Trăim vremuri interesante în care s-a dovedit că puterea unor tratate sau înțelegeri între state este slabă și depinde de circumstanțe. Mai precis, Ucraina avea un tratat cu SUA, Rusia și Marea Britanie prin care teoretic, dacă era atacată de ruși, Ucraina era apărată de SUA. Puțină lume realizează asta și în general în presa românească este ascuns acest adevăr deoarece ar pune sub semnul întrebării cât de solid este NATO și cât de real este parteneriatul cu SUA.

În general, dacă este amintit acest tratat, se accentuează laxitatea lui, în sensul că SUA nu s-au angajat că vor interveni militar … Dar să ne gândim puțin, dincolo de textul exact al tratatului, care era situația și care a fost justificare acestui tratat. Din start, trebuie să subliniem, că dacă SUA nu ar fi strâns cu ușa la acel moment Ucraina ca să renunțe la arsenalul nuclear, probabil nu s-ar fi aflat în situația de astăzi, să fie călcată în picioare de Rusia.

Anii 90 – pentru cei care nu știu istorie fiind prea tineri sau nu prea au știut pe ce lume trăiesc totuși fiind bătrâni, s-au caracterizat printr-o dominație totală a SUA. Rusia era în genunchi după prăbușirea URSS, președintele Elțân era un bețivan incompetent care deși a avut meritul să deschidă Rusia spre democrație și spre capitalism, ca orice rus, vodca la oprit să ducă treaba la bun sfârșit sau măcar să pună început bun. Singura problemă a SUA din acea vreme era riscul nuclear – îi era prea greu să gestioneze o relație cu mai mulți jucători deoarece URSS a fost mare și când s-a spart exista riscul ca mai multe republici care moșteniseră nuclearele să nu poată fi controlate la fel de ușor. De aceea s-a decis ca Rusia să fie singurul moștenitor și prin urmare SUA au făcut presiuni masive (practic șantaj economic și subversiuni operaționale de control politic și militar prin inflitrați) pentru a determina minionii să doneze nuclearele Rusiei.

Calculul american era (și poate a fost ok) ca să aibă un singur partener cu care să trateze și totodată exista speranța că finanțele americane vor pune control pe sistemul politic rusesc și prin urmare era doar chestiune de timp până când Rusia devenea colonie SUA.

Cum totuși armele nucleare aveau și pe atunci o importanță și o relevanță la fel ca în ziua de astăzi (sau poate chiar mai mare!), țările nu putea renunța doar pe mită la ele ci trebuia totuși măcar în aparență unele garanții. Pe care naivii de ucrainieni le-au acceptat. Iar aceste garanții au venit din partea SUA și a Marii Britanii. Care astăzi au lăsat Ucraina cu fundul în baltă, să se descurce pe cont propriu. „Ajutoarele” sunt apă de ploaie și au venit mult prea târziu, după ce ucrainienii au rezistat neașteptat și au dat pe față slăbicinuea rușilor. Abia dându-se pe față oportunitatea ca Rusia să fie bătută convențional au început vesticii să pompeze armament și echipament în Ucraina pentru a slăbi în primul rând Rusia, nu din considerentele tratatului semnat atunci care presupuneau efectiv, fără nicio interpretare, ca în momentul intrării trupelor rusești în Ucraina (chiar în Crimeea), SUA și Marea Britanie să declare război Rusiei.

Se pune deci problema pentru noi dacă Articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic va fi respectat. Cum putem fi siguri de asta? După mine, singura garanție că SUA ar fi dispuse să declare război Rusiei în cazul atacării unei țări NATO cum este România ar fi dacă având în vedere circumstanțele actuale, SUA ar permite și chiar ar stimula unirea Moldovei cu România.

Dar Moldova are unele probleme, am putea zice – DA, dar oficial, conform standardelor internaționale, Transnistria nu există. Prezenta rusească de acolo ar putea fi rapid anihilată de un batalion NATO, evident după ultimatumurile corespunzătoare. Dar în ciuda riscului asumat, acest risc este de fapt unul calculat deoarece nu exista alternativă la războiul cu Rusia, sunt naivi cei care cred că rușii se vor opri la Donețk și Ucraina va face pace cu ei curând. Este doar chestiune de timp până rușii vor ataca România și vor provoca NATO de aceea provocarea rușilor prin unirea Moldovei cu România ar fi un minim gest gepolitic ferm care ar arăta angajamentul clar al SUA de a proteja „flancul estic” (observați că deja suntem împărțiți în flancuri … semn că în gândirea NATO deja există calcule „separate”).

Dar iată că deja se fac pași de integrare a Moldovei în UE – ar zice cineva. Acelea sunt gogoși este răspunsul meu, deoarece nu au nicio legătură cu NATO și cu articolul 5.

Da, situația din Moldova nu este tocmai una conformă tratatului NATO, care prevede ca unele țări să nu aibă tensiuni cu vecinii. Dar nici situația Turciei care este un partener de nădejde al rușilor nu este tocmai conformă tratatului NATO. De asemenea, dacă e să ne gândim la condițiile unor relații bune cu vecinii, nici Finlanda și nici Suedia nu sunt tocmai conforme, în fapt situația Moldovei fiind similară, în oglindă. În ciuda riscurilor, analizat la rece, rușii nu ar avea ce să facă dacă mâine s-ar declara unirea Moldovei cu România și Moldova (inclusiv Transnistria) ar intra sub umbrela NATO.

Evident, că acest articol este unul fictiv, visător deoarece realitatea dură este ca România este marginea influenței americane și va fi aruncată la mezat oricând au nevoie, așa cum au făcut cu ucrainienii pe care i-au momit cu zăhărelul NATO până în ultima zi, înainte să îi lase singuri în fața ursului. Așa vor face și cu noi – ne pun să sancționăm Rusia la minereu de fier și la îngrășăminte agricole în timp ce ei importă metale grele și alte minereuri de care au nevoie pentru industria spațiului (în SUA) sau importă gaz ca nesimțiții în timp ce ne bagă nouă pe gât panouri solare și facturi astronomice.

Firesc pentru România ar fi să facă o întoarcere de 180 de grade cât mai rapid către cine oferă mai mult. Trebuie ca pentru poziția pro-NATO și pro-Ucraina să cerem ceva, nu să stăm cu mâinile în sân așteptând tancurile rusești care vor veni cu sau fără stimularea NATO. Ce ar putea să ceară România? Credite mai multe ar fi un prim lucru. Unirea cu Moldova ar fi singurul lucru bun care ar merita jertfa care ni se cere, de a fi colonie SUA.