Elon Musk – geniul pustiu

Elon Musk a tinut o conferinta ieri in care si-a dezvaluit o parte din planul de colonizare a planetei Marte.

Aveam de gand sa scriu putin despre Elon Musk cu privire la parerea lui fata de singularitate, dar am tot amanat. Acum daca am ocazia o sa iau taurul de coarne.

Se pune intrebarea: omul asta e nebun sau doar e smecher? Sau ambele la un loc, caci in general nebunii au un dar in a-i manipula pe fraieri. S-ar putea spune pe buna dreptate: da, Musk poate incerca treaba asta, caci daca ii iese, hurray Captain, daca nu, poate zice ca nu a avut bani, sau ca au fost proleme, piedici neprevazute si oricum nici nu va muri de foame si nici nu va pierde nimic, decat poate din faima. Insa Musk nu pare a fi un tip prea orgolios, cel putin nu orgolios aiurea.

Nici vorba insa de nimic din toate acestea. Musk este un vizionar dar mai mult decat un vizionar, Musk este un „doer”, un om care face. Gandeste, planifica, executa, pas cu pas, ca un borg. Gandeste „big”, planuieste „big”, munceste mult, invata continuu si are rabdare sa ii convinga si pe altii. Ba chiar isi face un plan de convingere si de schimbare a mentalitatilor, pentru ca socul adoptarii noului sa fie eliminat si cat mai multi oameni sa accepte ideea ca schimbarea in bine accelerata este posibila.

Sa luam exemplul Tesla. Constient ca indiferent de cate avantaje are masina electrica si indiferent de cat de eficienta ar fi, oameni nu o vor conduce daca nu o vor considera „cool”, Musk si-a propus un plan de 3 variante de masini electrice, care ar urma sa fie produse progresiv:

1 – masina „cool” de lux; Tesla Roadster a fost o masina electrica ce atingea 288 cai putere si prindea suta in 4-5 secunde; pretul a fost in jur de 100.000$; scopul acestei prime masini a fost ca oamenii sa isi scoata din cap imaginea pe care o aveau cu privire la masinile electrice: niste jucarii incete si hidoase, facute de tocilari la concusurile acelea din desert unde apareau tot felul de „ambarcatiuni” cu panouri solare care se numeau masini electrice;

2 – Model S a fost produsa de asemenea cu scopul de a fi un sedan „cool” la un pret aproape jumatate cat Roadster, scopul fiind rostogolirea bolovanului vanzarilor si a adoptarii publice a masinii electrice si totodata incropirea unei retele de alimentare rapida a masinilor pentru a rezolva (macar partial si pe alocuri) principala problema: autonomia redusa. Totodata, ca si Roadster-ul, toate profiturile din Model S (in ciuda IPO-ului) reintra in R&D (cercetare si dezvoltare) peprntru imbunatatirea procesului de productie si dezvoltarea tehnologica care sa permita urmatoarea etapa.

3. Tesla 4All (denumire neoficiala data de mine) va fi o masina care va targeta clasa de mijloc si va fi vanduta la un pret comparabil cu benzinarele populare. Folosind experienta versiunilor anterioare, avand deja optimizat soft-ul cu hartile si cu condusul autonom, Tesla va aplica un downgrade sau mai bine zis va adapta know-how-ului de la pasii 1 si 2 pentru obtinerea unui model de masa cat mai ieftin si care sa depaseasca prin performante si atractivitate de departe benzinarele la preturi similare. Totodata, Tesla 4All va putea folosi si reteaua de e-peco-uri Tesla din intreaga lume facilitand si accelerand adoptarea masinii electrice.

Planul sau este justificat nu doar din punct de vedere al schimbarii mentalitatii oamenilor, dar si din punct de vedere al business-ului, este un plan extraordinar: incepi cu o productie mica (infima raportata cu marii producatori) dar cu un produs care are marja de profit mare (luxul se plateste). Astfel, faci profituri care iti permit sa continui scalarea: inventezi, upgradezi, mai lansezi un model, mai cresti volumul, mai imbunatatesti operatiunile, mai cumperi experti de pe la altii si asa mai departe.

