Posesia nuclearelor nu garantează deloc supraviețuirea Rusiei și nu o ferește nici de riscurile venite din exterior nici de cele venite din interior.

Am fi înclinați să gândim că așa cum Koreea de Nord rezistă, nu este deloc exclus ca și Rusia să existe și să supraviețuiască. Economic este clar că o dictatură poate supraviețui, deși totul depinde de nivelul de dezumanizare pe care îl pot tolera ruși care în niciuncaz nu cred că pot ajunge ca mai degrabă să își mănânce proprii copii decât să ia arma în mână și să lupte cu câinii sistemului. Aceasta în primul rând. În al doilea rând, spre deosebire de nord-koreeni, rușii au avut parte de un oarecare dezgheț care a atins cote maxime în perioada lui Medvedev. Amintirile acelor vremuri cu greu pot fi șterse mai ales că deși trecerea la control total al comunicațiilor se desfășoară accelerat, rușii au totuși parte de internet și pot să vadă ce se întâmplă în lume. Asta în al doilea rând.

Dar continuând dus-întorsul cu privire la eventuala presiune interioare și posibilitatea unui proces de reformare care să vină din interior, putem merge la chinezi, care și ei au avut o oarecare deschidere și au luat-o înapoi. Și deși există dizidență, deși există posibilități de liberă exprimare, de criticare a guvernului, partidul este rock-solid.

Riscurile asupra Rusiei vin din mai multe părți și deși de departe cel mai mare care apare acum pe vizor este din partea NATO, după părerea mea pe termen mediu lung, China prezintă un risc mai mare decât NATO. În vest, în ciuda problemelor avute inițial în războiul cu Ucraina care au dat pe față o serie întreagă de probleme pe care le pune apărarea unui teritoriu vast cu o armată slab pregătită, cel puțin putem considera că aceleași probleme le-ar avea și cei care ar încerca să atace Rusia – NATO în cazul nostru. Dar NATO în Europa, deocamdata nu poate nici măcar să opună convențional o rezistență similară Ucrainei care ca număr și dotare, moștenea din perioada URSS ceva echipamente care deși învechite vedem că au dat rezultate. Nu e cazul să intrăm în analize militare prea evaluate, dar simplul fapt că Ucraina avea fabrici de AK-74 și că soldații ucrainieni le folosesc spune mult.

În mod paradoxal, dacă Ucraina era admisă în NATO, probabil ar fi fost ca armata pe locul 2 în Europa, după Turcia. Această situație penibilă este explicată prin argumentele emise în articolul anterior legat de balanța de putere: deoarece SUA este atât de puternică încât a garantat securitatea europeana, țările UE nu și-au dezvoltat o armată, având capacități militare reduse, suficiente pentru participarea la operațiuni din etapa „războiul împotriva terirosmului” în diverse locuri din lume, unde decidea la un moment dat SUA că trebuie să le bage democrația pe gât gen Irak, Libia, Afganistan sau Siria. Deci rolul armatelor țărilor europene era doar de a participa alături de SUA la aceste operațiuni, în niciun caz de descurajare a unei invazii din partea Rusiei, considerată deja înfrântă după destrămarea URSS. Prin împingerea NATO spre vest, sarcina apărării liniei de front a căzut pe spinarea țărilor nou admise. Nu știu dacă vă mai amintiți câte minuni se spunea despre aderarea României la NATO, cum că va curge lapte cu miere de la investitorii când vor veni. Într-adevăr, au venit și au investit în mici batalioane operaționale care să pună umărul la skirmish-urile Imperiului din diverse zone. Nu s-a investit într-o industrie militară deoarece „nu avem capacitatea” ci s-a investit în legi care să cedeze dreptul de exploatare al resurselor naturale către companii externe care să sifoneze la maximum resursele naturale ale patriei. În schimb, armata română a fost nevoită să treacă la „armament NATO” deoarece AK74-urile nu ar fi bune și să nu facem cumva vânzare rușilor sau – Doamne-ferește! – să concurăm complexul militar industrial de peste ocean sau coloniile sale din vest.

