„Trăim într-un timp al monștrilor” – Jonathan Pageau

Cultura zombie este o felie importantă din ghiveciul de paradigme culturale servit la plimbă-tava-ul de mâncăruri care hrănesc sufletul omului contemporan. Poate exagerez puțin dacă compar industria mass-media din prezent cu un plimbă tava deoarece o comparație mai potrivită ar fi cu a unui fast food. Dar mecanismul prin care accesăm „ofertele” culturale în prezent se apropie prin modul de operare mai mult cu un plimbă-tava unde luăm mai început o tavă pe care punem pas cu pas din fiecare categorie de produse prin care trecem, pas cu pas, câte ceva din fiecare: ba un anume post tv care ne „informează oficial”, ba anumite canale Youtube pe care le urmărim zilnic cu religiozitate, ba un set anume de influenceri care ne „inspiră” prin „viralele” pe care le produc pe Instagram sau pe Tiktok, ba anumite filme atunci când avem mai mult timp, ba anumite jocuri, ba anumite canale youtube, ba anumite servere discord sau streameri pe twitch (pentru cei mai tineri). Avem di tătii, cum spune cântecul …

Un remake al hitului Alimentara al grupei Planeta Moldova ar fi binevenit în ziua de astăzi cu referință la „ofertele” culturale de filme, canale, podcasturi care domină în ziua de astăzi. Avem di tăti, mai puțin însă creștinism, naționalism și mai nou chiar biologie, deoarece nu mai avem voie nici să zicem mamă sau tată, ci „persoană care este gravidă” sau „părinte 1 și părinte 2”.

Cu nici 20 de ani în urmă, cultura includea 50% cartea, 20% muzica și restul împărțit variat în reviste, teatru, sculptură, pictură, dans, balet, opera sau arte plastice. Acum avem 90% streaming de filme (Netflix, Amazon, HBO etc), 9% rețele sociale (Tiktok, Instagram, Youtube, Twitch, Facebook, Twitter) si 1% altele care țin de contactul fizic (gen cititul unei cărți fizice, nu audio, participatul la un concert, vizitarea unei expozitii, a unui muzeu). Iar 1% poate fi chiar exagerat dacă am calcula în ore de consum și nu în persoane care măcar 1 ora pe lună au contact și se hrănesc dintr-o anume formă de cultură.

Dacă am spus 2-3 cuvinte despre medium, poate ar fi momentul să trecem la content, căci mediul în esență nu este decât purtător al mesajului. Dar aici nici nu știm cu ce să începem … Moștrii ne-au invadat. Au evadat din filme și au invadat realitatea reală. De la tatuajele grotești ale fotbaliștilor până la belciugele în nas, vopseile de păr în culori roz sau alte nuanțe stridente până la buzele umflate, operațiile estetice și în general toate alterările asupra imaginii fizice, fie asupra corpului, fie prin îmbrăcăminte și accesorii, ceea ce altă dată vedeam doar în filme de groază acum putem observa pe stradă sau – și mai grav – în cercul nostru de prieteni și relații.

Și dacă modificările care au ca rol transformarea imaginii persoanei (cu toată variația de boli psihologice care motivează aceste transformări) sunt oarecum un ecou al puterii impactului culturii asupra omului de rând care nu are un caracter puternic și o personalitate conturată ci este doar un produs al mașinăriei de fabricat consens și mai strigător la cer este atunci când observăm nu doar modificarea imaginii ci și a comportamentului unor persoane sau – și mai grav – a unor grupuri și segmente din societate din ce în ce mai numeroase. Aș exemplifica aici prin implantarea sărbătorii Haloween care este evident un „gateway drug” către satanism.

Inversiunea normalului pe care o trăim este deja o realitate observată de mulți și singurele dezbateri sunt dacă această inversiune este un semn al apogeului vestului (de exemplu Neagu Djuvara avea această teorie) sau sunt pur și simplu un semn al vremurilor – conform protestanților din SUA care văd în crearea statului Israel un semn al vremurilor și prin urmare decadența actuală este firească, după ea urmând începutul sfârșitului care pentru ei înseamnă venirea lui Iisus și începutul stăpâniei de 1000 de ani (mileniarism sau hiliasm). O viziune aparte o are Jonathan Pageau, dar nu doresc să o descriu în doar 2-3 vorbe ci o să detaliez.

Spre deosebire de Jonathan Pageau care este un profet al inversiunii (centrul devine margine și marginea centru), eu cred că lumea este după cădere într-o spirală a inversiunii continue care o va duce cu fiecare bulcă într-o gaură și mai adâncă, într-o depărtare de Dumnezeu și mai mare până la punctul în care întunericul va fi deplin și nimeni nu va mai putea să se mântuiască. Atunci Dumnezeu va sfârși timpul și va începe Judecata și veacul de apoi.

