Va fi Siria ultimul razboi proxy inaintea celui de-al 3-lea Razboi Mondial?

Deja a folosi termenul proxy in legatura cu razboiul din Siria este anacronic avand in vedere implicarea directa a Rusiei cu armament si trupe. Ca de fiecare data, dupa ce scriu un articol, astept sa treaca ceva timp pentru a nu-mi obosi cititorii cu acelasi topic. In plus, timpul este destul de scurt si motivatia de a scrie pe blog este din ce in ce mai scazuta. Imediat dupa ce am scris articolul, au urmat discursurile la ONU ale lui Putin si Obama si primele miscari ale Rusiei care nu lasa nici o umbra asupra intentiilor Rusiei: restabilirea totala a lui Assad, eliminarea tuturor opozantilor, inclusiv a rebelilor, deci nu doar a gruparilor Isis si al-Nusra.

Mai precis, primul atac al rusilor a fost asupra „luptatorilor pentru libertate” – o grupare terorista anti-Assad, sustinuta de americani si sauditi. Imediat Imperiul a reactionat, atat prin gura americanilor, care culmea, acuza pe rusi ca „destabilizeaza siria” [1] cat si prin gura cocosului francez care are curajul sa ii dicteze lui Putin pe cine sa si pe cine sa nu bombardeze [2]. Cred ca Putin s-a abtinut foarte mult sa nu ii rada in fata cocosului. E ca si cum Rusia ar cere americanilor ca in Ucraina sa ii finanteze doar pe pro-rusii din partea de est, nu guvernul de la Kiev. Oare cat de absurd sa fie discursul politic si cat de praf in ochi isi arunca liderii unul in fata altului, in loc sa discute pe fata si clar, pe baza intereselor si capacitatilor fiecaruia, pentru a rezolva cat mai repede razboiul si pentru a salva miile de vieti care se pierd cu fiecare zi de intarziere. Pentru ca haosul din Siria nu este altceva decat consecinta neintelegerilor intre puternicii lumii, nu este nicidecum un conflict intern, un razboi civil, o revolutie etc.

Sa revenim insa la titlu si de ce am ales sa revin pe aceasta tema. In ultimele zile s-au mai clarificat cateva chestiuni in sensul ca Rusia clar nu a venit doar impotriva Isis si ca Rusia are de gand sa elimine atat Isis cat si dusmanii lui Assad, care sunt prietenii lui Obama si ai sauditilor. De asemenea, ce mai reiese din ultimele zile este ca implicarea Rusiei va fi rapida: la tactica rusii s-au priceput mereu foarte bine si asa cum au recapturat Crimeea peste noapte, tot asa vor actiona si in Siria, votarea oricarei decizii a lui Putin fiind o chestiune normala, pe cand nisipurile miscatoare care decid actiunea SUA in Orientul Mijlociu si diversele „trenduri” interne in randul administratiei, au facut ca SUA sa aiba o cu totul alta tactica din punctul de vedere al implicarii. Observatia este evident valabila doar daca neimplicarea nu a fost parte din tactica …

Un alt element care se contureaza recent este ca Rusia nu va interveni cu trupe pe teren – aici decizia este pur si simplu economica si de asemenea tactica. Rusii nu doresc sa faca munca sirienilor si vor folosi ce resurse sunt disponibile „la fata locului”, cum ar fi de exemplu armata iraniana. Rusii o sa trimita ceva trupe pentru apararea bazelor si a locatiilor folosite de aviatie, dar nimic mai mult: nu au posibilitatea financiara si inca au nevoie de trupe in Ucraina. Aici as face o mica paranteza: rusii au o armata mare, dar diviziile de elita nu sunt la fel de numeroase. Prin divizii de elita nu ma refer doar la fortele speciale ci la profesionistii bine platiti, pregatiti si motivati. Grosul armatei ruse, mai ales infanteria, sunt prost platiti si prost pregatiti, ca sa nu mai mentionam partea cu vodka. Nu asta ar fi o problema totusi – solutii s-ar gasi, asa cum si americanii au contractorii, dar bugetul este o problema din ce in ce mai mare a rusilor (vezi articolul anterior).