O dată cu războiul din Ucraina, Rusia a pierdut un mare pariu. Pariul rușilor era că ucrainienii îi vor primi cu brațele deschise și că – așa cum a spus în bancul acela scârbos la care penibila doamna Merkel în afara unei fețe descumpănite nu a protestat cu nimic, după noaptea nunții, rezultatul este inevitabil același. În traducere, după violarea ucrainienilor de către ruși, urma să se facă pace și să continue o viață de familie normală. Înainte de război, observatorii locali vedeau Ucraina împărțită cam 50-50 pro vest-est. Cam acestea erau evaluările crase și speranța rușilor era că după venirea lor, cei 50% vor pune umărul și cu puțin efort, după rapida cucerire, similară ocupării Crimeei, cu frecușurile inevitabile ale unor posibile focare de rezistență, Ucraina va fi pacificată. Nici în cele mai sumbre scenarii ale lor, rușii nu au calculat că prin acest război, i-au speriat și pe acei 50% pro-ruși și i-au făcut să devină cei mai crunți dușmani ai Rusiei, poate mai crunți decât cetățenii țărilor foste sovietice care au trăit experiența bocancului rus timp de decenii.

De aici vine principalul risc existențial pentru Rusia, din pierderea totală a autorității și simpatiei unor întregi popoare fost-sovietice care cumva se aflau în aceiași barcă după căderea URSS și care cumva oricum se uitau către Moscova și nu aveau speranțe euro-atlantice, după ce au văzut eșecul vrăjelii promisiunilor europeniste în țările nou aderate, gen țările baltice sau estice cum este România și Bulgaria. Aici ar fi mai mult de zis, căci sunt sigur că viziunea mainstream și opinia general răspândită este că UE a adus miere cu lapte și că fondurile europene au scos din nămol satele românești. Dar asta este propagandă penibilă – dezvoltare și progres există și în Serbia care nu este membră UE și dacă ne uităm acum cu atenție în Ucraina, vedem că și ei aveau drumuri frumoase și orașe îngrijite și vedem că și ei sunt îmbrăcați frumos, unii au mașini noi, moderne etc. Deci nu doar UE este lapte cu miere, și Ucraina reușise să progreseze, cu toate provocările. Dar cum la nivel politic a existat mereu această presiune a americanilor de a-i integra, s-a ajuns unde s-a ajuns. Prin finanțarea mass-mediei, s-a lansat ideea zăhărelului că Ucraina nu se poate dezvolta pe cont propriu și nu poate avea relații bune și cu UE și cu Rusia și prin urmare trebuie să se pregătească de război ca să merite integrarea. Cam cum am fost noi românii convinși că trebuie să fim împotriva sârbilor în premieră în conflictul fostei Iugoslavii, doar ca să arătăm obediență și să fim primiți la Marele Club al celor Atotputernici.

Acum, sub bombele rușilor, după ce au văzut ipocrizia vestului și lipsa unui suport real, cred ca iluziile europeniste ale ucrainienilor au fost spulberate și dacă va supraviețui ca stat, cred ca Ucraina va fi o nouă Turcie, independentă, un jucător regional puternic, care nu se va alinia la nicio alianță ci își va croi propriul drum. Evident militar, va rămâne ancorată la SUA, dar politic nu cred că se va integra, de vreme ce nici nu a fost acceptată în UE și deja este mai vocală ca Ungaria. De altfel, actuala „reformare” tacită a UE, are ca scop tocmai tăierea macaroanei minionilor și crearea unor mecanisme de sugrumare totală a oricăror capacități reale a celor mici de a pune bețe în roate celor mari. Poate după aceste reforme, Ucraina va fi primită, dar deocamdată am văzut clar că europenii nu mai au chef de încă un cartof fierbinte pe lângă Polonia, Ungaria și Cehia.

