Search Results for: razboiul tarifar

Daca portavioanele sunt atat de obsolete – cum comenteaza trolii rusnaci pe Zerohedge – de ce se mai chinuie chinezii sa le construiasca (cu mai mult sau mai putin succes)? In razboiul tarifar SUA-China nu poate exista decat un singur castigator: SUA. Ce pot face chinezii? Sa mareasca si mai mult tarifele la bunurile americane? Dar deficitul comercial in raportul cu SUA este 1:4 doar acest an si mult mai mare in anii precedenti. In al doilea rand, mergand la extrema, mare parte din investitiile chinezilor sunt in bondurile americane, deci ei sunt ombilical legati pe termen mediu-lung de SUA. Speranta chinezilor este ca pot sa loveasca cat mai punctual acolo unde il doar pe Trump pentru a scapa de el si a spera intr-un viitor presedinte democrat, mai prost si mai slab ca Obama – care desi a inteles pericolul chinez, nu a facut decat vorbe (“pivotari“). Atat de irelevanta este China – candidatul la o viitoare putere globala – incat este folosita de Trump ca manta pentru a lovi in Powel si a-l determina sa faca ce vrea Trump: stimulare cat cuprinde. Si Trump va obtine ceea ce doreste si stimularea va avea efect. Totul depinde insa de timing, daca va reusi sa faca asta in timp util sau roadele “stimularii” semanate de Trump le vor culege democratii. Nimeni nu crede ca Trump spera intr-o revitorare a manufacturarii americane – si oricum la ce ar avea nevoie SUA de asa ceva? SUA nu are nevoie de productie deoarece poate tipari cati bani vrea si poate continua decenii bune de acum inainte sa finanteze programe sociale cat cuprinde, sa ofere credite cat mai ieftine populatiei, altfel spus sa mentina coeziunea sociala la un nivel de tensiune care poate fi administrat. Depinde insa si de politica si strategia politica a celui care este la putere. Atat de solida este SUA si atat de intangibila suprematia americana incat politicienii isi permit sa isi aleaga “orientarea economica” sau altfel spus “viziunea de dezvoltare” – adica macaniturile de propaganda prin care se descurca fiecare in parte, dupa aluatul cu care este facut. In functie de aceste “viziuni” fac si desfac politicile economice, determina actiunile Fed-ului, focalizeaza atentia presei si a discursurilor din societate, produc si calmeaza valurile geopolitice etc. A facut-o Trump cu Koreea, China si “build the wall” asa cum a facut-o si Obama cu Siria, “Obama phone” si altele Sa facem o simpla comparatie: Macaron in Franta macane si el cat cuprinde dar nu poate face nimic. A oferit cateva zeci de milioane Braziliei ca sa fie umilit crunt de presedintele unei foste coloni portugheze. A macanit si el ceva legat de Brexit ca sa fie umilit la Palatul Elysee de Boris Johnson care si-a facut poza cu piciorul pe masa. Ce putere are deci Franta si cum evolueaza CAC-ul in functie de declaratiile lui Macron? Nu exista nicio corelatie! In schimb, cum Trump lanseaza un tweet, toate bursele lumii zburda in sus si in jos. Acesta este un indicator al

Şi toamna, şi iarnaCoboară-amândouă;Şi plouă, şi ninge –Şi ninge, şi plouă. Moina – Bacovia Avem mai mult sau mai putin urmatoarele evenimente: Fed-ul a scazut o iota dobanda dar nu a reusit sa mentina cresterile pe piete Razboiul taxelor vamale pare sa faca zgomot mai mult decat scaderea dobanzii cumulata cu rezultatele pozitive (in mare parte) ale economiei SUA Thailanda, Noua Zeelanda si India au taiat dobanzile, lansand noi lovituri de tun in razboiul devalorizarii monezilor proprii SUA (Trezoreria / Trump) au declarat China ca tara care manipuleaza moneda – un fel de declaratie de razboi pe planul devalorizarii monedei. Masura a fost luata dupa ce chinezii au devalorizat rimimbi-ul in raport cu dolarul. Canarul din mina – aurul – a spart bariera de 1500, semn al fricii. Totodata, ca si in 2008, petrolul si alte comoditati au scazut drastic. Una peste alta, urmeaza o perioada tulbura de mare volatilitate. Nu exista nicio perspectiva de pace in razboiul tarifar (al taxelor / tarifelor vamale), ambele parti dorind fie escaladarea