Suntem acum la pasul 2 in timp ce marii producatori auto gen Mercedes, Audi sau BMW abia incep sa cerceeze modelele electrice si au preturi prohibitive si nejustificate pentru versiunile deja scoase. BMW i3-ul costa in jur de 45.000$ si are 170 CP. Daca Elon se tine de promisiune, modelul popular Tesla va costa in jur de 40.000$ si probabil modelul compact similar i3-ului va fi cu mult sub aceasta limita. De altfel, pretul poate fi mult mai mic, avand in vedere inovatiile facute de Tesla in domeniul constructiei de masini.

Oricum parea inimaginabil ca in toiul crizei de supraproductie sa mai apara un mare jucator pe piata auto, in timp ce multi incercau sa supravietuiasca.  Elon, un outsider, a adunat pur si simplu 3 oameni si pornind de la zero, a invatat sa faca masini, a invatat sa faca fabrici de facut masini si a construit un gigant auto care a atins 50% din capitalizarea bursiera a Ford-ului in doar 3-4 ani de la IPO, in conditiile in care inca nu au ajuns la punctul 3 unde vor putea face profituri imense si se vor diversifica si in alte domenii, pe baza inovatiilor tehnologice mai ales in ceea ce priveste acumulatorii.

De-a lungul anilor Elon a avut nenumarate piedici si greutati. De multe ori a fost pe muchie de cutit. Si cu Tesla, si cu Space X. Momentan de exemplu, pretul scazut al petrolului – o anomalie a conflictelor geopolitice actuale – face ca masina electrica sa nu fie indeajuns de atragatoare prin prisma consumului. Evident, ca tehnologie este mai interesanta: zgomot redus, schimbarea vitezelor lina, cu totul altfel decat la cele de benzina, fiabilitate ridicata etc. Insa in cost de dolar per cal putere, electricitatea inca nu renteaza prea mult fata de benzina, si asta doar pentru ca pretul petrolului este tinut jos aiurea de americani in speranta ca astfel rusii nu isi vor putea dezvolta armata.

In ciuda greutatilor insa Elon a rezistat, a fost optimist si a cautat mereu solutii, tragand inainte ca un borg.

Nu cred deci ca Musk este nebun. Musk este atat de vizionar si atat de capabil sa impinga lucrurile in fata, incat multora dintre noi si chiar multora dintre americani, cand Musk vine si le vorbeste de colonizarea planetei Marte li se pare ca glumeste si ca vorbeste baliverne. Cei care nu il cunosc insa indeajuns, habar nu au ca Musk invata continuu, inainte sa vorbeasca de colonizarea altor planete, el are deja la activ cateva rachete deja revolutionare care au lansat sateliti in spatiu si care chiar fac profit. Probabil cand o sa ajunga pe Marte si o sa anunte urmatorul plan: colonizarea Europei (satelitul lui Jupiter) sau colonizarea asteroizilor, lumea o sa rada la fel.

Evident Musk nu este Dumnezeu, dar sunt sigur ca lui Dumnezeu ii plac oamenii ca Musk, care nu se dau inapoi de la lucruri mari, nu sunt demotivati si afectati de criticile care li se aduc si nu li se urca fumuri la cap, indiferent de cat de sus au ajuns. M-a frapat timiditatea, delicatetea si politetea cu care Elon a zambit si a evitat tacticos pe o gagica fierbinte care a venit la conferinta si a vrut musai sa il sarute, pretinzand ca vrea doar sa ii dea un „good-luck kiss”. De asemenea, de multe ori, cand i se pun intrebari idioate de genul „ce faci in timpul liber” sau „cum isi petrece ziua Elon Musk”, acesta raspunde ca cel mai simplu om si din raspunsuri vedem ca omul are o viata normala si nu are deloc fasoane sau gogosi in cap, similar cu alti „salvatori” ai planetei, care „vor sa schimbe lumea”.

Inevitabil, cand arugmenteaza de ce vrea sa faca ceva, Elon spune ca ce face o face pentru o idee, pentru ca vrea sa gaseasca solutii si pentru ca i se pare normal de exemplu ca oamenii sa colonizeze Sistemul Solar. De ce nu am face-o daca putem, daca este atat de evident ca omul are chemarea sa se inmulteasca si sa cucereasca tot pamantul (fie el cel de pe Terra sau de pe alte planete).