Și în această spirală, cu fiecare buclă și amplitudinea și viteza sunt mai mari și turbarea pe măsură. De aceea fiecare schimbare de buclă li s-a părut contemporanilor ca un început al sfârșitului deoarece viitorul care se întrevedea părea infinit mai întunecat decât vremurile pe care le trăiseră ei. Tot așa și astăzi – cu greu găsim creștini care să nu fie convinși că trăim sfârșitul vremurilor, deoarece monștrii s-au coborât din filme și au intrat printre noi.

Să vedem acum câteva aspecte ale unui anume gen de monștri din panoplia de prototipuri produse de fabrica de produs consens care se diferențiază de celelalte printr-o anume caracteristică cu un ecou aparte în credința creștină: noul om. Un zombie este un nou om, dar nu unul îndumnezeit, curățit de patimi, trecut prin focul ispitelor, luminat de harul divin. Zombie-ul, ca om nou care transcede morții este mai debrabă un animal, un sub-om, cu o rațiune alterată (în locul luminării hristice), cu un trup deformat (în locul trupului înviat din creștinism), fără identitate (un zombie este doar un membru al turmei) dar totuși capabil să schimbe lumea și să răspândească zombiismul pe întreaga planetă. În toate ipostazele prezentate, zombii domină lumea, nu există scăpare. În lupta dintre supraviețuitori și zombie, mereu cel din urmă va câștiga, rezistența este doar temporară, lupta cu zombie este fără nicio speranță de succes, nu face decât să prelungească sfârșitul inevitabil cu o dureroasă stare de încordare continuă, atenție, temere, eforturi supraumane ale celor care nu au fost încă infectați și se luptă ca să surpaviețuiască.

Jonathan Pageau spune că spre deosebire de ceilalți monștri, zombiul este profetul nihilismului contemporan. Zombie-ul nu mai are magie (ca Harry Potter), nici măcar supranaturalul care însoțea poveștile de groază cu vrăjitoare și magicieni de altă dată nu mai este prezent. Zombie-ul este aproape un animal, este fizic, material, lumesc, nu sugerează nimic trancendent, din contră: simplul fapt că există zombie, arată că Dumnezeu nu există pentru că dacă ar exista, nu ar putea permite ca un rău așa de mare să lovească făptura pe care El a creat-o.

Apariția zombiilor nu are un motiv anume, nu este împlinirea unei profeții sau a unei promisiuni divine (cum multe basme moderne s-au inspirat din creștinism – Dune, de exemplu), nici măcar intersecția unor lumi diferite cu universul nostru sau venirea extratereștrilor. Zombie nu apar ca Dracula, la miezul nopții, în urma unor căutari ale unor aventuriei în locuri îndepărtate sau interzise, uitate de timp, misterioase. Nu, zombie nu au nimic de a face cu misterul, ei sunt pur și simplu un accident biologic, ca pandemia.

Tot în opoziție cu monștrii clasici, care sunt personalități puternice, indivizi bine conturați cu atribute clare și puteri bine definite, zombii nu au personalitate, singurul lor atribut este setea nesățioasă de a înghiți viața, de a răspândi boala la toți oamenii, de a transforma întreaga omenire într-o hoardă care umblă fără sens pe pământ căutând nimic altceva decât alte suflete pe care să le înghită.

Spre deosebire de vampiri – monștrii aristocrației, care atacă mai ales prințese și fete frumoase din lumea înaltă, zombii sunt monștrii maselor și se manifestă în masă. Nu doar în filme sau în cărți, nu doar în cultură ci și în lumea reală.

Puterea de atracție a culturii zombilor este atât de mare încât în marile orașe ale lumii au loc periodic manifestații care se numesc „zombie walk” și la care participă mii de oameni îmbrăcați în zombie, care arată ca cadavre umblătoare. Moda a început în America de Nord dar s-a extins rapid în întreaga lume. Dacă pandemia le-a cam dat la o parte, acum revin în forță. Iată un exemplu în Chile. O formă incipientă acestui tip de marș are loc și în România în Craiova și se numește Puppets Occupy Street.

Manifestările sunt un fel de sărbătoare, un praznic sau o slujbă a religiei zombiilor. Motivația celor care participă la aceste manifestări nu este altceva decât manifestarea unei adeziuni puternice la cultura zombiilor cu toate aspectele pe care le comentăm aici. Oamenii ies în stradă deoarece doresc să exprime această adeziune și să o trăiască alături de alții asemenea lor.

