Invariabil, ca negustor de carte mi se pune deseori întrebarea: mai cumpără cineva cărți? Mai citește cineva? Instant deduc din întrebare că persoana care o pune nu are o relație prea familiară cu cartea pentru că altfel nu s-ar mira că, da, mai există consumatori de carte. Poate mă înșel și respectivul doar dorește prin plasarea subînțeleasă în categoria cititorilor, să pară tare. Și nu, întrebarea asta nu e recentă, de când cu penetrarea accesului la net sau cu Facebook-ul ci o primesc periodic de aproape 20 de ani. Reformatarea sinapselor este deja ceva bineștiut, fiecare „om modern” care mai practică acest sport extrem numit lectura are șansa să testeze pe propria piele cum din ce în ce mai greu, cu fiecare pagină dată, parcă ți se pare că timpul se dilată și cum la 2-3 pagini citite, deja ai cam uitat ce s-a întâmplat înainte și parcă ai vrea să dai back, ca la paginile unui site pentru a-ți reaminti.

Dar nu despre felul cum web-ul a schimbat creierul aș vrea să tratez, acesta fiind un subiect prea complicat și vast și fără sens cumva, neexistând soluții. Ci despre motivația de a citi. Cărți fizice, adică, nu pe telefon, e-book-uri, laptop sau pe orice ecran, ci pe hârtie. Și nu motivația de a citi documentație tehnică necesară meseriei fiecăruia, fără de care evident că nu putem supraviețui în piața muncii în ziua de astăzi, ci despre cititul cărților de ficțiune sau măcar din alte domenii decât cele din care ne câștigăm pâinea. Altfel spus, ce motivație avem să citim cărți în interes personal.

Ca fapt divers, un lucrător în construcții care folosește internetul astăzi și se documentează cum trebuie, poate cu ușurință să-și crească veniturile din creșterea calității muncii sale și poate să ardă rapid anii grei de ucenicie necesari dobândirii experienței necesare pentru a face același salt sau măcar unul echivalent. Și nu doar un muncitor în construții, ci în orice alt domeniu care nu necesită în experiența de până acum cel puțin, prea mult studiu.

[P] Cartile care ne-au facut oameni – Dan C. Mihailescu – Comandă online la preț redus

Evident că în prezent există informație pentru orice și cartea de specialitate (deși nu numai) pare din ce în ce mai puțin utilă în lupta cu wikipedia, blogurile, tutorialele sau youtube-ul. Dar abundența și accesul nu sunt suficiente fără gândirea critică, organizată și focusată pe un anume scop, pe un anume obiectiv. Și aici vine rolul cărții fizice care cel puțin prin efortul necesar străbaterii acesteia, și cel puțin prin experiența diferită pe care o oferă ecranul, permite dezvoltarea gândirii și deschiderea unor orizonturi la care altfel, nu am avea acces și nu am avea posibilitatea să dobândim acele abilități cel puțin potențiale.

Nu pot trece mai departe la capitolul motivații fără a face câteva considerații personale despre noile tipuri de lectură, mai precis cărțile digitale și cărți audio. Prin cărți digitale înțelegem atât cărțile pe e-book-uri cât și cele pe calculator. Cărțile audio din start, nu le consider lectură și nu le văd utilitatea. Mulți le recomandă în ideea că poți să le asculți în timp ce faci altceva (să conduci de exemplu). Ascultarea unei cărți audio în timpul condusului (sau oricărei activități care oricum îți consumă atenția) nu se aseamănă prea mult cu lecturarea unei cărți fizice. Este evident o prostie și experiența auditivă este cu totul altceva. A nu se înțelege că sunt împotriva cărților audio. Dar personal, deși am încercat, am renunțat total la cărțile audio deoarece nu am avut nicio experiență pozitivă. Nu știu dacă doar creierul meu este de vină sau faptul că în timp ce ascultam făceam și altceva, dar din cărțile ascultate, foarte puțin îmi mai aduc aminte.

