Pentru ca o imagine spune mai mult decat o mie de cuvinte, iata ca am pus mai intai imaginea. Este evidenta corelatia si poate cu putina atentie si cu ceva sapaturi am putea vedea si de unde vin sincopele in corelare. Sa mai continuam insa cu inca o imagine:

Primul lucru care trebuie spus este ca desi Germania este doar 23% din exporturile noastre, evident Germania da tonul in UE si din ce stiu eu noi cam 99% din exporturi le facem un UE, deci se explica corelatia. Asadar Romaniei ii merge bine sau rau in functie de cum ii merge Europei. Cel putin deocamdata …

Este destul de simplu: Germania cere marfa, Romania produce. Mari lucruri nu prea au ce sa se intample care sa schimbe lucrurile prea mult, in sensul ca sa se intample ca Germania sa ceara si Romania sa produca si mai multa si mai multa si sa depasasca Germania la exporturi, sa vanda in toata lumea, in America, in China etc. Nu se va intampla asa ceva, pentru ca suntem prosti.

Nu ma apucam de articolul asta cu comparatia daca nu eram socat de gogosile emise de un profesor de economie profesor la ASE in Ziarul Financiar (vezi articolul). De mult timp am aceasta perceptie ca noi cam depindem de Germania si in general de UE si intr-un fel nu e mare dilema de ce.

Asadar, dl Mitroi zice ca stam bine, ca avem crestere 4% in timp ce UE are 1-2% sau chiar mai slab pe alocuri. Spirit mioritic clasic de complacere si plafonare. Daca eu am 1 leu si neamtul are 10 lei, chiar daca neamtul creste cu 1%, eu daca cresc cu 4% nu o sa il ajung prea curand, pentru ca 1% din 10 lei este cu mult mai mult decat 4% dintr-un leu, deci decalajele nu se diminueaza ba chiar se pot mari. De aceea avem nevoie de o crestere rapida cat mai puternica si 2-3% peste media europeana este infim si este intr-un fel doar ecoul situatiei la nivel european care determina situatia pe plan local. Economiile emergente care au devenit economii dezvoltate au reusit asta avand perioade de crestere spectaculoasa cum are in prezent China. Germania, Japonia, Koreea si chiar in prezent Polonia au avut cresteri mari pe perioade lungi pentru a ajunge din urma pe marile economii. Evident prin a ajunge ne referim mai ales la PIB per capita, ca Elvetia nu o sa aiba nevoie nicioadata sa lupte cot la cot nominal cu PIB-ul SUA, dar la PIB per capita deja probabil ii depaseste.

Dl. Mitroi este incredibil de increzator si optimist: ba ca nu avem deficit mare, ba ca somajul e mic, ba ca inflatia e sub control. Omul asta pare un PSD-ist venit la RTV sa explice bazinului de moluste ca programul de guvernare a avut deja succes si europenii ne mor de ciuda. Sunt multe lucruri de comentat, sincer nu am avut rabdare sa ascult pana la sfarsit interviul, atat de grotesc mi s-a parut. Vad in titlul articolului si ca ar fi zis ca ROBORul nu conteaza, ca e bine sa iei credite ca sa te dezvolti. Se vede ca dl. Mitroi nu a avut o afacere in viata lui daca trateaza cu o asemenea usurinta dobanzile. ROBOR-ul si trendul ROBOR-ului si al cursului sunt urmarite cu atentie de toti oamenii de afaceri pentru ca nus e stie niciodata ce e dupa usa. Un amic are un teren de vanzare si cumparatorul vrea sa faca bloc. I-a facut o oferta dar dupa o saptamana a retras-o pentru ca asteapta pana la primavara sa vada cum merge ROBOR-ul. Omul asta face apartamente si le vinde, are adaos de peste 50% si totusi ii e frica de ROBOR. Oare de prost ce este se teme de ROBOR? Nu, ci pentru ca e om de afaceri si greselile sunt pe pielea lui pe cand sfaturile domnului profesor de economie sunt teorii si macanituri. E usor sa zici ca trebuie sa te arunci cu capul in fata si sa investesti ca dobanzile nu conteaza, e mai greu sa fii in situatia sa faci asta cu banii tai. Ce rationamente economice justifica un asemenea sfat? Evident ca orice afacere face evaluarea riscurilor si a oportunitatilor si nu are cum sa nu se uite la dobanda de referinta daca are nevoie de capital si costul capitalului o sa fie important in viitor. Orice plan de afaceri serios ia in considerare scenarii si se uita la istoric ce s-a intamplat. Daca o afacere pornita acum 2 ani calcula o marja de profit de 2% in primiii ani si costul creditarii era o felie importanta din costurile totale, e posibil ca cresterea recenta a ROBORului din acest an sa o fi pus pe genunchi. Deci este important ROBORul si afacerile fac bine sa aiba scenariile cat mai realiste si sa nu asculte de teoreticieni fara experienta in lumea reala.

Revenind insa la corelatia cu Germania, oricat de linistiti am putea fi de aceasta corelatie (putea sa fie mai rau, puteam sa fim corelati cu Italia care e in risc de recesiune anul asta) sa nu uitam ca daca la tras, remorca se bucura, la franare bursca uneori remorcile se dau peste cap. Cam asa am patit-o in 2008 cand de la 8% crestere am picat la minus nu stiu cat instant. Practic, la noi, datorita lipsei unei economii dezvoltate, bazata pe performanta, eficienta, inovatie, elasticitate, suntem captivi tarilor in care exportam si nu ne putem adapta la perioadele de scadere in sensul de a cauta alternative sau de a fructifica oportunitatile. De aceea, la noi pica totul cand pica cererea nemtilor. Asadar, oricat de mult s-ar lauda tovarasii de la guvernare, cresterea nu e datorata lor, ba poate chiar puteam avea o crestere mai mare, daca in loc sa mareasca impozitele, scadeau impozitele si stimulau astfel economia. Cresterile salariale nu maresc PIB-ul si nu stimuleaza economia, nu fac decat sa stimuleze consumul si datoria, ceea ce s-a si intamplat. Si chiar daca si acestea sunt incluse in PIB, reversul medaliei este prabusirea acestuia atunci cand exista o criza si dobanzile cresc si creditarea are probleme. Poate o componenta importanta la aceasta corelare sunt chiar capsunarii care trimit bani inapoi atunci cand in vest le merge bine si nu mai trimit deloc atunci cand e criza.

De aceea nu este deloc bine ca nu avem potential economic real prin care eu inteleg companii solide, flexibile, inovative, care sa fie capabile sa caute parteneri indiferent de ce se intampla in UE si care sa isi dezvolte o piata chiar in intern si sa se adapteze la conditii dure de piata, cum ar fi scumpirea banilor. Un exemplu in acest sens sunt turcii care in ciuda inflatiei si a devalorizarii, companiile turcesti, avand in spate zeci de ani de capitalism si experienta, s-au adaptat: turcii si-au facut companii partenere in tari europene, catre care transferau marfa, intarziau platile, evitau riscurile bancare din tara mama si s-au izolat astfel intr-un fel de tulburarile interne, folosind totusi forta de munca ieftina (devalorizarea evident a scazut salariile) in situatii in care altii ar fi inchis usile.