Consesul general este ca interesele americane in Orientul Mijlociu sunt echivalente cu interesele Israelului sau mai bine zis ca sunt subordonate. Nu as pune prea mult accentul pe subordonare, cat poate mai mult pe congruenta – si voi explica ulterior de ce. Desi, din ce in ce mai mult, interesele incep sa diverge.
Cauzele care au dus la aceasta situatie sunt complexe si istorice si nu le vom analiza prea in amanunt, fiind evident discutabile. Putem enumera influenta sionista in SUA sau in Europa de Vest in trecut, putem enumera puterea evreilor din SUA si afinitatea evanghelistilor americani fata de evrei, putem adauga si similitudinea culturala a Israelului cu vestul, apropierea intre cele doua societati etc.
Israelienilor le place sa se laude ca Israelul este singura democratie din Orientul Mijlociu. Partial, sunt de acord, doar ca in fapt, Israelul este mai mult o etnocratie. In plus, daca democratia este buna si ne-democratia nu este buna, de ce SUA sprijina si Arabia Saudita, ultima monarhie absolutista din lume? Si de ce Israelul este prieten cu Arabia Saudita daca democratia este de dorit si regimurile totalitare sunt atat de periculoase?
Geopolitica se face pe interese si avem situatia pe care o avem. Dincolo de motivele si cauzele sprijinului total, neconditionat si inexplicabil (sau greu explicabil pentru americanul de rand) pe care SUA il ofera Israelului as dori sa amintesc ideea de baza conform careia SUA are nevoie de Israel in zona pentru a apara interesele americane si prin urmare, aceasta necesitate ar justifica sprijinul neconditionat pe care SUA il ofera Israelului. Reamintim ca razboaiele din Irak si din Siria, au fost poate nu intamplator extrem de utile Israelului, neutralizand doi dusmani periculosi in zona. Iranul poate urma oricand, desi putin probabil dupa cum voi incerca sa explic mai jos.
Pana nu de mult, puteam spune ca interesul american in Orientul Mijlociu este petrolul. Dupa cum stim, la renuntarea acoperirii dolarului in aur, ordinea financiara a lumii stabilita la Bretton Woods ar fi trebuit in mod normal sa expire. Fie programat, fie accidental, petro-dolarul a reusit sa ofere o alternativa la acoperirea dolarului in aur, transferandu-o in acoperire in … petrol, de unde si termenul petro-dolar.
Prin acordul cu familia Saud, americanii au garantat acestora securitatea cata vreme Arabia Saudita ar fi acceptat pentru petrol doar dolari. Intelegerea (scrisa sau nescrisa, nu stiu) presupunea ca sauditii sa accepte doar dolari pentru petrolul vandut si surplusul de dolari care le va ramane (pe care nu il vor putea cheltui) sa il investeasca in obligatiunile americane, legandu-le practic sauditilor soarta de dolar.
Si cum toata lumea are nevoie de petrol si jucatorul principal din piata stabileste regulile, asa s-a nascut petro-dolarul care a prelungit dominatia americana si dupa renuntarea la acoperirea in dolari. Slabiciuna blocului sovietic, ineficienta economica a comunismului, lipsa alternativelor dar mai ales modelul american denumit generic Pax Americana care a fermecat mai ales Europa de Vest initial si apoi intreaga lume, pot fi adaugate la cumulul de factori care au tinut dolarul ca moneda de rezerva la nivel global pentru o perioada cu mult peste media altor valute. Se intelege cred ca dominatia monedei vine la pachet (si viceversa) cu dominatia geopolitica.
As face aici o mica paranteza. Periodic de la criza din 2008 si de la alianta ruso-chineza se tot vorbeste despre renuntarea la dolar – dedolarizare. Se tot anunta contracte comerciale intre chinezi si diverse state prin care se accepta echivalarea platilor in alte monede, se tot anunta lansarea unor banci de investitii, intr-o perioada era “fierbinte” acronimul BRICS etc. In fapt, “dedolarizarea” a progresat de la 65.51% la … 61.69% – valori care reprezinta compozitia oficiala a rezervelor externe suverane cumulate [sursa]. Asadar, tot zgomotul pe care l-am auzit mai ales post 2008 legat de dedolarizare are in spate doar o scadere cu 4%. Ca fapt divers, EURO de asemenea a scazut cu 4% intre 2004 si 2018 iar renminbi chinezesc are doar 1.89%, probabil nici macar o felie relevanta din rezervele chinezesti, care dupa cum stim au in dolari cel putin cele 1000$ de miliarde (peste 1 trilion) in dolari investite de chinezi in obligatiunile americane [sursa].