Cărțile digitale (fie cele în format e-book, fie cele pe alt tip de ecran) sunt de asemenea o inutilitate părerea mea, în sensul că efortul lecturării unei cărți întregi în format digital este mai mare decât efortul lecturării aceleiași cărți în format clasic. Să mă explic. Experiența noastră cu internetul și cu calculatorul în general este una de tip client-server. Adică noi cerem ceva și calculatorul ne oferă ceea ce îi cerem. Fie că facem o căutare, fie ca dăm click pe un link sau swipe pe telefon, fiecare acțiune ne aduce o nouă pagină în care în general ne atrage atenția imaginea, grafica sau textele îngroșate. Este o întreagă știință plasarea conținutului relevant în pagina unui site pentru a direcționa atenția utilizatorului acolo unde trebuie. Creierul nostru este obișnuit cu asta, să vadă chestii strălucitoare (imagini, animație, texte colorate) într-un anume format. De asemenea, în general, petrecem maxim câteva secunde pe o pagina, orice prelungire punând un stres și consumându-ne interesul pentru pagina respectivă. Ca să rezolve această problemă, dezvoltatorii de site-uri au inventat „paginile infinite” – cum ajungi jos, îți apare conținut nou, pentru a nu te pierde. Creierul fiind plictisit după câteva secunde de analizat o pagina și obișnuit fiind că urmează ceva, un click sau o căutare nouă, focusarea pe pagina curentă își pierde din amplitudine. Acestea fiind zise, oricât de atenți și încordați am fi, cititul pe ecran este mult mai obositor cel puțin prin prisma obișnuirii creierului cu navigarea pe site-uri, pe motoare de căutare, pe site-uri gen wikipedia etc. Chiar dacă am reuși să controlăm așteptarea unui dinamism și am exersa răbdarea și timpul petrecut pe o pagină, creierul este oricum obișnuit să digere conținut cât mai „light” – texte scurte, clare, din care să înțelegi cât mai repede despre ce e vorba și care să nu te obosească și să te tenteze să dai click în altă parte. Ori această „antrenare” a creierului cu un anume tip de content în formatul digital este exact contrară stării necesare unei lecturi folositoare în care informația ajunsă în creier să nu fie doar o enumerare de litere ci cartea să fie o sursă și de … altceva.

Există și teoria că cititul unei cărți clasice antrenează gândirea într-un anume fel în sensul că dezvoltă mai mult imaginația, folosește mai mult memoria și alte de-astea. Textul vs imagine cred că este un război terminat de mult și personal nu sunt deloc de o anumită parte, fiecare evident având rolul său, iar puterea imaginii nu mai are nevoie de încă un avocat. Unde să fie atunci rolul cărții și dacă mai are vreun sens, voi încerca să răspund mai departe.

În ciuda dificultății unui răspuns clar și a războiului între carte și calculator, este indubitabil că cel puțin prin aura de mister cu care istoria a înnobilat-o, cartea are încă puteri secretele și taine nedescoperite. Așa se facă că o carte citită poate să ne afecteze mult mai mult decât orice experiență digitală (fie lectură, fie video), mai mult sau mai puțin complexă și/sau interactivă. Prin „mai mult” nu mă refer la cantitate ci vreau să spun că există o influență diferită de cea digitală și cartea pare să apese niște taste secrete în ființa noastră așa cum apăsăm noi tastele calculatorului când căutăm ceva sau navigăm pe internet. Deci dacă prin cititul online și asimilarea informației din digital, noi părem în control și suntem „la butoane”, cu cartea lucrurile stau cumva invers, din punct de vedere al feedback-ului acțiune-reacțiune. Poate acest „artefact” să fie consecință a motivației speciale și a unei componente afective pe care poate chiar ne-o dorim sau la care contribuim, deci nu o specificitate a cărții fizice. Dar motivație și afectivitate avem destule și în relația cu digitalul. Aceasta este taina cărți, deci, că lucrează într-un mod diferit de digital și care ne atrage, de unde faptul că încă mai există cititori.

Bineînțeles, sunt multe de zis și despre educația lecturii. Pentru un copil care nu și-a văzut părinții niciodată cu cartea în mână, va fi foarte greu să descopere avantajele lecturii. Este cumva ca la schi: văzut ca spectator, pare un spor stupid: ce e aia să aluneci pe zăpadă pe doua bețe? Ce plăcere să fie asta? Însă dacă ai trecut de primele prejudecăți și ai învățat să schiezi, drogul ți-a intrat în sânge.