fie ramanerea pe pozitii. Pentru ca am multe necunoscute cu privire la piata bondurilor, yield-curve si alte zone unde se vede pulsul plapand al sistemului financiar subred actual si pentru ca imi dau seama ca poate si altii au necunoscute cu privire la chestiuni pe care poate eu le inteleg mai bine si pot sa le explic, o sa incerc sa detaliez putin cateva puncte legate de razboiul tarifar China-SUA. Un prim lucru de care trebuie sa tinem cont este ca razboiul tarifar este un tip de razboi, pe cand razboiul valutar este un alt tip de razboi: sunt chestii diferite. Primul tine de protejarea productiei interne (cel putin la nivel declarativ) prin tarifarea bunurilor si serviciilor care vin din afara, iar al doilea tine de devalorizarea monedei proprii (raportata la alte monede straine) in vederea ajutarii exportului Daca pretul de desfacere al produselor de export este mai ieftin pentru straini datorita devalorizarii monedei proprii, economia (exporturile) este stimulata si castiga cote de piata. Devalorizarea monedei proprii se face prin diverse metode specifice fiecarei tari in parte. Exista bineinteles diferenta intre o moneda de referinta cum este dolarul sau euro si o moneda folosita in mare parte pe plan local (cum ar fi rimimbi-ul – moneda Chinei). Devalorizarea se face prin scaderea dobanzii, prin alte politici monetare, prin afectarea directa a cursului de schimb (din pix sau din interventia pe piata cu ordine de cumparare / vanzare mai mult sau mai putin goale) etc. Cu privire la razboiul tarifar SUA-China mai trebuie accentuat un aspect: China nu are cum sa riposteze. Adica, daca Trump pune tarifuri la importurile chinezesti, invers chinezii nu prea au ce sa faca deoarece importurile lor din SUA sunt mult mai mici decat exporturile lor in SUA. China a incercat prin cateva masuri similare sa contracareze tarifele lui Trump: a impus tarife pe ici, pe colo la cateva categorii de produse care afectau electoratul lui Trump (domeniul agricol). In paralel, a taiat investitiile din SUA (nu a

Incep cu o scurta trecere in revista a profetiilor Sf. Paisie Aghioritul despre Turcia, pentru cei care au venit pe blog mai recent sau trec din intamplare. Cei care doresc detalii mai pe larg, pot sa foloseasca cautarea in blog, sau sa inceapa aici. Asadar, Sf. Paisie Aghioritul in anii 1990 pe cand traia ar fi facut cateva profetii despre un viitor razboi mare la nivel european care va incepe dintr-un frecus maritim intre greci si turci si va escalada in distrugerea Turciei, sau mai bine zis in impartirea acesteia in 3 parti: una va fi trecuta prin sange, una va fugi inspre est si alta se va crestina. In final, Grecia va fi “responsabila” pentru administrarea Turciei. Profetiile sfantului Paisie nu sunt unice in spatiul grec. Cel putin Sf. Cosma Etolitul daca nu ma insel avea una similara, cu privire la revenirea cetatii celei mari – Constantinopolul – la greci si la alungarea turcilor. A vorbi despre epurare etnica si mutare de granite in vremurile de astazi in Romania poate parea fantezisme simpliste pentru unii “necredinciosi” care cu siguranta vor ridica din spranceana. Mai ales acum cativa ani cand inca nu incepuse razboiul in Ucraina si nici razboiul din Siria. Celor care au asemenea tendinte in gandire, le recomand sa ia la purecat acest blog care trata aceste subiecte – riscul existential pentru Turcia – de acum vreo peste 10 ani, cand Turcia se afla in negocieri cu UE pentru integrare, cand in Siria era pace, cand nici nu auzisem de primavara araba, cand nici nu auzisem de razboiul din Ucraina etc. Astazi pare usor sa discuti despre dezintegrarea Turciei dar acum peste 10 ani nu era deloc. Probabil acum 10 ani, astfel de articole prezente de altfel pe mai multe bloguri ortodoxe “conspirationiste” subiectul parea mult mai naiv ca acum cand razboiul tarifar (despre care de asemenea am prevestit prin 2009-2010) batea la usa. De altfel, Turcia a reusit sa se plaseze in ultimii 10 ani in cea mai proasta pozitie geopolitica din ultimii 70 de ani, dar