Cand este intrebat daca ar fi dispus sa mearga si el pe Marte cu viitoarele transportoare care vor face naveta intre pamant si Marte, Elon raspunde ca da, isi va dori, dar abia atunci cand va fi sigur ca daca se intampla ceva cu el, planul sau de colonizare va merge inainte (in sensul ca munca lui va fi continuata si compania nu va fi folosita doar ca o vaca de muls de catre actionari).

Acum daca am ajuns la bani, sa mentionam ca si cu privire la Space X, Elon promite sa reinvesteasca mare parte din profituri in R&D. Asa cum face in Tesla, tot asa va face si in Space X. Nu stiu exact cu cat a mai ramas Elon dupa IPO si nici in Space X nu stiu cat detine. Din ce am auzit, din vanzarea Paypal ar fi reinvestit totul. De altfel, mentioneaza ca si cu Tesla si cu Space X a fost de mai multe ori pe muchie de cutit in sensul ca isi terminase propriile economii si companiile respective inca nu reusisera sa faca ceva profit.

Cine cumpara un Roadster, contribuie la cercetarea si dezvoltarea urmatorului model, spunea Musk. In prezentarea de ieri, spunea ca va incerca sa finanteze dezvoltarea „navetelor” catre Marte din zborurile de lansare de sateliti. Problema va fi insa doar la zborurile initiale care vor dovedi fiabilitatea si vor pune bazele dezvoltarii unei statii pe Marte, cel putin care sa poata fi folosita ca baza pentru primii colonisti. Ulterior, costul transportului pentru o persoana va fi in jur de 100.000$ (dus). Avand in vedere ca in pret este inclusa si o casa (chiar daca pe Marte), unii glumeau ca va fi mai ieftin sa iti cumperi o casa pe Marte decat in Los Angeles.

Cu privire la colonia de pe Marte, Elon nu a mentionat nimic. Banuialea mea este ca nici nu il intereseaza prea mult, fiind sigur ca in momentul in care primul zbor dus-intors ii va reusi, va atrage deja atentia NASA si Congresul va fi dispus sa finanteze un program NASA care folosind transportoarele lui Musk sa puna umarul la construirea unei baze care sa fie samburele viitoare colonii.

In categoria de capete luminate din lumea afacerilor de astazi, Elon Musk este probabil cel mai putin inteles si acceptat. In primul rand pentru ca el nu este interesat doar de bani sau de succes. Daca si-ar fi dorit, Elon ar fi pastrat Paypal si folosind resursele si know-how-ul deja acumulat, ar fi putut sa adopte bitcoin-ul si sa revolutioneze si mai mult sistemele de plati sau de ce nu sa intre pe servicii financiare mult mai banoase, lansand un nou tip de card care sa concureze Visa. Musk nu si-a dorit insa doar sa faca bani, ci in primul rand a luat taurul de coarne incercand sa rezolve cele mai mari probleme ale umanitatii, legate chiar de riscurile existentiale care au aparut in ultimul secol. Vi-l imaginati de exemplu pe Bill Gates sa vanda Microsoft ca sa finanteze o companie care sa descopere tratament pentru cancer? Da, Bill Gates a donat si el niste bani pentru vaccinuri, dar asta a facut-o la pensie cand nu prea mai are ce sa faca cu zecile de miliarde si oricat ar cheltui nu o sa ii ajunga viata sa ii toace pe toti. Si in timp ce Bill Gates pompeaza bani in vaccinuri pentru controlul populatiei, Elon Musk incearca sa mai ofere oamenilor inca un pamant (suprafata planetei Marte este aproximativ egala cu supratata de uscat de pe Terra).

Am zis in titlu ca Musk este neinteles. Evident, sunt oameni cu raportari variate cu privire la Musk si la ce zice el, mai ales pentru ca multi il suspecteaza ca doar face astfel de prezentari si previziuni fantasmagorice cu scoul de a stoarce bani de la investitorii in actiuni si de la alti potentiali parteneri de afaceri care sa i se alature. S-a dovedit insa ca Musk merge inainte orice-ar fi si crede sincer in planurile sale. De unde deducem ca este un om calculat, inteligent, hotarat si greu de miscat din propriul cadru … ca sa zicem asa.

