Despre ultimele tumbe ale lui Erdogan, am scris acum 5 ani cand inca Rusia nu intrase prea bine in Siria:

„exista o renastere islamista in Turcia si un presedinte foarte mandru de el si de tara lui si care crede ca poate sa joace un rol mai mare decat a facut-o pana acum Turcia, iesind uneori din sfera imperiului anglo-american si incercand marea cu degetul prin initiative si actiuni proprii.” (5 IUNIE 2012 – S-A FIERT COLIVA TURCILOR?)

De-atunci lucrurile s-au mai limpezit si mai mult cu privire la ce hram poarta Erdogan dar mai ales cu privire la faptul ca Imperiul face orice poate ca sa scape de el si deocamdata nu a reusit. Si asa cum in cazul lui Sadam, nereusind sa-l dea jos prin masinatiuni si sanctiuni, Imperiul a decurs la arme, tot asa va sfarsi si Erdogan. Desi esecul Imperiului in detronarea lui Assad in Siria sau a lui Kim in Koreea ar putea sa ne dea de gandit ca puterile Imperiului de a misca pionii pe tabla de joc a scazut. Sa nu ne primim, totusi …

Ultime stiri cu privire la Turica, dupa purge-ul facut de Erdogan ar fi: pentru a putea sa-si consolideze si mai mult puterea si pentru a face inca un pas catre statutul de sultan, Erdogan s-a folosit de momentum-ul creat de lovitura de stat esuata pentru a cere „puteri sporite” de la populatie. Nu stiu exact care sunt aceste puteri, cert este ca prin acest referendum Erdogan departeaza total Turcia de Europa, aruncand-o mai mult inspre nord si est decat inspre vest.

Erdogan nu e la primul frecus cu nemtii. Va reamintesc in acest sens o fotografie de la intalnirea Erdogan-Merkel in care acesta le-a cerut peste un miliar de euro pentru a bloca refugiatii la granita si a nu-i lasa sa invadeze Europa. Despre frecusurile lui Erdogan cu americanii nici nu mai amintesc. Va reamintesc de asemenea printr-o fotografie: Casa Alba a dat publicitatii o fotografie in care Obama discuta la telefon cu Erdogan si tine in mana o bata de baseball. Simbolistica nu este intamplatoare iar stirea este din 2012 (!) – cu mult inainte de amenintarile recente cu parasirea NATO. Avem deci un istoric de frecusuri permanente si tensiuni intre Turcia si vest. De partea cealalta, Erdogan nu se are bine nici cu Putin, in ciuda tolerarii reciproce recente si a unor afaceri economice de care Rusia tine mortis, fiind stransa cu usa. Despre relatiile lui Putin cu Erdogan, de asemenea am mai scris, ultima data daca nu ma insel in articolul intitulat ERDOGAN NU VA OBTINE NIMIC DE LA PUTIN in luna August a anului trecut (2016). In lunile care au trecut s-a adeverit ca Erdogan poate sa se plimbe saptamanal la Putin ca nu are cu ce sa ii sperie pe europeni, miscarile lui de apropiere spre Rusia nefiind altceva decat taiereap propriei creci: si a lui, si a turcilor:

Erdogan calca si el pe urmele lui Tsipras in incercarea de a-i impresiona pe europeni. Pentru europeni nu este nimic nou diferit de ce s-a intamplat pe-atunci cu Grecia, poate doar faptul ca Turcia nu este decat membra NATO prin urmare ruperea ei chiar si totala si trecerea in tabara Rusiei nu va afecta prea mult economia si finantele UE, cum ar fi facut-o trecerea Greciei.

Dar chiar mergand si pana la exagerarea scenariilor de rupere, pana la punctul in care Turcia ar iesi din NATO si ar juca cum vrea Putin: ce poate sa faca Turcia? Sa il sprijine pe Assad si sa lupte cu turmenii, cum au facut rusii pana acum? Sa ii atace mai mult pe kurzi? Sa ajute Iranul? Cum ar putea sa faca toate astea si la ce i-ar folosi? Ce nu a facut din tot ce a vrut si cu ce ar afecta asta pe europeni?

