Principalul argument cu privire la Big Bang vine din depistarea efectului Doppler la lumina galaxiilor. Mai precis Hubble a observat ca majoritatea galaxiilor se departau de noi (aveau shift spre roșu). Și cum nu există nicio metodă prin care putem observa orice cu privire la ce s-a întâmplat în trecut (doar dacă ar exista niște extratereștrii sau ființe superioare din alte dimensiuni/universuri care să ne povestească), se folosește deducția. Dar deducția deși este bună, uneori e folosită ca un ciocan bun la toate. Ce se deduce deci dacă toate galaxiile se depărtează de noi? Că la un moment dat toate au fost aproape de noi. Și astfel au dedus ei că la un moment dat totul a pornit dintr-un punct în care s-au întâmplat niște chestii magice (în afara legilor universului) și după această magie, toate galaxiile și universul „a evoluat” și s-a ajuns la ce vedem noi acum că majoritatea se depărtează de noi, deci universul se extinde.

Dar cum se extinde universul? Cu ajutorul câmpului „extinsor” (inflaton field) care face extinderea universului deoarece avem nevoie de un astfel de câmp și deși nu s-a descoperit și nu există nicio dovadă pentru existența lui alta decât o mărgea din lănțișor de deducții una din alta, trase de păr, coafate și periate în toate chipurile, de la observația inițială – singura certitudine științifică – că majoritatea galaxiilor se depărtează de noi. Zic că asta e cert ca să nu lungesc prea mult acest articol deși ar fi mult de zis chiar la acest prim pas, cum că galaxiile se depărtează de noi deoarece au shift spre roșu. Este de asemenea o presupunere trasă rău de păr.

Dacă însă tragi de mână pe un adept al acestei povești de adormit copiii care nu au spirit critic numită Big Bang (interesantă și istoria numelui acesta), îți va zice – da, dar avem mai multe dovezi. Nu doar că modelele noastre se pupă cu Big Bangul dar mai avem și unele observații care îl aprobă. Bunăoară e vorba de radiația de background – considerată un fel de „reziduu” al exploziei big din vremea bangului. Dacă această radiație ar fi fost descoperită dinainte de teoria Big Bangului și s-ar fi împământenit deja o altă explicație (de exemplu, poate cel care ar fi descoperit-o înainte de Hubble poate inventa și el un câmp care produce această energie în prezent, așa cum câmpul „expansionist” a fost inventat (modelat) doar pentru a explica cum de universul se lărgește. Deci preoții teoriei Big Bang susțin că deoarece entropia din energia de background este cât-de-cât asemănătoare cu entropia din modelele (poveștile din formule) care simulează un univers născut prin Big Bang, e musai că una o confirmă pe cealaltă (adică radiația de background pe Big Bang) deoarece fără acest picior șubred, doar observația că galaxiile se depărtează ar fi mult prea subțire pentru a putea încropi o teorie care să nu fie prea hazlie pentru mințile iscoditoare care au tupeul să pună sub semnul întrebării teoriile oficiale, care deși au cam dus la o fundătură în cercetarea experientală legată de particulele elementare, nu este încă contestată de nimeni din sistem.

A face însă legătura între două observații, una mai trasă de păr decât alta este hilar. În primul rând, deși s-a măsurat de mai multe ori background radiation, nu este deloc exclus existența unui câmp așa cum am menționat, prin urmare are aceiași probabilitate cu alipirea ei de conceptul de „reziduu” al exploziei inițiale. Așa cum nu este deloc exclus ca rotunjirile din măsurători cumulate cu rotunjirile din modelarea Big Bangului să dea mult cu virgulă când vom avea niscavai calculatoare mai performante și de asemenea senzori mai buni pentru a face o nouă măsurătoare. Nu ar fi prima dată! După ce teoria Big Bangului tocmai prinsese avânt și avea tracțiune și după ce descoperirile particulelor elementare de asemenea păreau să meargă în consens (sau măcar să nu nege) teoria Big Bangului, o observație mai atentă a rotirii galaxiilor a dedus că sunt mari probleme în legile fizici în sensul că materia observată nu explică de ce o anume galaxie se mișcă atât de repede. Prin urmare, pentru a rezolva problema, s-a inventat efectiv (și inventată a rămas) materia întunecată (dark matter) care este pur și simplu un placeholder care adaugă diferența de materie lipsă din observați care să justifice viteza de rotație a galaxiilor. Deci au mai fost semne de întrebare chiar majore și s-a mers mai departe în speranța că se va găsi acea materie lipsă, întunecată. Miliarde bune de dolari și euroi s-au ars între timp încercând să se descopere. Atât materia neagră, cât și câmpul inflaton, cât mai ales câmpul higs care ar explica existența materiei și fluctuațiile cuantice.