Despre riscul venit din partea Chinei, Rusia nu prea are din păcate ce să facă. Geografia și istoria sunt cumva factorii principali care detemină incapacitatea Rusiei de a păstra controlul asupra estului și din nou repet, nuclearele nu ajută cu nimic acolo. Partea de est a fost cucerită de ruși tocmai cu scopul de a avea un teritoriu disponibil pentru a se refugia în cazul unor provocări venite din vest. Nu am la îndemână o hartă a denistății populației dar știu că în jur de 90% dintre ruși trăiesc la vest de Urali. Asta ca să vă faceți o idee de problemele apărării unui spațiu imens, care nu prea produce nimic, care nu are nici resurse prea multe, nici infrastructură și pe care un sistem economic bazat pe exportul de resurse, incapabil de a implementa proiecte masive rapide, similare chinezilor, nu le poate dezvolta într-un ritm apropiat expansiunii chinezești. Practic când chinezii vor avea suficiente autostrăzi până la granița cu rușii, este doar chestiune de timp până când milioane de chinezi se vor muta în Rusia și vor începe să construiască fabrici acolo.

Spuneam însă că acest risc îl vad a fi clasat ca perioada la termen mediu deoarece momentan și China are o problema demografică datorată politicii „1 copil” a cărei eliminare încă mai are nevoie de timp ca să producă efecte reale în demografie și să pună presiune, cum am zis, pe partea estică a Rusiei. Dar înainte de colonizarea demografică, deja asistăm la o colonizare la nivelul infrastructurii și al resurselor în acea zona. Deoarece nu are de ales, Rusia a arătat o oarecare deschidere la proiecte comune cu chinezii și la concesionarea unor proiecte pentru construcția de conducte care să transfere gazul rusesc din Siberia înspre China. Proiectele au fost pornite înainte de acest război, din raționamente economice. Pur și simplu, rușii au atât de mult gaz încât consumul european nu era suficient. De aceea au deschis și acel Nord Stream 2 împreună cu nemții, dar mai ales în contextul actual, probabil proiectul de dezvoltare a conductelor din Siberia spre chinezi se derulează non stop în ritm accelerat și riscul colonizării chinezilor este minimizat complet de ruși.

Dacă am consumat până acum două motive de îngrijorare maximă pentru ruși – presiunea NATO și Ucraina din vest și riscul colonizării chineze în vest, trebuie în final să aducem și un argument pozitiv în balanța evaluării riscurilor existențiale ale rușilor. Acesta ar fi patriotismul tembel și fanatic. Rușii sunt unele dintre puținele popoare care încă mai manifestă un patriotism care se află probabil la același nivel ca în perioada războaielor mondiale când a avut loc crearea statelor naționale. Pe lângă amintirea nostalgică a fostului URSS – cu toate complexitatea psihologică care rezultă de aici – rușii sunt în primul rând un popor sărac și un popor fără Dumnezeu. Gogoneața cu renașterea creștinismului în Rusia este o spoială de adevăr. Este adevărată într-un mic procent, exist oaze de creștinism, în general însă, cum nu au Dumnezeu, rușii au credință în patria mamă și în tătucul conducător pentru care sunt gata să își dea viața, nu doar să suporte un trai greu, consecință a sancțiunilor și a unei economii de război. Aici se potrivesc cu chinezii și de aceea dacă acum vom scăpa de un război mondial, adevărata exterminare nucleară a omenirii va veni când rușii vor fi la cuțite cu chinezii.

PS: nu am zis nimic de nucleare deoarece nu e nimic de zis – ce faci cu nuclearele împotriva unei armate care avansează convențional pe propriul tău teritoriu? îți bombardezi singur țara? nuclearele pot speria pe cineva, pot face ca SUA să nu lanseze primii nucleare asupra rușilor, dar nu pot convinge SUA să nu trimită arme ucrainienilor cu care aceștia să bată convențional pe ruși; nici nu mai zic că nu ai ce să faci cu nuclearele împotriva unui satelit cu laser care îți dă foc la fabrici în diverse zone, în perioada verii, și tu nici nu poți să dovedești că focul a fost produs din acel satelit