sa nu punem aceasta doar pe spinarea lui Erdogan: vremurile au fost potrivnice Turciei si poate supravietuirea ei in prezent este in sine o mare realizare daca ne uitam prim-prejur. Parerea mea este insa ca Turcia a pariat pe calul pierzator si de aceea cu sau fara implinirea profetiilor a pierdut. Inainte de trecerea in revista a profetiilor, as dori totusi sa trec in revista sursele acestora. Personal, despre profetiile Sf. Paisie stiu si vorbesc din cartile publicate in Romania de Editura Evanghelismos care publica in general carti traduse in limba romana de parintele Stefan Nutescu. Cartile scrise despre si dupa cuvintele Sf. Paisie le puteti gasi aici. Spun ca cartile sunt scrise “despre” si “dupa cuvintele” Sf. Paisie deoarece sfantul a scris cu mana lui doar carti despre parintii cuviosi din Athos pe care i-a cunoscut. Cartile de la linkul de mai sus sunt grupate intr-o colectie ce cuprinde 6 volume si sunt realizate pe baza unor texte cu

Nu ar fi rea o japanificare a lumii, desi la cat de deprimati sunt japonezii in ciuda prosperitatii economice, nu stiu daca ne-am dori-o chiar toti. Cel putin insa in domeniul financiar, japonezii sunt deschizatori de drumuri. Japonia are deja cateva decade de stagflatie si de experimentare a tuturor metodelor posibile de stimulare financiara aflate la dispozitia bancii centrale. In afara de a arunca bani cu elicopterul, putine lucruri pe care ar putea sa le faca le-au mai ramas “eroilor macrostabilitati” din Japonia. Eu am o teorie personala: asa cum americanii au testat nucleara pe japonezi ca sa vada ce se intampla, tot asa americanii testeaza pe japonezi tehnici pe care ulterior le folosesc la ei. Pentru ca alternativa ar fi terifianta. Ma refer aici la stimularea financiara, facuta de japonezi si inceputa chiar inainte de criza din 2008: reducerea dobanziilor, cumpararea de obligatiuni ale statului chiar de catre banca centrala, cumpararea chiar de asset-uri financiare toxice private etc. Tot ce au facut japonezii si nu a functionat, fac si americanii si europenii, desi cu un oarecare delay si cu particularitati specifice. Poate este falsa teoria mea si “copierea” de catre americani (si prin ecou de intreaga lume) a stimularii fiannciare toxice este de fapt singura optiune, este ultima parasuta inaintea loviturii cu realitatea. Sunt cateva diferente notabile intre ce fac japonezii si ce fac americanii (si restul lumii). Exista cumva un delay dar nu putem nega ca a repeta in SUA masuri de stimulare similare de cele luate de banca Japoniei si a spera ca rezultatul sa fie altul nu este decat nebunie. Dar este Fed-ul nebun? Este guvernul american nebun? Sa lasam insa japonezii in pace (cat or mai putea) si sa ne intoarcem in prezent. Avem asadar schimbarea trendului de miscare a dobanzilor. Pauza luata la ultima sedinta este usor explicabila: Fed-ul nu ia masuri bruste si prefera sa anunte din timp ce face. In plus, datele economice sunt analizate “indelung” altfel spus, chiar daca apar niste date catastrofale, Fed-ul zice: mai asteptam putin, sa vedem daca e chiar asa. In schimb, daca sunt unele date pozitive, Fed-ul imediat arunca mesaje optimiste: lucrurile merg spre bine, dar noi suntem precauti si de aceea nu marim deocamdata dobanda. Avem deci un moment de pauza dupa care urmeaza noi scaderi anuntate. Sunt varii scenarii legate de semnificatia acestei intorsaturi si ca orice intorsatura, mai ales coroborata cu “tatonarile” pietelor financiare cu o noua perioada “bear market”, nu poate sa aduca deloc semne bune. Poate singurele semnale pozitive sunt pentru speculantii care spera ca efectul pavlovian al stimulului financiar oferit de Fed va avea acelasi efect, de crestere a preturilor si prin urmare, noi oportunitati de castiguri pot fi fructificate. Fara a lua la boabe marunte discursul lui Powell si fara a incerca sa emitem vreo opinie legata de starea economiei (cifrele pot fi citite cum vrem, iar starea reala este un mister chiar si pentru cei mai fini analisti), le vom trece in revista. SCENARIUL 1: Trump a pus