Întorcându-ne la rostul cărții și la motivația lecturii, sunt de asemenea multe de zis și voi accentua unele omițând total altele. În primul rând cartea este deocamdata mediumul optim pentru transferul experienței și culturii umane. Pare ridicolă o asemenea afirmație, dar în context secular, deocamdata internetul nu și-a dovedit fiaiblitatea. Este încă foarte posibil ca internetul să tâmpească noile generații și să sucească într-atât de mult societatea umană încât să producă pe termen mediu-lung unele efecte devastatoare. Nu este deloc exclus ca liberarizarea producerii de conținut să distrugă știința la fel (sau poate chiar mai mult) cum liberalizarea votului a distrus calitatea morala și capacitatea conducătorilor popoarelor și țărilor. Știu că pot sări mulți să zică, cum adică? Nero a dat foc Romei. Da, dar Nero a fost o excepție. Realitatea istorică este că dacă un conducător nu era capabil, era mâncat de viu de problemele de … lidership. Recunosc că paralela mea este destul de șubredă, dar întorcându-ne la democratizarea „științei”, putem vedea de ce tembelizarea este un efect incontestabil al internetului. Iar dacă după tembelizare o să vină controlul și manipularea, este clar că omenirea poate ajunge ușor într-un ciclu autodestructiv. Sper că am explicat de ce consider că deocamdată cartea bate internetul în ceea ce privește comunicarea între generații a valorilor și experienței milenare a umanității.

O altă motivație pentru lectură este aceea că oricât de mult a crescut internetul și oricât de multe avantaje oferă digitalul, cărțile sunt într-un fel o sursă mai sigură și superior calitativă, dacă privim în general. Voi explica. Simplitatea și liberalizarea creării conținutului digital nu sunt întotdeauna un lucru pozitiv. Oricine poate scrie un blog, oricine poate emite o opinie pe un site și oricine poate face un tutorial pe internet. Dar cine scrie o carte, depune un efort mai mare și în general trece prin câteva etape, având cel puțin câteva piedici care să filtreze junk-ul. Evident că sunt și multe cărți proaste și evident că și pe internet putem găsi lucruri interesante. Câte romane foarte vândute în print nu au apărut inițial sub forma de blog. Există o întreagă „tehnologie” prin care cei versați în arta scrisului, pot face AB testing pe anumite idei și pot încropi viitoare cărți sau testa anumite idei, înainte de a se arunca în scris și dând lovitura de la prima carte publicată. Este cred eu evident că la nivelul concentrației de junk, internetul este de departe un mediu mult mai propice și mai predispus decât cartea. O carte trebuie în primul rând să se vândă, deci autorul are în cap și această chestiune, de unde și atenția la calitatea operei sale este mai mare decât dacă ar fi tentat să renunțe la carte și să folosească mediul digital. Apoi, cartea în sine este precum un costum care o dată ce l-ai îmbărcat, parcă nu îți vine să te porți oricum îmbrăcat în el. Noblesse oblige, deși nu prea îmi place termenul. Și evident că există excepții, dar la nivelul esențelor, de departe cartea este predispusă la a incorpora concentrație mai mare decât digitalul.

În ultimul rând, deși poate trebuia să încep cu asta, tradiția cărții este încă puternică și asta ar trebui să spună tot. Atât de puternică este însă, încât deocamdată nu există Premiu Nobel pentru Blogging. Adică, cel puțin în beletristică, cine dorește recunoaștere trebuie să iasă pe print. Nealinierile nu sunt considerate literatura și sunt încă fringe. Și chiar dacă în afară (mai ales în SUA), cartea exclusiv print este o raritate, cititorul având în general toate opțiunile la alegere (print, digital, audio), în fapt, digitalul sau audio nu sunt altceva decât transpuneri în alte formate ale cărții, nu sunt decât instanțieri (clone) în alte mediumuri ale cărți scrise, aceasta fiind încă baza, forma ei și așteptările cititorilor fiind absolut legate de mediul print.

Și în final câteva cuvinte despre de ce este bine să citim (fie print, fie digital). Este bine să citim pentru a fi informați și pentru a nu cădea în capcane. Învățătura din experiența altora este vitală pentru orice progres pe care dorim să îl facem în orice direcție, pe orice plan, iar aceasta o putem asimila doar prin carte sau mai ales prin carte. Bine este să învățăm din propriile greșeli dar dacă Dumnezeu ne-a dat minte să înțelegem și să putem asimila experiența altor oameni și cunoștințele lor, ar fi o prostie și chiar o batjocură să nu folosim această aptitudine. Mai sunt multe de zis despre cantitatea și calitatea cititului, despre selecție, despre luat notiție, despre recitit, și despre altele, dar poate despre astea altădată.