In final doar mentionez trecator ce crede Musk despre Singularitate si de ce ii e teama ca omenirea trebuie sa aiba „o alternativa”, just in case ….

Intrebat ce parere are despre Inteligenta Artificiala, Musk este ferm: nu avem nici o certitudine ca directia in care se merge va fi una optimista pentru om. Putem ajunge in punctul in care omul va deveni un animal de companie pentru IA, dupa momentul singularitatii. Nu e neaparat rau, dar nici nu putem stii daca va fi bine. De asemenea, inainte de singularitate, o temere fondata as zice eu, a lui Musk este ca puterea IA ar putea cadea (sau evident naste / creste / dezvolta) in maini gresite care sa o foloseasca gresit. Aici Musk mentioneaza Google, dar putem sa presupunem ca si armata SUA ar putea sa ajunga in punctul in care sa controleze intreaga populatie doar printr-un roi de drone inteligente care spioneaza totul, centralizeaza datele, foloseste tehnologii cloud si big data ca sa ne spioneze si chiar folosind modele predictive de inginerie sociala, sa duca la o dictatura tehnologica ingrozitoare.

Prin urmare, singura solutie sa minimalizam aceste riscuri (ca singularitatea sa ne afecteze negativ sau pana la singularitate, IA-ul sa fie folosit malefic) ar fi distribuirea progresului si a descoperirilor. Cu cat puterea este mai distribuita, cu atat mai buna sansa de check and balance si cu atat mai diminuat riscul alunecarii pe variante „negative”. De aceea Elon s-a implicat in Open AI – inca o initiativa incipienta din categoria „save the world” sau macar „delay the apocalypse”.

This Post Has 29 Comments

  1. Alin

    Ma uit la graficul ala si mi se pare amuzant, cat de frumos si perfect e desenata curba aia descendenta.
    Sa fim totusi seriosi, nici Mama Omida n-ar baga mana in foc pentru el.

    Nu ca ar fi fizic imposibil, dar la cum „evolueaza” politica mondiala, peste 10 ani e posibil ca cel mai ecologic mijloc de deplasare care o sa-l avem (in cazul fericit) sa fie caruta cu cai.

    Si ca o paranteza, daca nu se gaseste o solutie tehnologica mai buna decat Li-Ion, costul bateriilor va ramane in continuare problematic., numai ele vor costa cat o masinuta pe benzina.

    1. admin

      costul bateriile urmeaza sa scada cu vreo 30% fara nici un progres tehnologic prin simpla optimizare a procesului de productie care se poate face din cauza cererii crescande

  2. Adrian S

    Observ si eu multe comentarii din teorie care deraiaza fiindca nu sunt bazate pe experienta. Eu am avut doi ani un Prius G2 luat la 300.000 km care mergea beton. Bate tot ce-am avut in materie de benzina-motorina (Renault, Daewoo, Chrysler, Honda, Hyundai, Kia etc.), inclusiv la costurile de intretinere.

    Singurele motive pentru care hibridele inca nu sunt unde trebuie sa fie sunt: 1. publicul este refractar (toti oamenii care mi s-au suit in masina aveau senzatia ca e o nava spatiala si aveau o strangere de inima la ideea de a poseda asa ceva); 2. statul nu ajuta deloc dezvoltarea hibridelor si a electricelor, mai ales in Ro. Daca ar exista o retea nationala densa de statii de incarcare, nu doar benzinarele/motorinarele ar fi istorie, ci si hibridele.

    Din cauza motivului de la pct. 2 nu am trecut pe full-electric. N-avea sens sa tai Bucurestiul in doua ca sa dau de o priza full-power si nici sa stau cu cablul scos pe balcon o data la 3-4 zile catr 6-8 ore.