Culmea este că dacă am face o paralelă cu alte domenii, raționamentele prin care background radiation este adusă ca sprijin pentru teoria Big Bang sunt pur și simplu hazlii. Două potriveli pot să aibă loc întâmplător sau chiar printr-o oarecare relaționare, dar dintr-un snapshot de umbre nu putem deloc deduce ce s-a întâmplat cu adevărat.

Practic, mișcarea galaxiilor este o consecință care urmează la miliarde de ani (conform teoriei), timp în care poate multe s-au schimbat și nu are niciun sens să deducem că dacă acum se mișcă într-o direcție înseamnă că toate vin din același loc și că altă dată toate erau într-același punct.

De asemenea background radiation, nu este nici măcar ca o umbră a ce s-a întâmplat. Poate este un fel de praf impregnat pe un perete, care a trecut peste umbra produsă de lumina presupusă la momentul în care a făcut bang și faptul că se potrivește un anumit atribut (entropia) cu modelele lor poate fi pur și simplu un artefact de calcul.

Deși poate trebuia să încep cu această observație, doresc să răsplătesc pe cei care au ajus până aici prin a le spune că dacă li se pare exagerat comentariul meu, îi invit să asculte conferințele altora mai mari, cum ar fi Leonard Susskind, un fizician mult mai bun decât mai faimosul Stephen Hawking. Dacă Big Bangul este o poveste simplă, Susskind este un fel de Petre Ispirescu deoarece a dus Teoria Big Bang-ului mai departe, la Teoria Stringurilor. Dar spre deosebire de ideologii infocați ai scientismului tembel irațional, Susskind recunoaște că nu știu nimic și că principalul motiv pentru care el susține această teorie este deoarece aceasta oferă singura explicație „naturală” la alternativa „supra-naturală” (adică Dumnezeu) adică la principiul antropic conform căruia universul este creat de o inteligență conform unui plan și are clar ca scop producerea vieții și a rațiunii umane.

Și dacă totuși v-am convins că Big Bangul este o poveste, nici nu încep să discut despre basmele teoriei multi-versurilor care pare să fie dominantă în ultimul timp deoarece nu vreau să vă distrug total încrederea în oamenii de știință de astăzi. Magia modelării matematice a atras ca o himeră pe cei mai mulți fizicieni care își consumă aiurea energia într-un domeniu în care culmea – chiar se afirmă – că chiar dacă ar fi adevărat multi-versul, prin definiție nu există nicio posibilitate de a demonstra existența acestuia sau de a comunica cu alte universuri.

Întunericul diabolic care cuprinde mințile celor care fug de Dumnezeu a dus ca o teorie care prevede universuri inifnite și prin urmare și cel care trăim noi acum să fie acum principala teorie agreată de cea mai mare parte dintre cercetători. Cum se poate asta? Este greu de deconspirat mecanismele diavolului, o explicație sumară ar fi că modelele matematice primează inconsistențelor filosofice (și mai degrabă logice) ale unei asemenea teorii. Culmea este că deși logica stă teoretic la baza oricărui raționament, știința s-a înălțat până acolo încât pur și simplu scuipă logica și o neagă, propunând teorii total fantasmagorice care nu doar că nu au baze observaționale, dar proponenții lor au demonstrat și acceptă că pur și simplu nu pot fi dovedite vreodată, deci pur și simplu trebuie acceptate ca atare și nimic mai mult. Dar ce utilitate și ce răspuns aduce teoria multi-versului? Niciuna! Sinceritatea lui Susskind, că asta este doar o alternativă la principiul antropic problematic pentru atei, este tot ce trebuie să știm deoarece nimic altceva nu se poate folosi din modelele elaborate, formulele complexe și presupunerile halucinante ale acestor basme care se răsfiră din Teoria Big Bangului precum capetele unei hidre.

Secundar fugii de Dumnezeu, teoria stringurilor mai are o caracteristica care o face atractivă și predispusă la rumegare mulți ani de aici înainte – există vaste spații de creat modele, practic există o infrastructură și orice absolvent de matematică care lucrează bine cu ecuațiile diferențiale poate să producă noi modele sau să modifice modelele altora, să le extindă, creând noi și noi modele care apoi sunt testate și pe structura lor se pot scrie rapid teze de doctorat și articole științifice. Practic, știința a fost eliminată din cosmologie și înlocuită cu modelarea matematică care este facilitată din ce în ce mai mult de puterea de calcul și de tehnologiile de inteligență artificială. Altfel zis, corupția științei a ajuns până acolo încât nu mai primează căutarea adevărului ci iluzia afirmării academice și eventual a obținerii unui loc de muncă bine plătit într-o universitate de profil unde religia multi-stringurilor se răspândește, face prozeliți, obține fonduri și tot așa mai departe.

[P] Mari idei ale matematicii. Volumul 29: Bioinformatica. Intre biologie si tehnologie

PS. există 5 teorii ale stringurilor viabile și unii tatonează cu una unificatoare a lor, care se numește M-theory, unde M vine de la „magic” – cf Wikipedia