Protecția parțială – bula de aer pe care se mai sprijină plandemia

  • Post category:Diverse
  • Post comments:1 Comment

Toată tentativa de abonare obligatorie la serurile BigPharma se sprijină – la nivel narativ căci logic evident e în aer – pe ideea că vaccinul te ajută ca să nu faci boala sau dacă o faci să fie blândă. De notat că inițial vaccinul era salvator – 90% eficiență, adică 90% probabilitate să nu mai iei virusul cât despre murit cu vaccinul făcut, așa ceva era imposibil.

Dar 90% este totuși o cifra proastă care luată la boabe mărunte ar face inutil certificatul de vaccinare – dacă există totuși 10% șanse să dai o boală mortală celor vulnerabili, evident că riscul este oricum suficient de mare încăt să trebuiască să iei aceleași măsuri de protecție ca și cum nu ai fi vaccinat.

Să zicem însă că certificatul de vaccinare nu este doar un sistem de control prin care oamenii sunt înrolați la serurile experimentale și dubioase ale Big(&Evil)Pharma ci are și un rol medical, rolul fiind acela de a constrânge oamenii să se vaccineze pentru a nu mai muri pe capete în spitale. Libera circulație cu ajutorul certificatului ar fi atunci ca un fel de premiere pentru cetățenii responsabili care participă la această horă a vaccinării și prin urmare, deoarece vaccinul îi scapă de boală grea și spitalizare și moarte, ei merită aceste beneficii. Dar deja lucrurile sunt trase rău de păr și ei oricum nu pretind așa ceva.

La nivel de narativ, dacă urmărim știrile oficiale, VACCINUL ESTE MÂNTUITOR – te scapă și de boală și de moarte, dacă nepoții și bunicii se vaccinează se pot vedea fără grijă – sunt responsabili și au dreptul să se întâlnească după ora 10 și să facă chef. Pe când, nevaccinații retarzi, care poate au trecut prin boală sau poate au un sistem imunitar puternic care scuipă pur și simplu virusul, nu au voie deoarece, deși au supraviețuit doi ani de când avem plandemia, pot oricând să se îmbolnăvească și să umple paturile spitalelor – deși în România paturile sunt mereu pline oricum în spitale …

Marea problema însă pe care nu o percepem este că narativul oficial este precum măcănitul profesorilor de socialism științific pe vremea de odioasă amintire. Nici profesorii și nici studenții nu credeau în prostiile alea, dar deoarece exista securitatea, și acum există temerea că elitele/iluminații ies din umbră și dacă scoți capul trimit peste tine numai necazuri – așa cum s-a întâmpla Auchan-ului când a încercat să deschidă culoare de acces, sau așa cum s-a îmtâmplat Core-i când a dat un comunicat marginal opozant „recomandărilor” obligatorii de acces în magazine doar cu Certificat de la Noul Reset, declarând că acesta nu îi privește pe ei, în niciun caz că ar fi abuziv sau aberant.

S-ar putea totuși întreba cineva, cum de bloguri ca chiazna.ro pot să spună un narativ contrar „știrilor oficiale” și cum de putem pe Facebook să criticăm și să înjurăm reclamele PNL-ului în care se laudă cu pomparea vaccinării recenta. Ei bine, câtă vreme prostimea stă doar pe Facebook și se refulează în loc să iese în stradă ca în 89, totul e ok. E același lucru cu bancurile împotriva dictatorilor care erau tolerate în Epoca de Aur. Securitatea le monitoriza și chiar le lansa, acestea fiind o supapa prin care tensiunea firească împotriva dictatorului era refulată prin umor (atunci) și prin înjurături virtuale (acum).

În lumea reală însă, cea din stradă, plandemia avansează fără nici cea mai mică opreliște. O mână de zgomotoși care flutură tricoloare nu pot face nimic așa cum nici măcar sute de mii de oameni care cred că dacă strigă și scandează se poate schimba ceva, nu au reușit în afară.

De aceea părerea mea este că doar revoluții similare celei din 89 care să vină cu o schimbare totală de regim pot să schimbe acest marș rapid către un totalitarism tehnologizat fortificat, care va fi imposibil de dat jos. Ce sens au protestele pe rețele virtuale, dacă în China oricum efectul este zero. Chiar mitinguri, greve și proteste masive în diverse provincii nu au putut clinti regimul totalitar chinez. Când o provincie se ridica, soldații și polițaii din acea provincie sunt delegați în altă parte (ca să nu fraternizeze cu cetățenii) și alții sunt aduși din altă parte ca să înăbușe revoltele. Tehnici incredibile și perverse până la cer au loc în China și acum sunt aplicate la nivel global.

Din titlul dat la acest articol ar reieși totuși că oarecare speranțe există ca bula să se spargă. Speranțele sunt legate doar de eventualele sincope și pași greșiți făcuți în administrarea problemelor economice care o data ajunse la os, nu vor mai putea fi refulate doar virtual pe rețelele sociale. Când foamea îi va ajunge și pe hipsterii conectați permanenți și ancorați în virtual, vor da căștile jos și vor ieși în stradă – și atunci se poate schimba ceva. Dar speranțele sunt totuși infime, deoarece așa cum până acum slalomul printre minciuni s-a făcut cu abilitate și precizie maximă, și de acum înainte marșul antihristic va continua, mai ales că multe oi sunt deja sedate și urmează să adoarmă complet în curând.

This Post Has One Comment

  1. Cosma

    Când știm cu precizie de 100% că tot ce-a însemnat revoluție până acum, a fost doar „realizarea” diavolului sau pervertită de acesta, ce speranțe mai putem avea că se va întâmpla ceva bun în această lume?! Asistăm cumva la un proces de întoarcere masivă a lumii cu fața către Dumnezeu, asistăm cumva la un proces care să-i rușineze, prin amploarea lui, pe ninivitenilor?! Oooo, ce frumos ar fi!!! Cum și-ar întinde mâna Sa cea tare Dumnezeu și ne-ar da cu prisosință timp și ar dărâma planurile diavolului!!!!
    Numai că noi preferăm, așa cum bine subliniezi în următoarea postare, să jucăm în filmul diavolului, unii perfect conștienți, alții mai puțin sau chiar total inconștienți de postură.
    Cu siguranță există sfinți contemporani cu noi, care nu și-au „plecat genunchiul lui Baal” și de-aceea Dumnezeu mai amână puțin momentul dar mie mi se pare că nu mai durează mult până când înfometatul diavol va fi dezlegat complet. Atunci poate vom asista la o revoluție, una mai mincinoasă decât oricare celelalte căci finalitatea ei va fi doar înscăunarea lui antihrist.

    Doamne, miluiește-ne pe noi, păcătoșii!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.