    O tehnologie devine rentabila pe masura ce este folosita din ce in ce mai mult. Avem ca exemple zborul cu avionul (ce prohibitiv era acum 30-40 ani si cati capsunari zboara azi), cu telefoanele mobile, cu LCD-urile etc.
    La fel si cu hibridele si electricele: nu problema aliajelor de litiu ar fi obstacolul principal, ci lipsa de dorinta a guvernelor de a sprijini propulsia electrica. Oricum platim la certificate verzi de ne sar ochii ca sa subventionam tot felul de dude neeficiente (eoliene, panouri fotovoltaice etc.), ce-ar fi fost daca se subventiona electricitatea ca sa ne incarcam masinile ieftin la prize, cam cum se tine acum jos petrolul?

    Am avut un Hyundai CRDI adus din Danemarca, cu o priza de preincalzire electrica a antigelului din motor. Nene, aia in 2001 iti dadeau curent gratis ca sa-ti tii motorul cald cat timp stateai la shopping sau pe unde te mai purtau drumurile si sa nu poluezi la pornire cand dieselul rece ar scuipa cel mai rau ! Si uite ca n-au dat faliment. Nu mai zic ca in tarile nordice se subventioneaza masiv achizitia de hibride/electrice, nu ca vrajeala asta de cuponiada de la noi, mai ales ca se descurca mult mai bine in clima lor f rece. Acum, daca umbli cu diesel pe acolo, se uita lumea chioras la tine cam cum ne uitam noi la cazanele de BMW-uri ale cocalarilor inmatriculate pe Bg.

    E adevarat ca Musk are multe obstacole (radiatie solara, costuri mari ale rachetelor etc.), dar tipul exact asta e: un spargator de obstacole. De aceea si multi ii dau atentie. N-or ajunge oamenii pe Marte in timpul vietii lui, dar se vede ca gandeste la nivel de umanitate si vrea sa lase ceva in urma lui. Eu apreciez mai ales ideea pe care a pus-o la temelia OpenAI – de a contracara corporatiile. Cam cum a fleste Mozilla in fata Internet Explorer sau Chrome, ambele niste produse f integrate in sisteme de operare cu foarte multe usi deschise catre baietii cu ochi verzi. Ma rog, nu-mi fac sperante ca Firefox n-ar avea niciun back-door si chiar daca n-ar avea, datele mele tot trex prin serverele beietilor in costume negre si se vede tot ce fac. Asa ca sa fim noi sanatosi, ca sa moara de oftica mafia farma !

    1. admin

      in SUA statul sprijina autovehiculele electrice; sa nu uitam ca Tesla a primit ceva subventii; la noi deocamdata, e doar zero taxa de poluare (ar fi penibil sa fie altfel) si unele primarii mai dau 50% reducere la impozit (oricum sunt prea putine ca daca ar fi majoritatea probabil nu ar mai da); insa o autonomie de 400km e deja pun punct de rezistenta spart, cine isi pune problema ca cu asa autonomie o sa aiba probleme cu incarcatul? (la noi poate, dar sa nu uitam ca noi suntem irelevanti dpdv a vanzarilor auto)

      iata cum arata o harta a statiilor Tesla Supercharger (deci nu doar simple statii electrice pt toata lumea, dintre care exista si in ro cate una la fiecare sediu Cez cel putin)
      http://imgur.com/a/xpCds

  3. Alin

    Asta se poate talmaci si la modul ca sunt mai multi hipsteri decat capacitatile de productie.
    Ceea ce nu e rau, daca masinile astea vor ajunge la jumatate sau un sfert de pret in mai putin de un deceniu, e datorita lor.

  4. JE

    Stai linistit cu masinile electrice sau hibride. Cel putin 25 de ani sunt doar „jucarii” pentru hipsteri, total nerentabile economic, asa cum a fost si inca mai este Toyota Prius.
    Acelasi lucru este valabil si pentru motociclete (Zero, Brammo)
    http://www.motorcycle.com/manufacturer/electric-reviews.html

    Musk nu este nici un „geniu” sau „vizionar”. Este doar neo-capitalist.
    Arunca o privire aici si poate te mai lamuresti putin:
    http://www.alternativaromaniei.com/index.php?option=com_content&view=article&id=2033:simbolul-crony-capitalismului-qmodernq-elon-musktesla-proiectele-tehnice-dezvoltate-de-el-reprezinta-frauda-economica-si-politica-care-macina-capitalismul-americandeocamdata-din-temelii-&catid=1:latest-news&Itemid=50