Fed-ul a pastrat dobanda la acelasi nivel in ciuda asteptarilor de scadere. Pietele au reactionat deja dur, aurul a explodat, EUR/USD-ul de asemenea. Actiunile vom vedea maine in ce directie o pot lua. Daca scadeau dobanda acum, era ca un puseu de adrenalina. Amanarea scaderii, mai ales avand in vedere ca scaderea era deja inclusa in pret e posibil sa produca cel putin pe moment o corectie. Cel putin bancile insa o sa fie lovite. Noi sedinte vor mai fi in iulie si in august. Fed-ul a promis scaderi in lunile urmatoare, pe baza “datelor”. Tinand cont si de razboiul tarifar si caderea Chinei, amanarea curenta nu poate mentine in niciun caz trendul si nu avem decat sa vedem in ce masura trendul bull va reveni. Ca fapt divers, iata cum s-au comportat aurul si bitcoinul in momentul anuntarii deciziei. Evident, cel “hiperactiv” din chartul de mai jos este aurul, bitcoinul a fost calm. E de bine, e de rau? Nu stiu … Personal nu am inteles de ce pietele asteptau o scadere. E normal ca mai ales inaintea G20, Fed-ul sa astepte sa vada ce se intampla acolo pentru a putea ulterior sa atenueze o accentuare a razboiului tarifar sau sa profite de o eventuala intelegere intre SUA & China. Reamintesc: scaderea dobanzilor este ca o doza proaspata pentru un drogat care incearca sa se lase de droguri dar crede ca o poate face doar prin pasi incrementali de scazut doza (de bani tipariti). Evident ca nu merge chiar asa, desi uneori merge. Ma refer, ca nu merge doar cu vorbe si promisiuni. Draghi a tot amenintat cu bazooka si chiar recent, inainte de Fed, a amenintat ca va continua si chiar poate accentua programul de achizitii de asseturi toxice deoarece inflatia nu da niciun semn. Pacat ca nu putem sa exportam inflatie, ca ne-am umple de euroi … Si tot ca fapt divers: si Mugurel a pastrat dobanda nemiscata inaintea Fed-ului. Nu ca ar fi mare branza, dar sa fie acesta un indicator, sa aiba Mugurel acces la informatii atat de secrete si din sincronicitate si “coordonare” interbancara, sa prezica (involuntar) deciziile Fed-ului? Nu stiu, poate s-ar merita o analiza.

Dupa cum stim ne aflam in plin razboi tarifar SUA-China. Nu s-au tras inca toate salvele, nu s-a desfasurat inca intreg frontul si nici pozitionarile de o parte sau de alta a celorlalti actori in comertul mondial nu s-au clarificat. In prezent China detine peste 1 trilion de bonduri (1120 mld in Martie 2019). Teoretic, vanzarea bondurilor are urmatoarele efecte: presiune pe dobanzi, lipsa lichiditatii, devalorizarea dolarului. Daca China vinde, e posibil sa se declanseze un trend si alte tari sa inceapa sa vanda. Din start sa subliniez: China nu poate vinde instant bondurile. SUA are o legislatie care permite blocarea unor vanzari a obligatiunilor daca se considera tentative de manipulare sau riscuri pentru SUA (nu stiu precis conditiile si clauzele). Prin urmare chinezii au doar varianta sa nu le prelungeasca maturitatile, adica la expirare, sa incaseze banii si sa nu mai cumpere altele. Dar chiar daca chinezii pot forta mana americanilor ca sa le permita sa le vanda, o scoatere masiva de oferta pe piata ar da jos cu pretul – deci i-ar afecta direct. Unde sa gaseasca cumparatori cand si-asa dobanzile sunt cum sunt si oricum putine state mai au surplus pentru care sa fie nevoie sa caute locuri unde sa il plaseze. Pana acum, modelul chinez functiona pe reteta simpla: chinezii vindeau in SUA, profitul din vanzari intra in dolari, dolarii intrau in obligatiuni. Statul chinez tine moneda jos pentru a nu inhiba exporturile (contrar a ce face BNR care apara leul) si astfel China a ajuns sa cumuleze foarte multe bonduri americane cumparate cu banii din aceasta diferenta care intr-o economie de piata libera ar fi fost ajustata prin cresterea puternica a yuan-ului, pe masura de dolarii ar fi intrat inapoi in China. Unii zic la metoda asta “vendor-financing” si intr-o masura mai mica dar in esenta cam in acelasi fel, fac nemtii cu restul europenilor: ii crediteaza ca acestia sa poata cumpara nimicurile