In ultimii 2-3 ani datorita progresului tehnologic, industria petroliera SUA s-a dezvoltat, productia a crescut atat de mult incat SUA a devenit exportator net de petrol. Acesta e motivul si pentru care pretul petrolului a scazut drastic. Imi aduc aminte cum in anii 2008-2009 urmaream cu atentie pe Chris Marterson – un profet al oil peak-ului. Acesta era convins si incerca sa ii convinga si pe altii ca urmeaza o criza petroliera care va schimba drastic economia globala si viata moderna. Culmea, lucrurile au stat complet invers: de la maximele de pret din 2008 cand se invartea in jur de 150$ [sursa], pretul petrolului a ajuns in jur de 40$ si cu greu a fost readus la 50$ prin limitarea productiei. Inca sunt carcotasi care pun seama acestei scaderi pe investitiile pe credit in shell-oil si prevestesc o deteriorare accelerata a acestei “revolutii”. Din ce am mai auzit eu, nu doar evolutiile in domeniul sistului au produs aceste eficientizari care au crescut productia si au dat jos cu pretul. Tehnologia in domeniul extractiei a avansat atat de mult incat s-au redeschis exploatatii vechi considerate depelted. In plus, avansul in explorari a dus la descoperirea de noi pungi ne-exploatate care au fost introduse in circuit. Revolutia energetica nu a avut loc doar in petrol, ci si in domeniul gazelor naturale. In SUA, vara, gazele naturale sunt atat de ieftine incat nu pot fi consumate: exista producatori care ofera gratuit aceste gaze, doar pentru a mentine fluxul de productie si a nu fi nevoiti sa deverse in atmosfera productia. Practic productia depaseste cererea si cum nu exista capacitati de lichefiere si transport catre potentiali cumparatori, gazele naturale sunt oferite gratuit clientilor. Asta se intampla vara, in anumite perioada, caci iarna vine gerul … Sunt de acord ca dobanzile mici si stimulii financiari au ajutat la aceasta situatie, dar nu sunt factorii determinanti, rapoartele fiind clare.
Scaderea pretului la energie a produs cresterea PIB-ului SUA si au contribuit chiar inainte de Trump la intoarcerea unor capacitati importante de productie inapoi in SUA datorita pretului redus cu energia. Reducerea taxelor si cresterea taxelor vamale la exporturi, nu fac decat sa ofere conditii propice suplimetare acestei “reveniri”. In ce masura se va reusi sa se aduca inapoi tot ce a fost “transferat” in China este o alta problema, cert este insa ca choke-ul nu este deloc productia sau pretul energiei ci sunt alte cauze. Dar de fapt, SUA nici nu are nevoie de o revenire „totala” a manufacturarii, succesul in ziua de astazi venind din tehnologie in primul rand.
Pentru a exemplifica cele spuse mai sus, redau jos un chart care reprezinta numarul de platforme petroliere din SUA cu mentiunea de dip-ul din 2016 e cauzat de scaderea pretului petrolului care s-a invartit la 30-40$. De altfel, nu strica sa mentionez si ca nu doar productia a crescut in SUA ci si costul extractiei este mai bun, pe langa calitatea superioara comparativa cu petrolul saudit.
source: tradingeconomics.com
Avem asadar o scadere a dependentei americanilor de petrolul din Orientul Mijlociu, de unde si reorientarea geopolitica inceputa de Obama. Sa nu cadem capcana zgomoului mediatic format in jurul lui Trump: politica americana externa este mult mai constanta si mai coerenta decat pare, nefiind deloc opera unui singur om. Deci SUA nemaiavand nevoie de Arabia Saudita si nemaifiind dependenti de petrolul din Orientul Mijlociu, se pot regrupa si isi reorienteaza focusului catre urmatoarele “riscuri” – mai mult sau mai putin existentiale – pe care chiar si SUA le are. Cum ar fi China. Am mai tratat China ca risc principal si iminent pentru SUA si nu voi relua.
In concluzie, un razboi cu Iranul nu prezinta mare interes pentru SUA, dar cresterea pretului petrolului ar oferi un avantaj competitional economic semnificativ SUA care are acces la petrol ieftin. Inchiderea de catre iranieni a stramtorii Hormuz si afectarea comertului cu petrol nu pot sa loveasca decat in China si Asia de Sud-Est, in Japonia + Taiwan si in Europa – principalele blocuri in competitia economica mondiala.
Scaderea in relevanta a argumentului prieteniei cu Israelului pe baza necesitatii unui “partener” in zona – gogoasa vanduta poporului american decenii la rand, reprezinta adevaratul risc major pentru Israel.
Indiferent de puterea lobby-ului evreiesc si de obsesiile milenariste ale trombonistilor apocalipsei din sudul evanghelist, argumentul ca Iranul trebuie atacat deoarece ameninta Israelul care este prietenul “de prin zona” al americanilor care asigura continuitatea petro-dolarului care constituie pilonul dominatiei americane va fi imposibil de vandut electoratului si ar constitui o sinucidere politica pe care nici democratii si nici republicanii nu si-ar asuma-o.