    1. admin

      de nerentabile ce sunt hibridele, daca vrei sa iti comanzi un RAV hibryd trebuie sa astepti 5 luni pentru ca fabrica nu face fata …

    2. JE

      Nu conteaza ce face fabrica, conteaza ce faci tu. In cat timp iti amortizezi investitia? Daca ar fi asa rentabile nu crezi ca o mare parte din industrie/afaceri ar fi trecut pe hibrid pana acum? Lasa Romania de o parte si uita-te la statele mai evoluate decat noi si spune-mi cate firme de taximetrie, curierat/livrari, vanzari, etc sunt cu „flote” de masini hibrid. Vezi in Europa de Vest, SUA, Japonia, Coreea de Sud, Singapore si altele.
      Pune creionul pe hartie, fa un calcul si vezi in cati ani si la ce numar de kilometri iesi pe plus. Mie personal imi da cu minus la momentul actual.
      Nu confunda „lumea reala” cu hipsterii si starurile gen Dany De Vito cu Prius. George Clooney cu Tango. Astia nu le cumpara pentru eficienta si pentru a economisi bani, le cumpara pentru imagine.

      1. admin

        Una e fiabil, alta e rentabil. In taximetrie nu costul masinii conteaza cat alte elemente de business, in principal piata si taxele. In Londra de exemplu, se merita sa ai o hibrida pentru ca cu disel nu ai voie sa intri in centru. In SUA unde pretul motorinei este tinut jos de guvern, fiind important pentru economie, consumul e cvasi-irelevant, ci conteaza mai degraba costurile cu forta de munca care sunt foarte mari. De unde si Uber … Nu stiu ce calcule ai facut tu pe hartie. Fa calcul de consum de 3% cu o Prius, comparativ cu 6% pentru o Dacie (fara aer conditionat, far multe, cu costuri mari de intretinere etc). O Prius, o cumperi, mai trebuie doar sa ii faci revizia.

        Oricum, hibridele sunt o etapa intermediara deja cam depasita, avand in vedere electricele. Cu privire la starurile care si-au luat Tesla Roadsterul (banuiesc ca la asta te referi), asta a fost si intentia lui Musk: sa faca o masina de lux, de sport, prin care sa targeteze oamenii cu bani, sa lanseze o moda. Omul practic a schimbat mentalitatea omului de rand fata de masina electrica, pregatindu-si terenul pentru productia de masa. Mai ales la masini, mentalitatea si imaginea conteaza mult, intr-o lume consumerista. E o moda, la fel ca cu hainele. Dincolo de moda, evident ca masina electrica este un prim pas in rezolvarea problemei petrolului. Trecerea la productia de masa, va permite investitii in cercetare care pot sa duca bateriile in sus pe lantul vehiculelor, poate chiar pana la camioane.

        In calculele tale, ai luat in considerare ca in prezent pretul petrolului este tinut artificial jos de americani („ajutati” de sauditi – care nu au incotro) pentru a lovi un rusi? E doar chestiune de timp pana cand pretul se va dubla cel putin si masinile pe benzina vor deveni istorie. Deja multi mari producatori au renuntat la motorul pe diesel, tocmai din cauza hibridelor si electricelor.

        Apropo de hipsterism: e putin abuz de termenul asta in comentarii, folosit total aiurea si fara nici o legatura cu realitatea. Cred ca o sa incep sa ignor majoritatea comentariilor, sincer sunt cam dezamagit de ce comentatori am. Sper ca cititorii sa fie altfel …

