si sa ii sperie atat de mult pe britanici incat acestia sa faca o revolutie si sa ceara anularea referendumului. Ca morcovel pentru o astfel de viitoare buna purtare, UE ar putea oferi Marii Britanii cateva noi “conditii speciale” in gramada oricum destul de umflata a conditiilor speciale pe care Marea Britanie si le-a negociat la aderare.

Culmea culmilor este ca intre timp, nu doar ca spaimele UE nu i-au determinat pe britanici sa provoace partidele sa lanseze un nou referendum, dar dorinta de Brexit s-a solidificat si mai mult in cei care au votat pentru la referendum si de asemenea, noi “convertiti” contribuie nu doar la solidificarea sentimentului anti-european, ci chiar la “epurarea” clasei politice britanice de “ezitanti”. Cum altfel putem numi succesul exploziv al unui partid creat in luna aprilie a acesui an si care se numeste Partidul BREXIT? Culmea este ca nu doar ca britanicii pro-UE nu au reusit sa produca un nou referendum, dar in tabara cealalta, exista chiar concurenta intre cine este mai “true brexiter” dintre ei.

Fenomenul aparitiei si succesului acestui partid – a carui epopee abia incepe – va fi studiat in manualele de istorie din viitor si va fi probabil in lista cauzelor care au dus la implozia UE alaturi de criza financiara din 2008 sau invazia “refugiatilor” din anii ulteriori crizei. Iar liderul sau Nigel Farag, probabil este caz unic de fondator de mai multe partide care au avut un succes fulminant si au reusit sa destabilizeze spectrul politic traditional din Marea Britanie, producand totodata un pattern copiat – cu mai mult sau mai putin succes – si in alte tari.

Cu privire la organizarea si activitatea in noul parlament, nu exclud ca sa fie primul parlament european in care vom vedea batai. La cum a inceput sa se coboare betivanul Junker si sa foloseasca un limbaj suburban plin de ura si lipsa de respect fata de milioane de cetateni, nu m-ar mira daca haosul in noul parlament va produce fierberea colivei Uniunii. Desi Politico.eu considera ca euroscepticii au pierdut din putere, conservatorii si reformatorii au castigat foarte mult. In plus cresterea spectaculoasa ecologistilor din Germania care e o felie mare din UE, va produce fragmentare si mai masiva. Ecologistii vor pune bete in roate mai ales politicii agricole comune, ori fara agricultura coeziunea este imposibila.

Deocamdata, ce ma mira este ca toata lumea ignora elefantul din camera: sistemul financiar. Nimeni nu discuta despre esecul politicii BCE, despre bondurile europene, despre cresterea in continuare a ratio-ului datorii/PIB in majoirtatea tarilor europene, despre bancile europene care supravietuiesc cu greu de pe o zi pe alta si oricand putem auzi ca pretul actiunii Deutshebank a cazut sub pragul emotional de 5E/actiune etc, etc. Nu este exclus deloc ca o noua criza financiara cauzata de mormanul datoriilor, razboiul tarifar si ciclul recesionar sa loveasca ca o tornada UE chiar in pragul negocierilor pentru imparteala locurilor din Comisie si alegerea Marelui Conducator – un proces cu totul tainic si magic, numit Spitzenkandidat process prin care un mare anonim care nu a primit niciun vot si nu face parte din partidul cu cele mai multe voturi este pus acolo sa conduca chiar daca partidul care l-a propus nu face parte dintr-o coalitie majoritara, ceea ce nu ar fi singura aberatie.

P.S. Cu privire la Brexit nu am elaborat deloc despre cat de demna sau de morala este atitudinea pe care birocratii europeni o au fata de britanici si de ce nu-i lasa in pace. Am putea zice (daca am fi naivi) ca este normal ca UE sa apere interesul cetatenilor europeni si sa fie ferma cu Marea Britanie in procesul de negociere. Exact! Tocmai de aceea, UE ar trebuie sa nu puna bete in roate Marii Britanii si pentru interesul comun sa faca tot ce poate pentru ca acest proces sa se desfasoare fara a afecta mai mult decat trebuie economia UE. Pentru a realiza insa cat de mare este inselaciunea si manipularea pe care UE incearca sa o produca in cardasie cu tradatorii Brexitului care au negociat din parea Marii Britanii, va invit sa citit tratatul. Chiar si pentru un neavizat reiese cumva faptul ca mare lucru nu se va schimba daca Brexit s-ar face pe baza acestui tratat, decat ca Marea Britanie nu va mai participa la procesul decizional. In rest, plasteste, contribuie, se supune etc. Halal Brexit!

Dar cum ar putea UE sa fie daca nu sireata si hoata in relatia cu Marea Birtanie? Nu trebuie ca UE sa se lupte intr-adevar ca sa dovedeasca britanicilor ca in afara e rau, pentru a preveni disolutia? Nu este lupta pentru coeziune, tocmai scopul unei uniuni? Nu! Deloc! UE daca doreste sa supravietuiasca trebuie sa conduca prin a crea un nivel de trai atat de bun cetatenilor UE incat restul sa doreasca ei sa intre si sa fie primiti. Asa cum se intampla acum de exemplu cu turcii. Turcii si-ar dori sa fie primiti in UE, dar UE nu ii vrea pentru ca sunt ceva in urma la … democratie (cel putin). Daca ii vrem pe britanici, sa facem un UE la care britanicii sa se uite cu jind. Realitatea este insa contrara, britanicii nu doar ca nu se uita cu invidie la europeni ci s-au cam saturat de necazurile pe care li le fac europenii, trimitandu-le navalitori, punandu-i sa plateasca biruri, dandu-le tot felul de legi si reglementari care mai de care mai aiuristice care franeaza dezvoltarea economica si favorizeaza marile corporatii, etc.

Aceasta atitudine conspirationista si lipsita de sinceritate si pragmatism in privinta Brexitului nu arata decat doua posibile cauze: 1) ori birocratia este atat de paguboasa si diversitatea / amalgamul atat de haotic incat pur si simplu procesele complexe cum ar fi negocierea exitului unei tari nu se pot realiza indiferent de intentie; 2) ori intentia este sub semnul intrebari si desi ar exista capacitatea si posibilitatea elaborarii unui tratat corect pentru ambele parti, pragmatic si ferm, nu se doreste acest lucru ci se urmareste haosul. In ambele cazuri, ca cetateni UE, suntem damnati.