Zombi-ul ca model cultural este în aceiași măsură un prototip al turmei iraționale devoratoare de viață și de civilizație cât și al individualismului absolut produs de societatea contemporană care prin lupta împotriva celor trei piloane ale unui om normal (familie, neam – istorie, credință – moralitate) a reușit izolarea totală a vieții omului contemporan din societățile „moderne”. Zombii din turmă interacționează doar cu ce le atrage atenția, dar niciodată între ei. Au pseudo-libertatea unor alegeri în restaurantul plimbă-tava al pseudo-culturii moderne unde bineînțeles nu vor găsi creștinism sau istoria proprie. Comuniunea este însă zero, cu excepția participării la astfel de manifestări unde nu vor face prieteni, nu vor schimba idei, nu vor interacționa în alt fel decât în procesul de exprimare a adeziunii la această cultură mortuară.

Zombii sunt atenți la anumite sunete și stimuli vizuali dar percepția lor este una primară. Zgomotele doar îi îndreaptă într-o direcție sau alta, zombii nu sunt capabili să înțeleagă limbajul sau să interpreteze realitatea în deplinătatea fenomenologiei ei deoarece zombii nu au conștiință de sine ci doar sunt automatoni defecți care au un singur scop – să devoreze.

Canibalismul este așadar o altă caracteristică definitorie a zombiilor pe lângă animalismul, lipsa rațiunii și acțiunea în turmă. Foarte ciudat, spre deosebire de alți monștri periculoși care distrug tot ce stă în calea lor (Godzilla) sau mănâncă orice făptură (Gremlins), sau își aleg victimele cu atenție (It de Stephen King), zombie nu doresc decât să mănânce alți oameni care nu sunt însă infectați și în unele variante doar creierul. Semnificația simbolică a acestei obsesii de a devora oameni normali, care nu sunt încă infectați denota obsesia față de ceea ce le lipsește lor: personalitatea, rațiunea, emoția. Iată cum formulează Jonathan Pageau această aspirație a zombiului (într-o traducere aproximativă din conferința referită mai sus).

„Zombi-ului, ca făptură fără sens, fără inteligență, îi lipsește orice formă de personalitate. El are această insațiabilă dorință tocmai către ceea ce îi lipsește: identitate, sens. Această dorință apare (simbolic) în reducția materialistă a identității și personalității care se regăsește în creierul omului. Zombie-ul vrea să mănânce creierul deoarece nu poate să mănânce mintea. Această pornire spre devorarea creierului altor oameni este o pervertire extremă a aspirațiilor la comuniune ale omului și totodată o imagine distilată a tuturor pasiunilor noastre, a încercării omului de a satisface această tainică sete a sufletului nostru care dorește să participe la comuniune cu alte suflete și cu Dumnezeu, prin patimi trupești care îi transformă pe ceilalți oameni în obiecte, în materie primă pe care credem că dacă o consumăm, ne vom satisface setea.”

Turma de zombie este o imagine a disoluției societății, un zombi ca parte a turmei reprezintă omul modern devenit o statistică nesemnificativă, fără valori și aspirații împărtășite cu alți oameni cu excepția setei obsedante de a consuma. Zombi-ul ca individ simbolizează descompunerea persoanei umane însăși într-un antomaton fără suflet și programat să aducă moartea celor care încă mai au suflet.

Jonathan continuă propunând o paralelă între disoluția statului și a valorilor civilizaționale și căderea în patimi ale individului cultura zombie fiind un indicator al ambelor fenomene. În opoziție cu fragmentarea și disoluția societății – pe de o parte și căderea în patimi a individului ca alunecare obsesivă în căutarea setei dominante care se află pusă în sufletul nostru de Creator, soluția firească este întoarcerea în sânul Bisericii.

De aceea fac apel repetat la conștientizarea nevoii de auto-îndoctrinare unde prin auto înțeleg mai degrabă trezirea și realizarea acestei nevoi, nu alimentarea la propriile idei și căutarea răspunsurilor în forul propriu. Față în față cu această realitate expusă aici care vedem că este suficient de reală ca să ne sperie și pe care cu cât o vom analiza mai atenți vom vedea cât de mult se apropie de tipologia prototipului reprezentat de zombii, construirea unui reflex de a căuta mereu ieșire din această stare de adormire este vital pentru a supraviețui spiritual și pentru a nu deveni noi înșine niște zombi.

Dar despre aspecte concrete ale procesului de auto-îndoctrinare și o motivare a acestei formulării, voi trata într-un articol viitor.