  5. gheorghi

    Uimitor cum ajunge omul sa creada fantezii bazate pe materialismul omului-dumnezeu…
    Nu va coloniza nimeni nimic… in paralel se dasfasoara decimare populatiei pe toate caile „tehnologice”. Nu pentru asta e „pus” acest corp ceresc, sa mearga omul si sa faca bani…
    Nu e prima data cand banii stransi intr-un buzunar duc la dereglarea mentala – vezi aberatiile trans-humanistilor si tampeniile „futuriste” ale unor guru in relatie apropiata cu Sillicon Valley..
    Petrolul nu se termina, se regenereaza (nu stie omul cum..) iar baterile sint in deficit energetic mai mare decat al motoarelor cu carburanti lichizi/gazosi.
    Ca in exemplul clasic – incalzirea electrica este cea mai proasta optiune.
    De unde pana unde cine are bani este si intelept ori vizionar…?
    Un „cioban” de-al lor in fata caruia se prosterneaza cei cu mintea mecanizata, rogramata prin stergerea/spalarea capacitatii de a discerne adevarul de minciuna.

    1. admin

      asa zicea si olteanul cand a vazut girafa … asa ceva nu exista, desi evident ca exista

  6. Alin

    Comparatie intre preturi ai facut?

    Ca e fain sa bagi o baterie de 5x mai mare si sa dublezi pretul sarind sa zicem de la 50k la 100k cand diferenta de cost este de doar 10k, sa zicem.

    Deci inca o data, bateria de la Tesla e la fel ca oricare alta ca pret, densitate energetica (in limita a 10-20%), nimic din cale afara de inovator.

    Mai mult, europenii de la Renault vin cu un concept mai de masa (vs. fitze): bateria nu o cumperi (nu e bagata in pret, pentru ca e destul de scumpa si cu viata relativ scurta) ci o inchiriezi si platesti doar in functie de kilometrii parcursi.

    Nu stiu cat iese vs. benzina, daca e 1/2 pret, este o optiune mai populara si mai „cool” decat sa mori intr-o Tesla pe „autopilot”.

    1. admin

      cu adevarat inovator conceptul de baterie la imprumut! sigur o sa sparga vanzarile cu ideea asta …

  7. Alin

    Iarasi gresit:

    Autonomia vehiculelor electrice creşte! Noul Renault ZOE face 400 km cu o singură încărcare!
    http://piataauto.md/Stiri/2016/09/Autonomia-vehiculelor-electrice-creste-Noul-Renault-ZOE-face-400-km-cu-o-singura-incarcare/

    Practic, cine pune bateria mai mare, are autonomia cea mai mare, dar si costurile cresc pe masura, nu doar la bateria propriuzisa ci si la ce materiale folosesti pentru restul masinii pentru a nu pierde semnificativ din greutatea utila.

    Atat timp cat tehnologia va ramane li-ion, nu poti face cine stie ce diferenta de performanta prin tehnologia de manufacturare (poate 10-20% cel mult) sau preturi (litiul este destul de rar si scump).

    La fel si cu zborul in spatiu, atat timp cat tehnologia ramane aceeasi, o bomba chimica imensa cu o mica incarcatura utila in varf, inovatiile raman marginale si costurile prohibitive pentru incarcaturi mari.

    Deja au avut cateva rateuri, unul destul de recent iar in domeniul asta greselile costa enorm.
    Teoretic, atat timp cat va dispune de fonduri poate duce povestea asta destul de departe in timp, dar asta cu fondurile e un subiect delicat cand nu traiesti din banii publici (ca NASA).

    1. admin

      europenii fac acum, ceea ce Musk a facut acum 4-5 ani, cu bateriile; asteapta sa lanseze urmatorul model, sa vezi revolutie

  8. Alin

    Pai cred ca tu faci glume, sau poate ca nu esti informat in problema sistemului de patente din SUA, care asa cum este acum este o mare belea in calea progresului tehnic.

    Dar tu citesti macar ce dai copy/paste?

    Musk a inventat usa de la automobil si priza de incarcare doar pentru ca are patente pe chestiile astea?
    Sau design -ul intra la inovatie, inventie, etc?
    Serios, serios?