Cu privire la reactia Imperiului Anglo-American, vom trece peste capitolul propaganda tratat pe larg de Zerohedge si vom mentiona ca marea necunoscuta la intrebarea din titlu este fermitatea cu care America tine la o Sirie fara Assad. Altfel spus, vor merge pana la confruntarea directa cu rusii sau se vor rezuma la trimiterea de armament si suport operational pentru „luptatorii sirieni pentru libertate” formati in mare parte din grupari jihadiste venite de aiurea si finantate de sauditi. Iata un element in acest sens, cu mentiunea ca faptul ca a aparut in Digi24 nu inseamna neaparat ca este deja o stire sigura si clara, in ultimul timp Digi24 orientandu-se spre „tehnologia OTV”: Surse: Pentagonul intenționează să apere rebelii sirieni, dacă sunt atacați de ruși.

Sincer, cand am vazut stirea asta, am avut un şoc. Ma asteptam ca situatia sa fie nasoala si ca tensiunile sa se escaladeze, dar nu chiar asa de repede si chiar atat de absurd. Pentru noi oamenii de rand pare absurd de ce americanii tin atat de mult la teroristii anti-assad care nu sunt Isis si de ce avand in vedere criza din Siria, crimele oribile ale Isis si problema refugiatilor, cum de americanii nu saluta implicarea Rusiei si cum de nu se aliaza cu ei pentru a ajuta la rezolvarea problemelor pe care ei le-au creat prin haosul lasat in urma in Irak unde a aparut Isis si prin haosul produs in Siria prin finantarea si inarmarea gruparilor anti-Assad doar pe baza criteriului ca sunt impotriva lui Assad.

Poate era de inteles fermitatea cu care la inceputul conflictului americanii nu il doreau pe Assad si doreau sa puna un alt papitoi acolo, asa cum au facut in Egipt. Problema este insa ca intre timp nu mai sunt dubii ca varianta aleasa de ei (finantarea teroristilor) nu a fost tocmai cea mai buna si consecintele sunt dramatice. Dincolo de interesele geostrategice, chestiunile umane ar trebui sa primeze. Si deja nu mai sunt doar chestiuni umanitare, ci prin valul de refugiati riscul infiltrarilor si al renasterii terorismuli la o cu totul alta scala creste exponential.

Chiar daca Siria nu va fi frontul unde razboiul mondial va incepe, Siria va fi cel putin escaladarea conflictului intre SUA si Rusia-China la o nou grad si nu doar modul de reactie al americanilor se va ajusta la fermitatea Rusiei, ci e posibil ca acestia sa loveasca din nou in Ucraina, ca retaliere. De altfel, sunt voci care spun ca Ucraina nu a fost decat pedepsirea lui Putin pentru opozitia din Siria. Acum daca Putin nu cedeaza, ba chiar schimba macazul, oare ce urmeaza sa faca americanii?

~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] un titlu deosebit de ilustrativ marca Zerohedge: Russia Is Destabilizing Syria… According To The People Currently Destabilizing Syria

[2] Russian strikes in Syria must target Islamic state-France’s Hollande

This Post Has 5 Comments

  1. Ionut Raiosu

    Felicitari pentru analiza! Din pacate, cred ca este scenariul „ideal” pentru WW3. Referitor la Sf Paisie si Siria, cred ca mai putin conteaza daca e a lui sau nu, cred ca circula inainte de a se fi intamplat ceva in Siria, deci este o profetie, care nu indeamna la altceva decat la pocainta si rugaciune. Oricum, vremuri bune nu ne asteapta.

    1. admin

      eu am citit toate cartile despre Sf Paisie aparute si nicaieri nu zice de Siria; conform cartilor razboiul va incepe cand turcii vor ataca un vapor pescaresc grec si rusii vor reactiona impotriva turcilor …

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.