In fapt, singurul lucru cu care Turcia ii poate ameninta pe europeni ar fi sa dea drumul la refugiatii din Siria. Insa UE a asimilat (mai bine sau mai rau, mai cu voie sau fara voie) deja un milion de migranti si probabil marea parte din „bazinul potentialul” nu mai vrea sa fuga, Isis fiind deja pe picior de fuga, Alepo fiind eliberat si rusii ajutandu-l pe Assad sa „calmeze” situatia. Unde mai pui ca mai nou si Trump urmeaza sa dea o mana de ajutor.

Un asemenea gest din partea Turciei ar insemna insa o sinucidere. Ar fi de-ajuns pentru europeni ca sa impuna niscavai sanctiuni turcilor pentru a-i face rapid sa se razgandeasca si poate chiar sa mai ia inapoi cateva sute de mii, mai ales pe aia recalcitranti de prin Suedia de violeaza femei sau pe aia din Paris de dau foc la corturi si se bat cu politia. Mare parte din exportul Turciei este cu UE si mare parte din investitiile din Turcia vin de la europeni. Oricate afaceri ar face Erdogan cu Putin, economia Turciei este legata ombilical de UE mai mult chiar decat poate este economia Romaniei.

Sa nu uitam ca economic Erdogan are totusi cateva merite: in primul rand, a lasat moneda libera, ceea ce a permis o devalorizare puternica a monedei si prin urmare a stimulat foarte mult investitiile si exportul. Mai nou, relatiile cu China si prospectul ca Turcia sa fie parte dintr-un nou drum al matasii prin care marfurile chinezesti vor ajunge la europeni, sunt cateva aspecte pozitive cu privire la economia turcilor si cateva argumente de ce oricat de nebun ar fi Erdogan, doar daca isi pierde de tot mintile o sa dea drumul sirienilor sa ia cu navala Europa situatie in care haosul s-ar generaliza ori dupa cum stim, UE are nevoie de haos si consolidarea Imperiului European se hraneste din haos, dupa cum putem vedea zilele astea – aspecte tratate intr-un articol anterior.

In pofida tuturor speculatiilor care se fac pe la noi de capele vorbitoare cu privinta la Siria, Trump chiar intentioneaza „sa faca liniste” in Siria si sa faca pace cu Putin, fiind mult mai preocupat de China. SUA nu poate lupta pe doua fronturi (si China si Rusia) – o chestiune la mintea cocosului. Rusia s-a saturat si ea sa fie stransa cu usa de Imperiu si prin urmare o pace americano-rusa este doar o chestiune de timp, in ciuda miscarilor de trupe recente care sunt insa consecinta unor planuri militare vechi de vreo 4 ani! Amanunt pe care niciun cap vorbitor de pe la noi nu l-a mentionat, mirandu-se cum de ingaduie Trump aceste desfasurari de forte, cand el vrea sa faca pace cu Putin si facand o mie si una de scenarii care de care mai alarmiste, cum ca Trump una face, alta zice etc.

Trump va avea deci un razboi de dus cu China. Evident un razboi economic, care insa poate aluneca oricand intr-unul militar. Dar cel militar nu poate veni prea curand, daca ne uitam la mormanul de dolari pompati de chinezi in obligatiunile americane sau la volumul exporturilor chinezesti in SUA – grosul productiei chinezesti. Trump a intrat in alegeri cu ferma convingere ca China e de vina pentru caderea economiei americane si cu determinarea ca sa faca ceva in privinta asta. Cu asa ganduri a intrat si cu asa discurs a castigat. Zgomotul cu zidul mexican si cu razboiul cu migrantii nu sunt chestiunile cele mai importante pentru americanul de rand care l-a votat pe Trump, ci pentru presa „mainstream” care apartine in mare parte democratilor si mai ales oamenilor de afaceri care au castigat din schimbul comercial cu China mai mult in ultimii 8 ani decat in toata perioada post-belica. Omul de rand, insa, muncitorul, l-a votat pe Trump pentru „a face America great again”, in intelegerea generala aceasta inseamnand aducerea fabricilor inapoi din China. O misiune imposibila insa pentru care Trump va pompa cu toate motoarele inainte.

