Cand autoritatile au anuntat acel Comitet de Comunicare Strategica sau ceva de genul, am ras pentru ca evident altele erau urgentele si comunicarea nu poate fi rezolvata intr-o situatie de criza decat daca ai cu cine sa comunici. Daca nu ai cu cine sa comunici faci ce tine de tine si aperi fortul, iti directionezi toata atentia si toate resursele pe diminuarea daunelor. Mitigation este ultima etapa a unei crize in care anuntam intr-un articol in care trageam semnale ca noi suntem mereu cu o etapa in urma.
In etapa mitigation, se intampla – in cazul de fata – urmatoarele:
- doctorii aleg ce pacienti sa trateze
- salvarile aleg la ce apeluri sa raspunda
- politaii aleg la care incidente sa mai mearga
- firmele decid care plati se merita sa le mai faca
- cei realisti cu varsta peste 50 ani, (caci cei peste 60 oricum ar cam trebui deja sa aiba oricum) isi cumpara gropi in speranta ca nu o sa ajunga in crematorii si in dorinta de a nu lasa povara asta pe seama copiilor
- etc
In mitigation se fac calcule reci (dar obligatorii) de care este momentul optim pentru oprirea carantinei pentru ca altfel se duce de rapa economia si ai mai mult de 5% morti si 2-4% crestere PE ZI (cat speri sa ai cu carantina activa). Ideal e ca aceste masuri sa nu se faca haotic, dupa ureche si ideal ar fi ca sa fie comunicate clar si sa existe un plan anuntat pentru ca si companiile sa se poata adapta. Putin probabil, haosul va fi insa regula.
Bineinteles ca reluarea muncii va aduce un nou puseu de crestere a cazurilor – cum se intampla acum in China chiar daca cifrele le-au oprit – si din nou trebuie calculat daca nu cumva se merita sa mai bagi o carantina de 2 saptamani pentru a reduce r zero-ul raspandirii virusului temporar. In calcul, intra aglomerarea paturilor si estimarea aglomerarii pe baza testarii care trebuie sa continue in permanenta. Totusi in China, faptul ca se inchid acele spitaluri temporare e un semn pozitiv, desi nu stim daca nu cumva se construiesc altele in alte provincii.
Intorcandu-ne la parintii care sunt acum suparati ca copiii pierd materie, sincer mi se pare descurajanta atata prostie. Ei nu vad oare ce se intampla in Italia? Ei nu se informeaza despre care e treaba cu virusul asta, ce face el, in cine da, cum e transmis, ce riscuri sunt?
Nu vreau sau fiu in locul celor care trebuie sa comunice si sa explice aceste chestiuni oamenilor care nu au 2 neuroni. Probabil imaginile sunt cea mai buna lectie si poate niste transmisiuni in direct din spitalurile italiene unde filtreaza cine supravietuieste si cine moare, ar fi utile in acest sens. Macar mass-media ar trebui sa faca asta, daca iexpertii in comunicarea strategica nu se gandesc la asemenea tehnici.