    1. admin

      numai bateriile alea, dau autonomie 400 km in timp ce europenii se invart la 60-70km (vezi Renault Zoe care e si mult mai usoara ca oricare Tesla)

      intr-adevar, Musk a facut Tesla cea mai dorita masina din lume in ziua de azi doar prin marketing si design …

      in Space X nu ma bag ca nu ma pricep, dar e cotata in top 50 cele mai inovative companii din lume, conform MIT care cred ca citesc mai mult decat ce dau eu copy-paste

  9. Alin

    Musk & Co e un soi de Apple al masinilor.
    N-a inventat mai nimic nou, a luat tehnologie deja existenta si i-a dat o forma atractiva pentru o anumita zona a pietei.
    Poate cu exceptia hyperloop -ului dar care e deocamdata doar fantezie, nu se stie daca exista tehnologia care sa-l faca efectiv functional.
    In plus, s-ar putea sa aflam cu ocazia asta ca sunt mult mai multi care sufera de claustrofobie decat stim.

    Asta e pur marketing, hai sa avem o fantezia ca si cand ar putea fi realitate si lumea ne da credit ca si cand suntem cei care o vom pune in practica. Candva.
    Ca si la faza cu transplantul de cap – tot pe acolo.

    Si ca sa vorbim la obiect, chestia cu mersul pe Marte, indiferent de la cine e vina e dor buzz & fuzz.

    Demonstratia e sub nasul nostru – pentru ca in jumatate de secol, nu am reusit sa mai trimitem vreun om pe luna macar, si de fapt nu se stie foarte sigur nici daca a ajuns prima data.
    Si fata de Marte, luna e la o aruncatura de bat.

    Daca e sa vorbim de aspectul mai tehnic & financiar, daca nu se inventeaza o tehnologie noua si mai putin costisitoare decat una si aceeasi care se foloseste de jumatate de secol pentru a ridica materiale de pe pamant pe o orbita geostationara (gen „liftul spatial”), efortul financiar este atat de mare ca practic, nu exista nici o sansa in configuratia geo-politica & economica actuala sa se expedieze pe Marte mai mult de un individ pe post de cobai care sa moara acolo pentru ca nu sunt bani/tehnologie pentru a crea/intretine un mediu macar la nivel de ISS sau macar pentru drumul inapoi.

    Si efortul imaginativ cu locuinte acolo, este absurd, cine ar cumpara sa zicem o casa in Sahara?

    Ca sa moara de cancer o data ce ajunge acolo?

    „The Mars rover Curiosity has allowed us to finally calculate an average dose over the 180-day journey. It is approximately 300 mSv, the equivalent of 24 CAT scans. In just getting to Mars, an explorer would be exposed to more than 15 times an annual radiation limit for a worker in a nuclear power plant.”

    Desi Sahara e un fel de oaza primitoare fata de Marte, asadar ce ar putea face un om acolo mai mult decat dus si intors, presupunand ca poate peste cateva decenii/secole s-ar prinde unii ca bugetele militare ar fi mai utile altfel?

  10. Adrian S

    Hmmm, pe vremea aia s-ar putea ca de 1.000$ abia sa-ti poti lua o paine ! Dac’or mai exista dolari si nu sdr-uri, credite sau cupoane globale de la big-bro…

    Am senzatia ca, la ce paradigme stau dupa gata sa fie rasturnate in 5-10 ani, daca cineva s-ar putea criogeniza azi si trezi apoi peste 20 de ani, ar fi mai rau ca Stallone in The Demolition Man ! „La ce folosesc scoicile alea ?!?”

    1. admin

      pai calculam cu tot cu inflatie; dar daca „unul” ar vorbi pe bune, ar da un deadline de 5 ani nu „dupa”; cine ne mai plateste „dupa”?

  11. unul

    Gigel, vere, dacă până dau colțul o să pună un om piciorul pe lună, marte, sau orice planetă, îți dau automat $1000. La fel și cititorilor blogului tău.

    1. admin

      O stii pe aia cu olteanul si girafa? Asa gandim noi romanii, ca daca noi abia facem un pirt de masina, altii nu sunt in stare sa zboare spre alte planete …

    2. unul

      Rachetele pot sa zboare, problema e ca oamenii nu rezistă la radiația cosmică. Oferta mea rămâne: $1000 când un om pune piciorul pe o altă planetă.

      1. admin

        pe perioada transportului nu e problema; pe Marte, e nevoie de o groapa la vreo 2-3 m sub pamant

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.