Este deci clar ca Trump vrea razboi cu China si pace cu Rusia. De unde ce putem prevede pentru Turcia in acest scenariu? Pace cu Rusia inseamna „lupta cu Isis” si renuntarea la detronarea lui Assad si totodata marginalizarea rolului Turciei ca aliat al SUA in zona. In Orientul Mijlociu americanii vor pastra asset-urile acumulate deja printr-asta intelegand kurzii si putinele teritorii pe care le mai controleaza in Irak, la pachet cu principalul jucator, Familia Saudita. In aceasta ecuatie, turcii sunt cei mai mari pierzatori, angajandu-se in sprijinul turkmenilor prin care sperau sa controleze nordul Siriei si poate chiar sa il asimileze pe termen lung dupa eventuale imparteli sau federalizare a Siriei. In principal insa Turcia are de suferit prin haosul care va urma in sud si prin lipsa unui proiect anume care sa dea speranta la o eventuala calmare a situatiei si o potentiala revenire economica. Siria si Orientul Mijlociu erau o piata importanta de export pentru turci. In viitorul apropiat, cu o Sirie limitata la Damasc si imprejurimi, cu o prezenta ruseasca slaba si care va mentine o pace de subzistenta in care Isis nu va putea sa faca prea mult insa nici nuv a fi eliminat complet (altfel nici rusii nu ar mai avea ce sa caute prin Siria si cand rusii fac foamea acasa, un razboi aiurea in Orientul Mijlociu este greu de explicat poporului oricata propaganda ai pompa), Turcia se va vedea pe marginea prapastiei, doar daca nu cumva chinezii chiar vor realiza mult-trambitatul nou drum al matasii prin care vor cauta alternative la izolationismul american si vor reusi sa faca Turcia un hub de marfa pentru UE, caz in care Turcia se va integra perfect in „binomul” ruso-chinez la competitie directa cu Iranul.

Timpul este insa o mare problema, fiind din ce in ce mai scurt pentru toata lumea:

• pentru chienzi dezechilibrele s-au adunat si expunerea pe credit a companiilor a atins cote inimaginabile, cu mult peste ce a fost in 2008, „revenirea” economica fiind blocata de alegerea lui Trump;
• pentru rusi, sanctiunile dar si frecusurile interne care au inceput sa dea la suprafata (vezi recentele morti „accidentale” ale unor personalitati importante care denota lupte interne intre diverse „aripi”) creaza prospectul unei noi disolutii a federatiei poate mai grava decat ruperea URSS-ului (de unde nevoia de un razboi)
• pentru americani Trump este nerabdator sa treaca la fapte si deja a ramas in urma la multe puncte din cele promise, nu pentru ca nu ar fi incercat si pentru ca nu a gasit inca parghiile pe care sa le foloseasca pentru a controla ditamai portavionul care sunt SUA pe care multi il considera ca ar merge pe autopilot pana vom vedea ca un conductor nebun poate totusi sa apese OFF pe butonul de autopilot si sa il scufunde
• Europa fierbe in pragul noilor alegeri si a apelurilor la „unitate prin separare”

Nu exista o concluzie pesimista la acest articol ci doar una optimista: traim vremuri interesante si fiecare criza este si o oportunitate. Oportuniatea Romaniei este sa inceapa sa mearga pe propriile picioare si sa se tina bine pe ele.