produse de ei. Deci cum China produce continuu bani, se pune problema ce sa faca cu ei, in ce sa investeasca. Sumele sunt mari iar achizitiile facute de chinezi nu le consuma. Prin urmare, dupa ce cumpara tot ce pot (companii, resurse etc), dupa ce cumpara aur si incearca sa ii ajunga din urma pe americani la rezerva de aur, chinezii cumpara obligatiuni SUA (dar nu numai). Pe langa obligatiunile SUA ar mai fi alternativele de a cumpara alte obligatiuni (fie suverane, fie de la companii), dar riscul cel mai mic este in SUA si in plus lichiditatea bondurilor SUA este incomparabila cu alti emitenti. Deci China nu are optiunea de a renunta instant la bonduri si la vanzarea in timp (la maturitate), impactul poate fi irelevant. Spun aceasta deoarece, daca China vinde instant tot ce poate si produce un trend, exista riscul ca SUA sa aiba de suferit. Altfel, exista probabilitatea ca alti cumparatori (inclusiv Fed-ul) sa cumpere tot ce vand chinezii si SUA sa nu aiba nimic de suferit. Cu privire la bondurile guvernamentale americane, exista si o varianta spectaculoasa,

Mai intai de toate as dori sa atrag atentia asupra unei paralele. Junker i-a facut pe nationalisti prosti inainte de alegeri, la fel cum Hitlery Clinton i-a facut pe votantii lui Trump “Basket of deplorables”. Ura viscerala fata de opinia celuilalt si plasarea aroganta deasupra celor cu viziuni “reduse” care nu au o perceptie “globala” sau “inclusiva” asupra societatii moderne, atat in cazul lui Hitlery cat si in cazul lui Junker nu au facut decat sa trezeasca si mai mult din adormire pe uriasul adormit: acea masa amofra de populatie care ducand-o bine nu era prea interesata de politica si prin neimplicare s-a trezit ca situatia e nasoala, prin urmare s-a uitat in dreapta in stanga care ar putea fi motivele si s-a trezit ca tara, orasul, familia lui sunt in stare de asediu. Trecand peste paralele amuzante, as aborda putin modul in care UE s-a gandit sa asculte nemultumirile populatiei si sa vina in intampinarea nemultimirilor oamenilor. Totul a fost o mascarada. Asa zis-a “deschidere” fata de cetateni nu a fost nimic altceva decat un teatru al absurdului: cateva conferinte, cateva invitatii la institutiile UE pentru niste bloggeri irelevanti si apolitici care au facut poze si s-au postat pe instagram, mesajul principal fiind “UE is cool”, fara nicio explicatie sau fara nicio discutie importanta pe subiectele fierbinti. Realitatea este ca UE nu vrea sa tina cont de nationalisti ci ideal ar vrea sa le traga un glont in cap. Daca nu ar fi in spate istoria democratica a unor tari ca Franta sau Anglia, probabil actualul UE ar da si o lege prin care nationalistii sa fie arestati. Deja orice referinta la nationalism este un faux-pas in canalele de media care doresc acreditare, iar cea mai mica pata de “intinare” cu nationalism in activitatea sociala a vreunui candidat la vreun post de birocrat la UE ii poate fi fatala, chiar daca este descoperita ulterior angajarii. De altfel, obsesia anti-nationalista este atat de veche incat prin anii 2000, un student care isi propunea intr-un viitor oarecare sa puna mana pe un post in guvern sau la vreun ONG “deshis”, se ferea ca dracul de taiame de orice asociere cu vreo grupare sau personalitate cu inclinatii nationaliste. Mai concret, o tanara la facultatea de stiinte politice a refuzat sa participe la o actiune oarecare (cvasi-nevinovata, pe un topic deloc fierbinte) cu o asociatie, pe motiv ca acea asociatie avea orientare nationalista. Pentru cei tineri, amintim ca anul 2000 este inainte de UE si inainte de NATO, deci … Cum stam asadar cu Brexit-ul? Inca inainte sa se voteze Brexitul am spus ca : Pai cel mai rau lucru in cazul unui Brexit, pentru pacea lumii, va fi tocmai “ideea” care va crapa “fundamentul UE”: ca doar impreuna ne e bine si cine dezerteaza, ajunge sa se scufunde. Asadar, e posibil ca britanicii sa fie deschizatori de drumuri si sa ne arate ca “afara” e mai bine. Brexitul va putea fi apoi urmat de un Frexit, Grexit si de alte exituri si